Chiar ”Nemo Est” la Nămăieşti ?!

TIPĂREȘTE

În această vară la sfârşitul lunii iulie am avut, încă odată, bucuria să merg în vacanţă la Rucăr, o localitate de pe Valea Dâmboviţei (cine n-a auzit de vestitul caşcaval de RUCĂR?), situată în partea de nord-est a judeţului Argeş, între oraşele Câmpu Lung – Muscel şi Râşnov.

Rucăr-ul este aşezat la contactul a cinci unităţi de relief : munţii Iezer-Păpuşa, munţii Făgăraş, munţii Piatra Craiului, munţii Leaota şi culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele, poziţie care face ca această zonă să fie considerată, pe bună dreptate, una dintre cele mai frumoase şi pitoreşti din ţară.

Tocmai pentru frumuseţea acestor locuri am revenit la Rucăr, ştiam ca-mi voi „încărca bateriile”, cum se spune, că-mi voi bucura ochii şi sufletul, ca şi în anul precedent, când am vizitat, printre altele, şi Peştera Dâmbovicioara. La ea am ajuns mergând cu pasul printre Cheile Dâmbovicioarei care, parcă, te „strivesc” cu măreţia lor, amintindu-ți, încă odată, cât ești de „mic” în faţa naturii.

Să revin, însă, la vacanţa de anul acesta, în care mi-am dorit să vizitez un loc aparte, despre care auzisem nu numai de la cunoscuți ci, chiar de la TV. Este vorba despre Mânăstirea de la Nămăiești unde se află, după cum spune o veche legendă, o icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Pentru acest obiectiv a trebuit să iau autobuzul – cursă până în Valea Mare, Comuna Pravăţ, unde se află aşezământul mânăstiresc Nămăieşti. Din Rucăr până aici sunt cam 15 Km, iar de la drumul principal mai sunt de mers aprox. 1,5 Km, pe care i-am facut cu pasul, prilej cu care am admirat casele şi ogrăzile oamenilor trăitori pe aceste superbe meleaguri.

Pe partea stângă se vede porticul de la intrare, tipic muntenesc, făcut din stâlpi de lemn ce susţin un acoperiş îmbrăcat în şindrilă. (Fac aici o mică paranteză şi spun că m-a impresionat faptul că, mai toate, casele vechi din zona Rucăr-ului şi Nămăieşti-ului au acoperişurile, unele chiar şi pereţii exteriori, îmbrăcate în în şindrilă, lucru care face plăcere ochiului să fie privite şi admirate).

Trecând pragul porticului am avut impresia că am patruns într-un mic colţ de Rai, asta, poate, şi din cauza abundenţei de flori multicolore ce inundă atât aleile, căt şi pridvorul şi curţile chiliilor măicuțelor din întregul așezământ.

Ca să ajungi pe platoul unde se află obiectivele de vizitat trebuie să mergi într-o pantă uşoară, să urci câteva trepte, nu multe, și vei afla mânăstirea, al cărei altar şi naos sunt săpate, de-a dreptul, în stâncă.

Documentele istorice referitoare la satul și Mânăstirea Nămăiești se bazează pe hrisoavele domnitorilor Radu cel Mare și Mircea Ciobanul, din care aflăm despre atestarea bisericii între anii 1503 – 1507. Date exacte în legătură cu întemeierea bisericii rupestre nu se cunosc, însă, legendele transmise oral, din timpuri străvechi, pomenesc chiar de numele domnitorului Negru Vodă. După unii istorici, acest locaș ar fi fost o catacombă creștină de pe timpul romanilor, după alții un templu închinat zeului considerat păgân, Zamolxes.

Despre Stareța mânăstirii nu am decât cuvinte de laudă, am cunoscut-o personal și-am rămas impresionată de talentul ei poetic, în primul rând, și-n al doilea rând pentru că a reușit să deschidă în incinta așezământului un foarte frumos și original muzeu etnografic pe care, bineînțeles, n-am ratat ocazia să-l vizitez.

Colecția muzeală cuprinde, în principal, portul popular original al muntenilor din zonă, țesut și brodat, de mână, în casele muscelenilor de-a lungul timpului, de zeci și, chiar depășind, suta de ani. Nu pot descrie în cuvinte, ele n-ar fi suficient de bine alese ca să redea frumusețea, armonia îmbinării culorilor prin care transpare chiar bogăția sufletească a celor care le-au cusut, țesut, îmbrăcat. Mergeți să le vedeți, îmi veți da dreptate!

Pe lângă portul popular, adunat cu răbdare și sârguință (sau care i-au fost dăruite maicii starețe), în colecția muzeală se mai află și obiecte de primă necesitate într-o gospodărie, de care oamenii din zonă s-au folosit de-a lungul timpului.

Toată această colecție este descrisă în versuri, într-o mică broșură ilustrată, cu un real talent poetic, de însăși autoarea întocmirii ei, maica Ana Lucia Nedelea.

După vizitarea muzeului am intrat în mânăstirea care face, la propriu, corp comun cu stânca în care s-a găsit icoana făcătoare de minuni. Legenda spune că trei ciobani au ajuns, spre seară, și-au înnoptat pe platoul de deasupra stâncii situată la poalele muntelui. În dimineața următoare fiecare s-a trezit uimit de visul pe care l-a avut și, povestind fiecare visul lui au constatat că fiecăruia, în vis, Maica Domnului li s-a arătat îndemnându-i să sape sub stâncă și să scoată la lumină icoana pe care o vor găsi.

Plini de râvnă au început să sape și, după trei zile și trei nopți au dat de o bisericuță, în formă de peșteră, care adăpostise cu sute de ani în urmă o bisericuță cu un mic altar de închinăciune și în care au găsit chiar icoana visată de ei, așezată în partea stângă a altarului actual, chiar pe locul în care a fost găsită.

Pictura care o reprezintă pe Maica Domnului cu pruncul Isus în brațe a fost deteriorată de vreme, desigur, se pare, însă, că acest fapt nu micșorează nicicum puterea ei de-a face minuni. Eu însămi m-am rugat și dorința mi s-a împlinit chiar în acest an. Să fie o coincidență? Cred cu tărie că NU, și că ruga mi-a fost ascultată.

Despre icoană tot legenda spune că ar fi fost pictată de însuși Sfântul Apostol Luca. Acesta ar fi pictat douăsprezece icoane, printre care și pe cea găsită la noi. La îndemnul lui, Apostolii Biblici au plecat în cele patru zări să răspândească creștinismul. Așa se face că icoana a fost adusă pe meleagurile dacice de Sfântul Apostol Andrei, întemeietorul creștinismului în părțile nordice. Este considerată ca fiind cea mai veche icoană nu numai de la noi, ci, din toată creștinătatea.

Ce aș mai putea adăuga este că am plecat din acel loc cu sentimentul că sunt un om norocos dacă s-a întâmplat ca pașii să mă poarte și la Nămăiești. Referitor la numele acestui așezământ am aflat că Sfântul Apostol Andrei, ajungând spre Dacia Superioară, a făcut un popas lângă un templu păgân, închinat zeului Zamolxes, primul zeu al Dacilor. Este chiar locul unde Apostolul a adus icoana Maicii Domnului. Ajungând aici Apostolul a crezut că va găsi un preot păgân, slujitor al lui Zamolxes, pe care intenționa să-l creștineze. Negăsind pe nimeni în grotă s-a adresat tovarășilor lui de călătorie : ”Nemo Est”! ("nu este nimeni", în limba latină). De aici și numele satului NĂMĂIEȘTI.

---

VIZUALIZĂRI: 2381 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI