Memorialul Închisoarea Pitești

TIPĂREȘTE

Dacă acum câteva luni am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, dacă într-o zi de ianuarie, acum 5 ani, am reușit să vizitez Fortul 13 Jilava aflat în incinta actualului Penitenciar Jilava, puteam oare să ignor ocazia de a vizita și Memorialul Închisoarea Pitești?

Descoperisem un mic program turistic, de numai o zi, care - pe lângă obiectivul menționat - cuprindea și altele două, diferite ca gen, dar la fel de interesante. Din păcate, din lipsă de amatori, agenția turistică organizatoare a fost nevoită să amâne și în cele din urmă să anuleze acest program ca fiind lipsit de interes pentru turiști. Am fost dezamăgită, dar am rămas cu dorința de a ajunge acolo. Nici nu a trecut prea mult timp și ocazia s-a ivit. De astă dată nu cu grup, nu printr-o agenție turistică organizatoare, ci simplu, pe cont propriu, singură.

Veți spune, poate, că am o pasiune morbidă pentru astfel de subiecte terifiante. Adevărul este că citind mult despre "Fenomenul Pitești" sau "Experimentul Pitești", văzând atâtea documentare televizate privind acest subiect, călită sentimental la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, dar și vizionând - recent - filmul lui Toma Enache "Între chin și amin", m-am simțit pregătită să fac față și acestei provocări. Pentru că așa cum este ea, cu bune și cu rele, istoria țării trebuie cunoscută de noi toți, indiferent dacă am trăit sau nu în comunism. Experimentul Pitești, educarea prin tortură și dezumanizare, constituie cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din perioada comunistă, una dintre cele mai urâte pagini din istoria postbelică a României.

Memorialul Închisoarea Pitești este un muzeu aflat în interiorul fostului Penitenciar Pitești, muzeu deschis publicului din anul 2014. Programul de vizitare este: Joi - Duminică în intervalul orar 11.00-18.00. Rețineți că în perioada de iarnă (28 noiembrie - 16 februarie) memorialul este închis. Dacă doriți să faceți o vizită acolo, este bine ca în prealabil să consultați site-ul memorialului pentru informații de actualitate.

Taxa de vizitare este de 20 lei/persoană - adulți și 10 lei/persoană - minori cu vârsta de 12-18 ani. Copiii sub 12 ani nu pot vizita memorialul din cauza tematicii dure, tulburătoare pe care o abordează, dar au intrare gratuită și diverse activități specifice vârstei lor la Muzeul Comunismului pentru Copii, aflat tot în clădirea fostei închisori.

Penitenciarul Piteşti construit în perioada 1937-1941 a fost la vremea respectivă cel mai modern spaţiu de detenţie din ţară. A fost gândit ca loc de detenție pentru cei vinovați de infracțiuni minore. În 1942, la Piteşti au fost aduşi primii deţinuţi politici, membri ai mişcării legionare, mulţi dintre ei tineri de numai 16-17 ani. Unii au rămas în închisoare până la amnistia din 1964.

După înființarea Securității, la scurt timp, Penitenciarul Piteşti a devenit închisoare pentru studenţi. În perioada 1949-1952 - cu acceptul autorităților comuniste - aici s-au desfășurat așa-zisele acțiuni de reeducare prin tortură psihică și mai ales fizică. Bătăile și torturile brutale administrate zilnic cu scopul de a "reeduca" deținuții politici, majoritatea studenți, membri ai unor grupări interzise de comuniști, au mers până într-acolo încât victimele au ajuns să fie transformate în torționari.

Începuturile reeducării prin tortură au avut loc la închisoarea din Suceava, metodele fiind la scurt timp adoptate și la Pitești, dar și - cu o intensitate mai redusă - și la Gherla. Șeful torționarilor din Pitești a fost Eugen Țurcanu. El a fost arestat inițial la Suceava pentru trecutul său legionar, ulterior fiind transferat la Pitești. Experiența reeducării de la Suceava l-a format ca torționar, din acest motiv conducerea penitenciarului Pitești l-a însărcinat cu procedurile de reeducare prin violență. La ordinele comandantului Securității - generalul Alexandru Nicolski, ale colonelului Ludovic Czeller de la Direcția Penitenciarelor și sub directa supraveghere a ofițerului politic, locotenentul Marina, a ales un grup format din deținuți trecuți prin reeducare, formând "ODCC" - Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste, numită în batjocură de ceilalți deținuți "Odecaca".

"Bătăile erau de multe ori de o bestialitate ieşită din comun, deţinuţii erau loviţi cu bâtele sau călcaţi în picioare, uneori fiind de nerecunoscut după ieşirea din dispozitiv. Torturile erau variate; dacă iniţial vizau fie umilirea deţinuţilor, care erau obligaţi să-şi pună tineta în cap, să sară ca broasca, să se târască pe jos, să mănânce fără să-şi folosească mâinile, ulterior s-a recurs la degradarea fizică a acestora: erau privaţi de apă zile întregi sau obligaţi să stea în poziţii chinuitoare, de exemplu, culcat pe spate, cu capul ridicat şi cu un ac sub ceafă sau să scoată şi să bage la loc şireturile în încălţăminte ore în şir. Se urmărea, de asemenea, o totală degradare psihică a deţinuţilor: erau obligaţi să mănânce fecale, să se comporte ca porcii la masă (să mănânce fără tacâmuri şi să grohăie de plăcere) sau, în timpul slujbelor religioase, înscenate, să recite versuri obscene şi să facă gesturi perverse.

După două-trei săptămâni de astfel de tratament, studenţii erau puşi să-şi facă demascarea, cu alte cuvinte, să declare, în scris, tot ceea ce nu declaraseră la Securitate. Din frică sau ca să scape de bătăi, unii îşi turnau foştii camarazi, însă, cei mai mulţi dintre studenţi încercau să declare doar lucruri care să nu le aducă probleme altora. "

Și, dacă tot am recurs la citate, iată și mărturia fostului deținut Mihai Jianu la procesul lui Ţurcanu: "Am fost torturat în penitenciarul, Piteşti în Camera 4 - Spital, timp de circa 6 săptămâni de către Ţurcanu Eugen şi alţii. Am fost întins pe masă şi bătut cu ciomegele, curelele, pe spate, fese şi la tălpi, am fost pus în nenumărate rânduri să stau în poziţie de drepţi cu ochii închişi şi lovit de către Ţurcanu Eugen personal în regiunea stomacului cu pumni, ciomege şi bocancul, iar în momentul în care cădeam jos, săreau asupra mea şi a altora atât el, cât şi alţii şi loveau la întâmplare. Personal, de către Ţurcanu E. am fost trântit jos, lovit cu capul de mozaic şi strangulat de gât până aproape de sufocare".

Experimentul Pitești s-a încheiat după înlăturarea din fruntea Partidului Comunist Român a extremiștilor prosovietici, Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luka, dar închisoarea a continuat să ființeze, acolo fiind aduși în special opozanți ai regimului comunist încarcerați sub pretextul unor condamnări pentru infracțiuni de drept comun. În anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, Închisoarea Pitești a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat un trust de constructii. După 1980, pe aprox. o treime din suprafața curții penitenciarului au răsărit noi blocuri de locuințe dorindu-se parcă a se camufla faptele trecutului.

Abandonată și parțial în ruină, fosta închisoare Piteşti a fost la un pas de a fi demolată, dar proteste vehemente din ţară şi de peste hotare au salvat clădirea-martor al celui mai odios experiment - Experimentul Pitești. Declarată monument istoric de importanţă naţională, în 2009, a fost preluată doi ani mai târziu de un grup de piteșteni care au înfiinţat Fundaţia Memorialul Închisoarea Piteşti.

Din anul 2014, o parte din fosta închisoare a fost deschisă publicului pentru vizitare. Vizitele cu ghid se programează telefonic sau prin e-mail. Taxa de vizitare în cazul unui tur ghidat este în funcție de numărul de persoane din grup: 40 lei/pers. pentru un grup de 2 persoane, 30 lei/pers. pentru un grup de 3 sau mai multe persoane, 25 lei/pers. pentru un grup mai mare de 21 persoane.

Vizita mea la Memorialul Închisoarea Pitești

De la bun început trebuie să spun că vizita la Memorialul Închisoarea Pitesti nu este pentru toată lumea, ea fiind o experiență tulburătoare, destul de traumatizantă. Este motivul pentru care minorilor sub 12 ani nici nu le este recomandată o vizită la muzeul memorial.

Memorialul este amplasat chiar în oraș (Str. Negru Vodă, nr. 30) și găzduiește în zilele noastre expoziții, evenimente culturale și programe educaționale pe teme legate de detenția politică anticomunistă. La intrarea în curte există o parcare gratuită, dar poți parca și lângă blocurile din apropiere, acolo unde găsești loc.

La intrare te întâmpină o placă de marmură pe care scrie: "În perioada 1945-1964 în această clădire a fost pușcăria de deținuți politici anticomuniști. Aici s-a aplicat pentru prima dată în lume, la 6 decembrie 1949, ' Experimentul Pitești - Reeducare prin tortură' care apoi s-a extins și la alte pușcării de deținuți politici din România, până la sfârșitul anului 1952. Prin experiment au trecut mii de tineri din care aproape o sută au murit în torturi, iar ceilalți au rămas cu grave traume fizice și psihice. "

Aș zice că în prezent nu se cunoaște și nici nu poate fi cunoscut cu exactitate numărul celor care și-au pierdut viețile acolo, și asta pentru că - pentru a șterge urmele nelegiuirilor - cauza morții era premeditat falsificată.

Astfel pregătit, vizitatorul pătrunde în clădirea cu subsol, parter și etaj, clădire înconjurată cândva de un zid înalt care asigura paza și înlesnea păstrarea cu strictețe a secretului. Prevăzut cu puncte de pază dotate cu reflectoare și cu arme automate, acest zid ca de fortăreață descuraja orice tentativă de evadare. Și astăzi se mai păstrează (și poate fi văzut pe latura de nord-vest a fostei închisori) un fragment din zidul care înconjura Penitenciarul Pitești.

De cum intri în fosta închisoare, ești izbit de atmosfera sumbră a holurilor şi a încăperilor care se pot vizita.

La subsol erau bucătăria, spălătoria și dușurile. Peste tot sunt grilaje, iar tencuiala veche de pe ziduri creează o stare greu de descris. Tot la subsol, într-una dintre camere, se află o machetă a fostei închisori, machetă realizată după descrierile lui Gheorghe Plop, un fost deţinut.

Pe mai mulţi pereţi sunt panouri cu mărturii ale celor care au fost victime ale Experimentului Piteşti. În curtea fostei închisori a fost amenajat un cimitir simbolic, cu cruci aduse din toată ţara, depuse acolo în memoria celor care au murit în închisoare sau după ce au ieşit din Experimentul Piteşti. Scara care duce la etaj este cea originală, din 1940. Doi deţinuţi s-au aruncat de pe ea în primăvara anului 1950, nemaisuportând torturile. Este vorba despre Gheorghe Şerban şi Gheorghe Vătăşoiu care s-au sinucis la un interval de doar câteva săptămâni aruncându-se în golul scărilor în timp ce coborau la duşuri. După cele două sinucideri, conducerea închisorii a decis montarea unor plase de siguranţă.

La etajul 1 al închisorii erau birourile administrative, dar și fosta Cameră 4 - Spital, locul unde s-au desfăşurat cele mai teribile torturi. Este cea mai mare cameră ca suprafaţă din penitenciar, unde s-a desfăşurat marea parte a violenţelor din ' 49-' 51. A avut funcţia de infirmerie până în 1948, de unde i-a rămas şi numele. Mai târziu a devenit spaţiu de arhivare a documentelor, iar astăzi este amenajat acolo Paraclisul ortodox "Înălțarea Domnului" în care se oficiază slujbe religioase și comemorări ale celor morți în penitenciar. Pot participa toți cei care doresc. Când am fost eu acolo, Camera 4 - Spital era închisă, dar prin geamul ușii se putea vedea și chiar fotografia interiorul. Săptămânal, aici se oficiază slujbe religioase după următorul program: Miercuri orele 18.00 - 20.00, Sâmbătă, Duminică și marile sărbători orele 08.00 - 10.00.

Mai trebuie să spun că în câteva camere sunt ecrane pe care rulează filme documentare, ilustrative pentru anumite momente din istoria țării noastre. Dacă aveți timp și răbdare, priviți-le pentru că aduc un plus de informație! Eu am văzut scene din Primul Război Mondial, vizite ale reginei Maria la spitalele de campanie, trenurile cu refugiați, apoi - în altă încăpere - un tulburător film cuprinzând interviuri cu supraviețuitori ai Experimentului Piteşti. Spre finalul vizitei - atunci când se face referire la căderea comunismului în România - poate fi vizionat un film rezumând evenimentele din decembrie 1989. Aici nu am rămas prea mult. Am trăit acele vremuri, am urmărit acele evenimente atunci și nu mai voiam să ascult încă o dată penibilul discurs al lui Nicolae Ceaușescu înainte de a-și lua zborul spre Târgoviște.

La finalul vizitei, în interiorul Memorialului Închisoarea Pitești se poate vizita Librăria Manuscris de unde se pot achiziționa cărți, materiale audio despre Experimentul Pitești și despre închisorile comuniste, precum și mărturii ale supraviețuitorilor.

La ieșire (care se face chiar prin librărie) aveți ocazia să vedeți cel mai bine zidurile urâte ale fostei închisori, apropierea exagerată a construcțiilor noi (vrând parcă să mascheze ceea ce a fost cândva aici), precum și fragmente din Zidul Berlinului - "fâșia morții", care separa Berlinul de Vest, parte a Republicii Federale Germane (RFG) de restul capitalei Republicii Democrate Germane (RDG), stat comunist aflat sub influența URSS-ului.

În încheierea lucrării "Fenomenul Pitești" (pe care am citit-o cândva și pe care am recitit-o recent), Virgil Ierunca scrie: "Nimănui nu-i este îngăduit să uite că între 1949 și 1952 s-a desfășurat în România ' experiența' pe care am încercat s-o descriem și că dintr-un arhipelag al ororii, una dintre cele mai odioase insule s-a numit Pitești".

Împărtășesc ideea că ceea ce s-a întâmplat la Pitești și în celelalte închisori comuniste trebuie cunoscut de toată lumea. Chiar dacă sunt fapte greu de digerat, ororile trecutului nu trebuie să fie uitate și nu trebuie să se mai repete.

---

VIZUALIZĂRI: 986 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI