ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.07.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 16-20 ani
DIN: Rotterdam [NL]
ÎNSCRIS: 08.04.17
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 1 zile
Prieteni
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Evadare din cotidian cu bicicleta pe dealurile Ștefăneștiului

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Distanță: 15km

Dificultate: Medie

Timp:2-3h

Harta traseului: google.com/maps/dir/44.86 ... 1e3!4m2!4m1!3e2 (dați pe modul ' ' Mers pe jos' ' pentru a vedea corect traseul)

Salutare, cititori! ???? Astăzi am să vă prezint un articol, dedicat în special iubitorilor de natură, mountain bike sau drumeții. Pitești este o urbe privilegiată în cea ce privește locurile de escapadă în natură. Luând o hartă și privind spre Pitești, putem observa că este pitit între dealuri, de aici și diversitatea din belșug a locurilor verzi.

Dacă ești pentru prima oară în Pitești, probabil că o să fii tentat să faci o plimbare pe un traseu de drumeție în pădurea Trivale. Pădurea Trivale aflându-se la o aruncătură de băț de centrul Piteștiului este de obicei, mai ales în weekend aglomerată de cei veniți să se relaxeze. Pădurea Trivale nu este un loc prea retras, dar sunt multe zone și trasee liniștite în jurul orașului, una dintre ele pe care chiar o voi prezenta mai jos.

Traseul propus de mine în acest acest articol se află în orașul limitrof Ștefănești și se desfășoară pe dealurile acestuia. Este un traseu superb, care îmbină pădurea cu un platou cu podgorii de viță de vie pe care îl recomand tuturor care vor o plimbare în natură lângă Pitești. Atenție, nu recomand traseul în zilele caniculare de vară.

Începem urcarea dinspre zona de blocuri din Ștefănești, de lângă Poliția Orașului Ștefănești, de unde parcurgem câteva minute strada Lescioarei până când se începe urcarea pe un drum pietruit bine întreținut, de altfel pe tot traseul drumul este practicabil. Depinde de condiția fizică a fiecăruia dar în mod normal urcarea durează 30 de minute. După urcare ajungem în vârf în locul numit de localnici La doi brazi (google.com/maps/place/44% ... 92!4d24.9158295),

datorită faptului că aici se află doi brazi semeți. Aici după urcare suntem răsplătiți cu o panoramă superbă asupra orașelor Ștefănești și Pitești. Este un loc perfect pentru un popas. Tot în acest loc se află un releu GSM Și o bifurcație de drumuri.

După ce ne mai tragem sufletul, ne continuăm drumul pe lângă cei doi brazi. Un sfert de oră mergem pe liziera pădurii admirând priveliștea către oraș, ca apoi în apropiere de satul Izvorani să intrăm în pădure. Când intrați, aveți grijă să nu vă abateți de la traseu, deoarece riscați să ajungeți la un releu unde puteți fi înconjurat de către o haită de câini care apără obiectivul. Pădurea este o binecuvântare pe acest traseu, pentru că dacă este cald pe traseu în pădure e răcoare. Pe parcursul traseului prin pădure puteți întâlni un loc unde după ploi se formează un lăculeț interesant. Traversarea pădurii te face să te simți ca în basmele pentru copii.

La ieșirea din pădure ajungem pe platou, cea mai lungă și mai importantă parte a traseului. De aici vom merge pentru mult timp printre podgoriile de vin care produc celebrele vinuri de Ștefănești. La un moment dat dăm de o bifurcație unde face la stânga un drum, denumit de localnici ‘’Drumul Mocanilor’’ care era folosit pe vremuri de ciobanii care își duceau turmele la munte spre Câmpulung. (google.com/maps/place/44% ... 08!4d24.9651482)

Trecând deaspura satului Izvorani ajungem în dreptul satului propriu-zis Ștefănești. Se spune de asmenea că pe aceste dealuri își avea ascunzători celebrul haiduc Radu lui Anghel din Moșteni-Greci, probabil locuri unde își ascundea comorile. Tot înaintând în față dăm de domeniile deținute de Crama Marcea (google.com/maps/place/Cra ... 25!4d24.9639703).

Aici erau in trecut vii renumite, o parte dintre ele fiind preluate și dezvoltate de Crama Marcea care organizează și diverse evenimente, concerte pe o scenă in aer liber între vii.

Dacă ați obosit, v-ați plictisit de traseu sau sunteți grăbiți puteți face dreapta pe lângă Crama Marcea pe Strada Marcea, un drum asfaltat care coboră și vă scoate imediat în Ștefănești-Sat. (google.com/maps/place/Str ... 593!4d24.959017) deși ar fi păcat să abandonați traseul acum, pentru că vor mai fi lucruri frumoase de văzut.

Pentru un moment am uitat că sunt în județul Argeș și am crezut că sunt cu bicicleta în Toscana privind din viteză întinsele podgorii de pe platou. Tot pe platou dăm de o clădire mare dotată cu piscină unde locuiesc ciobani cu oile și câinii lor care ne-au spus că în trecut acolo a fost un sanatoriu construit de către CJ Argeș. (google.com/maps/place/44% ... 27!4d24.9772188).

Continuăm traseul pe un fel de șa între sate de unde avem o panoramă extraordinară asupra satelor Văleni-Podgoria la stânga și Ștefănești-Sat la dreapta, cu biserica și casele. De la fostul sanatoriu mai mergem 1km și drumul pietruit se transformă într-un frumos drum betonat, parcă desprins din pistele de biciclete din Occident, o plăcere să mergi pe el!

În scurt timp dăm de un alt releu GSM, virăm la dreapta și începem coborârea. De aici ne dăm seama ce lucrare de anvergură a însemnat acet drum betonat, în care au fost investiți mulți bani, are pereți de susținere probabil pentru camioane sau tractoare care până în anii 90 veneau la viile de pe deal. De aici urmează curbe și peisaje splendide, o coborâre frumoasă de 2,3 km pe drum betonat, cu priveliște asupra Piteștiului și barajului Golești în stânga, iar la dreapta podgoriile.

La final coborâm în satul Viișoara pe lângă INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE – DEZVOLTARE PENTRU BIOTEHNOLOGII ÎN HORTICULTURĂ ȘTEFĂNEȘTI-ARGEȘ, care desfășoară activități de cercetare strategică, fundamentală şi aplicativă în domeniul biotehnologiilor horticole. Tot acolo găsiți și magazinul de prezentare și vânzare vinuri produse de către institut, vă puteți recompensa cu o sticlă de vin după efortul depus pe traseu!

Sper că v-am deschis dorința de a încerca acest traseu frumos și liniștit de lângă Pitești, într-un loc și încărcat de istorie, natură și spiritualitate unde intâniți podgorii și priveliști minunate, întrucât atunci când rostim numele Ștefănești, rostim denumirea orașului Brătienilor, Mecca Liberalilor!

Doresc vă rog frumos ca ilustrație video următorul videoclip: youtube

## end review sc

[fb]
---
Trimis de alexpetre2004 in 24.07.21 23:40:53
Validat / Publicat: 25.07.21 08:45:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PITEȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1566 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alexpetre2004); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14400 PMA (din 16 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[25.07.21 08:45:14]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Piteștiul și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078057050704956 sec
    ecranul dvs: 1 x 1