Bine aţi venit la Rezervaţia 'Vulcanii Noroioşi'!

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor! Am revenit!

Cu o destul de mare întârziere, a venit momentul să povestesc şi eu despre unul dintre cele mai cunoscute locuri din România (şi nu numai), loc despre care s-au scris şi cu siguranţă se vor mai scrie nenumărate rânduri (nu mă refer doar la ce este scris aici, pe sait, ci în general) unde s-au realizat o mulţime de documentare sau alte filmări, obiectiv ce atrage de la an la an din ce în ce mai mulţi vizitatori.

Ei bine, am putea spune că şi noi am fost (re)atraşi de acest loc şi profitând de o vizită în zona Buzăului, am decis să dăm o fugă şi până la Vulcanii Noroioşi, mai ales că trecuseră destui ani de când fusesem ultima dată şi auzisem că s-a mai schimbat câte ceva la faţa locului. Chiar eram curios să văd schimbările pentru că de multe ori m-am întrebat de ce atâta timp nimeni nu a făcut absolut nimic deşi acest nume de „Vulcanii Noroioşi de la Berca” era foarte bine cunoscut nu doar la noi în ţară ci şi în afara graniţelor. Din fericire, într-adevăr după o foarte lungă perioadă în care zona vulcanilor a fost lăsată în voia sorţii, în ultimii ani a început să crească interesul şi să apară şi investiţiile, atât din partea autorităţilor cât şi a privaţilor – voi povesti la timpul potrivit cam despre ce este vorba. Deocamdată însă, să încep cu... începutul.

GENERALITĂŢI

Nu o să mă apuc acum să fac o lucrare de geologie spunându-vă ce înseamnă acest tip de vulcani, de câte feluri sunt, câţi şi pe unde există, etc. ci o să mă limitez doar la a menţiona că în cazul celor de la Berca, fenomenul de formare nu este ceva extraordinar – în urma erupţiilor, gazele emanate ce traversează straturile argiloase şi pânza freatică antrenează cantităţi de apă şi sol, împingând în drumul lor către suprafaţa pământului, şi nămolul format. Banal, nu? Extraordinar este altceva şi anume rezultatul acestor erupţii, mai exact peisajul ce-l formează la suprafaţă aceşti vulcani.

Legat de istoricul Pâclelor despre care vorbim, conform datelor prezentate la faţa locului pe un panou informativ, aceşti vulcani ar fi fost „remarcaţi pentru prima dată... de către francezul H. Cognand în anul 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petroliere. ”

În alcătuirea Vulcaniilor Noroioşi de la Berca sunt incluse două mari areale ce poartă numele de Pâclele Mari, respectiv Pâclele Mici. Doar ca informaţie de cultură generală, tot în zonă, la distanţă de aproximativ 9-10 kilometri de cele două deja menţionate (sau vreo 4-5 kilometri dacă se vrea a merge pe drum forestier), mai există şi Pâclele din localitatea Beciu, însă find vorba despre o suprafaţă foarte mică (aproximativ 800 de metri pătraţi), nu prezintă o aşa mare importanţă şi sunt mult mai puţin cunoscute şi vizitate.

Din punct de vedere al localizarii, Pâclele de la Berca fac parte din Subcarpaţii de Curbură şi sunt situate în zona centrală a judeţului Buzău, pe raza comunelor Berca şi Scorţoasa. Şi pentru că trăim în epoca tehnologiei cred că ar trebui menţionate şi coordonatele GPS cu ajutorul cărora se pot localiza pe hartă cele două ariale: Pâclele Mari – 45.35875 / 26.711750 şi Pâclele Mici – 45.339295 / 26.707755.

Acestea fiind spuse, presupun că ar fi cazul să trecem la lucruri serioase :), adică la constatări făcute la faţa locului inclusiv la comparaţii între trecut şi prezent. Înainte de toate, ţin să vă aduc la cunoştinţă sau mai degrabă să vă avertizez că încă din momentul când am început să scriu acest articol, am decis să nu pun accent pe laude, fraze pompoase şi poveşti cu „peisaje selenare” (pe acestea le găsiţi şi prin alte părţi iar din pozele ataşate vă veţi face o idee despre ce veţi găsi la faţa locului) ci pe o serie de informaţii punctuale. Unele detalii se regăsesc şi prin articolele altor colegi, altele însă nu. Că vor fi sau nu utile cuiva nu am de unde să ştiu – fiecare va decide dacă printre cele scrise de mine sunt şi informaţii care îi pot fi de ajutor.

ACCES

Pentru cei ce deţin mijloc propriu de transport, lucrurile sunt mai simple, accesul făcându-se binenţeles mai uşor şi comod. În plus, informaţiile despre itinerariile de deplasare sunt des menţionate şi astfel, mai uşor de găsit. În cazul celor ce se bazează pe mijloacele de transport în comun, se poate spune că există unele probleme – sau cel puţin existau şi o să vă spun la timpul potrivit de ce zic asta. Mai întâi însă, o să iau în discuţie prima categorie.

Indiferent că se vine dinspre Braşov sau dinspre Buzău, deplasarea se face pe drumul naţional 10 (ce face legătura între cele două oraşe) până în satul Sătuc – ce aparţine de comuna Berca şi se află la 20 de kilometri de Buzău, respectiv 134 de kilometri de Braşov. În Sătuc, pe direcţia de deplasare dinspre Buzău, se face la dreapta pe drumul judeţean 102F şi după aproximativ un kilometru de mers (imediat după traversarea podului peste râul Buzău) se ajunge la intrarea în Berca, la o intersecţie unde un indicator rutier vă va îndruma să cotiţi la stânga şi totodată vă va informa că până la Vulcanii Noroioşi mai sunt de străbătut 14 kilometri.

Deşi eu vă recomand varianta de mai sus, din Buzău până în intersecţia de la limita comunei, se poate ajunge şi pe altă rută (distanţa fiind aproximativ egală cu traseul pe DN 10) – imediat după ce se trece de podul de la Mărăcineni (la ieşirea din Buzău către Râmnicu-Sărat) se intră şi se merge pe drumul judeţean 203K până în localitatea Săpoca, apoi mai departe pe drumul judeţean 203L (prin Pleşcoi) până în Berca.

Din intersecţia de care spuneam, se merge mai departe pe acelaşi drum judeţean 102F prin localitaţile Joseni şi Policiori, după aceasta din urmă continuându-se în dreapta pe un drum comunal, ce vă va duce până la o altă intersecţie (la aproape 12 kilometri de Berca), unde veţi avea de ales la care dintre Pâcle vreţi să ajungeţi mai întâi – pentru cele Mari se face stânga şi se mai merge în urcuş încă 2 kilometri iar pentru cele Mici, tot înainte încă 600-700 de metri. Ar mai fi de menţionat că de-a lungul întregului drum orientarea se face foarte uşor, existând destule îndicatoare ce arată direcţia către Vulcani.

Şi dacă tot v-am ameţit până acum :), iată şi varianta simplificată şi anume coordonatele GPS ce pot fi folosite pentru a ajunge la cele două zone de interes: pentru Pâclele Mari – 45.360200/26.713660 iar pentru Pâclele Mici – 45.347550/26.70955.

Iar acum, despre cea de-a doua categorie, în care ne încadrăm şi noi. După cum aţi văzut, mai sus am menţionat că pentru cei care se bazează pe transportul în comun există sau mai bine zis existau unele probleme – iată şi de ce. Cu ani în urmă, pentru a ajunge la vulcani, plecam din Berca pe „drumul prin schelă” (aşa era numit de către localnici) şi doar până la Pâclele Mici mergeam pe jos vreo 9-10 kilometri, pe drum forestier. Cei drept, peisajul era frumos, traversam dealuri cu pajişti întinse, din loc în loc ne opream să admirăm sondele de extracţie, în funcţie de perioadă mai găseam să mâncăm câte un fruct ori să ne umplem rucsacii cu porumb pentru fiert sau copt. De obicei plecam cu grupul şi povestind, distrându-ne, timpul părea că trece destul de repede, cel puţin la dus pentru că la întoarcere... parcă nu mai era aşa frumos :). Uneori se mai întâmpla să avem noroc şi să fim luaţi de dubele ce transportau muncitorii ce lucrau „la schelă” – atunci ne pierea oboseala şi să vezi distracţie pe noi, în hodorogeala aia din maşină că doar... na, ce să ceri, maşini ca vai de ele, drum forestier! Dar era frumos şi ne mulţumeam că nu mai mergem pe jos. Aşa era în trecut!!! Palpitant, nu-i aşa?

Cum nu am avut timp să ne informăm şi nu ştiam dacă s-a schimbat între timp ceva, tot pe jos, pe traseul ce-l ştiam deja, aveam şi noi de gând să ajungem la vulcani însă din pură întâmplare, chiar înainte să plecăm la drum, am aflat că vremurile trecute s-au cam dus şi că în prezent există transport în comun pe ruta Buzău - Pâcle (acestă ultimă denumire nu se referă la Vulcani ci este numele unui sat de lângă aceştia – după ce se trece de Pâclele Mici). Şi într-adevăr aşa era! Mi-ar fi plăcut să mergem şi pe jos dar cum timpul nu era chiar cel mai bun prieten al nostru, am decis să-l folosim pentru a ne plimba mai mult la destinaţie.

Pe ruta de care spuneam, mai exact Buzău – Săpoca – Pleşcoi – Valea Nucului – Berca – Joseni – Policiori – Pâcle, există de luni până sâmbătă trei curse zilnice, din Buzău locul de plecare al microbuzelor fiind Autogara Nord (cunoscută şi ca Autogara XXL), situată aproape de limita oraşului, la ieşirea spre Râmnicu Sărat / Focşani. Orele de plecare sunt 10.00,13.30 şi 17.30 iar durata unei curse este de o oră şi zece minute – asta conform graficului de mers, în realitate însă, se ajunge la destinaţie mai repede. În sens învers, din Pâcle se pleacă la orele 06.00,12.00 şi 15.00. Deşi pe program nu era afişat aşa ceva, şoferul ne-a spus că duminica nu se face decât cursa cu plecare la 13.30 din Buzău, respectiv 15.00 din Pâcle. Nu ştiu dacă şi preţul biletelor a rămas neschimbat însă la data excursiei noastre, din Buzău până la Vulcani, cursa costa 8,5 lei. Atenţie căci deşi din câte am auzit la oamenii locului (ba chiar am sunat la firmă să mă conving), cursa include urcarea la Pâclele Mari şi de abia după aceea continuarea traseului către cele Mici respectiv capătul de linie, şoferii cam fac economie şi evită ocolul. Drept urmare, dacă se doreşte ca microbuzul să urce la Pâclele Mari, la dus trebuie anunţat şoferul (uneori chiar trebuie insistat) iar la întors trebuie dat telefon şi anunţat că sunt clienţi de luat, astfel există riscul de a rămâne pe jos. Sfatul meu este ca înainte de a coborâ din microbuz, să cereţi numărul de telefon al şoferului sau dacă nu, rugaţi fie paznicul de la Vulcani, fie pe cineva de la pensiunea din zonă (o să vă povestesc şi despre aceasta mai târziu) să vă ajute. Ştiu, e destul de complicat, tocmai de aceea am încercat şi eu să aflu şi să ofer cât mai multe detalii.

În cazul în care, de exemplu veniţi dinspre Braşov şi nu doriţi să mai faceţi un ocol până în Buzău, vă puteţi opri în Sătuc dar în acest caz va trebui să mergeţi pe jos un kilometru, până în Berca, de unde veţi putea lua microbuzul ce vine de la Buzău. Şi încă ceva: dacă veţi fi interesaţi de tren, veţi găsi destule curse pe ruta Buzău – Nehoiu (defapt Nehoiaşu), cu oprire în „halta Berca”. Mare atenţie însă, căci gara din Berca NU este în comună ci tot în Sătuc (chiar lângă intersectia DN 10 cu DJ 102F). Am ţinut să precizez şi asta deoarece ştiu caz concret în care cineva a văzut numele gării şi a crezut că va ajunge cu trenul chiar în Berca dar defapt a trebuit apoi să meargă un kilometru pe jos.

Şi cu asta cred că am cam terminat acest capitol. Sper că am fost destul de explicit şi că nu v-am plictisit cu atâtea detalii.

Pâclele Mari

Rezervaţia Pâclele Mari se întinde pe o suprafaţă de 22 de hectare şi este situată la altitudinea de 322 de metri. Aceste Pâcle sunt mult mai bine cunoscute, o mare parte dintre cei care vin să vadă Vulcanii Noroioşi alegând să viziteze doar acest loc, nu şi Pâclele Mici, în general influenţaţi în primul rând de denumire – sunt „Mari”, sunt mai frumoase. E drept că mai sunt şi cei care ştiu exact ce vor găsi la faţa locului şi aleg Pâclele Mari deoarece se poate merge cu maşina chiar până lângă intrarea în rezervaţie.

Parcarea de aici este mult prea mică pentru acest obiectiv şi de obicei, la sfârşit de săptămână, când numărul de vizitatori este ridicat, devine neîncăpătoare, fiecare descurcându-se cu parcarea maşinii cum poate – uneori, din păcate se crează blocaje datorită numărului mare de maşini şi în special al celor parcate haotic.

Lângă parcare, la intrarea în arealul vulcanilor, veţi găsi o gheretă care nu are doar rol de adăpost pentru paznicul rezervaţiei dar şi de casă de bilete şi magazin de suveniruri. Tot aici sunt amplasate şi câteva panouri informative, unul dintre acestea prezentând informaţii despre vulcani iar un altul, despre vegetaţia existentă în zonă – am uitat până acum să precizez că Rezervaţia Naturală Vulcanii Noroioşi nu este una doar de interes geologic ci şi botanic.

Intraţi în perimetrul rezervaţiei, veţi fi înconjuraţi de un decor deosebit, nămolul aruncat din adâncuri şi uscat în contact cu aerul, creând de-a lungul timpului un peisaj extraordinar. Suprafaţa solului este foarte aridă şi plină de crăpături. De asemenea, solul este brăzdat de foarte multe şanţuri şi văi (mai adâncite către marginile arealului), ce au dat naştere unor adevărate dune şi canioane, cei drept, în miniatură. La o privire mai atentă, din loc în loc puteţi descoperi şi cratere ale unor foşti vulcani, în prezent „sigilate” de pământul uscat. În zona centrală şi cea mai înaltă a arealului, veţi găsi şi câţiva mici vulcani încă activi, ce din când în când vă vor oferi ocazia de a vedea câte o mică erupţie, cu gaze emanate şi nămol scurs pe marginea conurilor deja formate. Cam aşa ceva veţi găsi la Pâclele Mari. E drept că în cuvinte e mai greu de descris însă imaginile sunt mult mai edificatoare.

Lângă rezervaţie există pensiunea „Vulcanii Noroioşi”, o unitate de două stele şi care beneficiază de restaurant. Despre condiţiile de cazare nu vă pot spune nimic, în schimb pot afirma că am rămas surprinşi de restaurant. Fiind singura unitate din zonă, ne aşteptam să se profite de acest fapt şi să găsim nişte preţuri mult exagerate. Ei bine, ulterior ne-am dat seama că ne-am înşelat, negăsind nimic ieşit din comun. Să nu mai vorbesc de faptul că totul a fost bun şi că porţiile primite nu au fost deloc mici – practic, fiecare porţie de ciorbă (6 lei) ne-a fost servită într-un bol din care se puteau umple nu doar una ci trei farfurii.

O problemă a restaurantului ar putea fi constituită de meniul destul de restrâns – şase feluri de ciorbă şi şapte de Felul 2. Nu o să mă apuc acum să menţionez toate preţurile din meniu (nici nu ştiu dacă mai sunt valabile în prezent) ci o să mă limitez la a vă face cunoscută doar nota noastră de plată: două ciorbe plus ardei şi smântână, pâine (mai mult decât suficientă), o bere (4 lei), o sticlă de apă minerală (3 lei) şi două cafele (2 lei) ne-au scos din buzunar 29 de lei. Şi să nu uit de cele două gogoşi oferite ca desert din partea casei. Acum, hotărâţi singuri dacă avem sau nu dreptate în legătură cu decenţa preţurilor.

Şi cu asta, cred că am cam spus ce era de spus referitor la Pâclele Mari. Ca o concluzie, deşi mulţi nu ştiu, aici se poate admira în special peisajul lăsat în urmă de activitatea vulcanică, şi mai puţin vulcanii propriu-zişi. Ceea ce urmează însă... e altceva!!!

Pâclele Mici

Rezervaţia Pâclele Mici se află la o altitudine de 341 de metri şi, după cum sugerează şi denumirea, se întinde pe o suprafaţă mai mică faţă de „surata” ei mai mare, mai exact pe 16,5 hectare. Chiar şi aşa, şi în ciuda faptului că este mult mai puţin vizitată, fără nici o reţinere vă spun că eu consider că aceste Pâcle Mici sunt mai spectaculoase decât celelalte şi dacă prin absurd aş avea de ales între cele două, fără ezitare le-aş alege e acestea. Care e motivul? Aici nu trebuie să te mulţumeşti doar cu peisajul specific ci ai ocazia de a descoperi o activitate vulcanică intensă. Practic, aici sunt adevăraţii vulcani - o să revenim la acest aspect.

Spre deosebire de Pâclele Mari, la cele Mici teoretic nu se poate ajunge cu maşina. Zic „teoretic” deoarece, deşi nu v-o recomand, există totuşi o posibilitate. Marea majoritate dintre cei care doresc să viziteze pâclele, opresc în parcarea amenajată la poalele dealului ce găzduieşte vulcanii, de aici urmând să urce dealul pe jos, pe o alee parţial pietruită, numită Aleea Vulcanilor. Sunt ferm convins că nu mulţi dintre ei ştiu că parcarea, aleea şi celelalte amenajări din acea zonă sunt realizate mai recent, de un investitor privat, şi că mai există o cale de acces. Vorbim defapt despre drumul ce se folosea în trecut, înainte de a apărea noile amenajări care în prezent, practic te fac să opreşti acolo, neştiind că mai e ceva şi după ele - vezi Aleea Vulcanilor, te uiţi sus pe deal şi vezi că scrie mare „Vulcanii Noroioşi” cu litere formate din pietre aşezate pe iarbă, deci e clar că ai ajuns unde trebuie. Dar oare aşa să fie? :) Şi eu am rămas surprins să văd că cât de mult s-au schimbat lucrurile şi că înclusiv accesul se face prin cu totul alt loc faţă de cum ştiam.

Ca idee, dacă sunteţi curioşi, acel vechi drum de acces îl veţi găsi dacă treceţi pe lângă noua parcare şi mai mergeţi încă aproximativ 800 de metri. Locul respectiv este uşor de recunoscut deoarece (încă) se distinge micul platou unde se parcau maşinile (cei care ştiu de acest vechi drum, şi în prezent preferă să vină aici că nu e aşa aglomerat şi ca bonus, nici nu plătesc taxa de parcare), încă există micuţa clădire în care cândva funcţiona un magazin mixt, iar ca alt punct de reper puteţi avea curtea de peste drum, unde sunt diverse instalaţii petroliere şi utilaje (sau resturi de utilaje). În plus, dacă veţi alege să veniţi până aici, veţi putea urca dealul mai repede şi mai uşor deoarece distanţa până la rezervaţie este mai scurtă iar panta e mult mai domoală.

Revenind la ”cele noi”, după ce lăsaţi maşina în parcare, va trebui să urcaţi Aleea Vulcanilor (dotată cu câteva băncuţe şi coşuri de gunoi, pietruită însă nu şi în porţiunea superioară) şi după aproximativ 500 de metri de mers pe jos, veţi ajunge la intrarea în rezervaţie. Şi aici veţi găsi gheretă/casă de bilete şi paznic, veţi găsi panouri informative, însă odată intraţi în „lumea nămolurilor”, veţi descoperi cu totul altceva făţă de Pâclele Mari. Oriunde veţi privi, veţi vedea şiroaie de nămol ce curg în continuu, vulcani care mai de care mai activi, mai zgomotoşi, de diverse dimensiuni şi forme – la unii sunt formate conuri vulcanice iar la alţii craterele arată ca nişte balţi de nămol cu diametre chiar de 2-3 metri. Cu puţin noroc, pe lângă o bolboroseală continuă, puteţi asista şi la momente în care pur şi simplu, cantitaţi deloc neglijabile de nămol sunt aruncate peste coşurile vulcanilor, scurgându-se lin pe conuri. Nu are rost să insist cu poveştile, cert e că sunt imagini pe care nu le vezi în fiecare zi şi pe care le veţi pierde dacă veţi proceda ca mulţi alţii şi veţi alege să mergeţi doar la Pâclele Mari.

Pe scurt, să vă spun acum câteva vorbe şi despre amenajările de la poalele dealului (de lângă şosea). Pe lângă parcare şi alee, există o construcţie ce poartă denumirea „La Hangar” - în interiorul căreia veţi găsi un mic magazin (nu am intrat însă ne-a zis cineva de acolo că s-ar găsi de cumpărat suveniruri şi câte ceva de-ale gurii), şi o alta denumită „La Şopron”, care e defapt o terasă acoperită. Tot pe aici mai găsim un grătar, câteva băncuţe, o toaletă şi nu în ultimul rând, un platou folosit pentru campare – da, există şi posibilitatea asta. Nu ştiu cât de adevărat e însă din câte am auzit la faţa locului, s-ar dori ca în viitorul apropiat să se amenajeze un camping în toată regula, urmând a fi construite căsuţe pentru cazare. Rămâne de văzut ce va mai fi! Cert e că, aşa cum am mai spus, au început să crească interesele şi totodată investiţiile în zonă.

TARIFE

Întâi de toate să vorbim despre taxa de parcare. Dacă la Pâclele Mari nu există o astfel de taxă, la cele Mici trebuiesc scoşi din buzunar 2 lei pentru autoturisme, 5 lei pentru microbuze şi 10 lei pentru autocare.

Pentru vizitarea fiecărei rezervaţii, biletele de intrare costă 1 leu pentru elevi, 2 lei pentru studenţi şi 4 lei pentru adulţi. Şi tot de la casa de bilete se pot achiziţiona diverse amintiri cum ar fi cărţi poştale - 2 lei, pliante - 4 lei, magneţi - între 5 şi 10 lei, sau albume foto – 35 de lei.

Pentru şedinţe de fotografiere utilizate în scop comercial se percepe o taxă de 300 de lei/persoană/zi iar pentru filmări, de asemenea în scop comercial, se cere 420 de lei/zi pentru documentare, 2200 de lei pentru emisiuni sau filme artistice şi 4500 lei/zi pentru spoturi publicitare. Ştiu că aceste preţuri nu cred că interesează prea mult dar am zis că dacă tot le-am notat, să le şi menţionez. Cam atât şi cu partea financiară.

RECOMANDĂRI

În afara celor generale, pe care le veţi primi şi la faţa locului, şi anume să nu fumaţi sau să folosiţi flacără deschisă în perimetrul rezervaţiilor deoarece gazul emanat de vulcani se poate aprinde, respectiv să nu vă apropiaţi prea mult de cratere, în special de cele fără conuri, ale căror margini sunt destul de instabile, îmi permit să fac şi eu câteva recomandări personale.

- În primul rând, nu mergeţi doar la Pâclele Mari. În cazul în care sunteţi presaţi de timp sau din diverse alte motive sunteţi nevoiţi să alegeţi doar una dintre locaţii, mai bine rămâneţi la Pâclele Mici. După cum am mai spus, la cele Mari veţi vedea mai mult ceea ce a rămas în urma activităţii vulcanice şi mai puţin vulcani activi (doar câţiva destul de mici şi cam „leneşi”). În schimb, la Pâclele Mici veţi avea ocazia să vedeţi adevăraţii vulcani noroioşi (mulţi la număr, mari ca dimensiune şi în special, foarte activi). Aşadar, repet, de preferat este vizitarea Pâclelor Mici.

- Cea de-a doua recomandare este mai pretenţioasă şi se adresează celor cărora le plac plimbările în natură. Mai exact, vă recomand să mergeţi de la Pâclele Mici la cele Mari pe jos. Dar atenţie, nu pe şosea!!! Dacă din parcarea de la Pâclele Mici veţi arunca o privire către nord, veţi observa că înconjurată de pădure, se observă şi o parte din rezervaţia de la Pâclele Mari. Ei bine, într-acolo trebuie să vă îndreptaţi iar drumul se desprinde din cel principal, la doar 50-60 de metri de parcare – ca şi punct de reper, urmăriţi stâlpii şi liniile de electrificare (paralele cu acel drum secundar). După vreo 200 de metri, lăsaţi drumul forestier în dreapta şi pe un altul făcut de cei care trec pe acolo cu căruţele, mergeţi tot înainte, paralel cu o vale ce devine din ce în ce mai bine conturată, până la marginea pădurii. De aici, pe versantul stâng al văii, începe un urcuş nu foarte lung pe o potecă foarte bine vizibilă (sunt destui cei care bat traseul ăsta) care vă va scoate chiar la marginea rezervaţiei – apropo, pe lângă câştigul unei plimbări veţi câştiga şi contravaloarea taxei de vizitare :)).

Acestea fiind spuse cred că ar cam fi cazul să mă mai şi opresc căci deja articolul a căpătat dimensiuni neaşteptate. Probabil am mai uitat câte însă dacă aveţi vreo nelămurire, nu ezitaţi să întrebaţi. Dacă pot, vă răspund cu cea mai mare plăcere.

Deocamdată închei, cu speranţa că nu v-am plictisit (prea tare :)) şi cu recomandarea de a merge să vizitaţi Vulcanii Noroioşi de la Berca.

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 8787 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI