Mâncare „ca la mama acasă” la Casa Românească

TIPĂREȘTE

Adesea, când avem nevoie de o noapte de cazare în apropierea aeroportului Otopeni, alegem un studio/apartament/vilă din complexul ce se găsește aproximativ în spatele hotelului Vienna House (fost Sky Blue, fost Angelo), între „Țiriac Collection” și Drumul Odăii. Este un mic cartier cu blocuri de 4 etaje, le recunoști ușor din avion când survolezi peste ele, căci îs văruite în „brâuri” multicolore☺️, există și câteva viluțe foarte drăguțe. Multe sunt locuite permanent, dar multe sunt transformate în spații de cazare și poartă diverse denumiri, mai mult sau mai puțin memorabile. Pe majoritatea le găsiți pe booking. V-am povestit cândva despre Portobello Apartment, altădată despre Airport Suites and Villas. Complexul are multe spații verzi frumos întreținute, locuri de parcare suficiente, există și o piscină sezonieră, și un loc de joacă pentru copii. E drăguț și destul de retras de la balamucul de pe DN1, iar prețurile sunt decente. E potrivit și pentru aeroport, și pentru Therme și a cam devenit preferatul nostru în ultima vreme.  

De Paști am fost în Gran Canaria. Da, din nou, că ne-a plăcut mult. Atât de mult, că am vrut să ducem și copiii de Paștele aceluiași an, însă s-a scos zborul. Am pândit și iată, de data asta ne-a ieșit. Bine, nu cu zbor direct, ca atunci (a reintrodus Wizz, dar numai pe perioada verii), ci cu escală în Madrid, o combinație de Tarom și Air Europa. Programul de zbor a fost în așa fel încât am avut nevoie de cazare în Otopeni atât la dus, cât și la întors. Am ales complexul de care v-am povestit, la dus un apartament cu 2 dormitoare, la întors o vilă. Nu vă mai povestesc, nu s-a schimbat nimic, totul e aproape de perfecțiune.

Ok. Cu dormitul am rezolvat, dar unde mâncăm? De preferat, fără să mai folosim auto din dotare... Păi nu sunt decât 2 variante în zonă: restaurantul hotelului Vienna House (de fapt are 2, unul tradițional, unul mai de fițe, dar e posibil să nu funcționeze amândouă deodată) sau, 50 de metri mai încolo, pe DN1, restaurantul Casa Românească. Cam 10 minute de mers pe jos până la primul, cam 15 până la al doilea.  

Casa Românească are o veche tradiție, nu stau acum să „sap” cât de veche, dar țin minte că prima dată am ajuns acolo cu o gașcă mare de colegi, prin 2003; a doua zi aveam să zburăm spre Praga, la un eveniment științific și sponsorul s-a gândit să nu ne culcăm cu burțile goale. Am amintiri plăcute de atunci; bine, nici pretențiile noastre nu erau cine știe ce. Ulterior nu m-am mai abătut, nu știu exact de ce; să zic că la un moment dat umblau niște zvonuri că s-a stricat treaba pe-acolo, iar la alt moment dat cred că locul pur și simplu nu a funcționat.  

În fine, în ultimele 6 luni am revenit de 3 ori. Prima dată în decembrie, chiar înainte să plecăm spre Cracovia. Nu găsesc stick-ul cu pozele de atunci, așa că o să vorbesc din amintiri. Clădirea cu 2 etaje arată destul de auster din stradă, de fapt e clădirea hotelului (are recenzii bunișoare, dar, sincer, nu m-aș caza aici, să-mi vâjâie mașinile în cap non-stop), iar în față se află o mică parcare, cred că maxim 7-8 auto încap. Chiar nu știu ce se întâmplă când nevoia e mai mare... La momentul acela am găsit locuri libere, și noi, și rudele cu care ne dăduserăm întâlnire. Era în jur de 8 seara.

Se ocolește hotelul prin dreapta și se pătrunde într-o curte interioară nu prea mare, care vara se transformă în terasă. Urmează restaurantul, o construcție cu un singur nivel, în formă de L, mărginită de 2 zone acoperite cu rol de terasă (unde se poate fuma). Interiorul propriu-zis e destul de spațios, aranjat în stil tradițional, cu mobilier de lemn și țesături alb-roșu-negru. Nu era deloc aglomerat și inițial am ales o masă înăuntru, dar curând a început să zbiere muzica (o formație de muzică populară prestează live din când în când), nu ne mai înțelegeam om cu persoană și am decis să ne mutăm pe una din terase, unde nici acolo nu era aglomerat și nici nu se prea fuma. Nu mai știu exact ce am mâncat – chestii tradiționale, gen sarmale, gulaș etc, dar pot afirma că a fost bun și suficient, prețurile ok și servirea foarte atentă. Am plecat mulțumiți și am răsuflat ușurați: de-acum știm unde mâncăm când ne cazăm în complex.  

Am revenit în aprilie. Tot pentru cină, desigur. Îl recuperaserăm doar pe Paul, Milena urma să ni se alăture mai târziu, „mâncată” deja (a zis să nu-i comandăm nimic). De data asta am șezut înăuntru, muzica rula la un nivel decent în difuzoare (și nu era populară, ci din registrul internațional, mai retro, chiar avea să ne pice bine).  

Am studiat meniul, acesta e destul de vast, cu toate tipurile de preparate, de la aperitive la deserturi și, desigur, mai mult în stil tradițional românesc. S-au luat acestea: supă-cremă de usturoi în pâine (28 lei), ciorbă de perișoare (28 lei) cu smântână (5 lei), o porție de gulaș (56 lei), șnițel de pui (38 lei) cu piure de cartofi (15 lei) și salată de murături (17 lei). De „stropit” , bere draft (18 lei bucata). La final, lui Tati i-a fost poftă de plăcintă cu mere (28 lei), pe care am luat-o la pachet (și aveam s-o plimbăm după noi, „rezolvând” -o abia în aeroportul din Madrid).  

Totul a fost delicios și în cantități rezonabile. De fapt, cunoscându-ne fiica („eu nu vreau nimic!” și mai târziu „pot să gust și eu puțin de la tine?” ), i-am păstrat și ei câte un pic. Iar plăcinta, precum vă spusei, n-a mai încăput și a ajuns în pachet. Nota a adunat 323 lei; tipsul se poate pune pe notă, ca procent din consumație, dar noi am preferat să-l acordăm separat, cash.

Am revenit peste 8 zile, de data asta un pic mai devreme și pe vreme un pic mai caldă, astfel că am găsit terasa exterioară frumos amenajată (inclusiv cu flori multicolore) și am ocupat o masă afară, lângă fântâna cu ciutură. S-au ales următoarele: sarmale (40 lei), pomana porcului (42 lei), bulz ciobănesc (37 lei), musaca (36 lei); și din nou salată de murături și plăcintă cu mere 😊. Am fost întrebați dacă vrem pâine și, văzându-ne ezitanți, ospătarul a zis că au niște lipii demențiale, abia scoase din cuptor și am negociat pentru 3 bucăți. De fapt se numesc cococi (așa le-am găsit pe nota de plată), într-adevăr sunt demențiale, mai ales fierbinți, cum le-am primit noi și costă 7 lei bucata. Recomand, nu le ratați! Ce ar mai fi de remarcat: toate „accesoriile” , gen smântână sau ardei iute, se taxează separat, dar costurile nu-s de speriat.

S-au băut diverse și le enumăr doar ca să vă faceți o idee despre prețuri: bere draft (18 lei), cola zero (13 lei), fresh de portocale (22 lei), apă 750 ml (18 lei).  

Tati a văzut în meniu ceva platouri tradiționale cu de toate și a comandat, în ideea de a ne asigura micul dejun pentru cele 2 dimineți pe care urma să le petrecem la viluță (că, întorcându-ne noi într-o vineri, am zis să mergem sâmbătă la Therme și să plecăm spre cășile noastre abia duminică). N-am pozat platourile, am uitat; îmi amintesc că acela cu răcituri a conținut brânzeturi, salamuri, măsline, salată de icre, humus, zacuscă și ceva legume feliate (89 lei/600 g), iar cel haiducesc – tot felul de „porcoșenii” (105 lei/800 g). Aveau să ne prindă bine, ba chiar să ne mai rămână. Cu tot cu platouri, nota din a doua seară a totalizat 611 lei. La fel, tipsul dat separat.

În concluzie, restaurantul Casa Românească – Otopeni (că mai au unul în centrul Bucureștiului) poate fi o bună variantă de servit masa pentru cei cazați în zonă. Oferă și varianta „delivery” și, desigur, organizează și evenimente. Noi am fost mulțumiți și ne vom întoarce cu siguranță!

---

VIZUALIZĂRI: 58 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI