GRAD SATISFACȚIE
Le Château, castelul din inima Bucureştiului
"Le Château este Castelul din Inima Bucureştiului, cea mai noua şi mai spectaculosă locaţie destinată evenimentelor şi ceremoniilor de gală".
Astfel incepe pagina lor de prezentare le-chateau.ro Gasiti pe aceasta pagina, toate cuvintele de lauda la adresa locatiei.
Acum, sa nu credeti ca e vreun castel, in adevaratul sens al cuvantului, ci mai degraba o fosta cantina, printre blocuri, situata chiar langa Scoala Speciala nr. 5.
Lumea nu prea stie de "Le chateau", insa daca zici "fostul Why Not", gata! Mintile se lumineaza! Era o discoteca celebra prin anii '90, insa nici atunci nu am fost... Nu stiu ce s-o fi intamplat cu discoteca. S-o fi transformat in reteaua de coaforuri (pardon! saloane de frumusete!) "Why not", sau a falimentat pur si simplu.
Cum am ajuns eu, om modest, sa ma duc zilele trecute aici, la aceasta locatie? Simplu! Am fost invitata.
De la mine, din zona Obor, am ajuns cu taxiul, cam in 20 de minute, cu tot cu stat la semafoare si invartit pe stradutele prin care am intrat de pe Matei Basarab, pana ce am ajuns pe Turturelelor nr. 11, pe langa strada Verdetii, strada Vulturilor si strada Randunelelor. Turturele, verdeata, castel... ce mai! O nebunie!
Taxiul m-a lasat la poarta din fier forjat de la intrarea in locatie. Era intins un covor rosu care mustea de apa, din cauza ploii. (nu te pui cu natura!). Moalf... moalf faceau tocurile cufundandu-se in covor. Am urcat cateva scari, si am ajuns pe terasa, unde absolventii, inca fara bacalaureat, trageau din tigara, fara niciun fel de restrictii. Erau niste masute albe, inalte, unde stateai in picioare. Dar mai erau si niste masute joase cu fotolii de rogojina, sau cum se numeste materialul acela. Cred ca le-au scos dupa ce a stat ploaia, fiindca nu erau ude. Terasa nu era acoperita cu nimic, era sub cerul liber.
Apoi, am patruns in locatia propriu - zisa. Oglinzi, candelabre, tablouri... Impresionant! Mi s-a spus, cand mi-a fost inmanata invitatia, ca avem locuri la balcon, asa ca m-am indreptat spre scara, in partea stanga. Scara era fastuoasa, in forma de semi-melc, dar mult mai ampla decat scara de la Sagrada Familia, aia unde mi s-a facut mie rau, la coborarea din turn. Nu am apucat insa, sa pun piciorul pe scara, cand am vazut un coleg iesind din salonul principal. Mi-am zis: "gata! am scapat de scara! ".
La intrarea in salonul de bal, erau doi domni, imbracati in negru, care erau angajatii castelului. Zic "Buna seara", si nimic, niciun raspuns. Stateau de vorba. Timida, am intrat in sala, si am vazut un spatiu imens de dans, mese rotunde, dispuse in jurul spatiului de dans. Mesele noastre erau in stanga, langa scena, respectiv langa boxe. Deocamdata, muzica era suportabila, lumea se mai intelegea, cand vorbea.
Colegilor mei, li se adusese deja primul fel de mancare, adica antreul. Eu m-am asezat in fata unei farfurii mari, cu rol de suport, prevazuta cu doua cutite, doua furculite si o lingurita, servetel, si doua pahare. In mijlocul mesei trona un suport cu lumanari, care chiar ardeau. Mi s-a servit si mie antreul si am fost intrebata daca vreau putina apa. "Multumesc", am spus... Am vrut. Paharul de apa, mi-a mai fost umplut, pe parcurs. Celalalt pahar, era de decor. Farfuria adusa, continea niste salata de telina cu un sos, aranjata chiar in mijlocul farfuriei, ca un mot, asa. Si, cu multa arta, mai erau aranjate cate doua mici mizilicuri. Am identificat doua pachetele de primavara, doua rulouri cu somon, si doua mici betisoare, pe care erau insirate o rosie micuta, o patratica de branza si un patratel de castravete. Restul, nu stiu ce erau, ca nu am consumat.
Daca plecai undeva, farfuria era inlaturata. Eu am fost intrebata, daca "se poate"? , fiindca eram chiar acolo.
Cand au dat muzica tare, am iesit din sala balului. Asa, am avut ocazia sa mai explorez zona. Pe hol, in stanga, va spuneam ca era scara semi - melc, "monumentala", care ducea la balcoane. Tot pe partea scarii se afla si un fel de atelier foto, profesional, cu umbrela alba, si toate alea, asa cum vedem noi in filme. In partea dreapta, era un bar, care avea mare succes. Erau aliniate multe paharute, pe care le dadeau peste cap fetele absolvente. "Shot - uri", li se spune. Asa e la moda. Eu am vrut un Campari. Mi s-a servit bautura ceruta, cu gheata, si suc de portocale. Tot pe hol, am vazut ca erau si fructele, langa fantana de ciocolata. Fructele imi plac. Erau servite tot pe betisoare, o boaba de strugure, o capsuna, o patratica de kiwi, sau o patratica de pepene galben.
In stanga barului, se intra la toaleta. Oglinzi, tablouri... Pana a intra in zona cabinelor, treceai printr-o sala unde erau fotolii, televizor, masute dotate cu oglinzi...
Pe la 23.30 au adus si o salata, fara sare, fara ulei. Salata continea rosii (erau fade), niste castraveti, si salata, taiata fasii. A urmat si felul principal. I-am facut o fotografie. Precum veti vedea in foto, continea o rulada fada de pui (colega mea a ghicit ca chestia aia era, probabil, pui), o bucatica de friptura de porc (gustoasa, chiar...), legume la gratar: doua felii de dovlecel, doua felii de vinete si o felie de ardei. Mai erau 3 felii de cartofi la cuptor.
Pentru tort, nu am mai ramas... Am avut noroc sa gasesc un taxi liber, chiar acolo, la poarta. Mi-a zis, pe drum, taximetristul, ca tocmai ce adusese doua fete, din Centrul Vechi.
Am cautat pe internet sa vad cat costa un asemenea meniu, la "Le Chateau", insa am dat doar peste "pachete". Cred ca organizeaza doar evenimente.
Daca recomand aceasta locatie? Nu stiu ce sa zic. Gusturile nu se discuta. Eu sunt mai modesta. Daca va place grandoarea, fie ea si printre blocuri, puteti incerca "un pachet" sau altul.
Rog webmaster youtube
Trimis de cristina47* in 27.05.17 15:50:35
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristina47*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@cristina47: Sper sa nu uit sa spun tot ce vreau, asa ca o sa incep cu... inceputul ???? si am sa spun ca este un loc pe care il stiu de vreo 40'de ani cand acolo era un club al copiilor si aveau loc tot felul de manifestari dintre care imi aduc aminte doua, una a fost ca am participat ca si figurant la o piesa de teatru si eram intrebata de o anume directie iar eu trebuia sa arat directia iar cea de-a doua amuzanta pentru mine, jenanta pentru protagonista, a fost ca o eleva trebuia sa tina un discurs si fara sa si-l pregateasca bine la doua-trei cuvinte spunea aaaaaa, astfel incat nu m-am putut abtine si m-a bufnit rasul.
Urmatoarea amintire despre acest loc este de pe vremea cand era discoteca Why not si baiatul cel mare a fost invitat sa danseze acolo la un bal al bobocilor (era elev de gimnaziu) si a fost neplacut impresionat de fumul gros din discoteca.
A dansat de data aceasta si cu fratele lui, de cand aici este Le Chateau, si erau curiosi cum arata locul deoarece trecem saptamanal, de cel putin 2a3 ori pe acolo.
Este un loc de fitze si cu cat locul e mai altfel e mai cautat, iar marimea portiilor scade proportional cu pretul platit insa aspectul este cel care da tonul.
Am trecut si sambata pe acolo in jurul orei 14.00 si era un eveniment, in curte asteptau covorul rosu si paharele de sampanie, iar un pian avea grija ca atmosfera sa fie una aparte.
In rest asa cum ai spus totul depinde de gust, de organizare si probabil si de alte amanunte.
Felicitari, votat cu placere.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Organizare nunţi, alte evenimente private» (nou-creată, între timp, pe sait) - rubrică OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm în București?, BUCUREȘTI" (deja existentă pe sait)
===
Conform regulamentului art. 14, secț. B
”Articolele care descriu nunţi, botezuri, banchete, tabere, zile onomastice, revelioane, alte evenimente private — organizate, evident, în condiţii cu totul particulare — nu sunt acceptate în concurs = se publică fără PMA. În plus, articolele se publică FĂRĂ NOTE (notele nu sunt relevante pentru condiţii de cazare sau de servire a mesei etc din postura unui turist)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Cococerie] Cococeria – amintiri din copilărie — scris în 20.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ