După luni de hibernare, haide la Garlic Pub!

TIPĂREȘTE

„Dacă mai mulţi dintre noi am iubi mâncarea, veselia şi muzica mai mult ca aurul, lumea ar fi un loc mai bun. ” – J. R. R. Tolkien, citat preluat de pe site-ul localului (www.garlic-pub.ro)

Noi iarna campăm la „hotel plăpumioara”. Din motive medicale, avem interdicţie la frig şi umezeală, motiv pentru care nu părăsim de obicei casa decât pentru cumpărături de strictă necesitate şi alte sarcini de care n-avem cum să scăpăm, ca de exemplu scosul căţelului nostru cel neastâmpărat Terry-Tericuţă-Cuculuţă (şi alte diminutive) afară de trei ori pe zi.

Ieri, 14 februarie, am renunţat totuşi pentru câteva ore la starea de hibernare, şi asta mai devreme decât o facem în fiecare an. Nu pentru că vremea ar fi fost frumoasă, dimpotrivă, a fost un ger de crăpau pietrele, şi nici pentru a sărbători Valentine’s Day. :(

Da, ştiu, vă voi dezamăgi pe dumneavoastră, doamnelor şi domnişoarelor, ba chiar şi domnilor – cine a zis că bărbaţii n-au voie să fie romantici? ;) Nu, n-am ieşit din casă pentru un tête-à-tête de ziua îndrăgostiţilor, ci pentru o întâlnire cu doi prieteni vechi pe care nu îi mai văzuserăm de ceva timp.

Ca să fie clar de la bun început, nu eu am ales locul, ci unul din ei (din raţiuni de comoditate, fiindcă locuieşte pe aproape). Spun asta pentru că nu e pentru prima oară când am păşit în Garlic Pub şi dacă ar fi fost după mine, probabil că aş fi optat pentru altceva.

În fine, hai să termin odată cu introducerea, că destul v-am plictisit...

Câteva date indispensabile unei prezentări cu pretenţii de seriozitate :D

Garlic Pub este situat pe strada Mihai Eminescu nr. 154, colţ cu strada Icoanei. Bucureştenii şi nu numai apreciază amplasamentul ultracentral, într-o zonă rezidenţială cu tradiţie ce se remarcă printr-un număr considerabil de case boiereşti frumoase şi altele mai sărăcuţe şi părăginite, plus nişte bloculeţe de birouri ce se integrează în ambientul general ca nuca-n perete... Părerea mea! Trecând peste asta, observ că în partea aceasta a străzii care poartă numele poetului naţional, mai precis vizavi de pubul nostru, se află un magazin de arme şi muniţii şi câteva case care par abandonate sau cel puţin neîngrijite, pe ale căror ziduri nişte puştani s-au distrat mâzgălind graffiti. Una peste alta, împrejurimile nu entuziazmează.

Foarte greu, dacă nu imposibil că găseşti spaţiu de parcare în faţă la Garlic Pub; şanse mai mari ai pe Icoanei. E mult mai bine să te deplasezi cu taxiul sau cu mijloacele de transport în comun. Cele mai convenabile variante sunt troleibuzele 79 şi 86 sau autobuzele 133 şi 135 – staţia Piaţa Spania; tramvaiul 5, staţiile Teatrul Metropolis sau Piaţa Gemeni; tramvaiul 16, staţia Piaţa Gemeni. Aşa am procedat şi noi şi am aterizat în Piaţa Spania într-un morman de zăpadă :(, după care am luat-o uşurel la pas, pe trotuarul necurăţat de pe strada Icoanei, am cotit la dreapta şi gata, am nimerit drept în faţa intrării.

Exteriorul privit cu ochi critici

Pe afară Garlic Pub nu prea impresionează: o firmă luminoasă lăbărţată pe toată lungimea localului ne informează că am ajuns la un „restaurant & pizzerie” iar o alta, rotundă şi ceva mai simpatică, fiind agrementată cu două halbe mari de bere, că localul cu pricina se cheamă cum se cheamă. Mă apropii şi reuşesc să fac o poză uşii, încadrată de bucăţi de cărămidă şi tencuială aparentă cu motive de viţă de vie – aluzie clară.

Pe ea (pe uşă) citesc: „Intrare în cârciumă L-D 12-24”. Bun, acord un plus – ideea de „cârciumă” mi se pare haioasă –, dar imediat mă dezumflu, căci în lateral văd un panou cu un montaj de fotografii de epocă (Bucureştiul interbelic) între care apare strecurată denumirea Garlic Pub. Nu prea înţeleg care e legătura.. :-??. Mai observ şi că angajaţii s-au străduit cât de cât să cureţe zăpada de pe trotuar, care n-a fost însă ridicată de firmele pe care primăria le plăteşte (din banii noştri) în acest scop. De ce mă mir? »:(

Înăutrul pubului

În holul de intrare tronează pe perete un anunţ care zice că Garlic Pub a fost fondat în 2005. De pe pagina de web am aflat că la momentul inaugurării localul avea doar pubul şi crama şi că abia ulterior s-a extins şi cu terasa, pe care am vizitat-o de altfel de mai multe ori pe timp de vară.

În pub spaţiul nu e foarte mare: încap cam 50-60 de persoane. Un lucru bun este că între mese s-a lăsat loc suficient, însă aranjamentul şi decoraţiunile sunt în cel mai bun caz banale. Pe pereţii zugrăviţi în alb stau atârnate reproduceri după fotografii, litografii şi acuarele cu Bucureştiul de altă dată iar pe policioarele din lemn care le înconjoară au fost trântite alandala diverse chestii: păpuşi, un fier de călcat, vaze cu flori, coşuleţe cu mere, nişte recipiente ce par de uz farmaceutic, oglinjoare etc. etc. Designul interior nu trimite cu gândul la o temă, e vorba mai degrabă de o încercare amatorească de a înveseli niţel atmosfera relativ sobră, accentuată şi de mesele şi scaunele negre, precum şi de feţele de masă albe.

În dreapta intrării, adăpostit în spatele unui geam, se află cuptorul cu lemne pentru prepararea pizzei şi grătarul, pentru care acord nişte puncte multe (din păcate fotografia pe care am făcut-o n-a ieşit bine, aşa că va trebui să mă credeţi pe cuvânt). În faţă sunt barul, casa de marcat şi intrarea în bucătărie. Alături, pe o mică estradă, se produce formaţia care cântă în anumite zile în local. N-am nimerit-o noi (ziua).

Aici poate că ar fi cazul să adaug că nu fuseseră concepute ornamentaţii speciale pentru Valentine’s Day şi că în afara câtorva familii, unele cu copii, celelalte mese erau ocupate de oameni de afaceri. Oricum, pubul nu era plin când am ajuns, şi nici nu s-a umplut pe parcurs - noi am stat de pe la orele 17.30 până pe la 23.

Un lucru care m-a amuzat totuşi a fost mica pancartă agăţată deasupra rastelului cu sticle de vin din dreapta barului: „Life is too short to drink cheap wine. ” OK, am înţeles, haide atunci să consumăm vin scump, dar bun... ;)

Crama şi terasa

Am căpătat permisiunea patronului de a fotografia crama şi terasa localului. Pe aceasta din urmă, după cum v-am zis, o cunoşteam dinainte şi vara chiar este un loc plăcut de stat la o bere cu prietenii la cele vreo zece mese din lemn amplasate direct pe pietre (motiv pentru care trebuie întotdeauna să le propteşti cu ceva – un capac, o bucată de hârtie îndoită etc.) :D La fel se procedează şi cu scaunele din fier, foarte incomode. Neajunsul terasei este că fiind în spate, nu ai vedere spre nimic decât nişte calcane de clădiri. Capacitatea cred că este în jur de 40 de persoane.

În cramă însă am pătruns pentru întâia oară şi mi-a plăcut: pereţii din cărămidă chiar îi dau un aer de autenticitate şi am apreciat tuburile fosforescente montate în scări, care te împiedică să te... împiedici =)) într-un spaţiu relativ întunecat. În total aş zice că aici, la subsol, încap 25-30 de clienţi.

Introduc la acest capitol şi rubrica „toalete”: sunt separate pentru dame şi bărbaţi, la dame există două cabine şi am găsit curat, însă aparatul de uscat pe mâini nu funcţiona şi nici nu era înlocuit cu vreun sul de pânză sau hârtie.

Aşa sunt eu, cârcotaşă, recunosc...

Ce mâncăm? Ce bem?

Pe home page-ul site-ului propriu al localului găsim următoarea cugetare: ««„Omul inteligent se hrăneşte cu ochii” spune un vechi dicton, tocmai de aceea masa şi servirea Garlic Pub se traduce într-un ‪sentiment‬ de satisfacţie şi un suflu de nobleţe. »»

Hm... Dictonul ca dictonul, dar „suflu de nobleţe”?!! Parcă-i cam mult...

„Multi-cuisine” – aşa este descris meniul de la Garlic pe un site specializat în recenzii de restaurante. De fapt, chiar „multi” nu prea e, ci italiano-român. Predomină pizza şi pastele, cărora li se adaugă câteva preparate cu specific autohton, unele din ele destul de interesante.

Lista nu este foarte lungă, dar spicuiesc din ea, iar pentru cei interesaţi am ataşat şi câteva fotografii suplimentare, pentru a-şi face o idee mai cuprinzătoare.

- Aperitive: salată de vinete şi fasole bătură 10 lei, icre 18 lei, zacuscă 12 lei

- Ciorbe: de burtă, de fasole cu afumătură, de perişoare, pui sau legume: 9-10 lei

- Salate: Caesar (24 lei), caprese 22 lei, ton, grecească, bulgărească, pui cu legume sau cu smântână 19 lei, cu somon afumat 26 lei

- Peşte: biban, păstrăv, doradă, crap

- Grătar: piept/pulpe de pui 20 lei, ceafă/cotlet/coaste/frigărui de porc 22 lei, cotlete de berbecuţ 35 lei, muşchiuleţ/file de berbecuţ 40 lei, antricot de mânzat şi muşchi de vită 45 lei

- Pizza la cuptor cu lemne, în 2 variante dimensionale, de 24 şi 32 cm: preţurile variază de la 14 lei (varianta mică) la 30 lei (varianta mare). Câteva exemple: Margherita, prosciutto con fungi, quattro stagione, quattro formaggi, vegetariană, rustică, Hawaii, prosciutto crudo, bolognese, somon fumé. Adaug calzone (18 lei) şi focaccia cu parmezan/usturoi/oregano 8 lei

- Paste: bolognese, carbonara, milanese, penne 19 lei, tortellini 24 lei

- Desert: tiramisu, plăcintă cu dovleac/mere 10 lei, soufflé cu ciocolată 15 lei

La capitolul băuturi stau foarte bine: au spirtoase, din care multe feluri de whisky şi aperitive/digestive, diverse vinuri, inclusiv „vinul casei” la carafă din podgoriile Recaş, precum şi câteva sortimente de bere la sticlă (numai de 330 ml). Vinul casei e chiar bun, alunecă uşor pe gât în varianta şpriţ! ;) Şi în plus e turnat dintr-o carafă cu o formă foarte interesantă!

Au şi bere la halbă, şi anume marca Zăganu. Poate că mulţi dintre voi n-aţi auzit de ea, aşa că vă spun că este o bere artizanală fabricată într-o micro-brewery din Măneciu-Ungureni de lângă staţiunea Cheia ce funcţionează din 2013 şi că vara am gustat-o şi eu şi mi-a plăcut. Dacă vreţi să aflaţi mai multe date despre această afacere, accesaţi linkul https://republica.ro/generatia-b-microberarii-de-la-zaganu-fac-afaceri-de-2-milioane-de-lei-din-bere-artizanala.

Ce am comandat noi?

Înfrigurată, eu m-am repezit într-un espresso, în timp ce bărbaţii s-au delectat cu vinul casei (Adrian şi unul din cei doi prieteni), respectiv bere Zăganu (celălalt amic). Am primit meniul, prezentat între coperte din vinilin cu şină - anost şi deloc îmbietor!!!

Eu am comandat pizza quattro stagioni (cu blat subţire, foarte bună), iar ceilalţi crap prăjit cu mămăliguţă şi mujdei de usturoi, cârnaţi cu muştar şi salată de varză şi şniţel de pui cu garnitură de cartofi pai. Iar eu – şi numai eu – am încheiat apoteotic cu un tiramisu, amânând cura de slăbire până după ce pe plaiurile mioritice vor răsari ierburile comestibile. :D

După cum aţi remarcat deja probabil, n-a fost un festin panatagruelian, fapt datorat în mare măsură orei la care ne-am întâlnit, prea devreme pentru cină. Aşa că mă grăbesc să completez cu câteva recomandări venite din experienţele mele anterioare la Garlic Pub: foarte bune sunt preparatele din berbecuţ şi mânzat şi mai ales telemeaua de oaie maturată în ulei extravirgin de măsline, ardei iute şi plante aromate. :P

La prânz se poate servi meniul zilei – 15 lei (ciorbă şi felul doi). De asemenea, localul asigură şi catering pentru diverse evenimente. Cu rezervare prealabilă puteţi închiria tot pubul, toată crama sau toată terasa.

După părerea mea, preţurile sunt un pic cam mari pentru un pub şi cred că la asta contribuie poziţia, în centrul Bucureştiului.

Serviciul, ambianţa generală şi câteva concluzii

Serviciul a fost bun, fără a străluci, fătucele fiind cam încruntate. De vină să fi fost faptul că n-aveau liber şi nu se puteau bucura şi ele, cu iubiţii lor, de sărbătoarea de Sfântul Valentin?!!

Patronul pubului era prezent şi se întreţinea cu clienţii, trecând de la o masă la alta, aşa cum se întâmplă, din câte am înţeles, cam tot timpul. E un tip rubicond şi drăgălaş, cu un aspect de bonom, care parcă dă un pic de savoare unui local căruia altminteri nu a reuşit să-i confere o culoare, un specific, un farmec aparte. De altfel, ştiu din surse sigure că în timp şi-a creat o clientelă fidelă, atrasă probabil şi de amabilitatea sa.

Una peste alta, Garlic Pub mi s-a părut şi acum şi în celelalte dăţi când i-am călcat pragul, un restaurant nepretenţios, potrivit pentru întâlniri cu prietenii sau cu parteneri de afaceri nefiţoşi. Nu este un local de cartier, dar nici unul de mare rafinament, adică nici prea-prea, nici foarte-foarte, ci o „cârciumă” în care vii să bei şi să mănânci ceva (ce-i drept, la preţuri cam umflăţele), dar mai ales ca să te simţi bine alături de comeseni.

Ceea ce am făcut şi noi, sporovăind de zor pe teme dintre cele mai diverse, din care n-au lipsit cele de călătorie...

***

Şi cum vă spuneam, escapada asta a avut loc taman de ziua îndrăgostiţilor.

Că-i zice Valentine’s Day ori Dragobete, zău, nu contează. Dragostea se cere sărbătorită, şi nu la o dată anume, ci în fiecare zi.

Aşa încât închei cu următoarea urare: să fiţi iubiţi şi să iubiţi! :*

Şi-l rog pe web să ataşeze următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1971 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI