De la muzeu la restaurant - Caru' cu Bere - Bucuresti

TIPĂREȘTE

Azi as fi vrut sa incep o serie de povesti despre concediul petrecut in Ungaria, insa un gand nu prea imi dadea pace. Ieri cu cativa prieteni AFA dupa vizita la Muzeul BNR despre care am scris aici vezi impresii am decis sa mergem la un suc/ bere depinde. De la KFC am hotarat pana la urma sa mergem la Caru’cu bere. Stiam locul insa stiam si ca acolo trebuie sa faci rezervare, fie hai sa incercam (noi eram 8).

Localul este localizat pe strada Stavropoleos am putea spune chiar vizavi de cladirea CEC in care se ragasesc elemente comune de arhitectura cu elemente de exterior din Sediul BNR (zona ceasului, unde sunt 2 personaje un barbat si o femeie care incadreaza fereastra si in care se afla un ceas, care sunt realizate se pare de Athanasie Constantinescu care a creat partea de sculptura a cladirii CEC- asta suna ca un ecou la articolul despre muzeu si se vad intr-una dintre pozele de la inceput) citisem asta si acum m-am si uitat daca tot treceam pe acolo.

Sa revenim, deci trecem noi one by one printr-o usa turnanta si intram in local unde ne-au intampinat niste domnisoare dragute cu intrebarea fixa „ Aveti rezervare? ”, Nu, nu avem (dar avem pretentii as fi continuat in gand) dar dorim daca se poate la nefumatori. Localul nu parea foarte aglomerat, chiar erau destule locuri libere. Nu s-a putut la nefumatori ci doar la fumatori si ca o favoare deosebita. Am inceput sa ma aricesc deja.

Ne-am asezat la masa, in jurul nostru inca era destul de liber si inca nu fuma nimeni. Cu chiu cu vai am comandat, de ce? Nu era o ora chiar de pranz, era ora 12.00, eram inca sub impresia vizitarii Muzeului BNR dar am vrut sa fiu cu noii prieteni AFA (daca imi permit sa la spun asa), Dna Michi cu sotul (@Michi), Iulia (@iulianic), Camelia (@roth), Cristina (@kikiritizi) cu sotul si unul dintre baieti. Meniul este prezentat intr-un mod foarte dragut, sub forma unui ziar, in care pe pagina principal sunt marcate meniurile de pensionari (9.90 lei) si cele de student (aici nu m-am uitat la pret, nu m-a interest, studenta nu o sa mai fiu dar pensionara sper) si apoi restul preparatelor (la pensionari nu au verificat talonul de pensie, dar studentilor le-au cerut legitimatiile). Nu pot spune ca preturile sunt mici, cred ca ele tin cont de locatie sunt aproape "fair". Luarea comenzii a fost initiata de un ospatar care probabil cand a vazut ca nu suntem niste clienti deosebiti (in gandirea lui, adica tradus consumatie mica = bacsis mic) ne-a plasat unei domnisoare.

Comanda a fost una aproximativ light, s-au comandat supe crema, mamaliguta cu branza si smantana, mici cu cartofi prajiti iar eu mi-am luat un strudel cu branza si stafide si sos de fructe de padure (a fost minunat nu pot sa mint). De baut bere si limonada, aici au tinut cu silueta (mai mult sau mai putin silueta) noastra, a fost indulcita cu miere (putina cat sa te strambi la vecin putin si sa poti da vina pe limonada desi tu ai facut-o intentionat). Limonada ne-a fost pusa in pahare fara sa fie amestecata, probabil ca dupa aceea mai faceau acolo inca o limonada ca mierea deja exista. Supele crema au fost servite frumos intr-un fel de boluri care aratau ca niste supiere intrate la apa si puse pe farfurii si avand alaturi in castronele crutoanele.

Ca si servire a fost destul de ok cu niste mici sincope legate de felul in care am cerut noi si felul in care s-au desfasurat lucrurile, au culminat insa cu luarea farfuriei din fata Cameliei fara sa o mai intrebe daca mai serveste. Senzatia mea a fost ca de abia asteapta sa scape de noi. Daca la alte mese am mai auzit pusa intrebarea “Cum v-a placut mancarea, mai doriti ceva? ” aici cred ca daca erau inspirati ne puneau si un ceas pe masa. Putem sa o punem pe seama faptului ca nu am avut rezervare, insa vorbim si de altceva.

Cat am stat acolo m-am uitat peste tot si nu am putut decat sa remarc splendoarea localului, asta este un lucru de netagaduit, multa sculptura in lemn, vitralii, mozaicuri, lambriuri sculptate. O scara in spirala care duce la balcon mi-a atras iarasi atentia, de ce? deoarece 2 ospatari se straduiau sa duca inca o masa la etaj (acolo am inteles ca ar fi nefumatorii). De asemenea nu poti sa nu remarci candelabrele care prin stralucirea lor parca dau mai mult farmec locului si care lumineaza foarte discret cupolele care sunt pictate in nuante de verde si ocru cu insertii de auriu si rosu.

Dupa ce am venit acasa si am terminat articolul despre BNR am citit cate ceva si despre „Caru’ cu Bere” si redau astfel mai jos cateva spicuiri.

Cladirea „Caru’ cu bere” a fost construita in 1898 in stil neogotic, dupa planurile arhitectilor Zigfrid Z. Kofczinski si Alois Pesch. Inaugurarea a fost facuta in 1899 (se pare ca lucrarile au durat 15 luni). Se pare ca localul functiona inca din 1879 dar in alta locatie iar la ora actuala el poate deservi 500 persoane ca si capacitate.

Am incercat sa aflu mai multe despre arhitect si cum a ajuns el sa construiasca aceasta cladire si marchez doar cate ceva din cele citite.

Zigfrid Z. Kofczinski (numele lui apare marcat in diferite forme probabil fiind un nume mai dificil de pronuntat si de scris) este un polonez din Lvov care as tudiat acolo acolo arhitectura la Scoala de arhitectura si care a fost adus in tara de profesorul J Schultz pentru lucrarile de la castelul Peles (unele carti insa nu-l mentioneaza). S-a casatorit in Romania si s-a stabilit la Bucuresti 1888. Cladirea Caru’cu Bere a fost executata pe cont propriu, arhitectul fiind un prieten al fratilor Mircea originari din Transilvania si care erau proprietarii loalului. La aceasta constructie a lucrat impreuna cu arhitectul si prietenul sau Alois Pesch (despre care nu am gasit insa alte informatii). Kofczinski a lucrat la nenumarate locuinte individuale precum si cladiri publice ca de exemnplu la Cladirile Ministerului de Interne si Cladirea Postei Romane. Dupa razboiul din 1916-1918 a lucrat cu arhitectul Cretzulescu (asa am gasit scris dar se poate sa fie asa-Kretzulescu) la refacerea satului Marasti din Putna.

Seara dupa ora 19.00 localul prezinta program de dansuri populare (am inteles ca este un program minunat) si dansuri moderne (standard si latino) si aici cred ca este un program frumos deoarece ii cunosc pe cativa dintre acesti dansatori.

Dintre personalitatile artistice-culturale, politice care au trecut pragul localului am sa mentionez doar cateva: George Cosbuc, Octavian Goga, I. L Caragiale, Jean Marais, Kirk Douglas, Edward Kenedy, Printul Mostenitor al Japoniei- Naruhito.

Pozele noastre afisate la gazeta de perete nu cred ca o sa le vedeti iar aici nu cred ca ar trebui sa le mai pun nu au fost decat 2 (pentru ca de fapt am vrut sa-mi imortalizez prietenii) si sunt ultimele 2 din articolul anterior.

Daca as mai veni aici? Acum dupa impresia creata ieri spun NU, doar daca nu as mai avea incotro. As reveni doar pentru a mai admira insa inca o data ce inseamna cladirea in sine, asta merita cu siguranta, iar patronii daca ajung cumva sa citeasca acest articol, ar trebui sa mai lucreze la capitolul „personal”.

Sa aveti o zi minunata, trec mai departe la treaba.

PS Inca un amanunt, localul face parte din grupul City Grill astfel incat ar fi bine de avut card de fidelitate deoarece 10% din consumatie se acumuleaza pe card asta inseamna economii cu alta ocazie si intr-adevar pana am plecat noi (nu cred ca am stat mai mult de o ora) localul se aglomerase deja.

---

VIZUALIZĂRI: 1611 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI