Aniversare de +80 la restaurant Irisa

TIPĂREȘTE

În familia mea se adunaseră mai multe evenimente care se cereau sărbătorite. S-o luăm d´ acapo: ziua mea de sfânt, ziua soţului de vârstă, cei 51 ani de căsnicie (nu citiţi vă rog căznicie) şi nu în ultimul rând, evenimentul, în sfârşit schimbarea prefixului meu de la 7 la 8.

Trebuie să recunosc că am trişat cu vârsta dar în sens invers decât divele din secolul trecut. Eram mai tinerică, nici nu împlinisem 79 de ani şi am scris review-ul ˝ Doi octogenari pe transalpina˝ şi de câte ori am avut ocazia am spus optzeci-optzeci. Frumos e? O prietenă, din alea care-şi pregăteste din timp îmbrăcămintea de după, dar şi-o schimbă pe măsură ce se îngraşă, m-a pus pe gânduri˝ Şi dacă nu-i mai apuci? ˝ Iată, nu numai că i-am apucat dar am intrat falnică în al noulea deceniu de viaţă. Ei? Cu asta nu pot trişa că zece ani de aici încolo, să tot mă satur. Eu ca eu, dar ceilalţi, cu ce oare au greşit?

Cu trei ani în urmă sărbătorisem la restaurantul Perla unde a fost totul bine şi frumos dar sala arăta ca în epoca de aur la mesele tovărăşeşti. Următorii ani am luat plasă pentru că am sărbătorit fiecare din evenimente acasă, ceeace a necesitat aprovizionare, pregătiri, pune-te masă, scoală-te masă şi în special spălatul vaselor care se adunau în mormane. Totul de patru ori. Anul ăsta am vrut să infirm sintagma ˝bătrân şi prost˝, expresie care are aceeasi circulaţie naţională ca ˝sărac şi cinstit˝ şi să devin mai ´oaţă. Nu mai eram dispusă să fac patru mese separate cu munca respectivă ca eveniment colateral. Aşa că, din aproape în aproape, am ajuns să sărbătoresc la restaurant patru evenimente într-unul singur.

Pretenţiile mele erau mari. Voiam ceva mai select dar să nu dau pensia inclusiv indexarea pe un trimestru, să fie intim dar nu izolat, să accepte să aduc şi ceva de acasă, să fie accesibil ˝ pe jos˝ celor care ar fi lăsat maşina acasă, pe scurt cum se spune ˝ şi cu brânză şi cu carne˝. Am căutat, am investigat şi până la urmă am ales restaurantul Irisa de pe Bd. Banu Manta, aproape de bd. Ion Mihalache. Îmi fusese recomandat de nişte prieteni.

Restaurantul este situat în incinta hotelului de patru stele cu acelaş nume. Am făcut o vizită de recunoaştere şi odată văzut şi plăcut, am trecut la punctul sensibil, preţurile. Trebuie să recunosc, ce să mă ascund? că preţurile şi ce puteam aduce de acasă au fost punctele forte ale negocierii. Una e să serveşti de la ei un whiskey scoţian şi un cointreau sau o şampanie franţuzească, alta e să le aduci de acasă gata învechite în dulap de când le-ai primit cadou la aniversarea de acum câţiva ani. Au acceptat. La tort şi cafea n-au renunţat şi nici eu nu m-am ţinut băţ. Dacă aduceam tortul de la o cofetărie bună, trebuia ca soţul să se ridice de la masă cu mâncarea în gât, să ia tramvaiul şi să-l aducă la ora potrivită. La cafea, nu puteam veni de acasă cu număr exact de linguriţe rase puse în borcan, ci cu o pungă care normal ar fi rămas la ei, deci tanda pe manda. Am notat preţurile şi acasă am făcut variante cu maximum şi minimum aşa cum făceam pe vremuri în proiectare, la studii de fezabilitate. Cu banii strânşi din timp, pentru zece persoane ajungeam cam la maximum 60% din pensia mea pe o lună iar minimum era de 40%. Era clar că la un asemenea eveniment las omul să aleagă, nu-i fixez eu doi mici cu pâine şi muştar ca la tarabă în Obor. Aveam două dictoane cu care maică-mea săraca mi-a spălat creerii pe când îmi făcea educaţia în cei şapte ani de acasă: noblesse oblige şi obrazul subţire cu cheltuială se ţine.

Să trec la subiect: un platou rece sau cald 25 lei. La 10 persoane au fost ultrasuficiente două platouri reci şi două calde. Ele conţineau de toate, adică şuncă de casă, cârnăciori, salată de vinete, icre, chifteluţe, ficăţei, câteva feluri de brânzeturi, ceapă verde, ridichi, zacuscă, ciupercuţe, fasole bătută. Eu, aproape mă săturasem din atât. Ca să se simtă ca acasă, cei cinci bărbaţi au poftit la supe-ciorbe sau borş de peşte. Preţul lor era între 10 şi 12 lei. Mâncare gătită nu s-a servit. Cotletul sau ceafa de porc era 25 lei la care se adăuga garnitura 6-8 lei şi salata cca 10 lei. Micii- mărişori şi suculenţi, 3.5 lei. Muşchiul de vită era 55 lei dar nu a comandat nimeni. Diverse feluri de peşte între 25 şi 30 lei până la 40 lei dorada, mama mia! cafeaua expreso 10 lei. Vinul casei la carafă 25 lei (au comandat unul alb şi au zis că e bun), berea 8-12 lei şi tortul, nemaipomenit de bun, uşor, cu fructe de pădure şi cremă diplomat 50 lei/kg. Preţul lui a fost cu 50% mai mic decât se practică la cofetăriile bune. Mai aveau clătite cu dulceaţă de vişine, papanaşi, plăcinta casei, îngheţată dar lumea era full şi cu toate că eu am insistat spunând ´ dacă e bal, bal să fie´, n-a comandat nimeni.

Vi s-a făcut poftă, nu? Hai să mă întorc la restaurantul propriuzis. Se intră într-o curte în care vara este o terasă cu mese, scaune, umbrele şi multă vegetaţie. Intrarea în restaurant este prin holul hotelului, imediat la stânga. Te întâmpină un hol cu canapele şi fotolii de piele, nedespărţit de sala mare. Aceasta era goală când am sosit noi devreme ca şi amfitrioni dar deşi era duminică nici n-au mai fost ocupate decât o masă-două. Masa noastră era foarte elegant aranjată. Era o masă lată cu veselă frumoasă şi mai multe rânduri de pahare, faţă de masă şi şervete de olandă albă ca zăpada şi vază cu flori de câmp. Scaunele erau de lemn masiv cu spătar şi şezut tapiţat. Frumos.

Imediat ne-a întâmpinat chelnerul care ne-a ajutat să ne scoatem hainele şi le-a dus la cuier. De la început acest tânăr a afişat o politeţe neostentativă, o atenţie deosebită acordată fiecărui musafir. După cum stătea la un metru în spate, gata să preia orice doleanţă sau cerere, se vedea că are clasă. Cum au început să sosească invitaţii, cadourile şi florile, a aranjat pentru acestea o măsuţă. Ulterior am aflat că avea studii superioare dar nu în gastronomie, adică deduc că nu şi-a găsit job în branşă dar a fost flexibil şi s-a orientat. Pe vremea mea se practica spiritul de castă în toate meseriile dar nu era nici competiţie, nici concurenţă.

Mobila restaurantului este clasică de mahon lustruit în stilul de început de secol. XX. Vitrine cu veselă de cristal, lămpi cu globuri care dădeau o lumină discretă, tablouri, dulapuri Biedermayer, flori de câmp şi în ghivece plante decorative, separeuri de mai mică suprafaţă cu pereţii tapiţaţi cu mătase în dungi, totul respira bun gust şi rafinament.

Vă închipuiţi că a fost mult antren şi veselie, ne-am hăhăit, am vorbit tare (nu de surzenie ci de euforie ca să fiu delicată) încât copiii, care sunt tineri, doar se apropie şi ei de 60, ne-au spus că demult timp nu s-au mai distrat atât de bine.

Fiind ocupată cu invitaţii nu am fotografiat restaurantul bob cu bob dar zic eu că suficient pentru a vă face impresie. Cât despre pozele cu mine ˝ asta sunt şi n-am ce face/ alta mama nu mai face˝.

Să vă ajute Dumnezeu să apucaţi şi voi 80 şi încă mulţi ani peste!

---

VIZUALIZĂRI: 2151 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI