GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
i'Ladrino - încă o dezamăgire din seria Lincontro
Pentru că nu mi-a ajuns dezamăgirea de anul trecut, am zis să mai încerc odată ceva din „lanțul” Lincontro. Și fetele au ales (că doar era ziua lor) i'Ladrino.
Bun; cu chiu, cu vai, am strâns trupa completă (bunică, mămică și fete - cățeaua am lăsat-o acasă, de paza) și am purces. Cu parcarea, e cam greu; se poate, dar se pierde mult timp. Mai ales pt. că șos. Iancului (unde e localul, la nr. 31) e un șantier de schimbare a liniilor de tramvai.
Intrăm - și de cum intru, deja cheful de mâncare s-a evaporat. Alături de „aburii” de tutun care parfumează toată locanta. Dar pentru că și trupa noastră are o vicioasă, am rămas. Am mai fost în localuri unde se permite fumatul. Dar aici e belea, n-au niciun fel de aerisire, filtrare etc.
OK. Am trecut peste asta, am ajuns la masa rezervată și am primit meniurile. După o vreme a apărut un tinerel să ia comanda pentru băuturi. Ce băutură frate, că n-aveam niciunii lanterna la noi să citim meniul?!? Mă rog, cu mare greutate reușește să propună câte ceva, dar evident că se putea mai bine. Și dus a fost... Eu am ales cu greu ceva macaroane la cuptor (Spaghetti Buscaiola al Forno), am marcat pe meniu și am tras o fugă până la toaletă, să-mi spăl mâinile înainte de masă. Când am revenit, fetele aveau băutură, eu încă nu. Pentru că inițial dorisem un Prigat (șofer fiind) apoi am reușit să zăresc pe meniu că e disponibilă și limonadă. Profitând de lipsa mea, fetele au comandat papa și mi-au schimbat și comanda la băutură.
Citronada a venit și ea după vreo cinci minute, cu doi pumni de gheață în ea (nu suport gheața în băutură!!! mai ales când e prea multă) și fără pic de zahăr. Bleah!
A venit într-un târziu și mâncarea. Pizzele au fost bune, că fetele au păpat tot. Iubi a ales cartofi cu rozmarin și a mâncat tot și ea. Eu ce să spun? Cred că o mâncare mai fără gust ca aici n-am avut nici la spital, nici în armată... NU era rea, ci mai grav - exact cum zisei - n-avea niciun fel de gust! Parcă nici nu s-ar fi inventat busuiocul, măghiranul, cimbrul, cimbrișorul. Sare am mai adăugat io, dar una e când e potrivită la gătit, și alta când o pui pe urmă... Iar sucul de roșii... nu știu de unde l-au luat, dar... hmmm... mai pot să spun o dată? FĂRĂ GUST!!! de fapt, avea un gust, dar nu de roșii pasate, cum s-ar fi căzut la felul ăsta de mâncare. Pentru conformitate, deși nu văzusem acolo, am reușit acum să citesc pe meniul „on-line” - acel fel de mâncare ar fi trebuit să fie făcut din: piept de pui (era), spaghete (erau), ciuperci (da, din conservele cele mai ieftine), ardei (a fost), telemea (lipsă), mozarella (posibil, dar nu din cea adevărată), busuioc (ce pretenții! de unde, acum când abia se topi zăpada?!?), usturoi (s-or fi gândit că-s cu fetele și m-au protejat, omițându-l) și (faimosul!) sos Buscaiola (cum ziceam - ceva suc de roșii din cartoane).
Așadar și prin urmare, în concluzie: mie (iar) nu mi-a plăcut; fetelor - da. Pentru o pizza și o bere pare OK, dar nu faceți eroarea să doriți altceva!
Trimis de Dragoș_MD in 08.03.14 23:16:43
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
dragos draga parca te si vad actor principal intr-un numar de mima... numai semnul intrebarii si al exclamarii cemai... daca nu era tragic ar fi fost foarte amuzant/a povestea/intamplarea.
acum e de retinut esentialul... bere si pizza... restul la noroc.
multam
Dragos nu stiu de ce te obosesti sa scrii un review daca il presari numai cu neadevaruri. Dar sa o luam metodic. Localul este situat intr-o cladire de birouri. La orele de pauza de masa este full, nu gasesti un loc liber. De ce? Nu pentru ca nu ar mai fi optiuni de retaurante in zona ci pentru ca mancarea si serviciile sunt excelente. Merg in acest local de la deschidere, asa ca pot spune extrem de multe despre el. Dar sa ma refer strict la anul de referinta, pentru ca vad ca ai scris in martie 2014. Localul a fost mereu bine aerisit (aer conditionat, ventilatoare) astfel incat fumul de tutun abia se simtea. Sa presupun ca v-ati asezat in compartimentul de fumatori de vreme ce aveati viciosi in gasca, astfel nu imi explic de unde iti veneau tie fumurile. Iluminatul este excelent la ore de seara iar dimineata si la pranz nu este nevoie intrucat lumina naturala e din plin. Personalul este bine instruit astfel incat nu inteleg de ce ti s-a propus tie " cu greutate" ceva de baut. Limonadele si citronadele se servesc cu gheata, iar aia nu e " 2 pumni" cum ai exagerat tu pe acolo. Daca doreai mai putina gheata nu trebuia sa lasi "fetele" sa comande pentru tine. Zaharul si mierea se servesc separat, deci alta ineptie. Nu stiu de unde le scoti, sincer... Cat despre felul de mancare pe care tu l-ai comandat... no comment, sincer acum. Bucatarul de la I'ladrino (cel principal) are scoala de gatit facuta in Italia iar bistroul e celebru pentru retele italiene, avand si mancare internationala foarte gustoasa. Felul tau de mancare l-am consumat si eu dar si persoane cu care eu ma intalnesc acolo si toti l-au gasit excelent. In concluzie: nu scrie un review amice bazandu-te doar pe preferinte subiective ale tale si, mai mult, oferind altora informatii gresite (ca sa nu zic mincinoase). I'ladrino e un local pe care l-as recomanda oricui, in primul rand pentru mancarea excelenta atmosfera de calitate, dar si pentru faptul ca e un local intim si prietenos. Asa era in 2014 asa e si acum. si cand te gandesti ca 2360 de persoane au citit cea ce tu numesti "review"... pacat
tare asa! iti faci cont special sa contrezi un review de acum 4 ani si ceva
@Xannder:
Asta-i culmea! Nu poţi obliga pe cineva să declare că i-a plăcut ceva care nu i-a plăcut doar pentru a fi tu mulţumit. Şi să-l mai faci şi mincinos.
Problema fumatului sigur s-a rezolvat
Înţeleg că ţi-a picat cu tronc localul, dar să te trezeşti să comentezi după PATRU ani?
@Xannder: hai să le luăm pe rând:
”nu stiu de ce te obosesti sa scrii un review daca il presari numai cu neadevaruri.
Ai fost tu cumva acolo fix în după-amiaza cu pricina, cunoști pe cineva care m-a însoțit sau a fost în apropierea mea, ori ai avut acces la vreo înregistrare ambientală din exact acea dată și oră? M-aș cam mira. Atunci, nu te supăra, pe ce te bazezi ca să mă acuzi că NU am spus adevărul? Ce se întâmplă cu prezumpția de nevinovăție în țara asta?!?
”nu imi explic de unde iti veneau tie fumurile
sincer, nici eu nu-mi explic de unde îți vin ție „pișcăturile” astea. Oricum, dacă un fost fumător se plânge de mirosul de tutun, cred că ar fi cazul să îi acorzi măcar o brumă de încredere...
”Iluminatul este excelent la ore de seara iar dimineata si la pranz nu este nevoie intrucat lumina naturala e din plin.
repet întrebările de mai sus: Ai fost tu cumva acolo fix în după-amiaza cu pricina, cunoști pe cineva care m-a însoțit sau a fost în apropierea mea, ori ai avut acces la vreo înregistrare ambientală din exact acea dată și oră? M-aș cam mira. Atunci, nu te supăra, pe ce te bazezi ca să mă acuzi că NU am spus adevărul? În zona unde stăteam noi, chiar nu era lumină destulă, în plus meniul de atunci (din păcate link-ul pus atunci de mine nu mai este activ) era scris în așa fel că nu era ușor de citit pe lumină redusă (contrast slab, font mic). Și nici eu nu mă laud că mai văd prea bine fără ochelari în astfel de condiții. Și da, trebuie să recunosc - nu-i aveam la mine...
”Personalul este bine instruit
posibil. Dar sunt și ei oameni, mai au și zile proaste etc. Și dacă eu am avut ghinionul de neșansă să mă nimeresc tocmai într-una dintre astea...
Pe bune, nu vrei să le spui asta și celor care au scris pe tripadvisor (unde are 4* din 5 și e pe locul #328 din 1,734 restaurante din București) și pe google exact aceleași observații pe care le-am avut eu atunci?!? Sau tu doar cu articolul meu ai ceva?
”Zaharul si mierea se servesc separat, deci alta ineptie.
singura inepție atunci a fost că eu NU am primit nici zahăr, nici miere. Și nu cred că trebuie să le cer, ar fi trebuit să însoțească băutura. Sau nu?!?
”Cat despre felul de mancare pe care tu l-ai comandat... no comment, sincer acum. Bucatarul de la I'ladrino (cel principal) are scoala de gatit facuta in Italia iar bistroul e celebru pentru retele italiene, avand si mancare internationala foarte gustoasa. Felul tau de mancare l-am consumat si eu dar si persoane cu care eu ma intalnesc acolo si toti l-au gasit excelent
Poate nu era el de serviciu, sau poate nu el s-a ocupat de farfuria ce mi-a fost mie adusă la masă (de obicei sunt mai mulți bucătari într-o bucătărie și nu neapărat chef-ul are mereu timp - deși așa ar fi normal - să testeze absolut orice iese pe ușa lor), dar era exact așa cum l-am descris. Și dacă ai senzația că eu nu știu ce e ăla busuioc, te invit să îți prezint vreo trei soiuri pe care le cresc la mine pe balcon (alături de alte plante aromate) ca să pot savura oricând o mâncare cu condimente proaspete, „bio” și pline de savoare și prospețime. Mă bucur în schimb că tu nu ai avut (încă) vreo dezamăgire în privința acestui fel de mâncare.
Mai are oare sens să amintesc și vechiul dicton latin „de gustibus non disputandum est”? Asta ca să știi că în materie de gusturi, nimeni nu poate fi decât profund subiectiv și alegația
”nu scrie un review amice bazandu-te doar pe preferinte subiective ale tale
chiar e un nonsens în materie de recenzii despre restaurante.
Iar ca să vadă oricine cum arăta localul în 2014, google maps ne oferă o imagine excelentă (făcând puțin zoom-in, se vede și cât de luminos era interiorul ziua în amiaza mare)... Sau poate și pozele de pe google or fi mincinoase?!?
Pe de altă parte, dacă tot ești așa de mulțumit, de ce nu scrii mai bine un articol care să contrabalanseze impresia mea de acum patru ani?!? Chiar ar fi fost mult mai folositor și localului, și comunității, decât să comentezi la modul cum ai făcut-o și să dai un vot „nefolositor” impresiei mele.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Cococerie] Cococeria – amintiri din copilărie — scris în 20.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ