La masă la... Baba Dochia

TIPĂREȘTE

Nu mă pricep să scriu despre restaurante, le reţin doar pe cele care sunt amplasate într-o clădire frumoasă sau cu o „istorie” aparte, pe cele pe care le asociez cu un eveniment deosebit sau pe cele pe care le pot recomanda, cu sufletul deschis, cunoscuţilor pentru a mânca bine, la preţuri normale, într-un spaţiu liniştit şi plăcut.

Până de curând n-am fost la restaurant cu cupoane de reducere achiziţionate de pe site-urile de pe internet, eram reticentă deşi folosisem astfel de cupoane fără a avea probleme (mai ales pentru reduceri la spectacole dar şi pentru alte servicii). Mi-a atras atenţia oferta unui restaurant, Baba Dochia, al cărui nume eram convinsă că îl văzusem scris pe o firmă, pe undeva prin centru... Chiar mă amuzasem în sinea mea, gândindu-mă cum ar suna: „Ne vedem mâine seară la Baba Dochia? ”

Adresa m-a lămurit imediat: Strada Visarion nr. 20, sector1. Mi-am amintit exact când am văzut pentru prima dată acest restaurant -într-o dimineaţă frumoasă de duminică din toamna trecută când mi se făcuse dor de străduţele din zona Piaţa Romană şi pornisem la plimbare prin locuri de care mă leagă amintirea anilor adolescenţei şi tinereţii mele. Patru ani de liceu pe Bd. Dacia, următorii cinci ani la ASE (mă prinse anul 1990 în facultate şi generaţia mea făcu un an în plus ca să studiem şi binefacerile economiei de piaţă). Ce mai bântuiam pe străzile dinspre Grădina Icoanei şi Grădina Ioanid, pe Calea Victoriei, prin Cartierul Armenesc, dar şi prin labirintul de străduţe care începe cu Strada Visarion... Bucureştiul cu parfumul unei lumi de altădată, cu case frumoase -majoritatea din epoca interbelică dar şi unele mult mai vechi- năpădite de verdeaţă de primavara până toamna târziu- cu parcuri si biserici, cu muzee si amintiri... Recunosc, am mai chiulit pentru câte un spectacol la Nottara si Bulandra, nu ratam nicio expoziţie, intram în toate bisericile pe care le găseam deschise, Bucureştiul -cu bune şi cu rele-îmi este prieten din copilarie şi nu l-aş putea trăda niciodată! Aşa se face că pentru mine o plimbare prin zona veche a Bucureştiului îmi dă senzaţia pe care o trăieşti atunci când te vezi cu un om drag- pe care nu l-ai mai întâlnit de luni sau poate ani-dar in faţa căruia te regăseşti de fiecare dată acelaşi, cu gânduri şi sentimente pe care le credeai demult uitate...

Ca să revenim la realitate, din Piaţa Romană, de la metrou, traversaţi spre clădirea veche a Academiei de Studii Economice-astăzi monument istoric- treceţi Strada Căderea Bastiliei, mergeţi înainte pe Bd. Lascar Catargiu cam 200 metri şi prima la dreapta este Strada Visarion. Nu se poate să o rataţi, din bulevard se zăreşte impunatoarea biserică Visarion care a dat numele ei străzii pe care este situată. După mine-desigur sunt subiectivă- este una dintre cele mai frumoase biserici ale Bucureştiului, închinată Sfântului Ierarh Visarion, construită între anii 1910-1913, pe locul vechii biserici a cartierului. Planurile bisericii sunt realizate de arhitectul şef al Bucureştiului, francezul Ernest Doneaud, căruia îi datorăm vechiul Palat al Senatului din Dealul Patrirhiei,Palatul CEC de pe Calea Victoriei dar şi Cazinoul din Constanţa. Dacă biserica nu este deschisă putem admira de afară construcţia monumentală în stil bizantin cu influenţe moldoveneşti iar în pridvorul deschis, în formă ovală, susţinut de patru coloane din piatră de Vraţa-special adusă din Bulgaria-sunt icoanele Sf. Ierarh Visarion şi Sf. Calinic de la Cernica, pictate in 1968 de părintele arhimandrit Sofian Boghiu.

Un alt reper este o casă frumoasă, cu un singur nivel, cam neingrijită, asemanatoare unui mic palat stil Art Nouveau, situată în capul Străzii Visarion colţ cu Bd. Lascar Catargiu (cred ca am o poză pe undeva, am să o caut). Pe latura dinspre biserica Visarion este o plachetă care aminteşte că în această casă a locuit celebrul pianist Dinu Lipatti. N-aş putea să vă spun cui aparţine astăzi această clădire de la inceputul anilor 1900 (nu numai proprietarul a fost celebru, dar şi arhitectul, Petre Antonescu) care, deşi necesită o renovare urgentă, nu şi-a pierdut farmecul şi eleganţa.

Cum veniţi dinspre bulevard, pe partea dreaptă a Străzii Visarion, la nr. 20, imediat ce treceţi de biserică, aţi ajuns la Baba Dochia. Restaurantul este amenajat într-o casă de la începutul anilor 1900, recent renovată, cu respect pentru arhitectura originală. Pe faţada dinspre stradă vă întâmpină firma -Baba Dochia. Mâncare românească- pe lângă care puteţi trece cu uşurinţă fără să o băgati în seamă. Nu este o casă foarte mare, cred că etajul -mai corect ar fi spus, mansarda-a fost adăugat recent. Am aflat că restaurantul funcţionează în acest loc din 2010, are şi curte, lungă şi îngustă, care poate găzdui câteva măsuţe în sezonul cald. Parterul este rezervat nefumătorilor, în timp ce pentru „fumăcioşi” este amenajat etajul. La intrarea în restaurant te întampină un gramofon care-ţi aminteşte de anii de tinereţe ai acestei case. Este curat, cald, pereţii sunt zugrăviţi în culori plăcute, pe pervazurile late sunt ghivece cu flori, discret si primitor. Mi-a placut, nu este genul încărcat-sorcovă nici atât de elegant încât să-ţi impună o ţinută deosebită şi să-ţi stea mâncarea în gât. Totuşi, câteva obiecte de decor, atent alese, de la începutul secolului trecut, aşezate pe pervaz ori pe câte o policioară alături de tablouri cu imagini din Bucureştiul interbelic ar aduce un plus de „căldură” atmosferei... S-ar potrivi şi melodiile lui Cristian Vasile ori Jean Moscopol, parcă era prea multă linişte...

De la primul pas mi-a facut o impresie bună, ai senzaţia că deschizi uşa şi intri în casa cuiva cunoscut, nu este nimic sofisticat sau ieşit din comun. Nu cred ca este locul ideal dacă doreşti să impresionezi pe cineva, îmi pare mai degrabă potrivit pentru o mică petrecere în familie, pentru un eveniment mai restrâns, pentru un prânz sau, de ce nu, pentru un popas la o cafea şi ceva dulce...

Ca sa nu ne îndepartam prea tare de începutul poveştii mele, am plătit trei vouchere pe net-9,9lei de persoană felul întâi-la alegere ciorbă de legume, supă cu galuşti sau tăieţei-şi felul doi: Zrazi, Mândria ciobanului sau Braşovene cu ficaţei si ciuperci. Sincer, nu m-a impresionat prea tare ca ofertă culinară dar mi s-a părut un bun motiv pentru o plimbare de câteva ore la sfârşit de săptămână, întregită de o vizită la un muzeu din apropiere, de pe Strada Vasile Alecsandri-Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck, care îmi este foarte drag şi unde revin de fiecare dată cu plăcere. Muzeul merită o descriere separată, promit să-mi fac timp in curînd.

Cum soţul meu era plecat din Bucureşti, i-am convins-nu fără ceva cârcoteli din partea lor-pe tatal meu şi pe fi-meu să mă însotească. După multe bombăneli de genul „Pentru 10 lei nu ne dă baba aia aia nimic... ”sau „Ai grija să ai bani la tine dacă vrei neapărat să mâncăm acolo... ”am pornit la plimbare! Am revăzut muzeul, admirând şi de această dată casa monument istoric, din pacate în stare avansată de degradare şi minunatele opere de artă pe care le adăposteşte.

Cu voucherele în mână am intrat la Baba Dochia-făcusem rezervare cu o zi înainte la nefumători. La parter nu era nimeni (era fix ora 13), la etaj era o petrecere privată cu mai multă lume. Ne-a întâmpinat un tânăr politicos care ne-a prezentat mai pe larg oferta şi ne-a pus la dispoziţie şi meniul, în caz că mai dorim şi altceva. Toţi trei am comandat supă cu galuşti iar la felul doi eu am cerut clătite braşovene cu ficaţei şi ciuperci iar tata şi băiatul meu au ales Zrazi. Niciunul dintre noi nu a ales Mândria ciobanului care se pare că ar fi un cârnat rulat în mămăligă cu ceva brânză, totul dat la cuptor...

După supa cu galuşti care a sosit foarte repede-gustoasă, fierbinte, cu pătrunjel proaspat tocat-dar servită în castronele de copil a venit în scurt timp felul doi, de astă dată porţie normală, nu versiune prescurtată ca supa... Zrazi s-a dovedit a fi un pilaf de gaină servit în vas de lut, capac fiind o pâinică subţire cu chimen! Bun, gustos, la fel şi braşovenele de care eu nu am avut parte pentru că mi le-a luat băiatul... Uite aşa, eu care nu sunt fan-pilaf am mancat pilaful numit Zrazi, comandat de fi-meu, preparat, potrivit meniului, dupa o veche reţetă din Valahia!

In afară de oferta pentru care plătisem deja 9,9 lei de persoană am mai comandat apa-6 lei sticla de 330 ml-o porţie de papanaşi (12 lei) şi o porţie de clătite gratinate cu brânză, stafide şi smântană (8 lei ca toate clătitele din meniu). Tânărul care ne-a servit-politicos şi atent fără a fi plictisitor-şi-a meritat cu prisosinţă bacşişul! Am fost serviţi prompt, deşi n-am făcut mare consumaţie, motiv pentru care ne vom întoarce la Baba Dochia! Până la urma voucherele astea pot fi şi în avantajul clientului dar şi o buna modalitate pentru restaurante de aş face reclamă...

Mi-a placut meniul restaurantului, arată ca un ziar din prima jumătate a secolului trecut, presărat cu ştiri despre evenimente şi personalităti din România acelor timpuri! Răsfoind filele gazetei-meniu cei mai tineri pot afla (iar cei mai copţi işi pot aminti) că Timişoara a fost primul oraş european cu iluminat electric stradal în 1884 sau despre inaugurarea primei căi ferate din România, pentru transportul cărbunelui, între Oraviţa şi Buziaş Baziaș (1854) ori despre realizările de excepţie ale inginerilor români Aurel Vlaicu şi Anghel Saligny. Multe, multe preparate grupate în funcţie de zona ţării din care provin, bucătărie românească -fără pizza, paste şi altele de acest fel... Ni s-a spus că circa 75% din multitudinea de preparate pot fi comandate în orice moment.

Cea mai scumpă ciorbă este ciorba lipovineasca de crap-16 lei-, cele mai ieftine, ciorba de legume, supa cu taieţei sau găluşti-7 lei. O ciorbă de burtă sau de vacuţă-9 lei.

Mancarea de pui cu gutui-21 lei, sărmăluţe ardeleneşti cu mămăliguţă-16 lei, bulz-15 lei, tocana negustorului-20 lei, piept de pui marinat la gratar-18 lei, mititei-2,5 lei bucata, muşchi împletit de Cîmpulung-28 lei.

Placinta BabaDochia costa 11 lei, poale-n brâu 10 lei, clătitele 8 lei, găluştile cu prune 9 lei... Berea între 6 lei (la halbă) şi 14 lei, limonada 9 lei, fresh de portocale 12 lei, o cafea expresso 7 lei, un ceai 6 lei...

Sunt multe preparate culinare si băuturi cu preţuri şi mai mari şi mai mici, am prezentat orientativ câteva care mi-au atras atenţia!

Restaurantul este deschis in fiecare zi între orele 12-24 iar de luni până vineri între 12-15 puteţi servi meniul zilei care costă 20 lei şi include o supă sau ciorbă, felul doi si desert (la alegere dintr-o listă cu cinci-şase preparate).

În concluzie, nouă ne-a plăcut- a fost o masă uşoară, potrivita pentru un prânz fără pretenţii în oraş! O atmosferă plăcută, tihnită, nimic spectaculos dar totodată, nimic ce te-ar putea deranja... Vă recomand acest restaurant dacâ vreţi să staţi liniştit de vorbă cu cineva apropiat, în zona centrala a oraşului dar feriţi cu totul de agitaţia noastră de zi cu zi sau chiar pentru un eveniment restrâns în familie. Dar mai cu seamă aş îndrăzni să vă propun câteva clipe petrecute într-o duminică la Biserica Visarion, o scurtă sau mai lungă plimbare pe străduţele cu case din altă epocă şi o vizită de o oră la Muzeul familiei Storck, urmate de o masă de prânz sau de o cafea la Baba Dochia!

În aşteptarea primăverii, noi i-am facut o vizită Babei Dochia şi i-am promis că vom reveni după ce îşi va lepăda cojoacele...

---

VIZUALIZĂRI: 3558 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI