Pars, restaurant iranian

TIPĂREȘTE

Faptul că sunt o mare iubitoare a bucătăriei orientale m-a îndemnat să încerc, pe cât posibil, cât mai multe restaurante cu specific non-românesc. De data asta a fost rândul unuia iranian, numit Pars.

Localizarea este una discretă, aproape modestă, pe strada Făinari care, aşa cum ştim, şerpuieşte paralel cu Mihai Bravu, prin spatele blocurilor înalte de la bulevard. Pe partea opusă acestor blocuri sunt numai case, mai arătoase sau mai prăpădite, iar într-una din ele, destul de bine întreţinută, şi-a găsit locul acum mulţi ani acest restaurant şi a rezistat cu succes până în ziua de azi. Localul este format din două săli, două camere ale respectivei case, nici prea mari nici prea mici, dotate cu mese de 4 şi 6 persoane. Ferestrele mari asigură o lumină bună, ceea ce e mare lucru, căci în multe restaurante orientale am întâlnit semi-întuneric, lumini difuze artificiale, neplăcut din punctul meu de vedere când e vorba să înţeleg ce-am în farfurie. Aşadar, lumină, muzică de-a lor în surdină, pereţi decoraţi cu schiţe şi tablouri de asemenea tradiţionale care te duceau cu gândul la ilustraţiile cărţilor cu padişahi şi viziri. Curăţenia – în standarde. Mesele sunt acoperite, peste feţele din pânză, cu alte feţe de unică folosinţă, din hârtie, ca un şerveţel uriaş, să zic aşa. Probabil sunt practice, le arunci şi pui altele după fiecare client căruia îi cade mâncarea pe masă, însă dau aspectul de local fără pretenţii. Trecând peste acest aspect, masa a fost confortabilă pentru că era mare şi aveau loc toate platourile, farfuriile, paharele, fără să simţi că te sufocă dar şi fără să lipsească nimic – şerveţele, scobitori, sare- piper-încă un condiment.

Servirea a fost ireproşabilă. Ospătarul, singur în tot restaurantul nu ne-a lăsat să aşteptăm nicio secundă în plus, reuşind totodată ceea ce puţini din tagma lui reuşesc, anume să nu fie agasant. Ne-a fost chiar de ajutor, sfătuindu-ne acolo unde ne-am arătat confuzi. De altfel, meniul e foarte bun. Are atât gramajul porţiei, cât şi compoziţia felurilor în paranteze. Nu e foarte stufos, axându-se pe câteva feluri, probabil cele mai solicitate. Putem alege supe, gustări, mâncăruri gătite, grătare, garnituri, salate şi desert – în totalitate tradiţionale (poate cu excepţia cartofilor prăjiţi, pe care oricum n-am avut curiozitatea să-i încercăm). Am luat din categoria grătare- frigărui şi kebab din viţel şi berbecuţ. Cubide pars şi Maxus, la 20-25lei fiecare. Dar erau cel puţin 15 combinaţii din carne de viţel, berbecuţ şi pui preparate tradiţional. Orezul, cea mai populară garnitură, este alb, cu bob lung, foarte gustos, mai ales în varianta cu şofran şi costă 8 lei, iar o porţie se poate împărţi la doi, fiind foarte generoasă. Salatele nu depăşesc nici ele 10 lei şi sunt mai mult decât suficiente la 250g. Un punct bun pentru ei, faptul că aduc lămâie din belşug ca şi accesoriu, fără s-o găseşti apoi pe notă. Un punct în minus, evident, lipsa băuturilor alcoolice, dar asta deja e de la sine înţeles în restaurantele arăbeşti.

Din păcate, de desert n-am mai avut loc în burţi, aşa că am încheiat cu un ceai original – negru, cu cardamom şi apă de trandafiri.

Per total, un local în care te simţi bine, mănânci bine şi nu ai senzaţia că ai aruncat banii pe fereastră aşa cum se întâmplă, din păcate, în prea multe localuri cu ştaif din Bucureşti.

---

VIZUALIZĂRI: 4840 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI