BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La Dolce Milano - gustul fin al Italiei in Bucuresti

Ieri am sarbatorit femeia, am sarbatorit mamele noastre, asa incat am vrut sa ii arat si eu mamei ca o pretuiesc si ca este una dintre cele mai dragi fiinte. Si ca sa iesim putin din rutina si in cateva minute sa fim intr-un alt univers am zis sa o duc la Milano. Ei, sper ca ati retinut, sa fie in cateva minute, asa ca a fost 'La Dolce Milano', o cofetarie/ bistro/ patiserie, cum vreti voi sa considerati, un loc atat de placut, o mica afacere de familie a unui italian stabilit in Romania.
Localul se gaseste pe Bulevardul Pache Protopopescu, nr 27, pentru cei care stiu Bucurestiul si inainte de 1989, este fosta cofetarie Verdun, aflata in apropiere de Foisorul de Foc.
Totul este facut acolo dupa retetele de familie, cu produse majoritar aduse din Italia. Roberto sau daca nu este el, ceilalti angajati (tot italieni) va vor intampina cu zambetul pe buze, gata sa va povesteasca totul, despre produse, despre cum au pornit afacerea.
Pentru ca este destul de in drumul meu, am trecut pe acolo in mai multe randuri, am mai fost cu o prietena, am comandat o tarta/ tort de ziua sotului, am mai luat cate o prajitura acasa, sau poate doar un biscuit. Vara sunt si cateva masute pe trotuar, insa nu imi place pentru ca este circulatia prea mare, dar sunt si persoane care prefera sa stea afara (poate fumatorii).
La interior sunt cateva masute, sau o canapea, si intotdeauna am vazut pe cineva care sa fie la masa, sau in zona barului, nu este aglomerat, este o afacere care merge incet si sigur. Am vazut in multe ocazii persoane care sunt clar clienti permanenti, dupa felul in care interactionau cu personalul, si in mod sigur, italienii vin aici pentru gustul de acasa.
Hai sa povestim si despre produse: asadar putem lua ceva dulce (noi pentru asta venisem), dar aici mai gasiti paste, focaccia simpla sau cu diverse umpluturi, pizza facuta in stilul lor, platouri cu branzeturi, cu mezeluri sau mixte (toate produsele fiind italienesti), bauturi de la sucuri, vin, cocktailuri, cafea, ceai.
Dupa ce ne-am uitat cam ce dorim, in final a fost cate un cappuccino dublu, inghetata cu alune mama si eu inghetata cu fructe de padure, mama o cola fara zahar si eu un Negroni. Negroni era clar pe lista deoarece aici am baut cel mai bun Negroni din Bucuresti, facut cu bauturile care trebuie (se vede de altfel si in culoarea lui) si exact asa cum trebuie, cu 2 cuburi de gheata si o felie de portocala. Toate au fost minunate, am avut un moment de relaxare fain de tot cum ar spune ardelenii, si am putut sa ma bucur de mama mea in tihna (acasa suntem mereu pe fuga). Am primit si 2 bomboane artizanale din partea casei ca de 8 Martie.
La plecare am luat si pentru acasa 2 felii de pizza si o prajitura.
A fost frumos, oricand de repetat, si un loc pe care il recomand cu mare drag, si acum va invit la poze.
Trimis de mishu in 09.03.25 08:43:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2025 [Restaurant Ever After] Asiatic si iar asiatic - Restaurant Ever After — scris în 01.02.25 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2025 [Grand Cafe Van Gogh] Van Gogh si Funeralii fericite - cafeneaua Van Gogh — scris în 25.01.25 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2025 [Restaurant La Mama / Universitate] La Mama - nu chiar ca la mama acasa — scris în 23.01.25 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2025 [Ramore Fresh Food - Viilor] Burgeri și Bombardieri de la Ramore... — scris în 20.01.25 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2025 [Restaurant MACE by Joseph Hadad] Alt masterchef... — scris în 13.01.25 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Dec.2024 [Restaurant Monza] Pit stop la Monza - Restaurant Monza — scris în 18.02.25 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2024 [Restaurant Noua, bucătărie românească] O seară de neuitat — scris în 30.12.24 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ