DEZASTRU
GRAD SATISFACȚIE
Am fost tratați foarte prost și am plecat
Am fost la Cărturești cu familia, doi copii sub 14 ani și patru adulți, după care am zis să luăm prânzul la Verona în spate. Ora prânzului, localul era ocupat în proporție de 20%, poate chiar mai puțin.
Acolo am fost întâmpinați cu sugestia să luăm prima masă din restaurant, jumătate la soare, vis-a-vis de bar și bucătărie, literalmente în picioarele tuturor care veneau sau plecau din locație sau care negociau la bar una sau alta, plus discuțiile și comenzile chelnerilor, la care nu aveam nici cel mai mic chef să participăm.
După care ni s-au oferit niște mese mari cu bănci ca în parc, tari, din lemn, și fără spătar, unde trebuia să stăm ca în armată, și să ne frecăm coatele unii de alții într-o căldură de 44 grade Celsius (începutul lui August 2023) doar ca să încăpem la masă.
Am preferat o masă mai retrasă, dar toate erau jumătate în soare, și nu ni s-a permis să mutăm mesele nici un metru mai la stânga sau mai la dreapta, și nici să combinăm două mese mai mici ca să încapă la umbră.
Ni s-a spus că ei nu sunt acolo să mute mese toată ziua, și nici nu vor să permită clienților să mute vreo masă din loc, nici măcar cu o jumătate de metru.
Cum nu voiam cu jumătate dintre noi să stea la masă într-un soare orbitor pe o vreme caniculară, mai ales când era vorba despre cei doi copii, am mers să discutăm cu managerul localului, care în acel moment era pe telefonul mobil într-o convorbire personală, și nu a catadicsit să o întrerupă de dragul nimănui, ne-a reiterat ideea că mesele nu se mișcă din loc indiferent dacă vine și Iohannis, și ne-a sugerat să mergem în altă parte dacă nu ne place.
Văzând că managerul este mai insolent decât ospătarii, exact asta am și făcut, am plecat și am mers la o altă terasă în aer liber, unde am fost tratați ca niște clienți bineveniți și nu ca niște cerșetori amărâți și indezirabili.
Experiența noastră cu acest local a fost una execrabilă, nu am mai fost tratați nicăieri în București cu atâta nesimțire și aroganță. Am ajuns până la urmă la terasa LENT, unde am lăsat o notă de plată de 504 lei, plus un bacșiș de 50 de lei unui ospătar pe cât de tânăr, pe atât de drăguț și serviabil, și nu am lăsat niște indivizi, plini de lehamite și vizibil dezinteresați să ne servească, să ne strice ziua de sâmbătă.
despre SERVICII
Nesimțire, aroganță, nepăsare -- mesajul din partea chelnerilor și managementului este "mergeți în altă parte dacă nu vă convine".
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Am mâncat în alte dăți aici, când am venit singur, mâncarea este mediocră și scumpă.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Locația este foarte bună, dar serviciul "compensează" din plin cu nesimțire și aroganță -- a trebuit să plecăm în altă parte.
Trimis de ux130154 in 05.08.23 17:15:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ux130154); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ux130154: bun-venit pe AmFostAcolo.ro.
Te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
-
Conform Regulamentului AmFostAcolo, articolul va fi publicat fără note, întrucat nu aţi beneficiat efectiv de serviciile acestei unităti de alimentaţie publică.
--
„Numele utilizator” alocat automat de către program (la primul review încărcat) - ux130154 - este, pare-se, confuzant, derutant pentru unii utilizatori. Când ai timp, îl poți schimba într-o formă mai „umană” (de ex „popescu2020”) - folosind butonul schimbă username de aici
@ux130154: bine că mi-ați spus. Și pe mine mă uită sfântu' prin librării, iar o locație cu potol la îndemână nu e de lepădat. Ați procedat potrivit să mergeți la terasa Lent (poate detliați ce ați mâncat la Lent). Strictețea asta împinsă la paroxism nu am înțeles-o niciodată. Să ai oameni la masă și să le impui poziții care provoacă vădită suferință (stat în soare, mai ales copiii), denotă ori un managment defectuos, chiar arogant, ori sadism.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2024 [Restaurant Grafitti UrbanFood] Aniversare˝ 90˝ la restaurant Grafitti — scris în 15.12.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant Bellini Garden] Un nou și același restaurant „Bellini” — scris în 28.11.24 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ