' n Regie 20

TIPĂREȘTE

În amintirea vremurilor bune, m-am lăsat momită la un miting în Regie. Într-o vreme era lumea mea. Doi ani i-am trecut în Splaiul Independenței, în parfum de flori de tei (de mai). Erau atunci niște copăcei tinerei și subțirei, firavi și vulnerabili, la fel ca și mine și ca și colegii mei. Locuiam în P11, ultimul cămin cu vedere spre Dâmbovița și pentru deplasări urbane, accesam stația de metrou Semănătoarea care acum se numește Petrache Poenaru. Treceam Dâmbovița pe pod pietonal, spre institutul care (și) astăzi se îngrijește (specialist) de mediu (sper).

Între stațiile de metrou Grozăvești și Semănătoarea era cantina din centrul Regiei. Nu știu dacă mai funcționează astăzi. Clădirea este cam dărăpănată. În spate, însă, mereu au fost ceva baruri pentru cei mai înstăriți.

Cum studentul e mai plin de viață, de ce să nu folosim asta și să le dăm activități?

Trattoria este un lanț de restaurante destul de scumpuț – din ce știu eu – și destul de elegant, cu pretenții însă cel din Regie, numit 20, e ceva mai relaxat, și ca prețuri și ca atitudine, în temeiul faptului că

„Tânăr vreau mereu să fiu

Să trăiesc așa cum știu

Ca la 20 de ani

Fără griji și fără bani”

Sursa: # haștag, știți voi

Și dacă nu, dați un semn! O dăm noi cumva la pace.

Era o vreme cân’ tineretul studios al patriei era mai rebel din fire (mai mult teoretic). Nu chiar așa rebel încât să mănânce la Tratoria (drept îi că la vremea aia nici nu exista dar, în locație, tot se exprima vreun producător horeca). Și încă, drept îi, când îi dai omului de mâncare nu prea are de ce să se revolte ci numai o bere bună ce-i facilitează digestia aplanează orice tensiuni sociale. Dar, ce vrei, studențimea a fost mereu un pilon avangardist cu care tre’ să te porți cu mănuși că nu știi ce-i în stare, ce idei revoluționare le tulbură mințile umblate prin valurile istoriei.

Rebelii sunt rebeli doar cu numele. Astfel, ei totuși respectă regulile, își plătesc consumația la restaurant, se poartă frumos și sustenabil cu cei din jur, nu fac rău nimănui decât își rezervă o oarecare doză de originalitate și își revendică dreptul de a face lucrurile „astfel” deși acest „altfel” nu îl definește nimeni. Uzual este asociat cu o doză de originalitate, sinceritate și tupeul de a spune lucrurile răspicat, fix așa cum sunt simțite, cu riscul de a deranja conformiștii, amabilii (avea unul din angajatorii mei o vorbă: tâmpiți amabili ????, eu înțelegeam perfect ce vrea să spună) sau, uneori, chiar și personalul cleric, slujitorii Domnului. În mod uluitor, bunul Dumnezeu nu-i trăznea, tocmai în temeiul faptului că e bun. Altminteri, acești nebuni fantastici nu erau nicicum de trăznit în temeiul faptului că nu produceau nici un rău în creația Domnului ci numai mai puneau un pas în evoluție pentru că, așa cum nu știm, o schimbare este mereu însoțită de o doză de nebunie, fix cum specifică și tarotul – cunoscătorii știu – unde arcana NEBUNUL reprezintă fix precursorul schimbării, respectiv, când vine vremea unei schimbări în viață omului, respectivul se comportă ca un nebun în temeiul faptului că paradigme se intersectează și se întrepătrund, respectiv, individul se manifestă în conformitate cu principii vechi ce îi coordonează viața peste care vin noile obiceiuri iar până la abandonarea totală a vechiului și asimilarea totală a noului, o vreme, ne comportăm ca niște nebuni, tocmai în virtutea faptului că e ceva confuzie între modul în care hotărâm să acționăm: ori în stil vechi ori în stil nou. Astfel, o vreme, slujim la 2 stăpâni, și la vechi și la nou, ceea ce conferă o oarecare confuzie. Cam de-aia a fost nevoie să stăm 2 ani pe-acasă. Adică să facem trecerea asta mai pe private, așa, fără să ne nebunim prea mult în public. Este tendențios cine afirmă că nu observă evidenta re-în-noire a lumii în care trăim, o oarecare transcedere, transformare, rafinare și curățare. Deci asta cere ceva efort. Cu consecințele de rigoare, deci – vă urăm succes!

Dar era vorba despre haiduci, rebeli și nonconformiști. Atât de nonconformiști încât nici măcar nu respectă ora de începere a concertului și asta mă scoate din minți de când lumea adică dacă tot ai de gând să începi concertul la ora 20:30, de ce Dumnezeu anunți că începe la ora 19:30? Și asta de când lumea, nu doar în vremuri de tranziție. Adică... ați venit să mă ascultați cum cânt dar, în deschidere, vorbiți între voi vreo oră că nu avem net și nici n-am avut buget să angajăm artist să deschidă concertul. Bun și-așa. Diferența este că nu prea mă mai impresionează concertele cum se-ntâmpla odată pentru că

„Trecut-au anii

Și niciodată n-or să vină iară

Căci nu mă-ncântă azi

Cum mâ-ncântară

Povești și doine

Ghicitori, eresuri

Ce fruntea-mi de copil o înseninară

Abia-nțelese, pline de-nțelesuri” .

Și am avut și concert.

Deci, dragi artiști, de anunțați un program ce începe la 19:30 și se încheie spre 21:00, puteți fi siguri că la ora 21:00 voi fi, cu certitudine, în drum spre casă, chiar dacă voi v-ați început programul cu o oră întârziere, nu vă bazați pe faptul că timpul meu este la dispoziția dumneavoastră, balcanic, așa, și-o să stau până i se năzare omului să termine concertul pentru că și timpul meu este la fel de valoros ca și al vostru, respectiv, la maxim o oră jum’ate de la începerea concertului puteți cânta și singuri pe scenă că eu nu mai stau să vă admir miracolul creației voastre lirice că am și eu treabă (de care nu-i pasă nimănui dar măcar mie îmi pasă).

Da, e cinic, știu. Și, de-asemenea, corect (politically).

Astfel, Trattoria 20 mi-a fost gazdă bună pentru cină. Ca de obicei, am suferit de extaz lecturând meniul și nu m-am putut abține să comand atâtea feluri de nu le-am putut dovedi. Ciorba de burtă a fost super bună – mi-a fost raportat ????! Eu am avut tupeul unei salate ciobănești (???? – „vinde, tată, oili, și-mi plătește școlili” – asta e din repertoriul din Părâng când rebelii intenționau să renunțe la transhumanță), totuși, în 2022, folclorul se menținea pe baricade în meniul de la Trattoria (20 ????) și eu puteam doar să mă bucur de asta ????. N-am trăit la stână dar tuturor le place să se laude cu ciobăneala. Salata a fost bună, nu zic, însă nu se deosebea prea mult de salata medievală de la Sighișoara, respectiv, în temeiul unei abordări critice observaționale, pot constata – având aceste două salate ca și probe precum și asemănările dintre ele – că, istoric vorbind, cavalerii medievali precum și precursorii transhumanței strămoșești slavone, sprijiniți temeinic pe originile geto dace dar și a sciților timpurii locatori ai locurilor noastre, au o origine comună însuflețită de focul sacru din inima lor (atunci când cremenea era udă) care îi împingea să combine culinar cubulețe de cașcaval cu legume tăiate artistic (roșii, castraveți, ardei) și brânză rasă (specifică tuturor popoarelor, tuturor tradițiilor și națiilor, din pampasul argentinian până în îndepărtata Siberie), felii de ou fiert și urme de ciuperci (am cerut fără ceapă).

(La naiba, nu mai merg în Regie. Îmi bagă prea multe idei în cap.)

Dar piesa de rezistență a fost platoul de 60 de lei cu cașcaval pane, mici șnițele filiforme, cârnați la tigaie (buni cu bere, păcat că n-am avut bere) murături cu gogonele și castraveți murați și câte și mai câte minunății culinare. Pizza deavolească aproape că s-a pierdut în ambient deși, uzual era vedetă.

Licorile nu le-am încercat și rău am făcut. Atât berea cât și digestivele erau disponibile cu prețuri începând cu 6 lei și-ar fi fost o opțiune atractivă. Dar nu! Apetitul pentru filosofie nu trebuia compromis. Deși... nu se știe de consecințe...

Festinul a continuat acasă unde ne-am învrednicit și de compania unor licori ce-au rezultat în urma prelucrării unor plante de hamei ce au ajutat și la digestie precum și la efectuarea unor tehnici EFT de eliberare emoțională.

A fost superb la studenți dar nu știu dacă mai merg că nu știu cât îmi ajută – însă – în viața cotidiană, viziunea holistică integralistă asupra universului. E ca un virus ce roade bunul sens tradiționalist al vieții până expandează și expansionează ideile novatoare ale noilor vremuri. Zău – nu știu ce am de nu mă mai descotorosesc de viziunile progresiste asupra evoluției umanității. Politehnica produce ingineri iar eu știam că ei nu studiază filozofie. Deși... cine știe ce-au mai produs vremurile... Noi experimente sociale au mixat diverse materii considerate, în trecut, ne-mixabile și asta, tocmai ca să producă brainstorming. Și iar zău, de băut n-am băut (decât apă), de fumat n-am fumat deși alții au făcut-o, de schimbat idei – nici asta că abia de-am dat binețe la venire și la plecare că, recent, mi s-a agravat sociopatia și chiar mă mir: oare ce mi-au pus în mâncare de mi-au proliferat ideile expansioniste... ????... Nici nu știu de-mi era mai bine fără (sau nu)...

Whatever, concluziile le puneți singuri, mă și sperie vreo tendință de sintetizare. Dealtfel, recent mă străduiesc să concentrez idei multe în cuvinte puține și de-aș încerca să fac asta cu referire la Trattoria 20, o variantă ar fi un simplu: Poftă bună!

Era o fată profi care știa ce să facă și nu deranja pe nimeni și mai erau și alții.

Măi, chestia asta e așa: a fost bun dar nu m-a dat pe spate. Deci nu ceva de să cazi în fund când îți lingi degetele. Nici pizza nu chiar excela, nici platoul nu era chiar să impresioneze și nici salata. Doar ceva mediocru comercial. Au fost bune, totuși, și le-am dat 10.

Locația e în campus de studenți și mi-a băgat bazaconii în cap dar mie mi-a plăcut.

---

VIZUALIZĂRI: 653 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI