EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un local la care revenim mereu cu plăcere
21 mai
Pentru noi această zi are o semnificație deosebită, aniversarea de când suntem împreună :) anul acesta contorizând 22 de ani. Ne-am hotărât să ne serbăm la un local în apropiere de noi, chiar peste drum de Parcul Cișmigiu și anume la Trattoria Buoni Amici, adresa Bdul. Schitu Măgureanu nr. 35, cod 010184. Am ales acest local deoarece anul trecut am mai fost aici și cu toate că eram în plină pandemie, serviciile și mâncarea au fost ireproșabile.
Fiind o zi de mare sărbătoare pentru ortodocși, Sfinții Constantin și Elena ne-am gândit că poate ar fi trebuit să facem rezervare dar n-a fost cazul, erau într-adevăr rezervări făcute dar au rămas și câteva mese libere pentru 2 sau 4 persoane. Pentru că sufla destul de tare vântul și împrăștia puful de la plopi nu am stat afară ci am ocupat o masă în interior, la etaj. Localul este foarte primitor, cu multe flori și o atmosferă caldă.
Cum spuneam anul trecut am mai mâncat aici, mușchiuleț de vită cu piure cu trufe, atât de bun încât de atunci ne tot gândeam la el. Acum având ocazia perfectă pentru acest răsfăț am hotărât să revenim. Am comandat mușchi de vită cu un sos cu 4 feluri de brânză și cartofi prăjiți, mușchi de vită cu sos de piper verde și cartofi la cuptor. Am cerut ca mușchiul să fie făcut mediu spre bine și pot spune că a fost perfect. De desert chiar n-am mai avut loc. Timpul de așteptare a fost rezonabil, mâncarea delicioasă, atmosfera plăcută.
Pentru aceste preparate delicioase am onorat masa cu 167 de lei achitați cu cardul, bacșișul achitat cash;).
Dacă vă plimbați prin Cișmigiu și vi se face foame, nu ocoliți acest local, au produse pentru toate gusturile și pentru toți pofticioșii: pizza, salate și tot felul de preparate din pui, porc sau berbecuț.
Plimbări însorite și pline de frumos. :)
despre SERVICII
Personal foarte amabil, timpul de așteptare rezonabil :)
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Prețul nu pot spune că a fost nici mic dar nici mare, acceptabil și perfect corect pentru preparatele comandate;)
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Iarăși dau notă maximă deoarece este amplasat chiar peste drum de parcul Cișmigiu, aer proaspăt și curat, iar înăuntru multe flori naturale care înfrumusețează localul.
Trimis de diana2015 in 22.05.22 14:02:31
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (diana2015); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@diana2015: La multi ani voua! Ce frumos ca sarbatoriti fiecare an! Sa fie cat mai multi anii astia!
Sincer, vazand meniul, ma asteptam sa iei salata greceasca Peste nu am vazut!
Arata bine Trattoria asta, dar usor scumpa! 10-12 lei o bere la halba? Mmmm...
Farfuriile voastre arata bine, apetisante. Tu ai mancat tot? Sau ai fost ajutata?
@gabipuf ce blonda a mai sorbit?
Important este ca v-ati simtit bine si ca ne-ati aratat si noua asta!
@Zoazore: zânico, de data aceasta @gabipuf s-a delectat cu Steluța chiar cu două dar de data aceasta cu alchool
Pește, ba da au, vezi P20 dar mie îmi era gândul la mușchiul de vită pe care l-am mâncat anul trecut și a fost demențial de bun
În altă ordine de idei mă păstez pentru Grecia care urmează iar peste 10 zile , atunci îl rup pe peștiuc
Da, prețurile nu sunt micuțe (pentru noi, noi adică eu și Gabi), dar din când în când merităm aroganța
Mulțumesc frumos zânică bună, pup
@diana2015:
”Pește, ba da au, vezi P20 dar mie îmi era gândul la mușchiul de vită pe care l-am mâncat anul trecut și a fost demențial de bun
pai da, eu in P20 am vazut doar salata greceasca! Te cred ca a fost bun. Altfel nu l-ai fi comandat din nou acum!
”În altă ordine de idei mă păstez pentru Grecia care urmează iar peste 10 zile, atunci îl rup pe peștiuc
Adica pe Tsipuro? Mai incearca si alti pestilici, pisicuto!
Ce frumos! Sa aveti o vacanta relaxanta!
” Da, prețurile nu sunt micuțe (pentru noi, noi adică eu și Gabi), dar din când în când merităm aroganța
Voi meritati mult mai multe!
@diana2015: La cat mai multe aniversari si tot intr-un mediu in care sa va faca placere. Mie mi-a placut ce am vazut, si am sa retin locul pentru o incursiune viitoare si am vazut si in meniu si alte lucruri apetisante.
Anghinara murata arata tare apetisant (seamana cu un titirez) si sunt convinsa ca a fost si buna. Cat despre sos quatro formaggi... yummi, yummi .
Sa va fie de bine, felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: mulțumim frumos pentru urare.
În legătură cu anghinarea, eu am mâncat pentru prima oară și sincer mi-a plăcut mult, am căutat și am găsit la un magazin (nu știu dacă-i pot scrie numele) și acum face parte din meniul nostru
Mulțumesc frumos pentru vizită și vot
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Cococerie] Cococeria – amintiri din copilărie — scris în 20.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ