GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cu prilejul scurtului timp petrecut de mine la Cabana Muntele Roşu, mai exact după ce am coborât la Cheia, am decis să folosim ocazia şi să vizităm ce e de vizitat prin staţiune, adică cele două muzee de aici.
Cum îmi plac pietrele (vezi şi click aici), prima oprire a fost la Muzeul Flori de Mină, secţie a Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova, înfiinţată relativ recent, în 2002. Aici sunt expuse piese din colecţia de flori de mină Mihai Viteazul. Nu ştiu de ce muzeografii prahoveni au numit colecţia aşa şi nici măcar ce legătură este între ea şi staţiunea Cheia (exponatele provin din minele din Maramureş), dar oricum merită să o vedeţi, pentru că, într-adevăr, ea conţine piese de o valoare deosebită, mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural, fiind incluse în cadrul bunurilor de importanţã ştiinţifică şi de valoare excepţională ale patrimoniului cultural naţional, aşa cum se spune aici: click aici.
Exponatele sunt aranjate pe criterii riguroase, în vitrine de sticlă (ceea ce face un pic dificilă fotografierea, dacă nu ai un filtru antireflex la aparat), iar informaţiile ştiinţifice (nu foarte specializate, ci la nivelul de popularizare a ştiinţei) sunt structurate şi afişate pe panouri. Aşa că, cine doreşte să afle câteva informaţii despre roci şi cristale, poate veni cu încredere aici, dar o poate face chiar şi numai pentru frumuseţea exponatelor.
Cele mai impresionante sunt geodele (click aici), dintre care unele au dimensiuni foarte mari, dar interesante sunt şi diferitele specii de cuarţ de diverse culori, mineralele de pirită, baritină, sau calcit. O parte din acestea le puteţi vedea în fotografiile ataşate.
Intrarea în muzeu costă modica sumă de 2 lei de persoană, la care eventual mai adăugaţi taxa de fotografiere, care nu mai ţin minte cât este.
La intrare se găsesc şi vederi cu exponatele şi chiar un magazin cu obiecte de decor şi de podoabă (de exemplu, bijuterii din cuarţ) ce pot fi cumpărate. Muzeul este deschis de la 9 dimineaţa, până la 5 după-amiaza, zilnic, cu excepţia zilelor de luni.
În vecinătatea Muzeului Flori de Mină se găseşte Muzeul de antropologie Francisc Rainer, amenajat în casa memorială, fosta casă de vecanţă a profesorului Francisc Rainer, intemeietorul şcolii româneşti de antropologie şi al Institutului de Antropologie din Bucureşti (click aici).
Recunosc faptul că nu ştiam nimic despre acest muzeu, astfel că, ajuns la căsuţa de la poarta curţii în care se află el, am cerut informaţii despre ce se poate vedea aici. Doamna de la intrare nu a fost în stare să îmi spună mare lucru, nici nu părea foarte interesată să ne aibă ca vizitatori, astfel că nu ne-a convins şi am renunţat să mai intrăm. Ajuns acasă, m-am interesat (unde altundeva, decât pe Google! ? ) şi am aflat că muzeul prezintă viaţa, opera şi activitatea medicului, profesorului şi cercetătorului [Francisc Rainer] care a instituţionalizat antropologia românească [... ]. Muzeul este interactiv, dotat cu echipamente electronice de ultimă generaţie, permiţând vizitatorilor să vizualizeze filme cu teme antropologice şi să înveţe lucruri interesante despre ei-înşişi: profil psihologic, bioritm, sau fizionomie. (click aici).
Evident că mi-a părut rău că nu am intrat şi am constatat încă o dată cum nu ştim să ne scoatem în evidenţă valorile.
Sper că voi mai ajunge pe la Cheia, să vizitez şi Muzeul de antropologie Francisc Rainer
Trimis de Costi in 20.08.10 14:06:48
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.45695200 N, 25.93666100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Rog un webmaster să ataşeze la review următoarea melodie: http://www.trilulilu.ro/eleala2006/f68e6815284206
Minunate exponate! M-ai facut fericita cu aceasta informatie, legat de muzeul Flori de Mina de la Cheia, statiune ''de suflet'' pentru mine, pe care vreau de mult sa o revad, iar acum am un motiv in plus.
Multumesc si un vot mare!
Poate dacă cei responsabili cu muzeele ar primi un bonus în funcţie de numărul de vizitatori mult mai mulţi ar fi bucuroşi de oaspeţi. Poate acesta este motivul şi pentru care nimeni nu se preocupă de mediatizarea acestor obiective şi este păcat. Pozele însă sunt foarte frumoase, la fel şi fondul muzical.
Şi mie îmi plac pietrele, însă cele micuţe , drept pentru care le-am văzut mai aproape de Bucureşti, respectiv la Muzeul Naţional de Geologie, despre care am şi scris pe site.
Ciudat, într-adevar, un asemenea muzeu aici şi cum Cheia nu este pe deplin exploatata de mine, voi avea în vedere acest muzeu când voi ajunge aici.
@ Costi
Multumesc pentru informatia despre acest muzeu!
Am parcat in fata lui de nenumarate ori dar n-am stiut ce am ratat pana acum cand am vazut pozele tale.
Mutat în rubrica "Muzeul ''Flori de Mină'', CHEIA" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Muzeul ''Flori de Mină'' — scris în 22.08.18 de tripyy din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Calatorie spre Centrul Pamantului? – Nu, doar la Muzeul “Flori de Mina”, Cheia — scris în 07.11.17 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2017 „Florile” din adâncul Terrei (Expoziția „Flori de mină” – Cheia, Prahova) — scris în 13.02.17 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Muzeul “ Flori de mina “ - frumusetea din adancuri — scris în 02.09.10 de Diaura* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2009 La Cheia, si pietrele vorbesc! — scris în 09.11.10 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ