Muzeul Storck, o bijuterie de familie

TIPĂREȘTE

A doua parte a unei zile de „culturalizare” intensă...

După ce am vizitat expoziția de pictură a prietenei Adina, organizată la sediul Centrului de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecților din România vezi impresii, am pornit alături de ea spre nordul orașului, ținta noastră fiind un loc despre care știam de mult, dar la care, spre rușinea mea, nu ajunsesem niciodată, cu toate că nu se află departe de apartamentul meu.

Obiectivul pe care îl vizam se găsește în apropiere de Piețele Romană și Victoriei, pe o arteră bucureșteană micuță ca lungime și foarte liniștită, cu case frumoase, bine întreținute, situată într-un perimetru delimitat de străzile Povernei și Grigore Alexandrescu și Bulevardul Lascăr Catargiu, și se numește Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.

Informații practice

Adresa: strada Vasile Alecsandri nr. 16

Site: muzeulbucurestiului.ro/mu ... eul-storck.html; pe FB

Program de vizitare: miercuri-duminică între orele 10-18.

Bilete: preț întreg 13 lei; tarif redus 6 lei pentru pensionari, militari, elevi, studenți și grupuri organizate; taxă de filmare 20 lei; taxă de fotografiere în interior 10 lei (deși nu ni s-a cerut niciun ban în plus pentru poze).

Muzeul a fost deschis în anul 1951 în spațiul de locuit și de lucru al lui Frederick și Ceciliei Cuțescu-Storck. Colecția constă din donațiile făcute statului de aceasta și cele două fiice ale cuplului în schimbul dreptului de proprietate și de folosire mai întâi a etajului, ulterior a unei clădiri situate în spatele muzeului, în virtutea unui contract de comodat. 

Spațiul expozițional este administrat de Muzeul Municipiului București, care are în componență, în afara acestuia și a Palatului Șuțu, care adăpostește Muzeul de Istorie al capitalei, alte zece instituții culturale, printre care Muzeul Theodor Aman, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Nicolae Minovici sau Palatul Voievodal Curtea Veche.

Dinastia

Am intitulat acest review „o bijuterie de familie” pentru că nu numai Frederic și soția sa au expuse aici lucrări de sculptură și pictură. E vorba, în fapt, de o adevărată dinastie Storck care a avut o contribuție importantă la dezvoltarea artelor plastice din România timp de mai bine de un secol.

Întemeietorul acesteia a fost Karl Storck (1826-1887). S-a născut la Hanau, în Germania, și a lucrat la început, la fel ca frații săi, ca giuvaergiu, după care s-a specializat ca argintar la Paris. În 1849 se stabilește la București și se angajează gravor la un atelier, apoi într-un altul de decorațiuni, unde modelează stucaturi pentru diverse imobile, pentru ca ulterior să-și deschidă unul propriu, situat pe Podul Mogoșoaia (actuala Calea Victoriei).

A intrat în atenția opiniei publice românești în 1862 grație frontonului Universității din București pentru care realizează alegoria Minerva încununând artele și științele. A fost primul profesor de sculptură al Școlii de Arte Frumoase din capitală, fondată de Theodor Aman în 1864, și șef al acestei catedre până la sfârșitul vieții. Este considerat precursor al sculpturii moderne românești și totodată pionier al învățământului artistic din țara noastră.

Karl Storck a fost influențat în prima parte a carierei de clasicismul german, însă în a doua parte a vieții s-a apropiat de curentul realist. Artist polivalent și prolific, s-a remarcat prin sculpturile monumentale (a Domniței Bălașa din curtea bisericii omonime, cea a spătarului Mihai Cantacuzino din curtea Spitalului Colțea - prima lucrare monumentală din București -, sau grupul statuar reprezentând-o pe Ana Davila alături de o fetiță orfană); busturi (Theodor Aman, Constantin Steriade, C. A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Barbu Catargiu, generalul Gheorghe Magheru, frații Golești etc.); mobilierul și stranele din lemn pentru diverse biserici; plăcile de teracotă ale casei lui Theodor Aman (astăzi muzeu); sculpturi de cavouri și pietre funerare. 

Muzeul Storck păstrează fragmente ale frontonului din piatră realizate de el pentru Teatrul Național din București, distrus de bombardamentele din 1944, macheta sculptată în lemn a Mănăstirii de la Curtea de Argeș și ale opere ale sale.

Karl Storck a fost căsătorit de două ori și doi dintre fiii săi i-au moștenit talentul.

Carol (Johann Ludwig Karl) Storck (1854-1926), fiul din prima căsătorie, a studiat la Academia de Artă din Florența iar mai târziu în Philadelphia, SUA. S-a întors în România în 1881 și a preluat atelierului tatălui său. A continuat tradiția inaugurată de Karl, mergând pe aceleași coordonate artistice. A realizat trei dintre alegoriile care decorează Palatul Justiției, două din cele de la Palatul Poștelor și este autorul statuii doctorului Carol Davila din fața Facultății de Medicină și al unor monumente funerare din cimitirul Bellu.

Fratele său vitreg, Frederic Ștefan Storck (1872-1942), și-a făcut ucenicia în atelierul tatălui, beneficiind de sfaturile acestuia și ale fratelui mai mare. A studiat la Școlile de Arte Frumoase din București și din München.

Spre deosebire de tatăl și fratele său, și-a canalizat activitatea spre sculptura de mici dimensiuni, în special busturi (Alexandru Macedonski, Ion Heliade Rădulescu, Cecilia Cuțescu-Storck, Karl Storck etc.), multe din ele de natură clasicistă dar vădind influențe moderne preluate din curentele Art Nouveau sau secessionist, specifice primei jumătăți a secolului al XX-lea.

Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără Aruncătorul cu piatra, statuia Gigantul (parte din ansamblul Giganții din Parcul Carol), compozițiile Sărutul, Durerea, Femeie dormind, Madonna, Pocăința și Salomeea.

A fost membru fondator al Societății Numismatice Române și al Societății Tinerimea artistică și profesor la catedra de desen a Școlii de Arte Frumoase din București. În anul 1908 a înființat, împreună cu un asociat, prima turnătorie în bronz pentru opere de artă din București.

Soția sa, pictorița Cecilia Cuțescu-Storck (1879-1969), s-a mutat împreună cu bunicii din Câineni, Vâlcea, la București pentru a se înscrie la Școala Centrală de Fete, după care a studiat la academiile de artă din München și Paris. Expune la Paris dar și la București, unde revine în 1906 și își dezvoltă interesul pentru artele decorative și pictura murală monumentală. 

În 1916 devine prima profesor femeie la o universitate de artă de stat din Europa, fiind numită la catedra de arte decorative a Academiei de Arte Frumoase din București

A creat numeroase picturi murale în clădiri publice din București, printre care fresca Istoria Negoțului Românesc care decorează aula Academiei de Studii Economice, sau lucrarea Agricultura, industria şi comerţul din holul de onoare al Băncii Marmorosch-Blank de pe strada Doamnei, transformată recent în hotel. De asemenea, pictează plafonul din Sala Tronului a Palatului Regal, astăzi Muzeul National de Artă al României.

Feministă convinsă, a înființat în 1916, alături de Olga Greceanu și Nina Arbore, Asociația Femeile pictore și sculptore, sprijinită de însăși regina Maria.

Frederick Storck și Cecilia Cuțescu s-au căsătorit în 1909 și au avut două fiice, arhitecta Gabriela Florica Storck (1913-1976) și Cecilia Frederica Storck (1914-1998), căsătorită Botez, artist plastic ceramist. Fiii acesteia din urmă sunt cei care au semnat contractul de comodat pentru expunerea și conservarea colecției adunate de bunicii lor.

Cecilia Cuțescu-Storck a avut un fiu din prima căsătorie (de scurtă durată din perioada pariziană) cu violonistul Romulus Kunzer, Romeo Kunzer Storck (1903-1991), adoptat de Frederic Storck. Acesta a lucrat inițial pictură de șevalet în diferite genuri, în special cubist, și artă decorativă, iar mai târziu s-a dedicat picturii murale monumentale. S-a remarcat în Brazilia, unde a executat compoziții de mari dimensiuni pentru construcțiile din noua capitală, Brasília, și din orașul São Paulo.

Așadar, trei generații de artiști, un fapt destul de rar întâlnit în vremurile moderne.

Casa

La puțin timp după căsătorie, Frederic și Cecilia Storck au încredințat arhitectului Alexandru Clavel (1875-1916) proiectarea casei lor de locuit, în care își vor amenaja și atelierele de lucru. Clădirea în stil nordic anglo-flamand, cu bârne aparente și zidurile zugrăvite în roșu pompeian, a fost construită între 1911-1913, fiind înscrisă pe lista monumentelor istorice în anul 2004. 

Aspectul său este neobișnuit și frapant pentru capitală, lucru care o face cu atât mai interesantă. Frederic Storck s-a implicat în proiectare și a conceput și amplasat cu mâna lui elementele decorative exterioare - muluri, basoreliefuri cu teme biblice, ancadramente la ferestre. Pe fațada dinspre stradă el a aplicat basoreliefuri romanice iar sub cornișă, o friză conținând un autoportret plasat între lei înaripați și personaje feminine înlănțuite.

Intrarea se face prin curte, unde sunt expuse sculpturi ale lui Carol și Frederic, precum și câteva „măști hilare” realizate de Karl Storck pentru fațada Teatrului Național, distrus, așa cum aminteam, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Sunt și două bănci, și pe una din ele m-am așezat împreună cu Adina ca să ne tragem sufletul după traseul destul de lung parcurs pe o căldură înăbușitoare.

Dincolo de clădirea muzeului și de curtea aceasta principală se pătrunde, printr-o portiță, într-o alta aparținând casei locuite de unul din fiii Ceciliei Frederica Botez, iar de aici în grădina unde Frederic Storck obișnuia să lucreze vara. În acest spațiu plin de verdeață ce amintește de grădinile romane antice pot fi admirate fragmente de coloane, capiteluri și sculpturi, o parte aduse de la Balcic, unde familia a avut o vilă aproape de malul mării. Printre tufele de flori am remarcat și un stejar secular cu trunchiul spectaculos de contorsionat și un mic iaz, dar mai important este faptul că se poate vedea perfect spatele clădirii muzeale, cu stilul său germanic.

Din păcate, ea se află într-o stare rușinoasă de degradare - tencuiala e căzută în multe locuri, cărămizile sunt ciobite, elementele decorative sunt crăpate iar în interior pereții au fost afectați de infiltrații. Mă tem că în lipsa unor intervenții urgente, procesul va continua în mod iremediabil până la distrugere.

Intrarea în muzeu se face din curtea principală, pe o o ușă deasupra căreia a fost gravat crezul familiei: „Să muncești, să muncești și iar să muncești” .

Interiorul

Patrimoniul muzeului cuprinde circa 500 de opere realizate de membrii familiei - sculpturi, picturi, lucrări de grafică, desene -, dar și colecția de numismatică, plachete și medalii care i-a aparținut lui Frederic Storck, precum și acuarele ale lui Carol Popp de Szathmáry și ale fiului său Alexandru, înrudiți cu Cecilia Cuțescu.

Spațiul expozițional este de mici dimensiuni (nu trebuie uitat că a fost conceput ca locuință și atelier de lucru), fapt care îl face cu atât mai agreabil pentru vizitatori. Pentru că, oricât de fascinante ar fi, muzeele uriașe de genul Luvrului sunt imposibil de parcurs într-o singură repriză iar riscul de a pleca din ele, chiar și după o vizionare parțială, cu dureri de cap și mintea confuză e uriaș.

Casa a fost amenajată într-un stil eclectic ce combină influențele europene occidentale cu cele românești. Dacă în exterior amprenta lui Frederic Storck e vizibilă prin adoptarea acelei arhitecturi nordice de care aminteam, în schimb interiorul a fost lăsat, practic, pe mâna Ceciliei.

Între 1913-1917, ea l-a decorat cu picturi murale de inspirație simbolistă având ca subiect figuri feminine pe fundalul unei vegetații luxuriante. Pe care a ales să le picteze nu în tehnica tradițională a frescei, ci prin procedeul numit de vechii greci encaustică, în care culorile erau diluate cu ceară, fiind mai intense și mai vibrante.

Intrarea în atelierul său e marcată de un stâlp din marmură verde, copie după un element decorativ din Basilica San Marco din Veneția. Pe peretele opus se află cele două panouri cu picturi murale înfățișând Dragostea pământească, respectiv Dragostea spirituală, despărțite de o fântână încastrată în perete, sculptată de Frederic Storck cu un basorelief după modelul ușii bisericii Colțea.

Pe plafon poate fi admirată Grădina Raiului iar pe pereți domnesc Pacea și Armonia, populate de personaje feminine în diverse ipostaze, păsări exotice, flori stilizate, totul în nuanțe care și-au păstrat forța în ciuda trecerii timpului. Ochiul abia poate cuprinde și îmbrățișa paleta de culori, cuvintele rămân nerostite iar sufletul se umple de bucurie la vederea atâtor frumuseți.

Este exact ceea ce a dorit să redea pictorița în aceste compoziții, despre care scria în volumul său de memorii următoarele: „Aspiram să creez în interior o atmosferă de liniște, de armonie, de seninătate care trebuia să reiasă din alegerea motivelor și din interpretarea lor. Am imaginat de-a lungul pereților ființe meditative, în atitudini ritmate, pe un fundal de trunchiuri de arbori, care își întâlneau ramurile formând motivul plafonului, într-un arabesc de crengi, frunze și păsări.”

Din acest hol se pătrunde într-un salon cu șemineu și ferestre decorate cu vitralii comandate în Olanda. Aici sunt expuse pastelurile Ceciliei înfățișând nuduri senzuale de țigănci în poziții ce amintesc pregnant de cele tahitiene ale lui Gauguin, iar pe mese și stative sunt busturi în bronz realizate de Frederic și sculptura în marmură albă intitulată Iubire.

Într-o cameră mai mică sunt păstrate câteva dintre tablourile cu temă marină, de o mare sensibilitate, pictate de Cecilia Cuțescu-Storck la Balcic, unde familia avea, așa cum am precizat anterior, o vilă. Tot aici se află și reducția în bronz a Gigantului din Parcul Carol.

În atelierul pictoriței mai sunt expuse schițe în cărbune și acuarelă pentru diverse proiecte și pasteluri executate în perioada studiilor din Franța.

Un hol îngust, decorat cu lucrări ale lui Frederic Storck (busturi ale unor personalități ale vieții politice și culturale românești și basoreliefuri în ghips patinat cu teme religioase) face trecerea spre atelierul de sculptură, unde sunt prezentate opere ale acestuia, ale tatălui și fratelui său vitreg, Carol Storck. Printre acestea enumăr statuile în bronz Muncitorul pietrar (sau Aruncătorul cu piatra) și Adolescența ale lui Frederic Storck, macheta în lemn de tei a bisericii episcopale din Curtea de Argeș (realizată de Karl Storck), dar și schița în ghips a statuii Domniței Bălașa sau statuia protopopului Tudor Economu, model în ghips executat de Karl și transpus în marmură de către fiul Carol.

Ultimele impresii. Și concluzii...

Pe retină mi-a rămas impregnată amintirea de neșters a picturilor murale ale Ceciliei Cuțescu-Storck, cele care m-au impresionat cel mai tare din această vizită, alături de nudurile de țigănci. Nu vreau să se înțeleagă că nu am apreciat și sculpturile lui Frederic Storck, ale tatălui și fratelui său, însă maniera sensibilă, delicată și totodată viguroasă în care Cecilia a dat viață casei m-a mișcat profund. Nu pot decât să sper că moștenirea artistică a familiei nu va fi lăsată de izbeliște.

M-am desprins cu greutate din atmosfera acestui muzeu mic, intim, dar atât de bogat în opere valoroase, o oază de liniște și pace sufletească într-un București altfel asaltat de betoane și praf și marcat în chip nefericit de nesfârșita goană după bani făcuți - dacă se poate - peste noapte. O pauză de regăsire spirituală și regândire a priorităților în viață e oricând binevenită, și ce loc mai propice unui asemenea demers decât o casă frumoasă de artiști?!! 

---

VIZUALIZĂRI: 271 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI