GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vizită la mănăstirea Plumbuita într-o zi mohorâtă de toamnă târzie
Zilele trecute am mers la București. Nu a fost vorba despre o vizită planificată cu mult timp înainte, ci am ajuns în capitală pentru o urgență medicală a cuiva din familie. Am rezolvat problemele în primele ore ale dimineții, așa că mai era suficient timp și pentru o partidă de shopping, dar și pentru vizitarea vreunui obiectiv. Din câteva discuții, am hotărât împreună cu soția să mergem la mănăstirea Plumbuita. Cunoșteam cât de cât poziționarea lăcașului de cult (în ultimii ani am trecut de multe ori pe strada Colentina, pe lângă indicatorul spre această mănăstire).
Am ajuns cam pe la ora 14.30 în zonă, făcând vreo două manevre pe străduțele din apropiere pentru a intra pe sensul de mers potrivit (adică sensul de intrare în capitală). Pe partea dreaptă se desprinde strada Plumbuita, se ajunge rapid la o altă intersecție și după câteva sute de metri apare lăcașul de cult la capătul străzii. Obiectivul mi s-a părut destul de bine semnalizat, cele câteva indicatoare fiind de ajutor pentru cei care doresc să viziteze mănăstirea.
În fața intrării strada se lărgește puțin, astfel că se creează niște locuri de parcare; când noi am ajuns acolo erau puține mașini, însă probabil că atunci când se oficiază slujbe zona este mai aglomerată și mașinile sunt parcate inclusiv pe marginea străzii. Înainte de a intra în curtea mănăstirii, am aruncat o privire în spațiul amenajat în partea dreaptă, acolo unde se află un țarc locuit de doi păuni. Cele două păsări s-au dovedit a fi prietenoase, s-au apropiat suficient pentru a-mi permite să le fotografiez printre ochiurile gardului de plasă; soția fost încântată de păuni, iar la final când am ieșit din curtea mănăstirii am trecut din nou pe acolo pentru a ne lua ”La revedere!” de la frumoasele păsări.
În partea stângă, vizavi de țarcul păunilor, se află o altă zonă delimitată unde am văzut un monument funerar; ne-am apropiat, am lecturat cele scrise pe piatra funerară și am aflat că acolo își doarme somnul de veci arhimandritul stareț Simeon Tatu, decedat în anul 1999. După Revoluția din decembrie 1989, acesta a fost senator de București în perioada 1990-1996. Pe mormântul părintelui, câteva flori de toamnă se încăpățânau încă să reziste zilelor tot mai mohorâte și mai reci care ne anunță că doamna Iarnă cu răsuflarea sa înghețată nu este prea departe.
Lăcașul de cult este înconjurat de ziduri înalte căptușite cu cărămidă, în interiorul acestor fortificații fiind amenajate diferite anexe mănăstirești. Pe o placă de marmură amplasată în stânga intrării este menţionat faptul că ”în anul 1573 lua ființă în acest lăcaș cea dintâi tiparniță din București. Prima carte tipărită aici, cunoscută astăzi, este un Tetraevangheliar din anul 1582.” Așadar, poate fi lesne dedus faptul că mănăstirea a avut în trecut și un rol cultural, pe lângă importanța sa religioasă sau rolul de apărare împotriva diferitelor invazii.
Intrarea în curtea mănăstirii se face prin gangul aflat sub turnul clopotniță (la nivelul următor se află camera clopotelor). În ceea ce privește acest turn, o plăcuță informativă ne-a semnalat că respectiva construcție este declarată ”monument istoric”; am mai parcurs cu privirea câteva explicații, aflând că turnul a fost refăcut în urma puternicului cutremur din anul 1802 de către egumenul Dionisie din Ianina. Poarta mănăstirii are deschiderea în două canaturi și este realizată din lemn, materialul fiind frumos sculptat cu motive religioase sau vegetale; în partea superioară sunt reprezentări ale unor voievozi sau sfinți.
O alee largă pietruită ne-a condus pașii către biserica mănăstirii Plumbuita. Zidurile masive nu au picturi exterioare, însă vitraliile de la cele câteva ferestre cu forma alungită ne-au reținut atenția pentru niște fotografii. Ca particularități de construcție, biserica are o singură turlă (amplasată deasupra naosului), iar pridvorul este închis.
Ușa din lemn masiv era întredeschisă, un bun prilej pentru a vedea interiorul bisericii. Am urcat repejor cele câteva trepte și am intrat, observând imediat compartimentarea lăcașului de cult în pridvor, pronaos, naos și altar. În pridvor sunt amplasate două mese; într-un bol erau bucățele de anafură, iar în partea opusă se aflau lumânări de vânzare și două vaze cu flori. Pronaosul este separat de privdor printr-un zid, iar accesul se face printr-o altă ușă de lemn. Pe peretele dinspre pronaos sunt pictate două scene religioase care înfățișează Raiul și Iadul.
Am intrat în pronaosul lăcașului de cult și am remarcat stranele din lemn, dar și cele două coloane masive de susținere îmbrăcate în partea de jos cu lambriuri de lemn. Lumina palidă pătrundea în interior prin ferestrele înguste, însă am putut observa câteva dintre picturile vechi și catapeteasma aurită, iar fotografierea cu ajutorul blitzului ne-a dezvăluit și cele mai întunecate unghere ale bisericii. Am mai remarcat grosimea zidurilor, acest amănunt evidențiind modul în care lăcașul de cult a rezistat de-a lungul mai multor secole.
Pisania bisericii (amplasată în pridvor, deasupra intrării în pronaos) ne-a oferit câteva amănunte despre trecutul mănăstirii, informațiile fiind prezentate sub forma unui scurt istoric: ”Această sfântă mănăstire numită Plumbuita cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a început a se zidi din temelie de voievodul Țării Românești Petru cel Tânăr (1559-1568), isprăvindu-se și înfrumusețându-se de voievodul Alexandru al II-lea (1568-1577), soția sa Ecaterina și fiul lor Mihnea Voievod (1577-1583; 1585-1591). Ruinându-se, a fost preînoită în anul 1647 de evlaviosul voievod Matei Basarab care a înălțat din nou biserica, clopotnița, zidul înconjurător, chiliile și palatul domnesc.
Cu vremea iarăși năruindu-se, s-a purces la restaurarea ei în anul 1933 și s-a continuat în anul 1948 prin râvna Preafericitului Patriarh Justinian și cheltuiala Mitropoliei (...), așezându-se aici atelierele de sculptură și pictură, turnătoria de clopote și policandre și alte ateliere. (...) S-a săvârșit lucrul în luna mai din anul 1958.” Așadar, la fel ca majoritatea lăcașelor de cult vechi din țara noastră, mănăstirea Plumbuita a trecut prin perioade dificile și a reușit să reziste în timp, traversând în vremurile actuale o nouă etapă de înflorire spirituală.
După ce am ieșit din biserică, ne-am mai plimbat pentru câteva minute prin curtea mănăstirii. Am remarcat faptul că totul arată foarte bine, observându-se că anexele mănăstirești au trecut printr-un amplu proces de restaurare. În dreapta bisericii a fost realizat un altar de vară, o construcție din lemn având un aer sobru, lucrare ce a fost sfințită în acest an (pe 9 octombrie 2016).
În curte mai există o troiță de lemn, dar și o cișmea zidită, iar în partea stângă o scară coboară spre o ușă zăvorâtă – accesul către spații aflate la subsolul construcțiilor de incintă. Probabil că în acele spații au fost întemnițați câțiva dintre capii Revoluției de la 1848, atunci când autoritățile vremii au transformat pentru o perioadă mănăstirea în închisoare politică (acest lucru s-a întâmplat fără acordul autorităților bisericești).
Mai trebuie amintit că în incinta lăcașului de cult există Palatul Domnesc. Construcție ce datează încă din anul 1647, palatul a fost puternic avariat la cutremurul din 1802, printre puținele elemente originale rămase fiind pivnița și colonada. Palatul Domnesc a fost refăcut de același egumen Dionisie din Ianina care a refăcut și turnul clopotniță, ulterior devenind locuința acestuia. La fel ca turnul clopotniță, Palatul Domnesc se află și el pe lista ”monumentelor istorice”. La etaj există o terasă largă susținută de mai multe coloane vopsite în alb, în spațiile dintre aceste elemente de construcție fiind așezate ghivece și jardiniere de flori.
Vizita noastră la mănăstirea Plumbuita se apropia de final. Ne-am îndreptat încet către ieșire, mulțumiți că am putut vizita acest frumos lăcaș de cult din capitală.
Înainte de a încheia prezentul articol, voi mai adăuga câteva informații referitoare la denumirea lăcașului de cult (pe care le-am lecturat după ce am ajuns acasă, atât de pe site-ul mănăstirii, cât și din alte surse) – numele i-a fost dat de localnici deoarece biserica a fost acoperită multă vreme cu tablă de plumb. Dintre cele câteva legende referitoare la denumirea mănăstirii, mi-a plăcut una conform căreia voievodul Matei Basarab s-a luptat cu Radu Iliaș chiar lângă mănăstire și lupta a fost atât de aprigă, încât numeroase ghiulele au căzut pe acoperișul bisericii. Ca prin minune, proiectilele s-au topit și i-au dat învelitorii un luciu de plumb, de unde și denumirea lăcașului de cult.
Dacă vom reveni la mănăstirea Plumbuita? Da, vom face acest lucru și poate că următoarea vizită va fi vara pentru a putea să ne plimbăm și prin parcul din vecinătate. Acestea fiind spuse, vă recomand să vizitați mănăstirea Plumbuita din București!
Călătorii plăcute tuturor!
Trimis de Floryn81 in 23.11.16 22:36:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.47222900 N, 26.13508200 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Crazy_Mouse:
Buna alegere ai facut. Aici a fost prima tiparnita din Bucuresti si a treia din tara Româneasca asa cum spui in articol. Tiparnita are caractere unice care fac scrierile inconfundabile, carti tiparite aici se afla in muzee europene. Dar aici trebuia sa fie biserica eroilor neamului din primul razboi mondial, amenajarile fiind oprite de inceperea celui de al doilea mare razboi.
N-am mai fost acolo de ceva timp, erau lucrari de renovare dar dupa acest articol sigur imi voi face timp candva.
@elviramvio: Am citit și eu câteva amănunte referitoare la primele tiparnițe din Țara Românească. La mănăstirea Dealu a funcționat prima dintre ele (înființată de călugărul Macarie în anul 1508), urmată de cea întemeiată în 1544 la Târgoviște și apoi a fost înființată tiparnița de la mănăstirea Plumbuita (1573).
Pe lângă Tetraevangheliarul tipărit în anul 1582, la Plumbuita a mai fost realizată o Psaltire (din care se mai păstrează un fragment la Biblioteca Națională din Sofia).
Tot din informațiile citite atunci când am scris articolul, am mai reținut că la mănăstirea Plumbuita este realizat un muzeu de artă religioasă în cadrul Palatului Domnesc; la momentul vizitei noastre (nu știu dacă situația este permanentă) acest muzeu nu putea fi vizitat. Nu am văzut nicio ușă deschisă sau vreun indicator care să ne îndrume spre muzeul mănăstirii. Acolo s-ar afla o importanță colecție de carte religioasă, cu unele exemplare vechi de mai multe sute de ani.
Poate atunci când vom reveni la mănăstirea Plumbuita, vom avea ocazia să vizităm și acel muzeu!
@Crazy_Mouse:
Multe muzee bisericesti, sub o forma sau alta, nu-si mai deschid portile pentru oameni ca noi, din pacate.
@Crazy_Mouse
Ti-am citit review-ul cu atentie soricelule, bine scris si util mie. Dar sa-ti zic si de ce...
Ei bine am un foarte bun prieten @DaRKruCS pe nume, care si el a scris un rew despre Manastirea Plumbuita, dar vazuta dintr-o cu totul alta perspectiva. Aceea a unui copil ce si-a trait copilaria prin si pe langa curtile manastirii, povestind cu mult haz mici intamplari de atunci. Aici este rew-ul lui vezi impresii
Iti ziceam la inceput ca ti-am citit review-ul. Ei bine asta a fost o exceptie. M-am saturat pana peste cap de avalansa de rew-uri care a inceput de ceva timp pe AFA cu biserici, manastiri si muzee obscure si absolut nesemificative care nu spun nimic nimanui
Insa despre Plumbuita (care apropos, nu face parte din categoria de mai sus) trebuia sa citesc, pentru ca de mult timp ma amenintã acel prieten da care-ti ziceam, ca ma va aduce aici si pe sus daca n-o sa vreau, asa ca am vrut sa vad si eu cam ce ma asteaptã p'acolo
@vega06: Am citit și eu articolul lui @DaRKruCS și mi-a plăcut, într-adevăr lucrurile sunt prezentate dintr-o cu totul altă perspectivă! Așa că informațiile prezentate de mine pot fi considerate o completare la cele scrise anterior.
Puteți merge acolo fără grijă în vizită, lăcașul de cult este interesant și acele ziduri vechi (frumos restaurate) parcă respiră istorie. Noi vizităm astfel de obiective mai ales pentru importanța lor culturală sau istorică, fără a neglija nici latura religioasă.
Mă bucur că ați lecturat acest articol, sper să le parcurgeți și pe următoarele (nu voi mai scrie deocamdată despre lăcașe de cult) !
@Crazy_Mouse:
”Mă bucur că ați lecturat acest articol, sper să le parcurgeți și pe următoarele (nu voi mai scrie deocamdată despre lăcașe de cult) !
Un per-tu plz se poate ? Normal ca l-am citit si ti-am spus si de ce.
Stai putin soricelule sa ne intelegem. Poti scrie absolut despre ce vrei, asa cum si io pot citi absolut doar ce-mi place. Traim intr-o tara libera unde fiecare este stapan pe timpul lui liber si poate sa-l foloseasca asa cum crede de cuviinta
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Mănăstirea Plumbuita — scris în 31.10.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Mănăstirea Plumbuita - în centura de fortificații a Bucureștiului medieval — scris în 18.05.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 La Plumbuita, „colo-n tină” — scris în 09.07.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Mahalaua din mijlocul Bucureştiului are un simbol: Mănăstirea Plumbuita — scris în 28.09.14 de DaRKruCS din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2012 Plumbuita – manastirea acoperita cu plumb — scris în 19.03.12 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ