Mănăstirea Plumbuita - în centura de fortificații a Bucureștiului medieval

TIPĂREȘTE

Prin așezarea ei la margine de București, într-o poziție strategică, pe un mic deal de pe malul râului Colentina, Mănăstirea Plumbuita a avut un rol crucial în apărarea orașului. Istoria amintește că în 1632, lângă zidurile așezământului s-a dat o bătălie importantă între oastea Țării Românești, condusă de Matei Basarab, și oastea turcă, în frunte cu Radu Iliaș trimis de sultan pentru a-l înlătura de la tron pe Matei Basarab și a-l înlocui cu un domnitor agreat de Poarta Otomană. Izbânda a fost de partea lui Matei Basarab, care rămâne în continuare pe tronul Țării Românești. Domnitorul a dat o atenție deosebită mănăstirii, ulterior făcându-i ample reparații și întărind-o cu ziduri solide.

Construcţia de tip fortificaţie corespundea planurilor domnitorului de întărire strategică a Ţării Româneşti într-o perioadă în care otomanii nu permiteau Ţărilor Române să-şi construiască cetăţi de apărare. Pentru eludarea acestei interdicţii, lăcaşurile religioase erau întărite cu ziduri înalte de 6-7 metri, cu turnuri de colţ şi cu metereze. Toate acestea denotă intenţia domnitorului de a transforma mănăstirile, la nevoie, în puncte fortificate de apărare, aşa cum se consideră că au fost mai multe dintre ctitoriile sale incluse într-o centură de mănăstiri întărite, ce pornea din sudul ţării, pe linia Dunării, de la Sadova, apoi Gura Motrului, Plumbuita şi Slobozia, până în inima Țării Românești, la Căldăruşani.

La Mănăstirea Plumbuita

Am mai fost la Mănăstirea Plumbuita. Locuind în București, nu mi-a fost greu să ajung acolo cu mașina personală sau cu mijloacele de transport în comun. De astă dată, într-o frumoasă duminică de primăvară, în ideea de a profita și de apropierea de parc și de lac, m-am decis să plec devreme și să rămân în zonă cât de mult se va putea.

Cum se ajunge la Mănăstirea Plumbuita? Dacă pentru a ajunge în Str. Plumbuita, nr. 58, sector 2, acolo unde se află mănăstirea nu optați pentru mașina personală (deși există o parcare mare, bine amenajată, în dreapta intrării), autobuzele 182,282 și 382 vă vor duce până în apropiere. Cu tramvaiul 21 se ajunge tot acolo. Coborând la stația Doamna Ghica, lângă intrarea în parc, până la poarta sfântului lăcaș vă puteți bucura și de o mică plimbare pe aleile parcului. Chiar recomand această plimbare pe aleea din parc, paralelă cu Strada Plumbuita.

Mănăstirea Plumbuita m-a întâmpinat cu zidurile ei groase, din cărămidă aparentă, deasupra cărora se înalță semeț turnul alb al clopotniței. O plăcuță informativă semnalează că turnul - monument istoric a fost refăcut în urma cutremurului din 1802 de starețul Dionisie din Ianina. Poarta din lemn, sculptată artistic, cu o încărcătură de motive florale, este decorată cu chipurile a patru importanți domnitori români: Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Ștefan cel Mare și Petru cel Tânăr. În stânga, pe o plăcuță de marmură fixată pe cărămidă, cei interesați pot afla că "În anul 1573 lua ființă în acest lăcaș cea dintâi tiparniță din București. Prima carte tipărită aici, cunoscută astăzi, este un Tetraevangheliar din anul 1582. "

În fața zidurilor se află mormântul Arhimandritului Simeon Tatu cel care a stărețit la Mănăstirea Plumbuita timp de 40 de ani, în perioada 1990-1996 fiind și senator de București.

Am trecut prin gangul boltit al clopotniței decorat cu picturi în nișele din cărămidă și am pătruns în incintă. Slujba fiind în desfășurare, din altarul de vară, glasurile cântăreților și ale preoților slujitori se auzeau până departe. De o parte și de alta a curții, chiliile cu pridvor boltit, cu piloni și cu arcade la ferestre, de asemenea din cărămidă aparentă, sunt în ton cu zidurile împrejmuitoare.

Biserica Mănăstirii Plumbuita, cu hramul "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul", nu este mare, are ziduri albe, fără pictură exterioară. Singurele decorațiuni sunt nișele oarbe din registrul superior și cele două brâie de cărămidă așezată în zimți care separă registrul superior de cel inferior. Ferestrele înguste și înalte, terminate în arcade, sunt împodobite cu vitralii. Biserica are pridvor închis și o singură turlă, așezată pe naos.

Interiorul este împărțit conform canoanelor ortodoxe în pridvor, pronaos, naos și altar. În pridvor, de o parte și de alta a intrării în pronaos sunt pictate obișnuitele scene care înfățișează Raiul și Iadul.

Pisania amplasată deasupra intrării (pe care am fotografiat-o urmând a o descifra acasă), ne informează că "Această sfântă mănăstire numită Plumbuita cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a început a se zidi din temelie de voievodul Țării Românești Petru cel Tânăr (1559-1568), isprăvindu-se și înfrumusețându-se de voievodul Alexandru al II-lea (1568-1577), soția sa Ecaterina și fiul lor Mihnea Voievod (1577-1583; 1585-1591). Ruinându-se, a fost preînoită în anul 1647 de evlaviosul voievod Matei Basarab care a înălțat din nou biserica, clopotnița, zidul înconjurător, chiliile și palatul domnesc. Cu vremea iarăși năruindu-se, s-a purces la restaurarea ei în anul 1933 și s-a continuat în anul 1948 prin râvna Prea Fericitului Patriarh Justinian și cheltuiala Mitropoliei, Institutului Biblic și obolul preoțimii din București, așezându-se aici atelierele de sculptură și pictură, turnătoria de clopote și policandre și alte ateliere. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a săvârșit lucrul în luna mai din anul 1958 când s-au împlinit zece ani de la alegerea Prea Fericitului Patriarh Justinian. "

Interiorul este decorat cu fresce, biserica posedând și valoroase icoane datând din sec. XVIII (Nașterea Mântuitorului, Sf. Ioan Botezătorul), precum și o raclă cu sfinte moaște (Sf. Nicolae, Sf. Pantelimon, Sf. Gheorghe, Sf. Ioan de la Suceava). Catapeteasma este deosebită, aurită, cu icoane foarte vechi, iar vitraliile reprezentând chipuri de sfinți, donații ale unor familii înstărite, sunt - după părerea mea de nespecialist - foarte bine realizate. Un tablou votiv aflat în biserică înfățișează pe voievodul-ctitor Matei Basarab și doamna sa.

Pentru că atunci când am fost ultima oară la Mănăstirea Plumbuita în biserică era slujbă, pentru a nu deranja, nu am încercat să fotografiez în interior. Voi atașa câteva poze realizate cu prilejul vizitelor mele anterioare.

Ce mai vedem la Mănăstirea Plumbuita? În curte se află un altar de vară, o troiță și o cișmea pe care este încrustat anul 1953. O scară largă coborând spre o ușă ferecată, duce la beci - presupun - fosta închisoare pentru fruntașii revoluției de la 1848. Într-un colț, lângă intrare, un stâlp vechi, ruinat, rămășiță a vreunei construcții, amintește de istoria străveche a lăcașului. În incintă se remarcă și Casa Domnească. Nu este construcția originală, înălțată de Matei Basarab în 1647, ci o refacere a acesteia, după avarierea sa la cutremurul din 1802, lucrare datorată starețului Dionisie din Ianina, cel care a refăcut și turnul clopotniță. Din documentări, am aflat că în Casa Domnească a fost amenajat un muzeu care etalează obiecte de artă religioasă, precum și 130 de busturi de domnitori români, sculptate în piatră de fostul stareț Simeon Tatu. Regret că nu am avut niciodată ocazia să vizitez acest muzeu.

Câteva repere istorice absolut necesare pentru înțelegerea importanței Mănăstirii Plumbuita în istoria noastră națională.

Monument de arhitectură datând din sec. XVI-XVII, Mănăstirea Plumbuita a fost fondată de Petru Vodă cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul şi al Doamnei Chiajna. Construcţia începută în anul 1560, va fi finalizată de succesorii săi Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) și Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591) care - în 1585 - închină sfântul lăcaș Mănăstirii Xiropotamu din Muntele Athos.

Așezământul de la malul râului Colentina a fost denumit de localnici "Plumbuita" pentru că biserica a fost acoperită cu tablă de plumb. În legătură cu această denumire, au rămas în istorie câteva legende. Dacă aveți curiozitatea să le aflați, căutați-le pe internet!

Istoria culturală a Bucureștiului consemnează faptul că la Mănăstirea Plumbuita, în anul 1573, prin grija voievodului Alexandru al II-lea Mircea și a soției sale, se înființează o tipografie. Este prima tipografie din București și a treia din Țara Românească, după cea a ieromonahului Macarie, înființată de Radu cel Mare (1495-1508) în 1508, la Mănăstirea Dealu și după cea întemeiată de Radu Paisie (1535-1545) în 1544, la Târgoviște. Primele cărţi tipărite la Bucureşti - două Tetraevangheliare şi o Psaltire - au apărut în 1582, la Mănăstirea Plumbuita. De altfel, o placă de marmură amplasată în stânga intrării amintește tuturor tocmai aceste lucruri.

Voievodul Matei Basarab a acordat o atenție deosebită mănăstirii, în anul 1647 făcând ample reparații și întărind-o cu ziduri solide, fapt prevăzut într-un plan mai amplu de întărire strategică și fortificare a zonei de sud atât de frecvent atacată de turci și de tătari. Biserica a fost reclădită din temelii și tot atunci a fost înălțată Casa Domnească.

Trecerea timpului și evenimentele care s-au succedat - incendiul din 1614, cutremurele din 1802 și 1940, avariția egumenilor greci, ciuma de la începutul sec. XX, revoluțiile din 1821 și 1848, secularizarea averilor mănăstireşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza - au dus la degradarea așezământului, la părăsirea lui și la transformarea bisericii în biserică de mir.

Comisia Monumentelor Istorice a inițiat lucrări de restaurare în perioada 1933-1940, Mareșalul Ion Antonescu dorind ca Mănăstirea Plumbuita să devină Panteonul Național al eroilor căzuți în războiul pentru reîntregirea neamului și totodată locul său de odihnă veșnică. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor și cel de-al Doilea Război Mondial nu au permis finalizarea acestui proiect, restaurarea fiind reluată abia în 1953 și terminată doi ani mai târziu. Așezământul a redevenit mănăstire în 1958.

Am trecut în revistă, fugitiv, doar câteva dintre reperele istorice legate de Mănăstirea Plumbuita. Pentru amănunte, precum și pentru detalii în plus, accesați site-ul mănăstirii!

---

VIZUALIZĂRI: 567 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI