Pe ostrovul de la Cernica...

TIPĂREȘTE

Împrejurimile Bucureștiului sunt pitorești dacă știi unde să cauți; sunt locuri ascunse în trupurile de pădure rămase din faimosul Codru al Vlăsiei, pe firul apelor și pe malul lacurilor mlăștinoase. Pe salba de lacuri înșirate pe cursul Colentinei, mai exact pe lacul Cernica cum e cunoscut azi, se desprinde de la mal o fâșie îngustă de pământ care formează două ostroave.

Locul ferit de ochii potențialilor răufăcători și năvălitori străini, strategic amplasat pe lac și cu un peisaj sălbatic l-a atras pe marele vornic Cernica Știrbei în timp ce se plimba pe moșiile deținute în această zonă. Înaltul dregător a lui Mihai Viteazul a auzit cu siguranță spusele din popor despre mănăstioara care exista pe ostrov și posibil să fi văzut și urmele acestei zidiri. Astfel, la început de veac al XVII-lea, boierul pune bazele unei noi mănăstiri, clădind acareturi și biserica cu hramul Sf. Nicolae.

Aflată astăzi la circa 15 km distanță de centrul Capitalei cu acces din DJ 301, venind dinspre Șoseaua Pantelimon sau de pe Șoseaua de Centură. Din zona Granitul ori Metrou Pantelimon se pot lua microbuze care vă lasă chiar la poarta mănăstirii; se pare că nici una din noile linii regionale ale STB nu circulă pe șoseaua Cernica. Autoturismul îl putem lăsa frumușel pe marginea drumului județean unde există o alveolă destul de încăpătoare sau putem intra în curtea exterioară a ansamblului religios contra sumei de 5 lei.

De cum ne apropiem de mănăstire, făcând abstracție de boom-ul imobiliar din zonă, ghicim superbul cadru natural, o combinație de pădure, câmpuri cultivate și apă. Străbatem gangul de sub un turn al porții care reprezintă granița între sacru și profan. La 150 m distanță, chiar înainte de a intra pe „puntea” de legătură dintre țărm și primul ostrov întâlnim Fântâna Turcului. E un izvor învăluit cum se putea altfel decât în legendă: turcul cu rang de pașă care în timpul zaverei din 1821 vroia să prade mănăstirea scapă ca printr-o minune de glonțul tras de un slujitor, glonț care se oprește în punga cu galbeni. Drept mulțumire, turcul dăruiește banii starețului Calinic care amenajează un izvor drept fântână cu apă bună de băut pentru toți călătorii care mergeau pe drumul Dârstorului.

Mergem mai departe pe strada Mănăstirii, acum o arteră asfaltată, și zărim apa lacului Cernica care împresoară ostrovurile. Da, este vorba despre două insule care poartă numele unor sfinți patroni: primul este „ostrovul Sf. Gheorghe”, al doilea e „ostrovul Sf. Nicolae”. Ctitoria vornicului Cernica Știrbei a fost ridicată pe cel de-al doilea ostrov, fiind înconjurată de chilii sub forma unor căsuțe tradiționale cu pridvor. După circa 200 de ani, deși mănăstirea a fost înzestrată cu numeroase moșii și surse de venit, deșertăciunea vieții lumești și-a pus amprenta asupra stării materiale și trăiniciei edificiilor religiose

Sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a veacului al XIX-lea constituie un moment istoric de cotitură în evoluția complexului monahal de la Cernica. Mai întâi arhimandritul Gheorghe, ucenic al marelui Paisie de la Neamț, stareț la Cernica între 1781-1806, desțelenește ostrovul, ridică chilii și arhondaric și ctitorește biserica din cimitir (1804). Este urmat de starețul Timotei (1806-1815), ctitor al noii biserici cu hramul „Sf. Nicolae”. Între 1820-1850 stareț este Sfântul Calinic de la Cernica, sosit cu mulți ani înainte pe insula cernicană.

Ajungem pe „ostrovul Sf. Gheorghe” după ce am parcurs circa 500 m pe jos și descoperim cetatea mănăstirească ctitorită de Sfântul Calinic. Pe partea dreaptă se află muzeul mănăstirii, o clădire ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil neoromânesc cu frumoase foișoare laterale. Colecția muzeală deține importante odoare bisericești, icoane vechi, veșminte, cărți religioase, unele dăruite chiar de Sfântul Calinic. În muzeu se află și documentul care atestă prima dată mănăstirea la anul 1608, hrisov restaurat acum câțiva ani (ziarullumina.ro/a-fost-re ... ica-101529.html). Din păcate nu există nici un indicator că acolo ar fi un muzeu și nu l-am văzut niciodată deschis, nu știu dacă există un program de funcționare și după ce reguli se poate vizita. Cred că în aceeași clădire se află și biblioteca, întemeiată de starețul Calinic, depozitară a mii de volume și manuscrise valoroase.

Incinta mănăstirească este construită la 1842, chiliile și trapeza urmând a face față celor aproape 150 de călugări la cât ajunsese obștea condusă de Sfântul Calinic. Camerele sunt așezate pe două niveluri, la parter fiind format un coridor cu arcade, iar la etaj un balcon sprijinit pe stâlpi de lemn. Incinta conține și Stăreția (în afara zidurilor), dar și mai multe paraclise care asigurau spațiul necesar susținerii slujbelor pe perioada iernii.

Un strat alb de omăt acoperă curtea interioară care ni se deschide în fața ochilor după ce trecem pe sub turnul-clopotniță. Albul zăpezii armonizează cu albul pereților și lemnul pridvoarelor. Zărim printre arcade culorile frescelor aplicate pe coridoarele de la parter, dar și cele de pe pereții trapezei. Biserica „Sf. Gheorghe” e masivă, cu turle impunătoare, amplasată în mijlocul incintei. La exterior decorațiile sunt simple, coloane prinse în zidărie, acolade trilobate și basoreliefuri cu motive vegetale în jurul ferestrelor. Ctitorită de Sfântul Calinic la 1831-1832, biserica este refăcută după doar 10 ani, odată cu ridicarea incintei dreptunghiulare. În interiorul lăcașului de cult am admirat pictura restaurată de pictorul Iosif Keber, dar și iconostasul sculptat din lemn cu icoane împărătești îmbrăcate în metal. Ușa de acces în pridvorul închis mi-a atras atenția prin sculpturile și feroneria sa; de asemenea, pisania din pridvor și ancadramentul de piatră al ușii dinspre pronaos.

Alți aproximativ 500 de metri parcurși pe o limbă de pământ ne despart de monumentele religioase aflate pe cel de-al doilea ostrov. Din mijlocul drumului ne întoarcem privirea către cetatea monahală care se înalță deasupra apei, imaginea e superbă. Malul lacului e străjuit de sălcii și pâlcuri de trestie.

Ostrovul „Sf. Nicolae” este spațiul care a adăpostit primele lăcașuri de cult, locul originar al vieții monahale din Cernica. Azi, pe această insuliță, găsim biserica „Sf. Nicolae”, ctitorită de starețul Timotei la începutul veacului al XIX-lea și restaurată și consolidată în ultimii ani (resfințită în 2018). Este o biserică de mari dimensiuni, cu un pridvor generos străjuit de stâlpi și arcade, cu turle semețe. Se observă că acest edificiu de cult a fost reînnoit, nu mai are farmecul unei biserici vechi. În apropierea apei se află turnul clopotniță de formă pătrată, iar alături o casă construită în stil popular, cu pridvor. Pe același ostrov se află și clădirile Centrului social-cultural „Sf. Calinic de la Cernica”, inaugurat în 2008, aici desfășurându-se activități cultural-religioase și social-caritabile. Stilul arhitectural respectă trăsăturile artei populare, integrându-se bine în peisaj.

Biserica „Sf. Lazăr” este situată tot pe al doilea ostrov, în centrul necropolei de la Cernica. Edificiul religios este ridicat la 1804 și atrage prin aspectul său deosebit, decorațiuni și scară exterioară, se poate vorbi de un stil brâncovenesc. Corpul alb al bisericii e îngust, o turlă săgeată cerul, iar pridvorul cu picturi de culoarea mierii e accesibil pe o scară cu frumoase balustrade ornamentate de piatră. Parapeții pridvorului sunt, de asemenea, sculptați cu motive vegetale. În cimitirul mănăstirii se află o serie de monumente funerare de valoare din punct de vedere artistic, dar și locuri de veci ale unor personalități: scriitorul Gala Galaction, Părintele Dumitru Stăniloaie, Mitropolitul Nifon, istoricul Ioan Lupaș, pictorul Ion Țuculescu și mulți alții.

Undeva în necropola cernicană am descoperit o fântână cu roată, destul de veche dacă e să ne luăm după ghizdul (colacul) din piatră de mari dimensiuni, ingenios sculptat, integrând un jgheab în interior. Pe teritoriul ostroavelor veți vedea și câteva exemplare bătrâne de stejar, falnice coroane și groase trunchiuri (circa 5 m circumferință) care au străbătut secolele. Ne întoarcem către autoturism, prilej de a observa de pe limba de pământ care leagă cele două ostroave Stăreția – Casa memorială „Sf. Calinic”. Construită la 1842 pe un tăpșan lângă lac, în afara incintei monahale, casa a jucat rol de Stăreție; a fost reconstruită și restaurată de mai multe ori. Pe primul ostrov se păstrează și casa Cuviosului Gheorghe (1783), stareț și înnoitor al mănăstirii Cernica, transformată în casă memorială (detalii despre cele două case memoriale aici: ziarullumina.ro/casa-sfan ... rie-103558.html).

Recomand o vizită la Mănăstirea Cernica tuturor celor care vor să se bucure de natură, de apă, de păsări gălăgioase, de copaci falnici. Veți descoperi o oază de spiritualitate, de cultură și de liniște (în zilele în care nu sunt sărbători mari).

Nicolae Iorga, care a poposit de nenumărate ori la Cernica datorită manuscriselor din bibliotecă, descria peisajul sălbatic de la începutul secolului al XX-lea: Pe o mică înălțime, frunzișul des al sălciilor de argint cuprinde ca pe o floare, ziduri albe ce se razimă pe un fond verde-clar de păduri. Drumul cotește; el trece acum deasupra tufișurilor de papură înfipte într-o mocirlă, din care se ivesc potirele aurite ale nuferilor, apărate de noroiurile adânci. O poartă de mănăstire… În stânga, lacul, străbătut de podețe, se vădește în pete neregulate, iar mai departe o biserică mai nouă.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1555 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI