Biserici demolate, biserici scăpate de urgie (I)

TIPĂREȘTE

Micul Paris. Aşa era denumit Bucureştiul de călătorii care l-au vizitat în prima jumătate a secolului trecut. Micul Paris a fost construit în timpul domniei regelui Carol I şi dezvoltat în perioada interbelică. Straturi- straturi din cultura balcanică în special din cea grecească urmată de cea europeană, modelele fiind cea parizienă şi vieneză au făcut din Bucureşti un oraş încântător care te surprindea la fiecare pas.

Palate şi clădiri monumentale în stil baroc sau eclectic, bulevarde largi, tramvaie cu cai în toate direcţiile şi mulţi, foarte mulţi oameni care umpleau străzile. Acestea erau adumbrite de castani şi tei, malul Dâboviţei era plin de sălcii, grădinile şi parcurile dar şi curţile oamenilor răspândeau primăvara un parfum de neuitat pe care-l aşteptai tot restul anului. Dacă mai erai şi tânăr şi îndrăgostit, puteai spune că era raiul pe pământ.

După anii 70, un conducător fără cultură dar cu ambiţii stimulate de vizita din Coreea de Nord a hotărât să creeze omul nou într-un habitat fără istorie şi fără rădăcini. A părăsit ideea dezvoltării oraşului cu cartiere de locuit mărginaşe dar foarte bine vascularizate aşa cum şi la Paris sunt banlieuri (din cele mai cunoscute Versailles, Neuilly, Defense- administrativ iar la noi Titan, Balta Albă, Drumul Taberei) şi s-a gândit să muşte din carnea oraşului.

Cutremurul din 1977 a fost un bun prilej de a demola în 1977 primul lăcaş ortodox, biserica Enei, sub pretextul reconstrucţiei blocului Dunărea. Megalomania l-a condus la ştergerea de pe faţa pământului a cartierului Uranus în anii ´80. Acad. C. Giurescu spunea că a fost o adevărată Hiroşimă, demolându-se absolut tot pentru a face loc Casei Poporului şi bul. Victoria Socialismului. În perioada 1984-1987 a urmat în centrul Bucureştiului aproape de kilometrul zero de la Sf. Gheorghe, cartierul evreiesc şi împrejurimile.

În total au fost dărâmate 20000 de imobile şi 20 de biserici. Dintre acestea trei în cartierul Uranus (Alba-Postăvari, Spirea Veche şi Izvorul Tămăduirii), trei în cartierul în care am locuit (Sf. Vineri, Olteni, Sf. Nicolae Jitniţă, plus capela Sf. Mina de la morgă) iar restul răzleţite prin oraş. Ar fi urmat şi altele dacă nu apărea un inginer de geniu Eugen Iordăchescu care a brevetat o metodă proprie de translare în urma căreia au fost salvate alte opt biserici. Prima biserică translată a fost Schitul Maicilor pe o distanţă de 245m dar cea mai grea a fost un colos de 9000 t al Palatului Sinodian din mănăstiriea Antim. Schimbarea vremurilor dar şi miracolul a făcut ca alte biserici din cartier să fie salvate în ultimul moment, la 100-200m distanţă de lama buldozerului. Venise iarna şi acţiunea de demolare a fost sistată pentru câteva luni. Era decembrie 1989. Astfel s-a întâmplat minunea să fie salvate bisericile Sf. Stelian- Lucaci, Sf. Mina- Vergu, Sf. Nicolae- Udricani, toate monumente cu mare încărcătură istorică. Le-am revăzut, ca datorie de onoare, cu ocazia vizitei pe care am făcut-o în cartierul tinereţii mele.

Biserica Sf. Vineri

˝Jos porcăria! ˝ i-a strigat Elena Ceauşescu lui Dincă pe 13 iunie 1987 pe când vizita şantierul Herescu- Năsturel din jurul bisericii. Cei din suită, deşi comunişti de vârf aveau oarece frică de Dumnezeu şi i-au explicat că în faţa bisericii va fi construit un bloc pentru care proiectul fusese aprobat, că biserica nu se va vedea, asta după ce demersurile de translare au eşuat. Biserica fusese reparată după cutremurul din 1977, resfinţită în 1985 şi cu toată vechimea ei nu prezenta niciun risc. La trei zile după vizita tovarăşei, pe data de 16 iunie 1987 a început demolarea. Povestirea părintelui paroh Gh. Bogdan este cutremurătoare. A fost demolată mai întâi casa parohială. Auzind că va fi dărâmată şi biserica, din a doua zi de demolare, soldaţii şi muncitorii de la ICRAL au fugit care încotro. Ca semn de solidaritate ofiţerii nu i-au tras la răspundere pe soldaţi iar şefii n-au tăiat ziua de lucru a muncitorilor. Lucrarea a fost continuată cu puşcăriaşi. Vineri, pe 19 iunie în locul bisericii cele mai populare din Bucureşti era un morman de moloz. La ora 18 seara în aceeaşi zi, în locul bisericii era aşternut un covor de lumânări aduse de credincioşi. A fost interzis fotografiatul în timpul lucrărilor de demolare dar un vest germanic a reuşit să facă un singur cadru color de la depărtare, de la etajul Halei Unirii. Nu a continuat pentru că ştia că era supravegheat de securitate. Fotografia color unicat difuzată de toate televiziunile libere a făcut înconjurul lumii. Preotul Gh. Bogdan a reuşit să salveze bunurile cele mai de preţ din biserică. Icoana făcătoare de minuni şi altarul au fost duse la mănăstirea Cernica iar celelalte odoare la muzeul din Hereşti, localitate de unde au provenit ctitorii bisericii.

Biserica Sf Vineri Herasca a fost pentru prima oară pomenită ca lăcaş pe timpul lui Mircea cel Bătrân. În sec. XIV au fost aduse de la Târnovo moaştele sfintei Parascheva şi a Sfintei Filofteia. În timpul lui Matei Basarab a fost reclădită din nou în 1645 de aga Niţă din mahalaua Aganiţă. A ars în 1712 şi a fost reclădită sub denumirea de Sf. Vineri de Banul Năsturel şi boierii Băleanu. A fost înzestrată cu moşii şi s-au construit chili pentru boleşniţă. În 1745 a fost adusă de la Viena icoana Sfintei Parascheva făcătoare de minuni care a căpătat o mare notorietate la ea venind să se roage credincioşi din cele mai îndepărtate colţuri ale Ţării Româneşti. După cutremurul din 1838 a fost reclădită în forma păstrată până la demolare de Constantin Năsturel Herăscu, de unde şi numele bisericii Sf. Vineri Herasca. Era o biserică de mari dimensiuni 30/ 15m cu o navă principală şi două abside laterale circulare. Peste naos se ridica turla Pantocrator iar peste pronaos turnul clopotniţă. Intrarea în biserică se făcea urcând câteva trepte într-un pridvor deschis. În cursul secolului trecut i s-au adăugat o infirmerie, clădiri pentru călătorii osteniţi, s-a construit porticul de la intrare şi s-au modificat turlele.

Cu ocazia marilor slujbe de Înviere sau la praznicul Sfintei Parascheva se adunau mii de credincioşi care umpleau străduţele din jur până la mare depărtare. De Paşte tot cartierul devenea o mare de luminiţe. Pictura interioară a fost refăcută în 1950 iar după reparaţiile din urma cutremurului din 1977 biserica a fost resfinţită pe 14 oct. 1985. În perioada 1984-1986 autorităţile, patriarhia, mirenii au făcut tot ce le-a fost în putinţă s-o salveze. Aproape că începuse să se sape fundaţiile unui bloc care avea s-o încarcereze în spatele zidurilor de beton dar să rămână în locul venerat de 600 de ani. A fost suficient ca Elena să spună ˝Jos porcăria˝ şi să mai dispară un simbol al credinţei poporului nostru. A plătit acest sacrilegiu.

Locul în care a fost biserica Sf. Vineri, (acolo unde nu mai recunoşti nimic din ce a fost, pe noua stradă Sf. Vineri unde întorc tramvaiele) este marcat de o cruce modestă de tablă. Autoritățile nu s-au grăbit să finanțeze reconstrucția unui monument vechi de aproape 600 de ani. După 17 ani de demersuri şi intervenţii făcute de preotul paroh Gh. Bogdan abia s-a alocat o suprafaţă de 1000mp pentru construcţia noii biserici. În 2008 în prezenţa Preafericitului Patriarh Daniel şi a preotului Gh. Bogdan parohul de ieri şi de azi, s-a pus piatra de temelie a noii Biserici Sf. Vineri . A fost ridicată la 150m de vechiul amplasament la intersecţia bul. Corneliu Coposu cu str. Sf. Vineri pe locul fostelor proprietăţi ale Hereştilor şi Năstureilor. Are dimensiunile vechii biserici demolate. Este practic terminată dar am găsit-o închisă- probabil nu s-au încheiat lucrările interioare dar nici macaraua nu fusese ridicată. Construcţia ei a mers încet din cauză că a fost finanţată mai mult din donaţiile enoriaşilor şi de primăria sect. 3

Biserica Olteni

A fost biserica în care mergeam cu toată familia în zilele marilor sărbători. Paroh era părintele Drăgulescu. Biserica a fost ridicată în 1696 de negustorii olteni veniţi să-şi vândă marfa în Bucureşti pe locul unei bisericuţe de lemn construită demult de tot în negura istoriei. A fost serios avariată în 1821 în timpul luptelor dintre eterişti şi turci. Domnitorul Al. Ioan Cuza a refăcut-o în stil neogotic. La cutremurul din 1940 a căzut turla clopotniţei de peste pronaos dar a fost refăcută cu două turle asimetrice. Măcar pentru picturile interioare ale lui Tătărăscu să fi fost cruţată dar a fost demolată la 12 iunie 1987 cu o săptămână înaintea bisericii Sf. Vineri lăsând loc liber blocului E2 de pe bul. Mircea Vodă. Au plătit sacrilegiul.

Biserica Sf. Nicolae Jitniţă

În vechea mahala a Popescului, acolo unde era jitniţa domnească, (hambar de grâu) pe locul unei bisericuţe de lemn din sec. XIV, Gheorghe căpitan de lefegii împreună cu soacra sa au ridicat în 1712 o biserică de zid în amintirea soţiei sale Păuna moartă în urma unei naşteri. Biserica avea dimensiunile 25x 1o m, plan treflat, turle pe naos şi pronaos şi era pictată în interior. A fost distrusă de devastatorul incendiu din 1847 dar refăcută prin contribuţia enoriaşilor doi ani mai târziu. A căzut pradă febrei demolărilor în perioada 18-26 iulie 1986. O parte din odoare au fost duse în muzeul bisericii Stavropoleos iar catapeteasma şi cărţile din bibliotecă dăruite Manastirii Căldăruşani. Din păcate pisania care trecea în revistă ctitorii bisericii s-a spart în timpul transportului. Se găsea la intersecţia str. Căuzaşi cu Calea Văcăreşti în spatele Instit. Medico Legal . Mina Minovici. În locul bisericii a fost ridicat anonimul bloc A4. Au plătit sacrilegiul

Capela Sf. Mina a Institutului de medicină legală Mina Minovici

Institutul medico legal Dr. Mina Minovici fondat în 1898 a fost primul cu acest profil din Europa şi după unii cercetători, primul din lume. Dr.Mina Minovici a reformat medicina legală mondială. Clădirea situată între str. Căuzaşi şi Splaiul Dâmboviţei impunea prin dimensiuni şi aspectul de templu grecesc cu coloane ionice. În mijlocul curţii era capela Sf. Mina construită în 1904, o bijuterie arhitectonică cu vitralii, pereţi pictaţi şi strane sculptate de lemn. A fost demolată în 1985 odată cu celebrul institut.

"Asa s-a suferit atunci. Asa s-a manifestat durerea, de la poveste in scris la strigate, la plans in hohote sau plans tainic al inimii. Cand nu mai ai lacrimi in ochi atunci sa ai «plansul inimii», invata Parintii. Atunci a aparut si nu s-a stins inca strigatul de durere: Cum sa distrugi asemenea locasuri ale pacii, ale sanatatii umane? ... Doreau si incercau sa instituie in locul lui Dumnezeu idoli, chiar Turnul Babel"

in prefata cartii "Bisericile osandite de Ceausescu", Editura Anastasia, 1995

---

VIZUALIZĂRI: 2940 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI