Cu bastonul prin Bucuresti - Calea Rahovei si o parte din trecutul ei

TIPĂREȘTE

Cautand una alta pe net o informatie mi-a atras atentia, eram invitati la editia a 7-a a proiectului de trasee culturale pietonale “ Cu bastonul prin Bucuresti” organizat in perioada 7 august – 11 septembrie, cu plecare in fiecare duminica la ora 18.00 din fata Bisericii Domnita Balasa, pe traseul strazile Sfintii Apostoli – Palatul de Justitie – Gheorghe Danielopol – Apolodor –Vanatori- Bulevardul Unirii – Mitropolit Antim Ivireanu – Gladiolelor – George Georgescu. Urma sa aflam povesti despre Halele Centrale, Spitalul Brancovenesc, obiceiuri ale familiilor bucurestene, istorii din mahalale si cei care locuiau acolo, adica o parte dintr-o istorie disparuta. O ultima informatie care avea menirea sa atraga prezenta publicului doritor era mentionarea gratuitatii la plimbarile ARCEN. Mai jos am inserat un link catre aceasta destinatie.

arcen.info/portfolio/tras ... -prin-bucuresti

Acestea fiind zise in data de 4 septembrie mi-am luat sotul de toarta si hai sa mergem acolo, poate s-or strange 15-20 persoane.

Am ajuns in fata Bisericii Domnita Balasa unde era o nunta si tragand cu urechea la ce vorbeau cei din jur am ajuns la concluzia ca erau tot pentru tur insa erau deja niste obisnuiti deoarece stiau mai multe.

In final apar 2 tineri cu joben pe cap si cu inca ceva lume dupa ei (aici ca o paranteza exprimarea este putin confuza se spune ca plecarea este de la Palatul de Justitie cu intalnire la Domnita Balasa).

Alberto Grosescu si Edmond Niculusca vor fi ghizii nostri in acest traseu si am stat langa ei sa-i ascult cat mai bine (aveau microfoane insa cu cat erai mai departe se auzea ceva mai greu).

A urmat o pagina de istorie spusa de acolo din strada Sfintii Apostoli, si din care am aflat ca daca ar fi sa dam timpul inapoi ne-am afla pe Calea Rahovei care pornea de vis a vis din centrul istoric de la intersectia strazilor Franceza, Smardan cu Selari, si unde exista un pod care facea legatura cu aceasta artera care se numea Calea Rahovei si daca ne-am intoarce cu 200 de ani in urma ne-am afla pe Podul Calicilor unde am intra in cea mai de temut mahala a capitalei, Mahalaua Calicilor, locul unde se afla cele mai exotice personaje din Bucuresti, un teritoriu foarte bine reglementat inca din timpul lui Constantin Brancoveanu.

Acest traseu este dedicat orasului disparut, sau ce a scapat fie ca nu s-a aflat in calea construirii socialismului biruitor si a Casei Poporului, fie ca au fost oameni care au reusit sa tergiverseze lucrurile. Aici au avut si o exprimare foarte frumoasa “Sa ne intoarcem in trecut va fi un progres”.

Cu mai mult de 30 de ani in urma puteau fi vazute doua repere urbane de seama ale Pietei Unirii. Pe de o parte Spitalul Brancovenesc aflat in apropierea Bisericii Domnita Balasa, spital care nu mai exista si oarecum pe diagonala, Hala Mare a Unirii demolata la finalul anilor ‘80.

Hala Unirii era cea mai veche hala, construita in timpul lui Alexandru Ioan Cuza cu costuri foarte mari, mai mult de 1.500.000 franci, construita de un architect francez dupa modelul Halei Centrale de la Paris. Locul era unul aparte mai ales in perioada interbelica si dupa cum povesteste Mircea Damian aici era un nod comercial important, fiind loc de intalnire al Lipscanilor, Mosilor, Carol, Smardan, de aici se alimentau toti cu carne, peste, legume, fructe. Aici este si piata de flori, si o multime de alte lucruri. O zona in care cand urmarea politia pe cineva de aici incepeau de aici fiind zona cea mai populata.

A urmat descrierea Spitalului Brancovenesc, in culori ocru si rosu, considerat cel mai modern si bine utilat spital al capitalei secolului XIX, si care a inceput cu 60 de paturi, iar la demolare in 1984 avea 800 paturi fiind al doilea spital din capitala. A fost spital privat pana in 1921 cand a fost expropiat si trecut in proprietatea statului. Acest spital a fost ridicat din averea Saftei Brancoveanu considerata a fi o personalitate foarte moderna pentru Bucuresti realizand si primul regulament pentru un spital in care prevedea 2 vizite pe zi ale mdicilor, obligativitatea de a avea inlocuitor in caz de concediu si de asememnea obligativitatea de a fi prezenti de permanenta in caz de epidemii, (vorbim de secolul XIX).

Mai multe despre aceste reguli precum si despre blestemul testamentar puteti citi aici:

pompiliumanea.ro/2012/05/ ... tal-din-romania

Aceaasta pisanie pe care se afla scris acest testament se gaseste astazi in depozitele Muzeului de Istorie a Bucurestiului.

In acest spatiu unde se afla Biserica Domnita Balasa daca ne aflam in sec XVI ar fi purta numele de Prundul Dambovitei, mai tarziu devina mahalaua Domnita Balasa. Prima biserica a fost ridicata la 1751 de catre fiica lui Constantin Brancoveanu, alaturi fiind construita si o scoala precum si un azil, pentru batrani, sau persoane fara posibilitati materiale. Ceea ce se vede astazi esre rezultatul reconstructiei din 1881, de catre arhitectul Alexandru Orascu pictura realizata de pictori venetieni, mobilierul realizat de sculptori romani, vitraliile executate la Munchen, icoana hramului este lucrata la Venetia iar crucile si bordurile aurite au fost lucrate la o fabrica din Paris. Biserica Domnita Balasa va intra in consolidari si restaurari, un proiect amplu intre Patriarhie si Ministerul Dezvoltarii si care intentioneaza sa il numeasca monument de categoria A de valoare nationala.

Prin fata spitalului Brancovenesc trecea Bdul Regina Maria care este trasat la inceput de secol XX pentru a dubla Calea Rahovei asa cum era ea inainte.

Intram pe strada Palatul de Justitie construit la final de secol XIX unde se gaseste Sala pasilor pierduti, constructie realizata de Ion Mincu cand era foarte tanar inainte sa inaugureze stilul neo-romanesc in arhitectura.

Am observat de asemnea cum fosta Calea Rahovei care pornea din centrul istoric se blocheaza intr-un coridor de blocuri.

Am ajuns pe bucata de tronson de blocuri intre Piata Constitutiei si Piata Unirii unde nu exista nici o strada care sa strapunga acest coridor de blocuri si asta deoarece acest tronsor urma sa aiba rol de ceremonii politice, ideologice, cu rol de monumentalitate. In niste proiecte despre aceasta zona erau prevazute niste statui cu inaltimea de peste 2 m care urmau sa fie inaltate pe aceste blocuri marind astfel hidosenia locului.

Am ajuns pe strada Palatul de Justitie, si am aflat ca in martie 1990 Palatul de Justitie trebuia si el demolat, deoarece trebuia construit inca un rand de blocuri pe Dambovita. Iar in perspectiva se vede blocul Gioconda, blocul turn unde daca nu ar fi intervenit regimul comunist in 1940 aici s-ar fi inaltat palatul Senatului, dupa modelul Capitoliului din Washington cladire care se vedea deosebit coborand dinspre Calea Victoriei spre cheiul Dambovitei, proiect care nu a mai fost realizat.

Am ajuns pe strada Gh. Danielopol, o strada de o lungime apreciabila daca nu s-ar bloca brusc.

Ne-am oprit in fata a 2 imobile vechi, un imobil neo romanesc si un imobil modernist interbelic specific anilor ’30. In zona aceasta Dambovita despartea Bucurestiul bogat de cel sarac. Pe malul sudic traia o populatie pestrita adunata de pretutindeni. Carciumari albanezi, meseriasi nemti, barbieri tigani, comercianti unguri si evrei, functionari, prostituate autohtoni.

Interesanta ridicarea Palatului de Justitie tocmai intr-o zona rau famata, a delicventilor de toate genurile, zona cunoscuta astfel inca din secolul XVII.

A urmat aici o scurta pauza presarata insa spre deliciul nostru cu aforisme ale lui Cilibi Moise, povestitor evreu moldovean, umorist și autor de pilde si aforisme.

Si de asemenea am fost indemnati sa gandim: “Gangurile singurele cai de acces, esential este sa privim orasul, ceea ce reprezinta o provocare”.

Privind mai departe in jurul nostru nu poti sa nu remarci coridorul de blocuri care se intinde ca o diagonala de la Casa Poporului catre Piata Alba Iulia fara legatura cu tesutul istoric (asa spuneau mereu referindu-se la zona veche), apoi un bloc interbelic cu elemente Art Deco cu spatii comerciale la Parter, si in stanga o casa in stil neoromanesc ridicata de Petre Antonescu un cunoscut architect, casa Oprea Soare cunoscuta azi ca si Hanul Berarilor. Aici era punctul de inceput al strazii Antim, mergea spre blocul scriitorilor pana spre strada George Georgescu.

Strada Antim a fost distrusa in proportie de 70%. S-au demolat 9400 case, evacuate 57000 persoane (viabucuresti.ro) poza din blocul Gioconda cu perspectiva asupra strazii.

Pentru cei care vor sa citeasca mai mult pot accesa si acest link:

viabucuresti.ro

De asemenea ne-a mai fost indicata o carte a polonezei Malgorzata Rejmer – “Bucuresti praf si sange”, in care este prezentata istoria si distrugerii acestei zone.

S-a mai povestit si despre constructiile din Bucuresti din vremea lui Alexandru Ioan Cuza si a lui Carol, in principal cladiri administrative, culturale unde domina influenta franceza in majoritatea situatiilor, cu mentionarea unor arhitecti (pe care insa pentru a nu le stalci numele nu am sa-I mentionez) dar si cu aparitia unor arhitecti romani precum Alexandru Orascu, Alexandru Savulescu.

Asistam astfel la nasterea stilului neoromanesc prin reprezentatni precum Ion Mincu, Petre Antonescu (casa Oprea Soare – 1914), Nicolae Ghica Budesti, Cristofi Cherchez.

Dupa aceste cladiri administrative incep sa fie constrruite in Bucuresti si imobile de “raport”, construite pentru functionari care lucrau la un anume minister. Blocul asa cum il cunoastem azi apare mai tarziu in 1925, primul astfel de bloc este construit pe Calea Victoriei, de firma Costructia Moderna si care exista si astazi langa Palatul Cantacuzino (Muzeul George Enescu). Aceste blocuri construite intre 1925-1945 aveau 2-3 etaje, iar cele cu mai multe etaje se aflau pe bulevardele largi, existau reglementari care spuneau ca etajele superioare sa fie retrase de la strada, sa exista persepectiva cat mai placuta asupra orizontului, asupra cerului.

Avantul interbelic este oprit de cel de-al 2-lea Razboi Mondial, mai tarziu de instaurarea regimului comunist, astfel in perioada 1948- 1960 iau nastere cartiere muncitoresti pe baza valului de migrare din mediu rural in mediu urban si totodata a industrializarii Romaniei insa aceste noi constructii nu se suprapun peste tesutul vechi de oras ci cumva in afara lui.

Dar anul 1977 va reprezenta inceputul sfarsitului deoarece cutremurul ii va da lui Ceausescu idei de sistematizare a orasului dupa cum ii dicta mana.

Un alt aspect care a fost pus in evidenta era ca pana la demolarile realizate prin 1982 cartierele noi precum Drumul Taberei, Balta Alba, Titan, Militari, Berceni delimitau zona istorica, astazi insa apar noi cartiere trantite in mijlocul orasului odata cu daramarea locuintelor vechi.

S-a mai scos in evidenta faptul ca inainte de distrugerea tesutului urban al orasului a fost distrus tesutul social al orasului in care au disparut vechii comercianti care veneau de la tara cu legume si fructe, lapte si preparate din carne sau tuica, vin astfel incat astazi traim o epoca a supermarket-urilor cu produse din multe alte tari.

Admiram tot felul de immobile care aveau destinatii diverse unde printre altele la intersectia dintre strazile Sf Apostoli si strada Apolodor care era destul de lunga, acum au mai ramas cateva case. Tot aici in anii ’80 se gasea un bloc de 10 etaje care a fost demolat, exista si o fabrica care se intindea pana la intersectia cu strada Vanatori.

Mergem mai departe pe strada Sf Apostoli pana la biserica Sf Apostoli, cu casa parohiala ridicata de arhitectul Cherchez in 1926,

Daca vorbim de biserica Sf Apostoli, putem spune ca ne aflam in inima mahalalei Sf Apostoli constituita in jurul bisericii, o biserica veche care apare si in scrierile lui Nicolae Iorga unde in biserica veche de lemn a locuit stolnicul lui Mihai Viteazu, sec XVI, iar biserica de piatra a fost ridicata in timpul lui Matei Voievod, 1636, refacuta succesiv de domnitorii Grigorie Ghica, Constantin Brancoveanu, si Serban Voda Cantacuzino.

Interesant insa este ca aceasta biserica nu si-a schimbat inca locul istoric. Urma sa fie mutata de aici iar casa parohiala distrusa pentru ca se construia acest bulevard, iar biserica trebuia mutata undeva la finalul lui 1989. Norocul ei esta ca preotul paroh de atunci a tergiversat mutarea mobilierului si obiectelor din biserica, apoi revolutia.

Un exemplu insa de mutare a fost schitul maicilor mutat 245 m, din locul in care astazi este curtea Parlamentului. Am ajuns si in strada Gladiolelor care se intersecteaza cu strada George Georgescu

Am ajuns si in zona in care odata se afla restaurantul Bumbesti si am ajuns in final pe Calea Rahovei care se intersecteaza cu George Georgescu unde avem iarasi o dovada a existentei celor 2 strazi, vedem pe doua cladiri consecutive numerele 77 si 37-39 si avem astfel dovada, nr 77 e pe Calea Rahovei iar 37-39 pe George Georgescu.

Calea Rahovei era artera negustoreasca, acum aici sunt cladiri in semiparagina, cladiri construite in jurul anilor 1906-1911 pe terenul care a apartinut Dr Bolintineanu, director de spital si ospicii in Bucuresti, care construieste cele 2 imobile din zona in care ne-am oprit si despre care am aflat povesti ale vremurilor. cu negustori si diversi alti comercianti de diverse nationalitati, greci, evrei, armeni, nemti si romani.

Despre cele spuse mai sus banuiesc ca eventualele neconcordante sunt minore, cred ca si-au facut temele, insa asa cum spuneau si ei, ei nu au trait acele vremuri, si faceau apel la cei care ii pot ajuta cu diverse material din vremurile respective si ca o apreciere a felului in care au promovat aceasta activitate pot spune ca au fost undeva cam la 100 de participanti.

Calatoria noastra in trecut a durat aproximativ 2 ore, incheindu-se deja pe intuneric putin obositi dar incantati peste masura, cu dorinta de a merge si anul viitor in aceste trasee si cu un ultim strigat al acestori tineri inimosi.

“Scopul acestui traseu este salvarea memoriei si identitatii orasului”

---

VIZUALIZĂRI: 2642 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI