În jurul Pieţii Universităţii (III)

TIPĂREȘTE

După ce am relatat în primele două episoade ale acestui review despre locaţia unor clădiri emblematice care definesc Piaţa Universităţii, continui cu restul obiectivelor ca să închei cercul format în jurul punctului central. Eu care în ultimii ani am fost silită de vârstă şi sănătate să nu mă parcurg distanţe mari, am fost uluită să aflu din documentarea de pe mai multe surse, cât de puţine stiam despre Bucureşti, oraşul în care locuiesc.

9. Parcarea subterană din Piaţa Universităţii. Prin amenajarea acesteia s-a desfiinţat locul suprateran din faţa Universităţii în care erau plasate în dezordine zeci de turisme şi trebuia să faci un slalom de performanţă printre maşini ca să găseşti un loc de parcare. Lucrările au început în 2010 şi parcarea modernă subterană a fost dată în folosinţă în 2012. În tot acest timp cele patru statui din faţa Universităţii au fost mutate în Parcul Izvor şi repoziţionate pe locul lor după terminarea lucrărilor de la parcare. Are două intrări prin str. Academiei şi str. Toma Caragiu şi o singură ieşire pe bul. I. C Brătianu. Noua parcare are 425 de locuri pentru turisme şi 21 pentru motociclete. Este dotată cu dispozitive moderne de plată, plăcuţe care anunţă numărul de locuri, lifturi şi alte facilităi moderne.

Încă din 1972, cu ocazia unor săpături de consolidare în apropierea statuii lui Mihai Viteazul, s-a aflat că acolo erau ruinele bisericii Sf. Sava. Decopertarea extinsă nu făcea obiectul muncii aşa încât ele au rămas consemate doar într-un raport. Biserica Sf. Sava a fost demolată în 1857 ca să facă loc Pieţii Universităţii, palatului Universităţii (denumit Academie) şi statuilor.

În timpul săpăturilor pentru configurarea actualei parcări, s-au decopertat ruinele mănăstirii Sf. Sava, zidurile unei biserici mai vechi şi a celei construite în 1709 de Ctin Brâncoveanu. S-au mai găsit în mahalaua Sf. Sava, chiliile, clădirile Academiei Domneşti, urmele unei tipografii, a unui muzeu, o bibliotecă, case de lemn, grajduri prăvălii şi un zid de apărare. Apa potabilă venea din zona actualului Cişmigiu şi zona Icoanei şi exista o canalizare rudimentară datând de la începutul sec. XVII. (din lucrarea Dr. Panait I. Panait, „Consemnări arheologice privind Piața Universității din București” ) În cimitir s-au găsit 40 de rămăşiţe ale unor schelete umane. Mai mult, la expertiza antropologică efectuată într-un institut de specialitate s-a constatat că trei schelete nu erau înmormântate creştineşte, aveau urme de violenţă, probabil aparţineau unor turci şi proveneau probabil din sec. XVI din timpul lui Mihai Viteazul.

Arheologii de la Muzeul Municipiului Bucureşti şi Inst. Vasile Pârvan au descoperit în timpul unor săpături din curtea Universităţii atât rămăşiţe ale vechii Academiei Domneşti Sf. Sava, cât şi ziduri ale actualei clădiri (construită în 1857 de arh. Orăscu) lovite de bombardamente în timpul războiului, demolate şi refăcute în 1952.

Regretabil că la construcţia Universităţii de Al Orăscu în 1857 nu s-a ales un teren la câţiva zeci de metri depărtare pentru a putea fi conservate ruinele Scolii Domneşti care se aflau sub Universitate. Mai regretabil este că actuala parcare subterană a distrus un loc care putea deveni un important sit arheologic de mare valoare în centrul oraşului, o mărturie a istoriei noastre pe care cu orice ocazie o distrugem. Societatea civilă a cerut scoaterea la lumină şi conservarea vestigiilor însă atât experţii dar mai ales finanţiştii (nu sunt bani) nu au luat act de cererea respectivă şi doar câteva artefacte au fost duse la Muzeul Municipiului Bucureşti.

10. Palatele Soc. Grale de Asigurări (actual BCR) şi al Creditului Industrial

Ambele palate au fost construite pe terenul grădinii palatului Şuţu şi închid un hemicerc având în faţă cele patru statui şi opus, la capătul străduţii Ion Ghika care le despart, biserica rusă. Deşi construite în perioade diferite, cele două palate au avut aceeaşi soartă. Au suferit stricăciuni la nivelul acoperişurilor în timpul bombardamentelor americane din 1944. Au fost reparate şi în timpul regimului trecut din cauza poziţionării vizibile, au fost decorate cu lozinci comuniste. Ambele palate sunt monumente istorice.

-Palatul Soc. Grale de Asigurări este o clădire sobră şi elegantă, finalizată în 1906 după planul arhitectului Otto Maugsch amplasată în spatele statuii lui Mihai Viteazul. Ulterior a devenit sediul Băncii Comerciale Române. La parterul clădirii în epoca trecută era o parfumerie de lux la care din când în când se aduceau cosmetice originale. Noi îi spuneam ˝la coada calului˝ (aluzie la Statuia lui Mihai Viteazul). Dintr-o leafă de tânăr inginer stagiar am dat un sfert pe un parfum Paciuli. De curând palatul BCR a fost vândut unei companii luxemburgheze pentru o sumă cuprinsă între 30-35 mil euro şi după renovarea suprafeţei de 16000 mp va fi transformat într-un hotel de 5 stele.

-Palatul Creditului Industrial urma să fie o replică a celui de mai sus, fundaţia lui făcându-se în acelaş timp cu primul. Din motive financiare, la acesta lucrările nu au continuat. Terenul a fost vândut şi abia în 1935 arh. G. M. Cantacuzino l-a construit în stil clasic total diferit de al celuilalt care avea o ornamentaţie somptuoasă. După 1989 a devenit sediul unui partid politic iar din 2019 a trecut printr-un amplu proces de renovare, similar palatului BCR.

11. Palatul Şuţu

Este situat pe bd. Brătianu nr. 2, pe colţul din spre Piaţa Universităţii, la gura metroului. A fost construit pentru postelnicul Costache Şuţu între 1833-1835 în stil neogotic de arhitecţi vienezi. Ulterior în 1862 a fost împodobit cu decoraţiuni interioare de Karl Storck. Avea un parc enorm care se întindea până în locul în care se află astăzi Universitatea (pe vremuri biserica manăstirii SF. Sava) şi în care se plimbau fazani şi păuni. În perioada sa de glorie în palat se organizau baluri şi serate la care participa elita oraşului. A fost restaurat în perioada 1956-1958 şi din 1959 găzduieşte Muzeul Municipiului Bucureşti pe care l-am vizitat în altă zi, ocazie cu care am admirat interioarele palatului, celebra oglindă de Murano, ceasul comandat la Paris, scara monumentală de marmoră cu două braţe şi am vizitat câteva expoziţii temporare la parter şi cele de bază la etaj. Acest muzeu merită un review separat. Clădirea este monument istoric.

12 Biserici în apropierea Pieţii Universităţii

-Biserica rusă (Sf. Nicolae)

Amplasată pe str. Ion Ghika nr. 3, în apropierea Palatului Universităţii, mai précis vizibilă de pe străduţa dintre Banca Comercială şi clădirea Creditului Industrial a fost construită între 1905 şi 1909 din iniţiativa ambasadorului rus Ghiers pentru credincioşii ruşi din Bucureşti. Planurile au fost făcute de arhitectul Preobrajenevski iar materialele, fondurile necesare 600000 ruble de aur au fost puse la dispoziţie de Rusia, numele ei fiind al ţarului Nicolae al II-lea. Între 1909 şi 1992 a trecut alternativ sub juridisdicţia Patriarhiei române şi a celei ruseşti până ce în 1992 a devenit paraclis al Universităţii, denumită şi biserica studenţilor. Are planul pătrat cu ziduri masive. Turla centrală este înconjurată de patru turnuri mai mici aşezate pe naos. La intrare este un alt turn cu formă de bulb şi un al şaptelea este ridicat peste altar. Turnurile erau îmbracate în foiţă de aur, acum din tablă vopsită. Faţadele sunt inspirate din motive ruseşti. Din păcate am găsit biserica învelită în schele, singurele decupaje din fotografii putând să le fac asupra turlelor.

-Biserica dintr-o zi cu hramul Sf. Nicolae se află la capătul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism pe str. Academiei nr. 22. Numele ei provine din faptul că pe acest loc a fost construită într-o zi o bisericuţă mică de lemn de către postelnicul Neagu. Marica, soţia domnitoruluia Constantin Brâncoveanu găsind această bisericuţă prea mică pentru a fi oficiate slujbe domneşti a poruncit 1702 ridicarea unei biserici de zid. În anul 1825 sub domnia lui Grigore Ghika Vodă biserica a ars şi a fost în refăcută din zid de cărămidă. Între anii1901 şi 1945 a fost folosită pentru rugăciune de comunitatea de albanezi din Bucureşti Este declarată monument istoric din 1915,

-Biserica Colţea a fost construită în 1702 de spătarul Mihai Cantacuzino în incinta unei mănăstiri mai vechi pe proprietatea clucerului Colţea. Afost adoptat stilul brâncovenesc la care s-au adăugat elemente de artă italienească şi orientală. Clopotniţa sa, turnul Colţei, era la acea vreme cea mai înaltă construcţie din Bucureşti. Deşi a rezistat cutremurelor, turnul Colţei a fost demolat în 1888 de primarul Pache Protopopescu în vederea amenajării bulevardelor care definesc Piaţa Universităţii. Biserica a fost avariată de cutremurele din 1940,1977 şi bombardamentele din 1944 fiind consolidată în 1950 şi apoi în 2006 când a revenit la forma iniţială. În cursul lucrărilor din 2006 s-au descoperit fundaţiile unei biserici mai vechi şi un cimitir cu 104 morminte. Acolo erau îngropaţi oameni de vază pentru că în sicrie s-au găsit monede occidentale şi turceşti, inele şi paftale. Biserica Colţea declarată monument istoric este cel mai vechi edificiu bucureştean încă funcţional. În 1704 acelaş spătar Mihai Cantacuzino a construit şi un spital mare care rezistă şi astăzi, fiind, cu corpurile adăugate în 1876, unul din cele mai mari din Bucureşti. În curtea spitalului se află statuia lui Mihai Cantacuzino din marmoră de Carrara, lucrată de Karl Storck.

13. Ministerul Agriculturii este situat pe bul Carol. I nr. 4. Denumirea actuală oficială este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dar iniţial se numea al Agriculturii şi Domeniilor. Funcţionează într-un palat construit în scopul gestionării producţiei agricole, pentru că România devenise grânarul Europei. Palatul impunător cu o aripă centrală şi două laterale a fost construit în 1895 după planurule arhitectului Louis Pierre Blanc în stil neorenascentist francez. Corpul central are un frontispiciu cu o friză cu basoreliefuri şi ceas sub o cupola impunătoare iar intrarea principală este flancată de doi titani impunători. Pe întreaga existenţă este una din instituţiile de stat care nu şi-a schimbat destinaţia. Este declarat monument istoric...

Cu acest ultim edificiu am închis cercul pe care l-am făcut împrejurul Pieţii Universităţii prin care am trecut de sute- mii de ori, dar a cărei istorie am descifrat-o abia acum.

Clădirile pe care le-am prezentat sunt o mândrie a Bucureştiului. Păcat că încă de la elaborarea planurilor lui Orăscu pentru Universitate în 1857 şi recent a parcării subterane nu s-a găsit soluţia protejării sitului arheologic al mahalalei Sf. Sava

Am trecut de sute-mii de ori prin Piaţa Universităţii dar a fost prima dată când am avut răgazul s-o cerecetez în amănunţime

---

VIZUALIZĂRI: 596 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI