GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cotrocenii, la care ajungi după un scurt suiș de la Dâmbovița, printre cârciume joase țărănești și mici gospodării…
Ce au în comun cuvintele din titlu? Răspuns: Cotrocenii. Ei bine, într-o zi autentică de vară răsărită ca un bulb de lalea în mijlocul primăverii am încercat să ne „cotrocim” prin ungherele unui cartier fermecător, să ne ascundem pe străzile ce poartă numele unor doctori care au revoluționat știința medicală, să ne refugiem într-o lume unde liniștea, natura și frumosul domină viața oamenilor ce locuiesc acolo. Ne plimbăm printr-un cvartal cochet, plin de farmec, unde, hai să recunoaștem, nu locuiește „oricine” .
Din vechii codrii de altădată se mai păstrează câțiva arbori bătrâni și parcele pline de verdeață. Din dealul Pandurilor și până în albia Dâmboviței „cea limpede și frumos curgătoare” prin codrii Cotrocenilor au apărut la sfârșitul anilor 1600 o mănăstire albă, un palat domnesc și bisericuța Sf. Elefterie Vechi. Ușor, ușor apar mahalalele din jurul lăcașurilor de cult și gospodăriile celor care lucrau la palat ori mănăstire, așa cum scrie cu măiestrie marele istoric Iorga. Abia după prima conflagrație de anvergură mondială această zonă pitorească intră în atenția arhitecților de renume și a antreprizelor de construcții care ridică vile mândre și curți cochete. Apar case cu etaj înconjurate de verdeață care formează unul din cele mai elegante cartiere ale Bucureștiului interbelic.
Nu este prima dată când ne rezervăm minute lungi din tihna weekendurilor noastre pentru a respira aer de Cotroceni. Fiecare anotimp îți oferă clipe de încântare deosebite în cartier, iar dacă mă gândesc bine chiar ne-am preumblat pe străzile înverzite și-n florite, am călcat pe covor de frunze arămii sau am alunecat pe pătura imaculată și pufoasă de omăt care acoperea trotuarele. Nu suntem singurii care aleg să simtă vraja unui spațiu urban bine închegat, mulți locuitori ai „cutiilor de chibrituri” din beton fiind avizi după parfumul unei vile neoromânești ori după spațiul verde în aer liber bine conturat de un gard art nouveau.
Cotroceniul ne încântă în această etapă a primăverii cu magnolii de mari dimensiuni, corcoduși înfloriți, narcise, lalele și alte floricele care își lasă amprenta cromatică pe retina ochiului nostru, cu scop ascuns de a pătrunde până în mijlocul sufletului. Pornim la drum de lângă biserica de lemn „Sf. Dimitrie” realizată de iscusiți meșteri în arta prelucrării lemnului care ne mângâie sufletul, după care coborâm dealul Pandurilor pe aleile parcului Romniceanu în mijlocul căruia apa din fântâna arteziană țâșnește cu zgomot după hibernarea de iarnă.
Cu ochii după florile imense de magnolii de diferite nuanțe ajungem în fața scărilor colorate (vezi impresii). Este unul din punctele „instagramabile” cele mai căutate din Capitală de la începutul crizei medicale, culorile vii ale treptelor alungându-ne pentru un timp gândurile amestecate, scăpate oarecum de presiunea vremurilor. Pe străzi ne intersectăm cu o mulțime de cupluri de toate vârstele ieșite la plimbare, oameni relaxați, zâmbitori, doritori de frumos.
Urmărim trotuarele însorite și magnoliile-copaci sub care ne fotografiem cu sârg. Prin locuri unde nici nu gândești, pe stâlpi de gard, scări și alte locușoare pisicile stau tolănite la soare, chiar îl pândesc, așa cum corola florilor urmează razele astrului solar. Pisicile fac parte din viața cartierului, le zărești prin curți sau pe trotuare, multe feline răspund la chemările noastre și se lasă pradă dezmierdării noastre.
Pe toate străzile suntem înconjurați de vile vechi în care se împletesc stiluri arhitecturale de sorginte mare, neoromânescul stând la loc de cinste. Suntem iscodiți de ferestre mari, ancadramente decorate cu gust, uși solide de lemn, balcoane cu stâlpi de lemn, cornișe, frontoane și alte asemenea forme arhitecturale care nu pot fi ținute neapărat minte. În câteva locușoare chiar ne-am simțit în fața turnului lui Rapunzel, înalte construcții cilindrice cu acoperiș țuguiat ocupând colțurile unor clădiri vechi. Așteptăm ca zglobia prințesă să își coboare părul, dar cum lucrul nu se întâmplă ne continuăm explorarea cartierului în căutare de flori de primăvară.
În altă ordine de idei am căutat din priviri o serie de elemente decorative de pe fațade care în această perioadă se zăresc mai ușor Natura abia mijind la viață: basoreliefuri și panouri decorative. Unele sunt adevărate opere de artă și ascund o simbolistică bogată inspirată din mitologia românească de origine bisericească și țărănească.
Ne îndreptăm spre biserica Sf. Elefterie Vechi rămasă în mijlocul arterelor moderne exact cum se afla cu secole în urmă pe un ostrov în zona luncii inundabile a râului Dâmbovița. Scenele colorate intens din pridvorul deschis prevăzut cu coloane de piatră și ancadramentul sculptat în materie dură, bogat ornamentat, înfrumusețează străvechiul locaș de cult.
Încheiem idilica plimbare printre magnolii, vile interbelice și pisici ciufulite ieșind în Bulevardul Eroilor, arteră care a marcat desăvârșirea amenajării urbanistice a zonei. Pe fundalul unui cer albastru se proiectează la înălțime, pe deal, clădirea Școlii Superioare de Război, actuala Academie Militară.
Vă recomand o plimbare tihnită prin Cotrocenii cu atmosferă de „altădată” , vă veți încânta ochiul, sufletul și mintea.
Articole relaționate: Misterele Cotrocenilor I (vezi impresii), Misterele Cotrocenilor II (vezi impresii), Parcul Davila (vezi impresii), Dâmbovița apă dulce... Partea II: Eroilor – Piața Unirii (toamna) (vezi impresii)
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 13.04.22 11:49:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@tata123 ????: ce frumos arată totul. Nu știam că sunt și magnolii albe cu flori mari. Panourile decorative sunt deosebite și ma bucur să văd că acolo unde au foat restaurate casele au fost păstrate.
Povestea a împletit așa de frumos prezentul cu trecutul încât nu pot decât să vă felicit.
Votat cu mare drag!
P. S. Am admirat și toate mâțele de prin cartier ce stateau ca adevărați sfinxi la spravegheat.
@MarinaCo: Articolul s-a vrut a fi un îndemn la plimbare în aceste zile călduțe de primăvară, ceva ușor fără prea multe date istorice, o îmbinare între admirația pentru flori/animale și cea pentru arhitectură/istorie. Ce putea fi mai „perfect” decât vechiul cartier Cotroceni?
Magnoliile sunt superbe în această perioadă, nuanțele florilor de mari dimensiuni diferă de la un arbust la altul, cele albe sunt deosebite. Am citit că sunt peste 200 de specii, că există din vremuri imemoriale, că pe lângă rolul de plantă decorativă, se utilizează în industria parfumului, în medicină și chiar se mânăncă
Mulțumesc pentru vizită, ecou și aprecieri.
Să ne bucurăm de primăvară!
@tata123 ????: Cotroceni e unul din puținele cartiere vechi și elegante rămase în capitală după frenezia demolărilor din epica de aur, iar primăvara, printre magnolii și lalele, este probabil cel mai potrivit anotimp pentru plimbări în tihnă prin el.
Iar dacă adaugi clădirile frumoase și... pisicile, plimbarea nu poate fi decât foarte plăcută.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2024 De la biserică și han, la bancă și spațiu expozițional: povestea Palatului Dacia-România — scris în 06.11.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 Redescoperind capitala: Lipscanii între București și Victoria — scris în 27.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Spectacolul apei și a dronelor în Piața Unirii — scris în 24.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Străzi și clădiri bucureștene cu parfum de epocă — scris în 02.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Povești despre clădiri și oameni: Palatul Noblesse — scris în 01.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Repere ale Revoluției Române în București în 2023 — scris în 21.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Fântâni, bere & dovleci — scris în 20.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ