Complexul feudal Curtea de Argeş

TIPĂREȘTE

Dacă evenimentele mari se întâmpă şi vremea se închide asupra lor, datoria noastră e să nu le uităm. - sunt cuvintele marelui Nicolae Iorga înscrise pe o plăcuţă aurie amplasată pe zidul exterior, înainte de intrarea în Curtea Domnească de la Argeş.

La ctitoria legendarului meşter Manole de la Curtea de Argeş am fost de mai multe ori, la celelalte obiective de interes turistic şi mai ales istoric ale oraşului, niciodată. De curând, cu informaţii printate, precum şi cu o schiţă a amplasării acestora, am plecat la Curtea de Argeş decisă să calc pe urmele marilor întemeietori de ţară şi să văd ce a mai rămas din faima vremurilor lor.

Pentru oraşul Curtea de Argeş situat atât de aproape de Bucureşti, precum şi pentru obiectivele de acolo propuse pentru vizitare, am apreciat ca suficient un weekend scurt, adică unul care implică doar o singură noapte de cazare. Motel Meşterul Manole, bine amplasat pe calea de ieşire spre Vidraru, destul de aproape de Mănăstirea Curtea de Argeş, a fost tot ceea ce se putea găsi mai potrivit pentru acel weekend torid de iulie. Până a ajunge la cazare, am poposit în centrul istoric al oraşului bifând rând pe rând obiectivele înscrise pe lista mea.

Curtea Domnească de la Argeş

De îndată ce am trecut de poarta situată lângă turnul năruit parţial, alături de planul complexului feudal în care tocmai intram, am citit şi un foarte binevenit - dar scurt - istoric al locului:

Curtea Domnească de la Argeş a fost construită iniţial în secolul al XIII-lea de voievodul român Seneslau. La începutul secolului al XIV-lea, pe timpul domnitorului Ţării Româneşti - Basarab I (1310-1352), au fost ridicate biserica, palatul domnesc de pe latura de sud, turnul şi zidul de incintă. În secolul al XVI-lea, domnitorul Ţării Româneşti - Neagoe Basarab (1512-1521) a construit casa domnească de pe latura de nord.

Complexul feudal a fost reparat şi consolidat în anii 1748-1752, 1827-1848, 1911-1929 şi 1967-1972, perioade în care s-au făcut importante descoperiri arheologice.

Pentru vizitatorul aflat pentru prima oară la Curtea de Argeş, turla bisericii domneşti înălţată în incinta curţii voievodale - vizibilă de la depărtare - poate constitui un reper. Rămăşiţele zidurilor de piatră, ruinate până în temelii, stau mărturie a vremurilor trecute la fel ca şi cele două pivniţe ale caselor domneşti.

Săpăturile arheologice şi cercetările specialiştilor au dus la concluzia că cele două case domneşti - prima înălţată pe latura de sud de Basarab I şi a doua înălţată pe latura de nord de Neagoe Basarab - au fost construite în stilul vechilor case ţărăneşti, cu pivniţă, cu parter înalt şi cu pridvor. Învăluite de iarbă şi buruieni înalte, zidurile de piatră şi cărămidă care au mai rămas din fostele pivniţe pot fi privite şi fotografiate datorită unor scări care permit accesul până aproape.

Biserica Domnească de la Argeş

Biserica Domnească ne-a întâmpinat măreaţă, cu zidurile ei sobre din piatră şi cărămidă. La intrare, un panou albastru anunţa taxa de vizitare (5 lei/persoană - adulţi, 2 lei/persoană - elevi), precum şi taxele de fotografiere şi de filmare (5 lei, respectiv 30 lei). Programul de vizitare este zilnic, orele 9.00-17.00.

O dată cu biletele, am primit un pliant cu harta municipiului Curtea de Argeş şi cu câteva informaţii despre cele mai importante obiective turistice din oraş, schiţa cu care plecasem eu de acasă pierzându-şi astfel utilitatea.

Biserica Domnească - cea mai veche ctitorie voievodală din Ţara Românească, unul dintre cele mai de preţ monumente de arhitectură şi pictură de la noi - este singurul edificiu care s-a păstrat întreg din ansamblul curţii voievodale de la Argeş. Ea a fost concepută ca lăcaş de cult şi totodată ca gropniţă domnească.

Nu am beneficiat de ghid pentru că ghidarea de specialitate se face numai pentru grupuri, fireşte, contracost (în limba română - 8 lei/grup, în limbi străine - 50 lei/grup).

Deoarece pisania originală a dispărut, nu se ştie cu exactitate anul în care a fost pusă piatra de temelie şi nici cine este ctitorul Bisericii Domneşti de la Argeş. "La leatul 6860 (1352) la Câmpulung a murit marele Basarab Voievod", inscripţia descoperită în 1920 pe peretele nordic al naosului, sub chipul Sf. Nicolae - ocrotitorul bisericii, dă motiv cercetătorilor să emită ipoteza că biserica - necropolă a familiei voievodale, a fost înălţată în vremea lui Basarab I, primul domn al statului independent Ţara Românească. Am poposit destul de mult în faţa acestei inscripţii scrijelită în zid, protejată cu sticlă şi greu de descifrat pentru omul de rând.

Pictura murală cuprinzând nenumărate scene religioase, caracteristice stilului bizantin, este foarte bine păstrată. De-a lungul timpului biserica a fost renovată şi pictată de mai multe ori. Restaurarea din 1914-1924 evidenţiind mai multe straturi de tencuială care păstrează fragmente de frescă, aduce la lumină pictura originală. Considerate cele mai vechi din Ţara Românească, frescele Bisericii Domneşti Sf. Nicolae au făcut ca Ansamblul feudal de la Argeş să fie înscris pe lista monumentelor UNESCO. Nu ştiu dacă frescele viu colorate, vechimea acestui lăcaş sau mormintele existente aici m-au impresionat mai mult.

Cum spuneam, Biserica Domnească Sf. Nicolae de la Argeş este necropolă voievodală, ea adăpostind cel puţin 15 morminte domneşti cunoscute. În interior, calci cu sfială pentru că peste tot sunt lespezi funerare, unele îngropate în pardoseală. Orice vizitator de bună credinţă, printre mormintele întemeietorilor de ţară, simte ceva aparte. Pentru a nu le deranja somnul de veacuri, el vorbeşte puţin şi păşeşte cu grijă. Sarcofagul aflat în partea dreaptă a naosului, ornamentat cu motive florale pe alocuri deteriorate, este singurul monument funerar de acest fel din biserică. Bineînţeles, acesta a dat mult de furcă cercetătorilor, unii presupunând că aici odihnesc rămăşiţele pământeşti ale legendarului Negru Vodă, alţii că mormântul aparţine lui Vladislav I.

Pentru frescele bine conservate care pot fi admirate aici, pentru clipele de adâncă pioşenie trăite lângă pietrele funerare ale întemeietorilor de ţară, pentru faptul că biserica a găzduit multă vreme racla cu moaştele Sf. Muceniţe Filofteia (1396-1894), precum şi pentru că aici a fost reşedinţa primei mitropolii româneşti, Biserica Domnească Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş merită pe deplin vizitată.

Biserica Sân Nicoară

Aproape de Biserica Domnească şi de Muzeul Municipal, dincolo de stradă, se află un mic parc. Fântâna arteziană nu mai are apă, dar câteva bănci oferă încă locuri de relaxare la umbră. La baza colinei îngrădită cu plasă de sârmă, lângă scena deschisă, o plăcuţă ne informează că ne aflăm aproape de ruinele Bisericii Sân Nicoară.

Despre Biserica Sân Nicoară sau Biserica Sf. Nicolae cel Mic, denumită astfel pentru a fi deosebită de Biserica Domnească, citisem că a fost edificată o dată cu prima curte domnească de la Argeş, la începutul sec. XIV. Cercetărorii nu se pot pronunţa cu exactitate asupra ctitorului. Unii afirmă că biserica - paraclis al curţii domneşti - se datorează Doamnei Clara, soţia lui Nicolae Alexandru şi mamă vitregă a voievodului Vlaicu-Vodă, iar alţii că se datorează Doamnei Marghita, soţia lui Negru Vodă.

Cronicile spun că turnul înalt al bisericii era folosit pe vremuri ca foişor de foc şi totodată ca punct de observaţie, între acesta şi turnul-donjon de la Cetatea Poienari - ultimul refugiu al domnitorilor munteni, aflat la 25 km - cu făclii aprinse, se anunţau năvălirile duşmane. De asemenea, se spune că în trecut, un tunel făcea legătura între Biserica Sân Nicoară şi Curtea Domnească. Frumoase şi interesante vremuri, bune de scenarii de film!

Dar, ce am găsit noi acum, după mai bine de 600 de ani, la Biserica Sân Nicoară? Doar nişte ruine năpădite de buruieni şi… o toaletă publică la care nu se plăteşte intrarea. Da, da, zidurile de piatră şi cărămidă ale sfântului lăcaş, monument de mare însemnătate pentru istoria noastră, încearcă să ascundă atât cât pot lipsa de educaţie şi respect pentru trecut şi pentru cele sfinte a unora dintre semenii noştri. Străduindu-mă să fac abstracţie de mirosul pestilenţial, am păşit cu grijă prin mizeria omenească slobozită la întâmplare şi am trecut printr-o deschizătură mare, arcuită, ce părea să fi fost cândva o uşă despărţitoare între pronaos şi naos.

Pe plăcuţa de la baza colinei citisem: "Căzută în ruină la sfârşitul secolului XVIII, Biserica Sân Nicoară a fost consolidată de Comisiunea Monumentelor Istorice în 1915." Nu pot să nu mă întreb cum de a ajuns în doar 100 de ani în asemenea stare. Din falnicul turn clopotniţă a mai rămas doar un ciot, iar din absida altarului câteva cărămizi încă frumos rânduite. Inutil a aminti că monumentul istoric nu este păzit, că nu se plăteşte nimic pentru a-l vizita şi că trebuie doar să treci de gardul de sârmă pitulat special pentru cei ce vor să escaladeze colina până la ruine. Cele două porţi pe care le-am identificat şi care dau în partea opusă, pe Str. Sân Nicoară, erau ferecate atunci când am fost noi, ele deschizându-se probabil doar atunci când se adună fânul cosit din jurul ruinelor.

Biserica Olari

Uşor de găsit datorită indicatoarelor existente lângă statuia lui Basarab I, dar şi datorită hărţii municipiului Curtea de Argeş pe care am primit-o la intrarea în Biserica Domnească, Biserica Olari se află pe Str. Cuza Vodă, la nr. 34. În centrul istoric, ne-am organizat vizitele astfel încât să ajungem la Biserica Olari în timpul programului anunţat (sâmbătă orele 8.00-12.00 şi 15.00-18.00, iar duminică 8.00-13.00), cu toate acestea sâmbătă după amiază am găsit poarta bisericii încuiată. Pentru a o admira exterior nu este necesar să intri în curte pentru că apropierea de stradă şi gardul scund te ajută în acest sens. Nişte informaţii de la cineva mai bine pus în temă ar fi fost totuşi potrivite, de aceea, acasă, am încercat să-mi completez cunoştinţele. Aşa am aflat că în sec. XVI-XVII la Curtea de Argeş olăritul a cunoscut o mare dezvoltare, meşterii olari pripăşiţi aici, în majoritate veniţi din Moldova, creându-şi o breaslă şi construindu-şi propriul lăcaş de rugăciune.

Înălţată pe locul unui vechi schit de maici, biserica olarilor cu acoperiş de şindrilă şi cu pereţii exteriori pictaţi, amintind de bisericile moldoveneşti, dateză din 1687. Turnul este lipit de faţadă, iar accesul la clopote se face pe o scara exterioară, acoperită tot cu şindrilă. Pictura exterioară, mai bine păstrată pe laturile de sud şi de est, surprinde prin reprezentarea morţii. Fresca este foarte degradată în această parte şi pare că s-ar fi încercat înlăturarea intenţionată a acestei porţiuni

În final, chiar dacă nu concordă cu titulatura articolului, merită menţionate şi vizitate şi alte edificii, monumente ale arhitecturii oraşului Curtea de Argeş. Casa Norocea astăzi Muzeu de Etnografie, a aparţinut pictorului restaurator Dumitru Norocea, cel care lucrând la restaurarea picturii Bisericii Domneşti în perioada 1914-1924, a descoperit pe peretele de nord al naosului inscripţia cu anul morţii lui Basarab I. Casa Norocea din str. V. Ştefănescu a fost primul obiectiv la care am oprit când am ajuns în Curtea de Argeş. Din păcate, la ora amiezei, Muzeu de Etnografie din Casa Norocea era închis pentru vizitatori.

Casa Goangă aparţinând bunicilor baritonului Petre Ştefănescu Goangă, construită în sec. XVIII şi Casa Cioculeştilor sunt alte două case monument construite în stil local, cu parter înalt şi cu pridvor.

La Gara Curtea de Argeş - Gara Regală, am poposit la plecare, în drum spre capitală. Datând din 1898 când s-a dat în folosinţă linia ferată Piteşti - Curtea de Argeş, construcţia impresionează şi acum prin bogăţia decoraţiunilor exteriore şi prin ancadramentele uşilor şi ferestrelor. Gara în care odinioară soseau cu mare fast trenurile regale, care a primit trupurile neînsufleţite ale regilor României ce urmau a fi depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş, acum zace părăsită, în uitare şi se degradează tot mai mult. Nu ştiu dacă astăzi mai opreşte vreun tren acolo. Am dat ocol, am fotografiat şi am văzut iarba înaltă crescută printre şine. N-am întâlnit ţipenie de om. Nici măcar un câine.

---

VIZUALIZĂRI: 4582 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI