Prin balciul de la Curtea de Arges

TIPĂREȘTE

Acum două zile ţinând cont de faptul că se apropie o sărbătoare aşa de importantă şi anume Adormirea Maicii Domnului, am hotărât ca împreună cu familia să merg la Mânăstirea Curtea de Argeş, pentru că aşa se obişnuieşte şi aşa m-au învăţat şi părinţii mei, ca înaintea unei sărbători importante să te duci la o biserică, la o mânăstire, pentru a cinsti cum se cuvine sărbătoarea respectivă. Am început să scriu pentru că este cea mai recentă ieşire a mea, fiindu-mi încă proaspete toate impresiile despre acest mini sejur de o zi.

Despre vizita la Mânăstirea Curtea de Argeş, vă voi povesti în alt review.

După ce am plecat de la mânăstire, am auzit nişte persoane care probabil erau din Curtea de Argeş, că se vor duce la târgul ce are loc în fiecare an cu ocazia acestei sărbători religioase, ce se află în apropiere. Pe loc am hotărât să mergem şi noi aici, în acest loc nu am mai fost vreodată. După aproape 10 minute de mers cu maşina, (oraşul Curtea de Argeş nu este un oraş prea mare, cu doar două străzi principale), am ajuns la târg. Bineînţeles că nu am găsit loc de parcare, ne-am învârtit cinci minute, am lăsat maşina la vreo trei sute de metri de târg şi am profitat de acest fapt pentru a mai face puţină mişcare.

Mă gândeam ce surprinşi or să fie cei doi copii ai mei când o să vadă locul unde i-am dus, eu nespunându-le dinainte unde o să mergem.

La intrarea în târg era un poliţist care nu dădea voie să intre persoane cu autoturismele, doar pe unii îi lăsa, probabil cei ce aduceau marfă. Atunci când am intrat în târg, m-au năpădit amintirile şi încercam să îmi aduc aminte ultima dată când am fost într-un astfel de târg, dar tot nu mi-am dat seama, cred că au trecut de atunci mai bine de 10-15 ani. Târgul era împărţit în două, prima parte era a celor care comercializau tot felul de bunuri, de la haine până la mici şi bere, iar a doua parte era a celor care au adus aici tot felul de carusele, maşinuţe, trenuleţe, asemănătoare celor din satul de vacanţă de la Mamaia.

De cum am intrat în partea dreaptă era un stand cu vată pe bâţ şi cu turtă dulce, amândoi copiii s-au repezit la el şi până nu le-am cumpărat la fiecare câte ceva, nu am scăpat de ei. Când i-am văzut aşa mi-am amintit de mine, când eram şi eu de vârsta lor şi ce mă mai bucuram când mă duceau bunicii mei la târguri de genul ăsta. Apoi mergând prin târg, au urmat tot felul de standuri, cu de toate ce poţi găsi la un bâlci.

După câteva zeci de minute de plimbare, ne-am aşezat la o masă de la o terasă, am servit ceva de mâncare şi câte un suc pentru a ne răcori.

Apoi am ajuns la partea cea mai plăcută din târg, din punctul de vedere al copiilor şi anume, locul unde se aflau trenuleţele, căluşeii, maşinuţele, mai bine zis lumea copiilor şi nu numai, dar în special a lor.

Mă uitam la feţele celor din jurul meu, în special a fetelor tinere, care probabil unele dintre ele s-au îmbrăcat cu ce aveau mai nou prin casă (nu ca odinioară când se îmbrăcau în costume populare), îmbujorate în obraji şi foarte zâmbitoare la flirturile pe care le încercau unii băieţi de vârsta lor. Tinerii, îmbrăcaţi fără a fi în pas cu moda, cu mâinile în buzunare, cu mustăcioare care abia se vedeau, cu ţigările în gură, încercau să pară mai bărbaţi, dar nu prea reuşeau.

Am văzut şi celebrele „lanţuri” care erau pe vremea comunismului, cu care mulţi dintre noi ne-am alinat copilăria. Mă uitam la acestea, erau săracele destul de vechi, cam ruginite şi scârţâiau din toate încheieturile, nu prea se mai înghesuia lumea la ele, vremea lor a cam apus, acum sunt la modă alte distracţii.

Bineînţeles că şi copiii mei s-au dat în diferite trenuleţe şi maşinuţe, pe cel mic abia am reuşit să-l potolesc, ar fi vrut să le ia la rând, să se dea în toate. Preţul general la aceste trenuleţe şi carusele este standard pentru oricare dintre ele: 5 lei pentru două minute de învârtire cu acestea.

Uşor, uşor a trecut timpul, a venit noaptea pe neaşteptate şi am început să ne retragem spre ieşirea din bâlci. Datorită faptului că ora era cam înaintată, cam 23.00, o parte din comercianţi plecaseră, iar între cele două părţi ale târgului, cea de comercianţi şi cea cu trenuleţe, era o zonă fără curent electric, o beznă destul de deasă, lumina nu provine de la iluminatul public, ci de la comercianţii care fiecare se descurcă cum poate (gândiţi-vă că acest târg este amplasat la marginea oraşului, într-un câmp), am mers alături de celelalte persoane de lângă noi, până am ajuns la zona luminată.

Am plecat cu părere de rău că a venit noaptea aşa de repede, iar copiii au reuşit să-mi smulgă o promisiune că îi voi mai duce cu alte ocazii şi la alte bâlciuri.

---

VIZUALIZĂRI: 4090 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI