ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.08.2010
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 24.03.08
    STATUS: PRETOR
    DATE SEJUR
    AUG-2010
    DURATA: 1 zile
    familie cu copii

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    95.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 5 MIN

    Braila - orasul salcamilor

    Ilustrație video-muzicală

    TIPĂREȘTE

    Orasul Braila, resedinta judetului cu acelasi nume, este port la Dunare pentru vase mici si mijlocii. A fost primul port maritim la Dunare.

    Pana nu demult, traiam cu impresia ca are un puternic aer, oriental, datorita perioadei in care orasul a fost sub dominatie otomana, si in care multe familii de turci s-au stabilit si ramas acolo.

    Dar mergand prin oras am constat ca nu este deloc asa. Am vizitat orasul si ca orice turist, m-am dus in centru vechi. Partea veche a orasului este dominata de piata Traian, de la care multe strazi pornesc in toate directiile. Pe vremea comunistilor, locul s-a numit Piata Lenin, iar de douazeci de ani incoace se numeste Piata Traian. Si ca sa fie clar acest nume, au amplasat acolo si o statuie a imparatului roman; un bust frumos pe un soclu foarte inalt, la care se uita un copil si tatal sau, alte doua statui din bronz aflate la baza soclului. Privind intregul ansamblu, ma gandesc ca inaintea lui Traian, acolo erat bustul lui Lenin, caci si copilul si tatal sau, prea au fata de rusi si nu au nici o legatura cu Traian.

    In centrul pietei este o fantana arteziana de la care pornesc doua scuaruri cu flori. La capatul unia este vechiul simbol al orasului, un turn cu ceas. Defapt cu ceasuri, caci pe fiecare latura exista cate un ceas, (turnul este patrat). Dupa cum este indicat chiar pe turn, acesta a fost ridicat acolo la 1909; pe soclul sau este pictata o corabie cu panze. Din pacate, cam este dat uitarii, caci ceasurile nu functioneaza iar vopseaua turnului demult rebuia schimbata.

    Lasata pe locul doi, aceasta piata isi pierde pe zi ce trece si farmecul si atractia, in favoarea mai tinerei piete din centrul nou.

    In prima jumatate a sec. XIX, cand s-a demarat planul urbanistic al orasului, aceasta piata se numea „Sfintii Mihail si Gavrila „ nume ce mai este purtat acum doar de Biserica din aceasta piata. Biserica, la randul ei dupa ce a fost construita in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu a fost transformata in geamie turceasca (loc de rugaciune pentru turci, un fel de moschee), in timpul ocupatiei otomane, ca in cele din urma dupa ce orasul a revenit Tarii Romanesti, sa fie reafacuta in biserica ortodoxa. Este singura, care datorita istoriei sale, nu are turle. La exterior, biserica este alba, simpla, si nu este inalta, monumentala. Dar la interior, este deosebit de frumos pictata. Este una din bisericile in care se pastreaza cel mai bine in iconografie, stilul bizantin.

    M-am plimbat prin toata piata, si am admirat Muzeul Brailei si Teatrul Maria Filotti, fiecare la cate un capat al pietei.

    Cladirea teatrului este deosebit de frumoasa si aduce un omagiu actritei ce ia avut ca profesori pe Aristizza Romanescu si Constantin Nottara si care a dus numele teatrului romanesc peste hotare; a fost recompensata cu multe diplome, onoruri si premii internationale, in secolul trecut, in care a trait si jucat.

    Cladirea teatrului a fost ridicata de un mare om de afaceri, primar al orasului in sec XIX, care a iubit atat de mult acest oras incat din banii sai a ridicat, scoli, a renovat spitalul, si a lasat toata averea in folosul orasului. Acum cladirea este in patrimoniul Unesco. Dar si aceasta cladire isi are istoria ei. Destinatia initiala a fost de hotel. Hotelul Rally (asa se numea) reunea un teatru, un hotel, un club, un restaurant, un cinematograf, o arenă de vară si o cofetărie. Teatrul Rally, a fost inaugurat la 11 decembrie 1895 şi Maria Filotti a debutat acolo în 1905, iar teatrul poarta numele ei din 1969. Mi-ar fi placut sa intru in teatru, dar era inchis si nu am vazut nici un afis care sa indice ca in aceasta perioada se joaca vreo piesa.

    Am facut o plimbare si pe strada Mihai Eminescu, pe care este intrarea principala a teatrului. Cladiri vechi unele intretinute, altele in asteptarea proprietarilor (mostenitori) sau macar a banilor care sa le redea stralucirea de altadata, de inceput de sec. XX …sunt si pe o parte si pe alta a strazii. Aduce un pic cu centrul vechi din Bucuresti, mai curata dar cu mai putine magazine si terase. Pe aceasta strada am intalnit statuia Anei Aslan, care s-a nascut la Braila la 1 ianuarie 1897, cea care a pus bazele gerontologiei in lum, inventatoarea Gerovital-ului si Aslavital-ului.

    Vazandu-ma cum casc gura cu parere de rau, privind o cladire frumoasa candva, dar abandonata azi, un dom amabil mi-a spus ca in urma cu o suta de ani pe acea strada trecea unn tramvai. Acest lucru l-am vazut imortalizat pe o copertina care mascheaza o cladire inca nerenovata. Putina lume era la acea ora pe strada la plimbare sau la singura terasa din zona (cred ca majoritatea erau pe faleza sau la Festivalul berii Timisoreana ce se desfasura in centrul nou, in fata primariei).

    Braila este orasul natal al medicului Mina Minovici (fondatorul școlii române de medicină judiciară și directorul primului Institut de Medicina Legala din Romania), al pictorului Artur Verona, al canteretei de opera Haricleea Darclee si poate multi altii pe care nu ii stiu eu.

    Muzeul orasului este intr-o cladire parca ceva mai mic, dar la fel de veche, (de la 1880) si adaposteste picturi de Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Octav Băncilă, Camil Ressu, si sculpuri de Henri Catargi. Mai are sectii de arta populara si de stiine ale naturii. Din pacate si acesta era inchis la ora plimbarii mele prin Braila.

    Din centru vechi, m-am dus sa ma plimb un pic pe faleza Dunarii, lunga de sapte km. , din care eu cred ca am parcurs maxim unu; am urcat pe treptele de marmura alba ce coboara pana la Dunare. Fantana in trepte, in patru trepte (din care doar trei functionau in acea zi) amuza toti copii veniti cu parintii sa faca o plimbare. Pe mine va spun sincer nu m-a amuzat deloc cand am vazut culoarea placilor de marmura candva alba, acum neagra de murdarie. Jos, cativa copii se jucau, bunicii stateau pe banci si ii supravegheau si cativa tineri se plimbau cu rolele. Asta era atmosfera, la un sfarsit de saptamana, cand multi oameni, fugisera de caldura din apartamente, pe malul Dunarii la o bere si la cativa mici.

    Cateva ambarcatiuni mici, stateau ancorate la mal, in asteptarea proprietarilor. Un vas-restaurant, se alinta singur indr-un lin tangaj, ademenind clientii cu ceva bunatati.

    Mi-am continuat plimbarea pe Bdl Alex. Ioan Cuza, unde am admirat Biserica Bulgara si ceva mai incolo, pe cal. Calarasilor, Biserica Greaca (mi-a placut mai mult).

    Pe bd. Dorobantilor, la intersectia mai multor strazi mari, se afla Catedrala Ortodoxa „ Nasterea Domnului „, prima catedrala ridicata dupa 1990 in Romania. Este frumoasa si nu poate trece neobservata.

    Inainte de a parasi orasul, am trecut prin noua piata din centrul nou al orasului ce este dominata de Palatul Administrativ si de una dintre cele mai frumoase fantani arteziene din tara. Acesta fantana, realizata de artistul Constantin Lucaci. denumit de multi “al doilea Brancusi” da viata pietei si reprezinta atractia orasului din aceasta zona. Sincer, chiar mi-a placut mult acesta fantana.

    Asta am vazut eu in vizita prin oras si cred ca merita vazut de oricine viziteaza Braila.


    [fb]
    ---
    Trimis de Diaura* in 27.08.10 20:27:34
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRĂILA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 5289 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Diaura*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P06 Braila - Hotel Traian in piata cu acelasi nume
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 5400 PMA (din 9 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    17 ecouri scrise, până acum

    georgiana
    [27.08.10 22:53:44]
    »

    Draga Diaura,

    M-ai facut sa oftez indelung citindu-ti review-ul!

    As fi vrut sa fiu in locul tau sa revad cu alti ochii Braila-orasul adolescentei mele! Am parcurs cu pasii tai toate obiectivele turistice descrise mai sus si din nou am oftat!

    Braila imi aminteste mereu de Alifantis si de Kira-Kiralina... de braga de odinioara, de cele mai bune prajituri mancate la cofetaria ''Corso'' in centru, de salciile pletoase de pe faleza Dunarii, unde un Fat-Frumos imi mai fura cate-un sarut!

    Si totusi nu am scris nici un review despre Braila... dar va veni si ziua aceasta si sunt convinsa ca il voi ''speria'' pe Dannek!

    Braila cu siguranta e un oras frumos, chiar daca nu mai este ceea ce era candva!

    piti
    [27.08.10 23:00:29]
    »

    @georgiana , sper ca sotul tau doarme ...)))

    georgiana
    [27.08.10 23:03:34]
    »

    @Piti,

    Da... ai dreptate, dar merg si eu la nani, dar sa stii ca am spus adevarul! Salutari!

    Si pana la urma el a fost temerarul Fat frumos care m-a''furat'' de-adevaratelea,calare pe-un Intercity!Nu ar avea de ce sa se supere!

    Diaura*AUTOR REVIEW
    [27.08.10 23:07:38]
    »

    @georgiana: Cred ca va avea titlul "Primul sarut" sau "Prima zi de scola"... sau "Adio mama, eu ma marit".

    Iti dai seama ca va fi cu totul diferit; intr-un fel sunt amintirile tale, si altceva vad eu acum.

    recul*
    [28.08.10 09:20:42]
    »

    Pentru mine Braila este un oras des vizitat in copilarie, posesor fiind a cativa unchi si matusi + cativa verisori. Braila e locul unde unchiul meu preferat mi-a pus pentru prima data undita in mana, in prefata a ceea ce urma sa fie prima mea partida de pescuit adevarat, care a durat 3 zile, pe lacul Blasova. aveam doar 8 ani...ce vremuri frumoase!

    cred ca pentru acest review ar merge o piesa mai speciala...

    http://www.trilulilu.ro/MrMaxX/4b27fcf340d669

    dar asta va decide @diaura, este doar o parere. votez si eu un review care a sters putin praful depus pe amintirile copilariei, ajutat fiind si de nostalgia din ecoul @georgianei...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Diaura*AUTOR REVIEW
    [28.08.10 09:50:56]
    »

    @ recul Ma bucur ca am reusit pe ici pe colo, sa starnesc amintiri placute. Multumesc pentru propunerea muzicala; ma gandesc ca este cea mai potrivita cu subiectul si vesela in acelasi timp. (pepsi70ro nu stiu daca va fi la fel de incantat... dar cred ca stie de gluma)

    @webmaster daca se poate te rog ataseaza melodia propusa. Multumesc.

    Admin
    [28.08.10 09:56:08]
    »

    atasat ilustratia muzicala indicata (faina)

    dorgo
    [28.08.10 11:23:12]
    »

    Niciodata n-am crezut ca un oras de la Dunare, "vechi port pescaresc", asa cum ni se prezenta la orele de geografie, sa aiba cladiri atat de frumoase, precum cele din marile orase cu veche traditie cultural-arhitectonica din tara sau strainatate. Eu mi l-am inchipuit ca pe un port cu o lunga faleza ca la Tulcea sau Constanta cu vaporase, cu cherhanale, cu magazine si terase unde puteai servi un peste prajit sau congelat. Uneori asociam Braila cu o imagine "de port" din filmul (ecranizat dupa romanul lui Radu Tudoran)-"Toate panzele sus!"

    Prin Galati am trecut o data, prin Braila "never", asa ca acum stiu mai multe si voi trece pe acolo in drum spre mare.

    Institutul "Mina Minovici" din Bucuresti insa, l-am vizitat de doua ori!

    Felicitari!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Diaura*AUTOR REVIEW
    [28.08.10 12:02:30]
    »

    @dorgo Ai dreptate; despre unele locuri avem pareri preconcepute, influentate de persoanele care au facut descrierea candva. Iar in functie de interesul, de talentul, de daruirea sau de rautatea acelor persoane, ne facem la randul nostru o parere.

    Abia dupa ce vedem cu ochiii nostri, si simtim cu inima noastra avem cu adevarat o parere.

    Ani de zile, cand ma gandeam sau auzeam despre Braila, imi aminteam de un coleg care cand a primit repartitia la Braila era ingrozit si spunea ca el nu are ce cauta la fabrica de conserve... ca va mirosi rau a peste... si alte lucruri de astea.

    Apoi, am mai avut o idee fixa o vreme legata de acele magazine " cu vitrine verzi " cu care era plin orasul... iar eu eram socata.

    Dar cel care m-a facut sa las la o parte toate aceste aspecte este Constantin Lucaci (am avut odata ocazia sa il cunosc). Nu este brailean, dar e un om onest si m-a intrebat care fata a orasului o vreau; cea artistica sau cea muncitoreasca? Am respuns ca cea artistica.

    Ppentru cei care nu stiu cine este Constantin Lucaci; este cel care in anii 1970 a realizat cele 7 statui din curtea Televiziunii Romane, iar "Dialogul undelor" a devenit simbolul acesteia. Tot el a realizat fantani cinetice in Bucuresti, Constanta, Resita, Drobeta Turnu Severin si in Alba Iulia. Este cel mai rafinat si fin modelator al inoxului, caruia ii schimba greutatea nativa in stralucire suava.

    Este singurul artist roman, care are in Italia, un muzeu personal, patronat de Vatican. (deschis in 2007 in Sanctuarul San Francesco di Paola, Clabria, Italia).

    Artistul lucreaza si acum, la peste optezeci de ani.

    ascent
    [28.08.10 23:59:15]
    »

    Ma simt foarte bine citind ce ati scris aici, poate ca daca am fi pus noi, cei din Braila, un astfel de review s-ar fi putut crede ca ne laudam... Habar nu am avut cate persoane de pe acest site sunt legate de orasul meu natal...

    Un vot pentru @diaura care a generat aceste discutii.

    Totusi nu am inteles despre ce fel de "vitrine verzi" este vorba ...

    @georgiana - cate emotii mi-au provocat gandurile tale... da, am copilarit cu Alifantis, ne canta la reuniunile care se organizau pe atunci la liceu la sfarsit de saptamana... Da, era foarte buna braga... Din pacate, cofetaria Corso astazi este inchisa... proprietarul si-a revendicat spatiul, acum nu functioneaza nimic acolo...

    Sa inteleg ca esti braileanca?

    Braila a fost si va ramane frumoasa, cu siguranta!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    georgiana
    [29.08.10 13:44:36]
    »

    @Ascent.

    Da, sunt braileanca si-s foarte mandra de originea mea, cu toate ca mai mult de jumatate din viata am trait-o aici, in Banat!

    Diaura*AUTOR REVIEW
    [30.08.10 18:39:32]
    »

    @ascent Imi pare rau ca am pomenit de acest lucru, despre vitrinele verzi. Voi oamenii buni si seriosi, nu aveti nici o vina pentru existenta lor.

    Iar Braila nici nu e din pacate singurul oras cu asa ceva, si in Bucuresti au fost destule. (cele cu plante interzise intr-un final, de scumpele di dragile noastre autoritati; care mereu sunt in urma cu un pas, fata de ce se intampla rau, si fata de ce aduce necaz oamenilor).

    recul*
    [30.08.10 18:43:52]
    »

    @dorgo

    sa inteleg ca exista o legatura intre braila si mina minovici? hhmmm...care o fi oare? acel lucru care a apartinut unui cetatean al carui nume incepea cu T si se termina cu ...erente? invidiosule!!!

    ascent
    [30.08.10 18:55:54]
    »

    Habar n-am avut ca orasul era plin de magazine cu "vitrine verzi"... Nu stiu cine a putut afirma asa ceva si nu stiu unde le-a vazut... Acum, citind explicatia ta, mi se pare cu atat mai mult o afirmatie exagerata... da, au fost... vreo trei astfel de locuri... in nici un caz un oras plin...

    In plus, as putea spune ca acele trei locuri despre care stiu eu nici nu aveau "vitrine verzi", ci aveau postere lipite pe tot geamul, ca sa nu vezi ce este in interior ... probabil ca asa erau toate, indiferent de orasul in care se aflau ...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Maria Smeu
    [31.08.10 14:43:24]
    »

    @georgiana... "fata draga, nu fii trista...", caci eu te-am votat...

    cosminp
    [01.09.10 21:41:05]
    »

    mi-a facut placere sa citesc despre acest oras care si mie mi-a placut de cate ori am fost acolo si imi face placere sa stiu ca istoria unui oras este conservata sau restaurata pentru a a fi redata prezentului.

    un videoclip care mie mi-a placut si are acelasi fundal sonor ca prezentul rw este aici http://www.trilulilu.ro/mortzuzz/a2391820592a77. merita de vazut.

    Mihai18
    [06.04.16 23:56:29]
    »

    @recul -

    Răspund eu în locul lui @ Dorgo, care nici după 6 ani nu ți-a dat răspuns.

    Legătură există între frumoasele clădiri de altădată din Brăila și clădirea de pe cheiul Dâmboviței unde funcționa cândva (anul 1963, sigur) Institutul de Medicină Legală „Mina Minovoci” București. Era o clădire frumos gândită arhitectural.

    Eu nu sunt medic ca @Dorgo, dar ca student am făcut practică acolo. Clădirea era frumoasă văzută de afară, dar înăuntru era greu să reziști, mai ales în sala de prosectură.

    Era acolo și un muzeu, cu același profil. Eu chiar am văzut în borcanul cu formol acel lucru care a aparținut personajului la care te referi și mai știu și ce scria pe el. Restul, pe privat.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ascent, cosminp, Diaura*, dorgo, georgiana, Maria Smeu, Mihai18, piti, recul*
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Brăila:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073807001113892 sec
    ecranul dvs: 1 x 1