GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
JOI, prima zi
Și am aterizat noi la Braila, am recuperat-o pe Zozo de la intrarea în oras, a venit cu taxiul sa ne întâmpine, și directia spre faleza Dunarii. Am parcat pe undeva prin zona și am luat-o agale spre locul unde se țineau festivitatile de Sf. Maria. Trecem pe lânga o cladire frumoasa Romnav, a fost Gara Fluviala a orasului în perioada în care o parte din comertul românesc se desfasura prin acest port ce avea statut de port franco (fara taxe). Admiram arhitectura cladirii creatie a lui Anghel Saligny și din fericire pastrata fiind o cladire istorica deși acum cladirea a intrat în posesia unui « bogat patron din Braila ».
Ne iese în cale o cladire modernam este Capitania Portului Braila, de chei sunt ancorate salupe, nave mai mari si mai mici, s-ar putea face mai mult daca primarul ar fi interesat de orasul cu Dunarea la picioare.
Parasim deocamdata faleza si ieșim pe strada Danubiului în dreptul unei cladiri înalte cu 6 etaje, aflată într-un proces lent si sigur de degradare, e vorba de Moara Violatos construită în 1898 de către celebrul inginer Anghel Saligny la cererea unui grec bogat Panait Violatos. O moara cu aburi moderna la vremea ei ce prelucra peste 100 t de faina pe zi, faina ce era exportata, cladirea a fost nationalizata în 1948 având apoi diverse destinatii. Din pacate cladirea a fost închisa in anul 2000 și nu se poate vizita decât exteriorul. Dupa o expertiza tehnica a cladirii ar putea deveni un muzeu, un spațiu de expozitii, bunavoința sa fie sau terenul e mai valoros? Pe acoperișul cladirii au mai ramas niste litere dintr-o lozinca comunista « … și poporul », completati voi restul.
Ne revedem mai târziu pentru plimbarea de seara prin zona pietonala. Este vorba de strada Mihai Eminescu cuprinsa între Piata Traian și bulevardul Alexandru Ioan Cuza, o strada cu cladiri istorice si umbrele colorate atârnate deasupra capetelor noastre ce fac un pic de umbra ca sa putem suporta mai bine caldura sufocanta. Pe trotuare de-o parte si de-a alta a strazii sunt tarabe cu diverse antichitati utile si inutile, gablonțuri diverse, piese aruncate de unii si recuperate pentru o a doua viata de altii. Ajungem la o cladire frumoasa dar care ar necesita o reconditionare cu o intrare pe colt unde a fost odata o farmacie veche, acum a ramas doar firma, este scoasa la vânzare. Alaturi o terasa si o formatie de tineri muzicieni ce repetau pentru concertul din aceasta seara,
Teatrul Maria Filotti, str Mihai Eminescu nr 2
O cladire istorica renovata este teatrul Maria Filotti, inaugurat în anul 1864 ce a purtat la început numele de Rally si în anul 1969 s-a schimbat numele, teatrul primind numele actritei Maria Filotti ce a debutat aici în 1905. Intrarea actorilor are doi atlanți ce pazesc ușa de la intrare.
Pe partea cealalta a strazii îmi atrage atentia o cladire frumoasa dar aflata într-o stare deplorabila de degradare, ultima întrebuințare a fost de hotel, hotelul Pescaruș. În fata cladirii sunt niște piloni și o plasa de protecție pentru ca bucațile de tencuiala ce se desprind din fațada sa nu cada pe trecatori. Fațada este « înfrumusețata » de copacei ce cresc din tencuiala! si cu toate astea sunt și tarabe cu marunțisuri la vânzare în fata cladirii. Actualul proprietar nu se grabeste sa reabiliteze cladirea, daca se mai poate.
Palatul Culturii Lyra -Muzeul Umorului, str Cojocari nr 21, se vede din strada Mihai Eminescu, iți atrage atentia prin fațada renovata. Muzeul Umorului veșnic deschis dar pe care l-am gasit închis.
A fost construita în anul 1923 de Societatea Filarmonica Lyra și a functionat ca scoala de muzica și sala de spectacole, pe vremea tovarașilor a fost cinematograf ca dupa 1989 sa revina la activitațile inițiale de muzica, dans si teatru. Ne apropiem și constat ca doar fațada s-a renovat, lateralele cladirii sunt nerenovate… altadata, alți bani sau vorba pesimistului « într-o zi cu soare ».
Pas cu pas și ajungem în Piata Traian, în centru e un parc cu o fântâna arteziana, dar lipsește simbolul orasului, « Orologiul de la Dunare », a fost demontat de curând pentru renovare și îl vom vedea cam peste doi ani.
Muzeul Carol I strajuieste o latura a parcului, adresa Piața Traian nr 3. A fost înființat în 1881 prin decret semnat de regele Carol I si a avut parte de de vizitatori importanți: regele Ferdinand în 1902 si 1925, I. L. Caragiale în 1902, Niolae Iorga în 1923, Mihail Sebastian în 1936, Cezar Petrescu în 1936.
Într-o fereastra de la parterul muzeului se afla un afiș cu un nume ce mi-a atras atentia. Un afiș ce anunta o expoziție « Memorabilia nicu alifantis » cu afișe, fotografii, instrumente, costume și obiecte de teatru din activitatea de 50 de ani a celui mai iubit fiu al Brailei (eu asa îl consider!) pe scena Nicu Alifantis. Expoziția este deschisa între16 august-16 octombrie 2024 la Casa Umorului Desenat, str Ana Aslan nr 27. Am citit bine data, se deschide pe 16 august adica mâine dar cu locația am facut confuzie cu Muzeul Umorului… dar va povestesc mai târziu.
Veselie mare pe mine fiind un fan înfocat!
Obosiți de caldura am poposit la cofetaria Marshal din apropiere sa bem o braga și niste calorii pentru energie. Marturisesc ca pâna acum nu am mai baut braga, știam ca este o bautura racoritoare, cu gust dulce acrisor facut prin fierberea meiului macinat cu apa.
Am comandat eu cu Zozo câte o pavlova si JC un tiramisu si trei pahare de braga. Mmmm, nup, nu e pe gustul meu si nici al lui JC. Parca beam un suc de cartofi, nu am remarcat nici gustul dulce acrisor. Am citit ca se produce dintr-un amestec de cereale mei, tarâte de grâu, malai, orz si secara. Interiorul cofetariei este mic și am stat afara într-o mica terasa amenajata pe trotuar cu vedere spre parc și hotelul Traian, un bloc turn tipic comunist ce ofera de la etajele superioare o belvedere asupra orasului.
Seara am încheiat-o cu o plimbare prin Parcul Monument, un parc asemanator cu Padurea Trivale din Pitesti. Deși era târziu, parcul era plin de copii la joaca, aerul era mai respirabil.
VINERI, a doua zi
Dimineata am parcat masina pe lânga hotelul Traian si am luat-o per pedes spre zona veche greceasca pe strada Oituz de lânga hotel, am ajuns repede în Piata Poligon cu un mic parc în centrul pietei, si în centrul parculetului este statuia lui Nae Ionescu filozof, jurnalist politician nascut în Braila.
Ïn aceasta piața este Casa de cultura -Casa muzicii, Piața Poligon 2A, aici s-a nascut și a trait marele cântareț de opera Petre Ștefanescu Goanga, din fericire casa monument este bine întretinuța și are înscripționat pe geamul din mijloc un solfegiu muzical. Am trecut pe lânga:
Biblioteca județeana Panait Istrati, Piața Poligon nr 4, cladire monument din 1881.
Zozo ne ghideaza pe straduțele din centrul istoric si descoperim rând pe rând:
- Casa Embericos, str Belvedere nr 6, o frumusețe de casa în stil art nouveau construita în 1912 pentru armatorul grec Menelaos Embiricos ce se ocupa de comertul cu cereale și carbuni. Azi adapostește colecții de arta, în 1998 sculptorul canadian de origine româna Nicapetre expune în curtea casei lucrari personale ce au fost recuperate dupa ce artistul a emigrat în Canada. Din 2001 Casa Embiricos devine Centrul Cultural Nicapetre. Lucrarile artistului sunt expuse la parter si etajul 1.
- Câtiva pasi mai încolo vedem o alta casa istorica în care se afla Centrul Cultural American, str Belvedere nr 8. La balcon flutura steagul României si al Uniunii Europene. Centrul este unul multicultural deoarece conțne documente si carți în limba engleza despre istoria și cultura S. U. A. dar și documente și carți în limba franceza (biblioteca franceza Ilarie Voronca), și în limbile italiana, germana, spaniola, chineza, rusa și bulgara.
- Casa Cavadia str Vadul Belvedere colț cu str Gradinii Publice, o casa cu o arhitectura deosebita ce a fost cândva tare frumoasa construita în 1910, eu îi zic casa cu hublouri, din pacate în ziua de azi este neglijata, probabil este în litigiu.
- Ne iese în cale o casa restaurata transformata în hotel. Este vorba de hotelul boutique Saint Germain 4 stele, str Gradinii Publice.
- Pasii ne duc mai departe pe aceeasi strada și vedem o casa în ruine, fara acoperiș si cu tencuiala cazuta. Nu cred ca mai poate fi recuperata.
- Casa cu lei, str Gradinii Publice nr 12, o casa întretinuta doar cu zugraveala cojita ici colo. Aici a functionat și un liceu. Intrarea principala are o usa strajuita de doi lei cu capete de femei si trup de leu. Casa e propusa pentru închiriere sau vânzare.
- Casa Thuringer lânga intrarea în Gradina Mare, o casa mare si frumos restaurata. Pe zid este o placuta în care se spune ca aici Panait Istrati în adolescența a fost baiat de alergatura.
- Gradina publica sau Gradina Mare, un parc bine întreținut, are ca atracții: Castelul de apa aflat acum în reparații, Foișorul pentru fanfara, Ceasul floral, o statuie ce reprezinta gratia feminina cu un sân si o fesa lustruite de atâtea atingeri, bustul lui Mihai Eminescu, o minicascada, restaurantul Privighetoarea si Casa memoriala Panait Istrati.
Am descoperit si locul unde va avea loc concertul de sâmbata seara, deja erau asezate bancile în fata scenei. Nu v-am spus? Va fi concert mare, Nicu Alifantis si trupa Zan!
- Casa memoriala Panait Istrati
Am vrut sa vizitez acest mic muzeu, Zozo a ramas sa ne astepte pe o banca la umbra si noi ne-am dus la muzeu. Aici o mica surpriza neplacuta, muzeul era închis preparat sa fie deschis a doua zi sâmbata. Ce pacat, noi suntem turiști din Pitesti, plecam... atunci doamna custode a facut un gest frumos, ne-a primit în vizita si am avut-o și ca ghid. În aceasta casa a fost casa gradinarului ce se ocupa cu întreținerea parcului, o casa micuța construita la sfârșitul secolului 19, acum este renovata si transformata în muzeu. Din pacate nu mai exista nici o casa în Braila în care sa fi locuit scriitorul. Mi-a atras atenția ca am voie sa fac gratis doar 10 fotografii și daca vreau mai multe trebuie sa platesc o taxa, nu am fost curioasa sa aflu valoarea taxei, am zis ca fotografiez doar ce-mi place și ca ma voi încadra în cele zece fotografii permise. Am fost așa de riguroasa ca am facut doar 9!
Doamna custode ne-a vorbit despre viata scriitorului prezentând pe rând obiectele personale (palaria, pipa, ochelarii, trusa de birou...), obiectele de mobilier, manuscrisele, editiile de carți în limba franceza, carti scrise de Panait Istrati desigur. A facut doar școala primara, dar a fost autodidact și a învațat limbile care se vorbeau atunci în Braila, a învațat limba franceza cu dicționarul și apoi și-a scris carțile în franceza :Chira Chiralina, Ciulinii Baraganului, Neranțula, și altele. La mansarda (podul casei) este un spațiu pentru activitați diverse.
„Oricât de cosmopolit aș fi din naștere, de vagabond îndragostit de orizonturi nesfârșite, așa cum ma vedeți ramân totuși: român, prin mama și prin limba si frumoasa mea Braila; grec, prin tata și iubita sa patrida.”
Program de vizitare M-D 10-18; Luni și marți închis. Preț bilet 10 lei.
Urmeaza o pauza de odihna pâna dupa-amiaza, caldura excesiva este obositoare.
Dupa-amiaza
Trecem și o luam de acasa pe Zozo si mergem inițial la Muzeul Umorului pentru evenimentul Memorabilia. Cladirea este închisa si nici o miscare, cred ca am ajuns noi prea devreme? Ne racorim cu câte un suc de fructe la un bar de pe pietonala și stam cu ochii pe muzeu. Peste o ora ne declaram învinsi și plecam cu masina spre alta destinatie DAR din mers vad o mulțime de oameni în fața unei cladiri și niste panouri desenate, ne întoarcem și descoperim adevaratul loc al evenimentului Casa Umorului Desenat str Ana Aslan nr 27. Panourile conțin caricaturi ale unor personaliti din domenii diverse.
A fost o seara de vis, la doi pasi de maestrul Nicu Valeriu Alifantis, l-am ascultat cum vorbeste cu modestie despre aceasta expozitie dedicata activitatii sale pe scena și de compozitor de muzica pentru spectacole de teatru. L-am urmat prin salile din expoziție, a fost ghidul nostru, ce onoare! Sunt expuse afise de teatru a caror muzica a fost compusa de Alifantis, fotografii de la concerte, costume de scena, instrumente muzicale. Daca treceti prin Braila sa stiți ca expozitia este deschisa pâna pe 16 octombrie 2024.
La ieșire am fost tratați cu piscoturi și un pahar de sampanie.
Casa Umorului Desenat funcționeaza într-o cladire reabilitata și un mare merit pentru înființarea acestui muzeu o are caricaturistul Costel Patrașcan pentru ca „într-un oraș trist, brailenii vor sa râda, ca într-o țara saraca, românii vor muzee.”
- Casa Jean Troianos, str Ana Aslan nr 11
A fost un azil de vârstnici pe vremea tovarasilor, acum este retrocedata. Povestea casei este cutremuratoare, proprietarul casei si-ar fi împuscat sotia tânara din cauza geloziei (povestea spune ca ar fi gasit-o cu amantul în pat...) si ar fi zidit-o în beci. Stafia ar fi tânara femeie...
Sâmbata, a treia zi
Dupa micul dejun predam cheile de la studio la pensiunea Heavens-vezi impresii și ne îndreptam pentru o plimbare spre faleza Dunarii, aici o alee întreaga este ocupata de tarabe cu produse hand made sau nu, cu tarabe cu produse comestibile, înghetata, sucuri.
Spre norocul nostru am prins o nava care facea croaziere pe Dunare pâna în apropierea noului pod, un bilet costa 25 de lei. Am admirat frumusetea podului din mijlocul apelor.
Dupa aceasta plimbare am plecat spre Zozo care a fost o gazda desarvîrsita pentru o noapte deoarece seara eram toti prezenti în Gradina Mare la concertul lui Nicu Alifantis si trupa Zan.
Am plecat din timp, la ora 18 si un pic ne plimbam pe aleeile parcului și apoi ne-am îndreptat spre locul acțiunii, am ocupat banca din primul rând în centru!
Spectacolul a început la ora 19.20 cu o formatie de deschidere, au tinut un show bun, încet, încet se ocupa toate bancile astfel încât când a sosit „don primare” nu a mai avut loc în fața, s-a cautat o banca prin parc și au pus-o în fata lateral... la ora 20.15 a sosit Zan si Nicu Alifantis, totul în jur era plin de oameni, pe banci, în picioare și pe jos în fața noastra mulți copii. Un spectacol frumos, de suflet ca pentru brailenii lui. Am cântat împreuna cu Alifantis refrenele melodiilor... MI NU NAT!
Multumesc Zozo, multumesc Braila!
Trimis de Yolanda in 05.09.24 11:41:48
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yolanda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Yolanda:
”Parasim deocamdata faleza si ieșim pe strada Danubiului în dreptul unei cladiri înalte cu 6 etaje, aflată într-un proces lent si sigur de degradare, e vorba de Moara Violatos construită în 1898 de către celebrul inginer Anghel Saligny la cererea unui grec bogat Panait Violatos. O moara cu aburi moderna la vremea ei ce prelucra peste 100 t de faina pe zi, faina ce era exportata, cladirea a fost nationalizata în 1948 având apoi diverse destinatii. Din pacate cladirea a fost închisa in anul 2000 și nu se poate vizita decât exteriorul. Dupa o expertiza tehnica a cladirii ar putea deveni un muzeu, un spațiu de expozitii, bunavoința sa fie sau terenul e mai valoros?
Nu cred ca terenul este valoros. La o inundatie mai puternica, asa cum a fost in 2006, apa ajunge acolo. Oricum, nu se mai dau autorizatii de construire pe acele terenuri, din cauza aceasta.
Prin 1996-1998 sau 99, la parterul Morii a functionat un IMM. Firma NEO, care confectiona camasi.
”Pe trotuare de-o parte si de-a alta a strazii sunt tarabe cu diverse antichitati utile si inutile, gablonțuri diverse, piese aruncate de unii si recuperate pentru o a doua viata de altii.
Mie tot acest "targ de antichitati" mi s-a parut un talcioc iefin si cam de prost-gust. Prea putine lucruri cu adevarat de valoare, care oricum se pierdeau in imensa masa a "ciurucurilor"
@Yolanda:
”Casa Cavadia str Vadul Belvedere colț cu str Gradinii Publice, o casa cu o arhitectura deosebita ce a fost cândva tare frumoasa construita în 1910, eu îi zic casa cu hublouri, din pacate în ziua de azi este neglijata, probabil este în litigiu.
Casa Cavadia este cu adevarat o bijuterie arhitecturala, lasata in paragina. Inclin sa cred ca voit, fiindca acolo, DA, terenul este foarte valoros, avand in vedere pozitionarea fata de Dunare. Este posibil sa fie in litigiu, dar si varianta de obtinere a terenului este plauzibila.
adevarul.ro/stiri-locale/ ... -un-804326.html
”Casa Jean Troianos, str Ana Aslan nr 11 A fost un azil de vârstnici pe vremea tovarasilor, acum este retrocedata. Povestea casei este cutremuratoare, proprietarul casei si-ar fi împuscat sotia tânara din cauza geloziei (povestea spune ca ar fi gasit-o cu amantul în pat...) si ar fi zidit-o în beci. Stafia ar fi tânara femeie...
Casa Troianos, sau Casa cu Stafii a fost subiectul romanului cu acelasi titlu
Emblemă a Brăilei. Casa cu stafii, la vânzare pentru 600.000 de euro
A fost pusa in vanzare. Pacat ca primaria nu mai este interesata de cumpararea ei.
Este o cladire frumoasa, dar trista si ar fi pacat pentru Braila sa se piarda.
@Zoazore: mulțumesc de completări, chiar mă bazam pe asta. Informații mai detailate se pot obține accesând link-urile atașate de tine, articolul de mai sus sper sa stârneasca interesul celor ce aprecieaza arhitectura caselor vechi și poveștile romanțate.
@Yolanda: Frumos ai scris. Ne-am propus si noi sa vizitam Braila, sotul meu e brailean. Nu mai are rude acolo, dar avem prieteni din copilaria sotului.
Si pe Zozo!
@adrianaglogo: Zozo e un ghid bun, va arată Brăila veche, poate găsiti Muzeul Umorului deschis cu caricaturile lui Costel Pătrășcan. Nu am avut timp pentru a vizita muzeul Ana Aslan.
Si daca e si Alifantis prin oraș...
@adrianaglogo:
Ce frumos! Eu va aștept cu drag! Pe oricare!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2023 Brăila (II) – Arhitectură în Centrul vechi — scris în 31.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Brăila (I): Pe faleză sub soarele dunărean — scris în 11.05.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Brăila (II) sau “Sic transit gloria mundi” — scris în 21.06.22 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2022 Brăila (I) — scris în 20.06.22 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Relaxare la club Raay Braila — scris în 20.02.19 de mariana07 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Apr.2018 BRAILA - un oras care si-a pastrat arhitectura — scris în 16.05.18 de profesor73 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Feb.2018 Călător prin țara mea: Brăila — scris în 13.02.18 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ