Conacul Goleștilor – o escapadă perfectă pentru o zi

TIPĂREȘTE

Pentru că ni s-a deschis apetitul pentru conace odată cu vizita la Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi (vezi impresii), la 2 săptămâni distanță am zis să tăiem după listă și Conacul Brătienilor și Conacul Goleștilor, care se află foarte aproape unul de altul și la fel de la îndemână de la București.

Cele două conace se află la distanță de 5 km unul de altul, în Ștefănești, Argeș și pentru că și Casa Memorială Dinu Lipatti se afla în zonă, initial o băgasem și pe ea în circuit. Nu le recomand pe toate 3 într-o zi, nici noi n-am mai ajuns la Dinu Lipatti, dar dacă mâine m-aș duce să le vizitez din nou, Goleștilor le-aș dedica o zi întreagă și nu l-aș combina cu nimic altceva.

Mi-ar plăcea să ajung să spun cum am găsit și leagănul Brătienilor, dar întrucât ansamblul care cuprinde Conacul Goleștilor, m-a impresionat foarte tare, cu el o să încep.

Dinspre București am ajuns pe A1. Se poate ieși la km 98 unde este indicator de Topoloveni / Cireșu, sau se poate merge până se termină autostrada și dinspre Pitești se urmărește orașul Ștefănești și satul Golești, Strada Radu Golescu, nr 34. Din poarta casei noastre din București până acolo au fost 127 de km, cei mai mulți pe autostradă. În Ștefănești o să vedeți mai multe panouri informative mari care anunță atât Conacul Brătienilor cât și Conacul Goleștilor.

Am ajuns în dreptul intrării masive din lemn pe care scrie “Muzeul Golești” și am avut noroc să găsim loc de parcare foarte aproape, pe stradă. Spun “noroc” pentru că vis-à-vis este Biserica Sfânta Treime, cunoscută ca și Biserica Goleștilor, unde era slujbă și o mare de mașini. Noi nu am fost chiar într-o zi prietenoasă, de aceea zic că probabil este mult mai aglomerat în zilele frumoase. Dar, mai aproape sau mai departe, nu-i bai, se găsește parcare pe străzile lungi ale satului.

Era și Biserica Goleștilor pe lista noastră pentru că în pronaos sunt îngropați parte din membrii familiei, numai că am lăsat-o la final și a fost prea târziu, era închisă.

Așadar, prima noastră grijă a fost Conacul Golești. Cum e lesne de dedus satul este locul de baștină al familiei Golescu, boierii Golești fiind una dintre cele mai importante familii din Țara Românească, cunoscuți pentru că au participat activ la independența și modernizarea României și tot ei l-au adus în țară pe Carol I. Conacul Golești a fost reședința lor multă vreme, iar ca muzeu a fost înființat de Carol al II-lea.

Imediat cum treci de poarta masivă, în foișorul de pază este o hartă și după multele cifre trecute pe ea îți dai seamă că ai ceva treabă în zonă. Chiar de rama acestei hărți este agățat primul recipient cu dezinfectant și apoi le găsești amplasate în diverse locuri, așa că din acest punct de vedere a fost ok. Masca obligatorie iar cu distanțarea nu a fost o problemă pentru că a fost o zi înnourată și au fost foarte puțini oameni în acea zi acolo.

Ansamblul de monumente istorice Muzeul Golești cuprinde: foișorul de pază, școala lui Dinicu Golescu, parcul, conacul, baia turcească, bolnița, fântâna, Rotonda Goleștilor, anexele și zidurile de incintă cu turnurile de apărare. Ulterior, alături de ansamblul feudal a luat ființă și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, sper să nu greșesc, singurul de acest gen de la noi din țară.

Noi am încercat să ne lămurim la Casa de bilete cu mai multe aspecte și am aflat așa. Că programul de vizitare este de marți până duminică, iarna de la 8 la 16, iar vara de la 9 la 18, ultima intrare fiind cu o jumătate de oră înainte de ora de închidere.

Intrarea a fost 10 lei de persoană, iar pentru pensionari, elevi, studenți 5 lei. Pentru atelierele de creație sau alte evenimente care au loc la conac (echitație, tiroliană, perete de cățărat, plimbări cu trăsura) sunt alte tarife care se achită separat. Dar toate astea sunt pe sait-ul lor, foarte bine structurat, muzeulgolesti.ro. Din cauza pandemiei era mare afiș la intrare, scris cu roșu, că toate serviciile de agrement sunt închise.

Nu știu de ce ne-a rămas nouă în cap că turul este ghidat ca și la Conacul Brătienilor, dar ne-a rămas eronat. Aici, pentru tur ghidat trebuie programare cu cel puțin 7 zile înainte. Pentru ghidaj în limba română taxa este de 50 de lei, într-o limbă străină 100 de lei, iar pentru grupul nostru de 5 persoane ni s-a spus că taxa ar fi 100 de lei. Chiar dacă nu aveam programare doamna de la bilete a zis că poate suna la cineva să ne aranjeze, dar am refuzat. Ne gândeam că trebuie să așteptăm persoana și nu ne-a surâs.

Prin urmare, am văzut că sunt tot felul de panouri informative prin curte, am întrebat dacă găsim și la conac, ne-a confirmat și am purces singuri la vizitat, ca în atâtea alte locuri, cu toate că mult mai interesantă este o vizită cu ghid la obiective de genul acesta.

Eu o să trec în revistă cam ce am văzut, dar scriu articolul acesta mai mult pentru că la Conacul Golești am întâlnit o persoană care ne-a impresionat foarte tare. Nu l-am anunțat că o sa-i pomenesc numele, dar sper să nu fie cu supărare pentru că ne mândrim cu astfel de oameni și când îi întâlnim ar trebui să strigăm în gura mare că s-a întâmplat.

Înainte să începem vizita să pomenesc și de magazinul de suveniruri de la intrare unde erau obiecte de artizanat din lut sau lemn, dulcețuri și gemuri de la Topoloveni, vin de la Ștefănești, jucării, ii și cămăși bărbătești, bijuterii artizanale și tot felul de decorațiuni, tot ce am văzut, foarte frumos.

Să o luăm înapoi de la intrare. Am intrat prin Foișorul de pază cunoscut acum ca Foișorul lui Tudor Vladimirescu pentru că a fost ales de conducătorul revoluției de la 1821 ca loc de popas, din cauza poziției strategice. Din păcate, Tudor Vladimirescu a trait ultimile zile de libertate aici pentru că a fost prins, arestat și dus la Târgoviște. Am urcat și noi la plecare în turn și să nu plecați nici voi înainte să faceți asta pentru că este o vedere spectaculoasă asupra întregului conac, dar și a împrejurimilor.

Imediat în dreapta intrării este prima școală obștească în limba română, iar în stânga sunt casele de bilete cu magazinul de suveniruri.

Tot în partea stângă se afla Bolnița. M-am sucit și învârtit, dar habar n-am avut ce-i aia bolniță până când am ajuns și ne-am lămurit că vine de la boală și că acolo a fost o casă unde erau îngrijiți, de către doamnele familiei, săracii și bătrânii satului.

Școala Slobodă Obștească a fost înființată de Radu Golescu pentru copiii din sat, oricât de săraci ar fi fost ei și a fost gratuită. Școala arată ca pe vremuri, cu catedră, bănci, opaițe, ceasloave, lădița de nisip în care învățau copiii să scrie și nelipsita nuia.

Din dreptul intrării se deschide în fața ochilor parcul, în mijlocul căruia se află conacul, iar ca să ajungem la el am dat piept cu bustul de piatră al lui Dinicu Golescu care se află în mijlocul grădinii.

Conacul este piesa principală a muzeului. Monument istoric, restaurat cu fonduri europene în 2016, are un beci, un parter cu câteva camere și un etaj din lemn, unde accesul se face pe o scară masivă din stejar, circulară, care pornește chiar din holul central al casei și duce sus, în sala de bal. Doar că noi nu am avut acces la etaj.

În pridvorul conacului este arborele genealogic al familiei Golescu, familie recunoscută pentru contribuția deosebită pe care a avut-o în dezvoltarea României. Imediat după ce am intrat ne-am încurcat, pentru că am dat într-un hol din care erau intrări în camere și pe stânga și pe dreapta. Am văzut un bodyguard care stătea la intrare, l-am rugat să ne îndrume puțin și să ne spună dacă există vreun sens al vizitării, iar el ne-a introdus în prima cameră din stânga.

Ne-a lăsat acolo, noi am început să ne uităm pe pereți, să citim ce era de citit, când ne-am pomenit cu bodyguard-ul lângă noi, care a început să ne spună despre camera în care ne aflam. Erau cuvinte prea meșteșugite și informații multe și diverse, dar am zis că omul s-a specializat dacă o lucra acolo de mulți ani. Iar ne-a mai lăsat singuri și iar a venit după noi în camera următoare. Din momentul acela am fost ochi și urechi pentru că trei persoane dintre noi, înnebuniți după istorie și orice poveste/legendă legată de trecutul nostru, au început să pună întrebări.

Până la sfârșitul turului nu l-am mai slăbit pe bodyguard cu întrebările. Ne-a spus foarte multe lucruri de care n-am auzit la școală și n-am citit nicăieri. Am uitat și să ne mai întrebăm cum de știe un bodyguard atâtea lucruri. Nicăieri în excursiile noastre nu am avut parte de un ghid atât de instruit și atât de dedicat.

Abia la sfârșitul turului, care s-a dus spre 2 ore (poți să vizitezi cele câteva camere în 10-20 de minute), ecusonul de bodyguard s-a întors și am văzut scris, dr Ion Tița Nicolescu. Sper să nu se supere dacă vreodată îi cade sub ochi acest articol, nu știu dacă o mai fi avut parte de un grup atât de insistent, dar nouă ne-a făcut mare plăcere să-l ascultăm și vrem să ne întoarcem când știm că îl vom găsi acolo. Pentru că nu s-au terminat întrebările, dar atunci începuse să ne doară spinarea, tot stând pe loc și nu s-a mai putut.

Până la urmă noi am avut parte de un tur ghidat fără să ne coste vreun ban dar ne vom întoarce clar în locul acesta și vom rezolva această problemă într-un fel. Dacă vă gândiți să vizitați Conacul Goleștilor și vă plac poveștile cu/despre boieri și despre trecutul nostru, sunați din timp și asigurați-vă că dați acolo de dl Ion Tița Nicolescu.

În câteva cuvinte doar, expoziția din cele câteva camere de la parter reconstituie atmosfera familiară a boierilor Golești. Toate camerele pornesc din holul principal și nu sunt așa multe. Salonul în care doamnele familiei primeau oaspeții, biroul de lucru, unde s-a pus la cale Revoluția de la 1848, camera cea mai frumoasă (a Zincăi Golescu), în care a fost găzduit Carol I la sosirea în România, camera în care a locuit familia doctorului Carol Davila, cel care a creat sistemul medical în România, salonul de iarnă unde este expus tronul celor 4 regi ai României (Carol I, Ferdinand I, Carol II și Mihai I) și biroul lui Carol I, o cameră orientală și niște sobe deosebite, cum nu am mai văzut nicăieri la noi în țară până acum și binențeles, mobilier de epocă, expoziție de tablouri, cărți, obiecte de valoare și personale ale familiei Golescu sau ale apropiaților, decorațiuni… toate te introduc în atmosfera vremurilor trecute.

În spatele conacului, unde altădată locuiau slujitorii familiei, acum au loc diverse expoziții și este bine să consultați saitul pentru că sunt multe manifestări interesante, în special pentru copii.

Tot în spatele conacului este Baia Turcească cu două camere, una rece și alta cu aburi fierbinți. Astăzi se poate vedea doar cea de-a doua și locul unde se făcea focul, dar la data vizitei noastre baia turcească era închisă.

Rotonda Goleștilor se află în curte, în stânga conacului și nu plecați fără să-i aruncați și ei un ochi. Veți vedea o colecție de busturi ale diferiților membri ai familiei.

Parcul conacului cu un mic lac străbătut de un podeț arcuit de lemn, este un loc de relaxare și distracție, mai ales pentru copii. Am ajuns în parc trecând printr-o poartă din dreapta conacului. Aici am văzut o tiroliană mică pentru copii, un loc de joacă, iar adulții pot sta la o terasă (care era închisă la vremea vizitei noastre), sau împreună cu copiii se pot plimba printre copaci foarte vechi sau pomi fructiferi și pajiști cu iarbă.

Aproape perpendicular pe conac, traversând lacul pe podețul de lemn, am ajuns la un cort foarte mare, unde probabil au loc tot felul de evenimente, dar poate fi și loc de socializare, așa cum era și acum, plin de tineri.

În parc sunt și toalete foarte curate.

Muzeul Național al Viticulturii și Pomiculturii Golești, despre care ghidul nostru de la conac ne-a spus că este cel mai mare și mai bine pus la punct muzeu al satului din țara noastră, s-a alăturat ansamblului feudal, ulterior, în 1966 și cum spuneam, cred că este singurul de acest gen din țara noastră. Se întinde pe 10 hectare și cuprinde peste 30 de gospodării din cele mai renumite zone pomicole și viticole ale țării noastre, bijuterii ale arhitecturii populare românești.

Acuma, n-o fi chiar cel mai mare, dar într-adevăr este foarte bine pus la punct, foarte curat, ordonat, cu atenție la detalii… o plăcere să petreci timp prin el. Nu mai zic că noi am făcut această vizită cu doi prieteni olteni, care ne-au luminat pe la gospodăriile din Olt.

Aspectul muzeului este de sat autentic și mergi pe ulițele satului românesc, urmărind conturul țării. Pentru cei născuți și trăiți la țară, măcar o parte din viața lor, sentimentul este copleșitor. Parcă aștepți să miroasă a pâine coaptă și cineva să te poftească la masă și nu prea îți vine să mai pleci din locul acela.

Satul este gândit după tipicul oricărei așezări. Avem vatra satului unde sunt biserica cu cimitir, școala, primăria, un han și atelierele meșteșugărești și apoi sunt gospodăriile din toate zonele etnografice ale țării. Casele sunt din lemn, unele au temelii din piatră, iar vis-à-vis de biserică este și cel mai vechi tip de locuință, bordeiul.

Gospodăriile de viticultori și pomicultori sunt aduse de pe întreg cuprinsul țării și la fiecare vezi casa în sine, anexele, porțile, gardurile, uneltele, mobilierul, portul popular, ocupațiile țăranilor din cele mai vechi timpuri, tradițiile și meșteșugurile specifice fiecărei zone a țării. Și pentru că distracția nu trebuia să lipsească avem și o Popicărie cu popice și bile din lemn, unde puteți încerca, gratuit, o bilă. La finalul vizitei îți dai seama că nu noi am inventat roata, ci, în mod categoric, ei, înaintașii noștri.

Gospodăriile bine rânduite sunt înconjurate de pomi fructiferi și viță de vie care și astăzi se culeg și se prelucrează tradițional cu ajutorul instalațiilor țărănești care se află în muzeu. În vacanțele de vară, în special, sunt organizate tabere unde copiii sau adulții învață meșteșugurile populare străvechi.

În afara gospodăriilor sunt cramele, povernele sau conacele de deal, care reconstituie viața unei podgorii de la butoaiele de lemn până la unelte specifice viticulturii și pomiculturii, iar parcul hipic este semnalizat prin tot satul și așteaptă doritorii pentru ședințe de echitație.

În graba cu care facem lucrurile în vremurile astea poate că nu găsim cele mai potrivite cuvinte ca să exprimăm cum trebuie ce vrem să spunem.

Dar avem noroc cu fotografiile și chiar dacă nu am prins cea mai frumoasă zi, sper ca ele să vă transmită că vorbim despre un loc care merită cu prisosință vizitat.

Relaxare totală alături de povești despre străbunii noștri și plimbare pe ulițele unui sat autentic românesc.

---

VIZUALIZĂRI: 1619 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI