ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.03.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
FEB-2021
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Panteonul României - Cimitirul Bellu

TIPĂREȘTE URM de aici

Dacă ar fi să scriem un capitol "Știați că? " despre Cimitirul Bellu din București, cu siguranță ar fi foarte multe de spus. Unele sunt mai cunoscute, le mai știm, dar sunt și destule despre care nu am auzit vreodată sau ne surprind ori de câte ori le auzim.

Din vremuri de început

Acum 200 de ani, pe locul Cimitirului Bellu, în grădina baronului Barbu Bellio de pe ulița Șerban Vodă din București creșteau portocali și alte citrice laolaltă cu merii, prunii, vișinii și nucii obișnuiți prin părțile noastre. Aici veneau bucureștenii duminica, la picnic. În 1852, baronul Barbu Bellio (1825-1900), ministru al cultelor și al justitiei, a donat terenul Sfatului Orășenesc în scopul amenajării cimitirului. Sosise ordinul de a nu se mai face înmormântări lângă bisericile din oraș, ci doar în afara orașului, dincolo de barieră. Pe atunci grădina se afla la marginea orașului, în vecinătatea domeniilor Mănăstirii Văcărești.

Arhitectul Alexandru Orăscu a întocmit planurile pentru ridicarea unei capele pe locul unde fusese cândva biserica lui Bellu cel Bătrân (1799-1853), tatăl baronului. Lucrările de construcție au început la 1 august 1853, dar ele au fost întârziate de izbucnirea războiului din Crimeea și de ocupația austriacă. Abia în 1855 a fost încheiat un contract cu pictorul Constantin Lecca pentru zugrăvirea interiorului, lucrare terminată în același an. Tot în același an au început amenajările terenului.

Primul concesionar a fost C. A. Rosetti, cunoscut om politic, care - în noiembrie 1859 - a cumpărat un loc pentru înmormântarea fiicei sale, Elena, iar în aprilie 1861 alt loc, pentru fiul său, Anton. Al doilea concesionar a fost scriitorul Cezar Bolliac, care - în aprilie 1860 - și-a înmormântat aici soția, Aristița.

În 1862 Cimitirul Bellu trece sub administrarea municipalității bucureștene, capela este demolată, iar primarul Pache Protopopescu pune piatra de temelie a unei noi capele care va fi clădită în stilul catedralei din Karlsbad. Pictura interioară executată la început de Mihail Popp, a fost refăcută mai târziu de Dimitrie Belisarie și de Arthur Verona.

Cine a fost Barbu Bellio?

Barbu Bellio, generosul donator al terenului de 17 hectare, a fost fiul logofătului Alexandru Bellio (1799-1853), căsătorit cu Irina, fiica marelui ban Barbu Văcărescu și strănepoată a lui Ienăchiță Văcărescu. Originea familiei, ca și numele acesteia, are legătură cu localitatea Bella - Macedonia și cu sec. XVIII.

Familia Bellio, ca orice familie boierească, avea un blazon. În cele patru zone distincte ale acestuia erau înfățișați un trident, un unicorn, un cal și un vultur. Puteți vedea acest blazon pe placa de mormânt a familiei, foarte aproape de capelă, pe partea dreaptă. Prima oară când am vrut să văd locul de odihnă veșnică a celui care a dat numele cimitirului, am căutat foarte mult. Mă așteptam să văd ceva mai mult decât o placă așezată direct pe pământ. Este de mirare că donatorul terenului, om cu stare, nu și-a făcut un cavou mulțumindu-se doar cu o placă de marmură cu blazon pe care scrie simplu FAMILIA BARONUL BELLIO.

Urmaș al unei vechi familii de aromâni, Barbu Bellio deținea titlul de baron austriac, rang moștenit de la Constantinos Bellio, unchiul său care în 1817 fusese înobilat de împăratul Francisc I. La fel ca majoritatea celor din neamul său, Barbu Bellio a îndeplinit mai multe funcții publice și domnești, începând cu cea de paharnic şi continuând cu cele de membru al Curţii de Apel, deputat, ministru al Cultelor, ministru al Dreptăţii și senator.

Știam toate acestea, acum 10 ani documentându-mă și scriind Bellu - orașul celor dispăruți, primul meu articol despre Panteonul românesc.

"Monumentul-poem" al Iuliei Hasdeu

La fiecare vizită în Cimitirul Bellu revăd "monumentul-poem" al Iuliei Hasdeu, considerat unicat mondial, construit de Ion Georgescu, cel mai talentat elev al profesorului Karl Storck, lucrare executată după indicațiile precise date de Bogdan Petriceicu-Hasdeu, tatăl Iuliei, cel care susținea că mormântul a fost construit după indicațiile primite de pe lumea cealaltă de la fiica sa, în timpul unor ședințe de spiritism. Nu știam însă că globul pământesc din vârful monumentului s-a desprins la cutremurul din 4 martie 1977. Sfera de marmură s-a rostogolit 20 de metri și nu a fost mutată decât după o slujbă de sfeștanie. Exista credința că cel care va încerca să mute globul din loc, își va pierde viața.

Și ceea ce nu mai știam era că prin anii ' 80, o grupare spiritistă din Brazilia a oferit statului român nu mai puțin de 5 milioane de dolari pentru cavoul Iuliei Hasdeu, cu tot cu oseminte. La ce i-o fi trebuit? Bineînțeles, autoritățile române de atunci au refuzat. Monumentul - cu toată aura lui de mister - este la locul lui, aproape de capelă, păstrând în tăcerea sa povești dătătoare de fiori.

Gheorghe Bezviconi - primul cronicar al Cimitirului Bellu

Mai aproape de real mi se pare povestea istoricului care a lucrat ca portar la Cimitirul Bellu. Este vorba despre Gheorghe Bezviconi, un fost istoric, genealogist și heraldist basarabean care a trăit și s-a sfârșit în România.

Angajat la Institutul pentru Studiul Istoriei Universale în 1938, după 1944, în anii dictaturii comuniste, au început persecuțiile. Rușii îl acuzau de românofilie, iar românii de rusofilie. Exclus din Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, unde fusese foarte apreciat de Nicolae Iorga, istoricul Bezviconi, după o tentativă de sinucidere, a fost angajat portar și apoi paznic la Cimitirul Bellu. Trăgea clopotele, uneori ajuta la săpatul gropilor, dar și-a continuat și cercetările istorice.

De voie, de nevoie, Gheorghe Bezviconi a devenit primul cronicar al Cimitirului Bellu reușind să alcătuiască un inventar genealogic al celor dispăruți, precum și o listă a monumentelor de artă și de arhitectură din cimitir. Valoarea bogatului material oferit de Cimitirul Bellu, frumuseţea monumentelor funerare, l-au făcut pe Gheorghe Bezviconi să-şi îndemne contemporanii să privească acest spaţiu de odihnă eternă cu alţi ochi, ca pe un adevărat muzeu de artă, cum demonstrează în articolul din 1959 intitulat "Cimitirul Bellu din Bucureşti. Muzeu de sculptură şi arhitectură" apărut în revista "Monumente şi muzee".

În 1941 finalizase broșura "Cimitirul Bellu din București", un fel de ghid (un ghid de care am avea nevoie și noi, în zilele noastre), dar lucrarea - apreciată ca fiind puțin importantă - a fost refuzată la publicare. Bezviconi a primit propunerea unei tipografii care nu era interesată îndeosebi de istorie, dar pentru ca lucrarea să-i fie tipărită a fost nevoit să accepte excluderea unei bune părți din materialul adunat prin minuțioasă muncă, să renunțe la menționarea figurilor și să completeze cu date de interes privind personalitatea în cauză, astfel că broșura tipărită în 1941 este - conform părerii autorului - o modestă evocare a Cimitirului Bellu sau "o simplă plimbare, în realitate foarte grea, în mijlocul umbrelor trecutului... "

Această lucrare a stat la baza operei la care Gheorghe Bezviconi a lucrat o mare parte din viaţă şi pe care - din nefericire - nu a avut şansa să o vadă publicată până în 1966, anul decesului său. "Necropola Capitalei" a fost completată și adusă la zi până în 1972 de Tatiana Bezviconi, soția sa. "Necropola Capitalei" a fost publicată la București în 1972 și la Chișinău în 1997.

Mai mult din curiozitate, am citit această lucrare, rezultat al muncii minuțioase de cercetare a istoricului-portar de cimitir. Multe amănunte se regăsesc și în articolul de față. La ultima mea vizită în Cimitirul Bellu am căutat în zadar locul de veșnică odihnă a acestui om cu destin zbuciumat, primul cronicar al Cimitirului Bellu. Fie că nu am căutat cât trebuia, fie că mormântul acestui om modest a dispărut, cert este că nu i-am găsit numele înscris pe nici o cruce. Dacă aveți mai mult noroc…

Concluzii… și altele

"Panteonul României" - un adevărat muzeu de artă, un muzeu în aer liber - este locul în care își dorm somnul de veci importanți oameni de stat, vechi familii nobiliare, mari comandanți de oști și eroi căzuți la datorie, înalte personalități din cler, oameni de știință, inventatori, artiști ai scenei, ai condeiului sau ai penelului, sportivi de marcă…

Cimitirul Bellu - oficial denumit "Cimitirul Șerban Vodă" - situat în sudul capitalei, la intersecția a patru artere importante: Șoseaua Olteniței, Șoseaua Giurgiului, Șoseaua Viilor și Calea Șerban Vodă, în apropiere de Piața Eroii Revoluției (fosta Piață Pieptănari), include o bogată colecție de opere de artă - mausolee, busturi și statui de marmură, medalioane, dar și troițe de lemn și cruci de piatră în stil românesc, executate de renumiții noștri sculptori sau de imitatori cu mai puțin talent. Marii arhitecți sunt rareori menționați pe fațada monumentului, de aceea cred că s-ar impune o documentare prealabilă vizitei. Întinderea mare a cimitirului, ca și dispunerea aleatorie a lucrărilor de artă pe întreaga sa suprafață, sunt argumente în plus pentru o documentare anterioară vizitei. Dar nici măcar aceasta nu te poate ajuta în totalitate în căutările tale.

Am vrut să vedem cum arată acum primele morminte ale Cimitirului Bellu, vechi de mai bine de 160 de ani. Știam că locurile au fost concesionate de C. A. Rosetti și Cezar Bolliac. Planul cimitirului (existent la intrare), precum și lucrarea lui Bezviconi - "Necropola Capitalei" - ne indicau parcela 30, locurile 13 și 81. Dar, parcela 30, rătăcită în schemă la marginea cimitirului, între parcelele 89 și 67, în teren nu este marcată deloc. Așadar, nu am avut șansa de a vedea cele mai vechi morminte din Cimitirul Bellu.

În schimb, am revăzut cele mai renumite monumente funerare realizate de arhitectul Ion Mincu - promotor al mișcării de renaștere a arhitecturii tradiționale românești. Am amintit despre lucrările acestuia în articolul precedent - Ion Mincu și monumentele funerare din Cimitirul Bellu. Am revăzut și alte - foarte multe - monumente de artă funerară realizate de arhitecți și de sculptori de renume. Grigore Cerchez, Ion Georgescu, Oscar Han, Dumitrie Paciurea, Raffaello Romanelli, Karl, Carol și Frederic Storck…

Mi se pare foarte importantă și încă de strictă actualitate Hotărârea Consiliului de Miniștri din 22 aprilie 1955, prin care Cimitirul Bellu este definit ca monument de cultură. S-au impus și încă se mai impun păstrarea și studierea permanentă a monumentelor, precum și interzicerea distrugerii lor sau a inscripțiilor. (Aminteam în articolul anterior de intervențiile nefericite asupra a trei dintre monumentele funerare, opere ale arhitectului Ion Mincu). De asemenea, se interzic înmormântările sub monumentele de artă, care riscă astfel surparea, precum și înstrăinarea monumentelor care prezintă interes istoric sau artistic.

În anul 2010, Ansamblul "Cimitirul Șerban Vodă - Bellu" a fost înscris în Lista monumentelor istorice din Municipiul București. Cimitirul Bellu a devenit un punct de reper pe harta obiectivelor cultural-turistice europene pentru că este o mărturie a istoriei României moderne și contemporane. Cu toate astea, la o simplă plimbare prin cimitir, nu poți să nu remarci starea de degradare a multor monumente vechi. Fie că urmașii celor dispăruți au plecat și ei pe drumul fără întoarcere, fie că nu mai au posibilitatea financiară să întrețină un monument de artă lăsându-l în voia naturii, cert este că aceste valoroase lucrări se degradează cu fiecare an care trece.

Oscilez între a recomanda sau a mă abține de la a recomanda o vizită în Cimitirul Bellu, acest Père Lachaise al României. Știu că pentru mulți ideea unei vizite în cimitir nu este una dintre cele mai fericite. Cu toții preferăm lumea celor vii, cu bunele și cu relele ei, dar lumea celor adormiți înseamnă liniște eternă, înseamnă povești de viață apusă, înseamnă istorie și artă. Cimitirul Bellu le înmănunchează pe toate.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 05.03.21 16:47:29
Validat / Publicat: 05.03.21 17:39:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1893 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Panteonul României - Cimitirul Bellu.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

micutzuPHONE
[05.03.21 19:14:59]
»

Salut. Citit și votat cu placere. Am vizitat și eu acest loc in urma cu 5-6 ani. Fiica mea era în ultimul an de facultate și locuia în apropiere. Atunci cand a propus sa vizitam acest loc am fost foarte sceptic iar întrebarea pe care am pus-o a fost -ce sa vedem intr-un cimitir? . Se pare ca am avut ce vedea iar reviewul dumneavoastră îmi aduce noi informații despre acest loc. Mult respect și multa sănătate Iulianic.

zapacituPHONE
[05.03.21 20:49:20]
»

@iulianic:

C. Bellu -istorie și artă, dar și  sentimente amestecate  într-un malaxor irefutabil : de timp suspendat și timp infinit,   de nimicnicie și măreție...

Temerile de "luminile" stinse din C. Bellu au fost învinse și chiar dacă dubiile de la final, vis-à-vis de a recomanda sau nu vizitarea, ați reușit să activați curiozitatea, cel puțin a mea și să caut povești mai mult sau mai puțin "romanțate", mânat și de pozele postate, despre Bercenii de poveste - Povești din Cimitirul Bellu -https://bercenidepoveste.ro/category/povesti-din-berceni/povesti-din-cimitirul-bellu/

doinafil
[05.03.21 21:13:45]
»

În articol scrii, la un moment dat, că istoricul-portar Bezviconi

... ​a fost nevoit să accepte excluderea unei bune părți din materialul

adunat prin minuțioasă muncă, să renunțe la menționarea figurilor și să

completeze cu date de interes privind personalitatea în cauză...

Dacă am înțeles bine „personalitatea în cauză” este șeful tipografiei care a acceptat publicarea în anumite condiții, sau altcineva?! Dacă era „o personalitate” și o știi, poate că n-ar fi fost rău să ne spui și cine, dar dacă era „o persoană” chiar că n-are importanță cine nu iubea istoria și vroia doar să-și facă reclamă prin cartea lui Bezgovici!

Pe multe din operele de artă pe care le-ai pozat și atașat le-am văzut și eu, pe altele nu. Unui iubitor de istorie și de frumos i-ar trebui mult timp să colinde prin tot cimitirul.

Eu nu am avut nici timpul și - de ce să nu recunosc - nici răbdarea să văd cât mai mult! Te felicit pentru străduința ta de-a ne face cunoscute lucruri mai puțin știute!

​​

​​

iulianicAUTOR REVIEW
[06.03.21 09:48:05]
»

@micutzu:  Mulțumesc pentru aprecieri, pentru ecou și pentru urările de la final! Aceleași gânduri bune și din partea mea!

… ce sa vedem intr-un cimitir?

Este o întrebare pe care mi-o puneam și eu adesea până în anul în care tata, iubitor de poezie și mare admirator al lui Eminescu, venind în București, a dorit să vadă mormântul celui mai mare poet al nostru. Împreună cu el și cu fratele meu, am fost pentru prima oară în Cimitirul Bellu, atunci doar pe aleea scriitorilor. În timp, încet, încet, curiozitatea a crescut, am citit, am luat notițe și l-am vizitat iar și iar… nici nu mai știu de câte ori.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[06.03.21 10:24:18]
»

@zapacitu:  Despre Cimitirul Bellu s-a scris mult. Poveștile lui - mai mult sau mai puțin știute - au stârnit curiozitatea nu numai a scriitorilor amatori, ca noi, ci și a mânuitorilor de condeie profesioniste - jurnaliști, istorici, oameni de artă… Am citit și eu mult, atât cât am putut, dar nimic din ceea ce am citit nu se compară cu o vizită în Panteonul României.

Întotdeauna merg cu lecțiile făcute. Știu ce caut, știu pe unde să caut, planul afișat la intrare fiindu-mi de un real folos. “Necropola Capitalei” - lucrarea lui Bezviconi, precum și “Cimitirul Bellu din Bucureşti. Muzeu de sculptură şi arhitectură” - articol semnat de același autor pe care le-am citit recent mi-au servit multe noutăți (noutăți pentru mine) și mi-au fost ghid.

Sunt convinsă că Berceni, cartierul din sudul capitalei, la fel ca orice alt cartier bucureștean, ne poate oferi încă multe alte povești. Pentru că încă nu avem o libertate totală pentru a călători, în mici plimbări prin zonele în care locuim, fiecare dintre noi putem descoperi multe locuri interesante pe lângă care în alte condiții treceam nepăsători.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[06.03.21 10:49:15]
»

@doinafil: Într-adevăr, unui iubitor de istorie și de frumos i-ar trebui mult timp pentru a colinda prin tot cimitirul. Și - aș mai zice eu - cred că i-ar fi imposibil să facă acest lucru într-o singură zi. Să colinzi vreo 28 ha de teren citind nume pe cruci și pe monumente, cred că este mai presus de puterile unui om obișnuit.

Am fost de multe ori în Cimitirul Bellu (și asta doar pentru plimbare sau documentare), dar nu am pretenția că îl cunosc. De fiecare dată, cu notițele în mână, caut ceva anume. Uneori găsesc, alteori nu, așa cum mi s-a întâmplat și ultima oară.

Referitor la „personalitatea în cauză” … Nu, nu e vorba de șeful tipografiei și nici de vreo reclamă prin lucrarea lui Bezviconi. Poate că trebuia să mă exprim mai clar. Textul ar fi trebuit să sune așa: „... a fost nevoit să accepte excluderea unei bune părți din materialul adunat prin minuțioasă muncă, să renunțe la menționarea figurilor în care se află mormintele și să completeze cu date de interes privind defunctul.”

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Alex_Macedo
[06.03.21 13:53:36]
»

Personal, când trecuta-mi prin locurile de liniște din Bellu, având în vedere că eram fascinat de aleea artiștilor, întotdeauna mă duceau pașii spre simpla, modesta dar extrem de grăitoare gândire spre veșnicie, a familiei Bellu. Acea piatră, arată educația și înțelepciunea că, după următorul răsărit, nu mai contează nimic.

Moartea este doar un capac, nu o capodoperă ce trebuie afișată ca monument. O placă este destul. Nu contează averea, contează înțelepciunea și ideea de simplu și curat.

Avem exemple grăitoare de criptă, trecută ca spațiu locativ. Nu este niciun secret și la vedere locațiile deținute, de veci sau nu ale d-ului Cataramă Viorel. Dânsul are apartament în cimitir. Foarte bine. Fiecare are viziunea lui.

Totuși, sunt de acord cu Bellio, ... "Cât traiesc sunt belfer, când mă duc, ajunge o placă deasupra mea". Familia Bellio era de zeci de ori mai bogată decât cel cu apartament în cimitir. Au știut SAU A ȘTIUT, dl. Bellio foarte bine că, la doi metri sub pământ, nu mai contează.

Asta este diferența între cel ce donează o valoare în hectare pentru a se transforma in cimitir, dorind-u-și doar o marmură deasupra și cel care consideră să-și facă apartament în același cimitir.

Review istoric

Mi-a placut, Iulia!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][11 voturi]
doinafil
[06.03.21 15:07:02]
»

@iulianic:  Îți mulțumesc pentru răspuns!

N-am avut timp să descopăr mai multe prin „Bellu” și pentru că, atunci când era cazul, mă opream și citeam ce scrie pe pietrele de la căpătâiul defuncților. Așa s-a întâmplat și cu inscripția de la mormântul actriței Agespina Macri, soția lui Victor Eftimiu, care a săpat în piatră versuri minunate la despărțirea de ființa iubită:

​ (primele două versuri și ultimele două, mi se par geniale​!)

​​

De când te-ai dus, m-a năpădit pustiul…

N-aș fi crezut atâta gol să fie!

E vană orișice filozofie

Când zorile și-au stins trandafiriul.

Mi-ai fost unicul gând și avuție…

De când mi te-a înfășurat sicriul

Zadarnic mai încerc să fac pe viul,

Mi-e mult mai greu pământul decât ție!

Ne-a despărțit ursita nemiloasă…

A fulgerat spăimântătoarea coasă

Tăindu-ne-mpletitele destine

Și lacrimilor ne-a secat șuvoiul,

Eu sunt, în lumea celor vii, strigoiul,

Iar cel adevărat sunt lângă tine.

mihaelavoicu
[06.03.21 16:44:08]
»

Mie mi-a plăcut, de câte ori am avut ocazia să mă plimb prin cimitire, să admir partea artistică și nu numai. Chiar și în afara țării, când timpul e limitat, am colindat câteva. Am și scris despre cele din Paris și Milano, adevărate capodopere arhitecturale și artistice.  

Te apreciez pentru temeinica documentare și frumoasa expunere. Mi-ar plăcea să citesc și despre alte cimitire din capitală. Acum a nins, dar pe uscat și pe desfrunzite, deși mai lugubru, trebuie să recunoaștem că monumentele își arată adevărata lor  frumusețe. Încerc să te provoc​! Acolo nu este aglomerație, nu ți se impune distanțare și nici purtarea măștii. Iulia, poți!  

crismisPHONE
[06.03.21 17:39:07]
»

Am vizitat un astfel de cimitir când am fost la Atena. Uite, la Bellu n-am ajuns încă, nu știu de ce...

Am văzut în poze mormântul Prof. Dr. N. Paulescu. Geniului său i se datorează viața copilului meu (și a multor altora), așa că voi merge cât de curând să-i multumesc și să-i aprind o lumânare...

iulianicAUTOR REVIEW
[06.03.21 17:47:22]
»

@Alex_Macedo:  Mulțumesc! Mi-a plăcut și mie comentariul tău, precum și filozofia de viață-moarte a baronului Bellu.

Rămăsesem cu gândul la plăcuța de la intrare care semnalizează monumentul istoric datând din 1859 și care menționează - spre surprinderea mea - că Ansamblul "Cimitirul Șerban Vodă - Bellu" a fost înființat la inițiativa lui C. A. Rosetti.

"Cimitirul Bellu din Bucureşti. Muzeu de sculptură şi arhitectură" apărut în revista "Monumente şi muzee", lucrare semnată de istoricul - cronicar al cimitirului, Gheorghe Bezviconi, m-a lămurit. Acolo se spune că "În arhiva Direcţiei Cimitirelor se păstrează Condica concesionărilor de locuri pe anii 1859 - 1874. Cel dintîi concesionar este C. A. Rosetti care, în noiembrie 1859, cumpără un loc pentru înmormîntarea fiicei sale, Elena, iar în aprilie 1861 alt loc, pentru fiul său, Anton. De aceea, lui C. A. Rosetti i se atribuia înfiinţarea acestui cimitir, ceea ce nu corespunde realităţii, dînsul putînd fi - cel mult - iniţiatorul organizării sistematice a Cimitirului Bellu."

Se mai spune că "Pentru stabilirea vechimii Cimitirului Bellu este important grilajul din 1850, al mormîntului clucerului Ioan Donea (18 -21). Cea mai veche cruce este a Eufrosinei Vizula, din 1851 (40 -10). Altă cruce, pe mormîntul copilei Maria Coemgiopol, poartă anul 1853 (13 -24). Modesta cruce din spatele mormîntului 15, din figura 17, datează din 1855 sau 1857." 

Dar, cine știe dacă acestea mai există acum?

iulianicAUTOR REVIEW
[06.03.21 19:12:24]
»

@doinafil:  Într-adevăr, deosebite și foarte grăitoare versuri!

Când vizitezi un cimitir atât de mare cum e Bellu, când n-ai venit pentru ceva (sau pentru cineva) anume, nici nu știi încotro s-o iei dacă nu ai o documentare prealabilă. Panoul de la intrare te poate ajuta într-o oarecare măsură, dar și mai bine este dacă te pregătești pe îndelete de acasă. Înainte vreme, pe site-ul cimitirului, existau nu doar poze cu importante monumente de artă, ci și o schemă bine pusă la punct pe care dacă o printai aveai un minighid foarte bun.

Ultima oară când am fost acolo, am descoperit - cu totul întâmplător - mormântul medicului ORL-ist care m-a operat pe mine în studenție. Dacă veneam special pentru asta, aș fi avut mult de căutat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[06.03.21 19:20:09]
»

@crismis:  Eu nu am vizitat cimitire celebre în străinătate. Doar unele turcești, foarte vechi, în Turcia și în Rhodos. În România m-a impresionat cel de la Sulina unde își dorm somnul de veci oameni de multe naționalități, din toate confesiunile.

Cimitirul Bellu din București chiar merită vizitat, măcar așa… în fugă. Se fac și vizite în grup în Noaptea Muzeelor, atunci când situația din țară permite.

Mormântul Prof. Dr. N. Paulescu împodobit cu "Capul lui Crist cu cunună de spini", lucrare aparținând lui Dumitru Paciurea, se află în figura 15 (mai exact 15 - 10), în stânga aleii principale, înainte de a ajunge la capelă. Panoul informativ de la intrare te va ajuta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[06.03.21 19:40:06]
»

@mihaelavoicu: Mulțumesc pentru ecou și pentru aprecieri!

Cât despre vizita și relatarea despre alte cimitire din capitală…

Încerc să te provoc! Acolo nu este aglomerație, nu ți se impune distanțare și nici purtarea măștii. Iulia, poți!

Adevărat, și în alte cimitire vechi din capitală sunt capodopere de arhitectură sau de sculptură. Și în alte cimitire din capitală odihnesc personalități ale științei, artei și culturii românești, dar Bellu, situat cel mai aproape de zona în care locuiesc, Panteonul României, este cel mai vizitat de mine. Nu am fost în alte cimitire decât atunci când situația o impunea. Nu sunt nici atât de documentată încât să pot răspunde unei astfel de provocări.

Experiența vizitelor în Cimitirul Bellu mi-a arătat că într-un cimitir mare, necunoscut, degeaba mergi dacă nu ai un plan bine stabilit. Poate, în timp, dacă voi reuși să-mi definesc ceea ce vreau să găsesc, voi da curs provocării. Până atunci, îți mulțumesc pentru că ai avut încredere în mine!

Floria CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[07.03.21 10:20:54]
»

Am descoperit Cimitirul Bellu, cu statuile şi poveştile lui, foarte devreme pe la 1o-12 ani. Locuiesc de când mă ştiu pe Calea Şerban Vodă, aproape de Liceul Şincai. În primii ani ai copilăriei mele, Parcul Tineretului nu exista aşa că locul de joacă al copiilor din generaţia mea a fost Parcul Carol, numit pe vremea aceea Parcul Libertăţii. După ce am început şcoala, tot grupul de copii a migrat în noul parc al cartierului, amenajat pe locul Cociocului, Parcul Tneretului. Era mult mai tentant pentru noi, avea locuri de joacă multe şi moderne, alei largi, au apărut câţiva ani mai târziu Sala Polivalentă unde vedeam o mulţime de filme şi Orăşelul Copiilor cu tiribombele lui şi cu trenuleţul pe şine.

În desele noastre "expediţii" prin  Tineretului, am dibuit o spărtură, mascată de iederă, în gardul de beton care separă parcul de Cimitirul Bellu. Împinşi de curiozitate, am trecut dincolo de gard şi am descoperit, muţi de uimire, o lume fascinantă. Un altfel de parc, mult mai interesant, presărat cu statui graţioase, la umbra copacilor seculari şi arbuştilor decorativi. Citeam numele de pe cruci, poeziile, priveam pozele cu domni şi doamne în haine de epocă, ne minunam de căsuţele decorate cu statui fără să ştim că sunt cavouri... Am şi intrat în unele cavouri care aveau uşa deschisă. Singurul cimitir în care intrasem până atunci, la bunica la ţară, avea doar cruci simple de lemn sau de piatră... Eu cred că este suficient atât!

După prima noastră "aventură" în Cimitirul Bellu au urmat multe, multe altele, fără ştirea părinţilor. Aşa ne-am împrietenit cu statuile, misterioasa Doamnă cu umbrelă fiind preferata mea. Aşa am descoperit mormintele scriitorilor şi actorilor celebri... Pe vremea aceea Moartea şi tristeţea nu existau pentru noi, Cimitirul Belu era doar locul nostru secret de evadare din cotidian, un fel de aventură care ne făcea fraţi cu Cireşarii copilăriei mele.

În cei 40 de ani care au trecut, doi dintre prietenii cu care trăiam fiecare poveste de acest fel, s-au mutat definitiv în "parcul cu statui"... dureros de devreme! De atunci, Doamna cu umbrelă îmi pare mult mai tristă...

Mulţumesc, Iulia! Dacă ai şti câte amintiri, frumoase dar şi triste, ai răscolit... O primăvară frumoasă îţi doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][11 voturi]
iulianicAUTOR REVIEW
[08.03.21 09:51:49]
»

@Floria:  Mulțumesc pentru ecou și pentru că mi-ai citit articolul! Mă bucur că rândurile mele au răscolit frumoase amintiri chiar dacă unele sunt melancolice, triste.

​Când scriu despre astfel de subiecte gândesc întotdeauna că o fac mai mult pentru mine, pentru viitorul îndepărtat în care îmi voi aminti despre activitatea mea pe AFA. Sunt conștientă că marea majoritate a celor care mai accesează acum site-ul nu agrează subiecte de acest gen. Biserici, cimitire... Sună mai frumos un restaurant, o cazare bună, o vacanță cu mare și țărm însorit... Simt restricțiile tot mai mult. Simt că nu mai pot vizita decât împrejurimile casei, obiective atât de neglijate până acum.

Îți doresc o primăvară frumoasă, cu sănătate și fără restricții!

ux119815
[25.05.21 21:33:53]
»

Cimitirul Bellu... degradare

Cu totul dezamăgitor. Paragină, totul înghițit de vegetație haotică. Aleile prost făcute în profunzimea cimitirului. Renovati cavourile istorice, curățați mucegaiul, sint perle arhitectonice și istorice decăzute grav! Am pus candelă la Bacovia. Neîngrijit, iarba m au întrebat niște ăia dc vreau sa mi tundă "ierbutza". Trist.

Degradare, dezinteres

-

BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, crismis, doinafil, Floria, iulianic, micutzu, mihaelavoicu, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂCimitirul Monumental Bellu (Șerban Vodă):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075476884841919 sec
    ecranul dvs: 1 x 1