ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
NOV-2018
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Catedrala Mântuirii Neamului

TIPĂREȘTE

Spicuit din comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române:

În perioada 26-29 nov. publicul are acces în Catedrală, inclusiv femeile cărora li se permite să intre în altar. Vizitarea se poate face în tot timpul zilei şi a nopţii cu excepţia orelor de liturghie între 9-11 a. m. Joi 29 nov. după ora 15, intrarea credincioşilor va fi întreruptă din cauza pregătirilor pentru vineri 30 nov. de Sf. Andrei. Atunci de la 9.30 se va ţine o liturghie oficiată de Preafericitul Teofil patriarhul Ierusalimului şi a Preafericitului Daniel.

Pe 1 dec. după sfânta liturghie se va oficia un Tedeum cu prilejul Zilei Naţionale a României începând cu ora 10 când clopotele tuturor lăcaşurilor ortodoxe din România vor fi trase 3 minute. Pe 1 dec. după ora 12, accesul publicului nu va mai fi permis urmând a fi reluat după terminarea lucrărilor

Ştiam din presă că aceste lucrări vor dura minimum 3 ani. Pentru mine era prea mult.

Văzusem San Pietro din Roma, Notre Dame din Paris, domurile din Koln şi Milano, Westminster Abbey din Londra, Sagrada Familia, până şi Santa Maria de Guadelupe din Mexic ca să nu mai vorbim de Alexandru Nevski din Sofia sau Sf. Sava din Belgrad, apoi Vasile Blajinul din Moscova sau Catedrala Kazan din Sankt Peterburg şi să nu merg la catedrala noastră, a Neamului? Nu era o hotărâre pur religioasă ci mai mult din patriotism local.

Cu o seară înainte mi-am pus ceasul să sune la şapte şi la opt ieşeam pe uşă îmbrăcată gros ca pentru două-trei ore de aşteptare.Din cauza vântului feelingul era de -4 grade. Deşi bucureşteancă nu-mi era clar cum să ajung acolo la acea oră aglomerată. Până la urmă am schimbat trei mijloace de transport în comun şi la aproape nouă jumătate coboram din autobuzul 385 în faţa hotelului Marriott în piaţa Arsenalului. Peste drum se înălţa la roşu Catedrala pe Calea 13 Septembrie nr. 4-60.

În timp ce traversam am evaluat coada de oameni de vis-à-vis. Nu mulţi, 2-300, mi-am zis, chit că erau 3-4 pe rând, adică maximum două ore în frig. După terminarea cozii urma un spaţiu liber de vreo 20m şi până la colţ alte câteva zeci de persoane. M-am aşezat la coadă dar imediat un bodyguard politicos m-a invitat să dau colţul (pardon! nu de tot, că mai am de scris), spunându-mi că porţiunea liberă era pentru intrarea în Paraclis şi coada adevărată e de-a lungul gardului. Coteşte şi mergi Michi, şi mergi. Nu se mai termina. Să fi fost 7-800m, mai mult, mai puţin? 2000 de oameni, mai mult, mai puţin? Preoţi, civili, măicuţe, bătrâne, ţărănci, ecusoane, drapele tricolore, organizatori şi pe lături maşini cât cuprinde, multe din ele din provincie. M-am adresat unui jandarm, apoi unui preot, apoi unuia care părea organizatorul unui grup ˝În cât timp credeţi că intrăm?¨ Am făcut o medie a răspunsurilor şi sub 6-7 ore nu ieşeam. Subit mi-am adus aminte că săptămâna viitoare împlinesc 84 de ani şi din cauză că am fumat 50 de ani (atenţie, cei ce citiţi), am bronşită cronică obstructivă. Era şi riscul ca la orele 17 să se întrerupă accesul din cauza liturghiei de seară. ˝Doamnă, rămâneţi că Dumnezeu vă întăreşte˝ au încercat să mă convingă 2-3 credincioase. Am făcut un compromis. Am renunţat să văd catedrala în interior şi m-am aşezat la o altă codiţă la care după jumătate de oră vizitam Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului cu moaştele Sf. Ioan Gură de Aur.

Câteva completări la obiect

Actuala Catedrală Patriarhală din Dealul Mitropoliei a fost ridicată între anii 1656-1658 ca biserică mănăstirească. Ea a devenit prea mică pentru o populaţie ortodoxă în creştere. Regii României Carol I şi Ferdinand au promovat şi susţinut construirea unei mari catedrale patriarhale, arhitectul P. Antonescu făcuse planurile dar cele două războaie mondiale şi criza economic a anilor ´30 au zădărnicit acest proiect. La lucrările de restaurare din 1932-35, patriarhul Miron Costin în pisania de deasupra uşii de intrare o declară Catedrală Patriarhală provizorie până la construirea Catedralei Neamului.

Despre Catedrala Mântuirii Neamului:

- este a doua mare catedrală din Europa. La finisarea lucrărilor va avea 120m înălţime faţă de 138m Bazilica Sf. Petru, 108m domul din Milano, 69m Notre Dame.

- va avea 120 m lungime, 70 m lăţime şi 120 m înălţime.

- este amplasată pe Dealul Arsenalului pe o suprafaţă inclusiv spaţiile verzi de 11 ha.

- va avea două hramuri: Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor) şi Sf. Apostol Andrei. Piatra de temelie a fost pusă de Preafericitul Daniel în febr. 2011

- este o construcţie asigurată la cutremure de 8 grade Richter. Are 4 adăposturi antiatomice.

- suprafaţa construită este de 7200mp din care util 4000mp.

- are o capacitate de 5000 locuri din care 2000 pe scaune. Slujba poate fi urmărită in situ de 125000 persoane datorită ecranelor montate pe holuri şi în exterior. Corul este dimensionat pentru 300 de persoane. La parter în afară de naos sunt spaţii muzeale, garderobe, grupuri sanitare.

- este prevăzută cu 600 ferestre iar pereţii vor fi complet mozaicaţi.

- are 6 clopote din care cel mai mare turnat la Innsbruck şi pe care este gravat chipul patriarhului Daniel cântăreşte 25 t. şi are un diametru de 3.5m. Dangătul clopotelor va fi auzit de la 15 km.

- până la Sfinţirea de duminică 25 nov. Catedrala a costat 110 mil eu din care 75% fonduri publice, respectiv din taxele şi impozitele populaţiei, restul fiind din donaţii. Până la finisarea de peste 3-4 ani se apreciază că se va ajunge la un cost total de peste 400mil eu

- după schimbarea a mai multor amplasamente (Piaţa Unirii, bul. Unirii, parcul Carol), proiectarea a fost făcută de firma băcăoană Vanel Exim.

Controverse

Au fost/ sunt/ vor mai fi multe. Construcţiei acestei monumentale catedrale i se opune sloganul ˝spital- şcoală- autostradă˝ atât de necesare într-o ţară săracă şi golită de populaţie. Cu siguranţă ar fi fost mai utile vieţii de zi cu zi a românilor. Pe de altă parte, la atâtea mizerii care ni se întâmplă este singura realizare care marchează Centenarul şi care va dăinui în viitor multe secole.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 27.11.18 18:53:22
Validat / Publicat: 27.11.18 20:00:56
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BUCUREȘTI

VIZUALIZĂRI: 1333 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

25 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Multe maşini din provincie
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 60400 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

25 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[27.11.18 19:59:55]
»

Mutat în rubrica "Catedrala Mântuirii Neamului, BUCUREȘTI" (nou-creată pe sait)

mishu
[27.11.18 20:09:36]
»

@Michi: Așteptam cu mare interes primul articol dedicat acestui lacaș, și iată ca a apărut scris de persoana potrivită. Am văzut la televizor cele legate de ceremoniile care au avut loc (am abonament la Antena 1) dar așteptam și părerile comunității AFA.

Ați menționat orașul Innsbruck ca locul de turnare a clopotului și pot sa ma bucur ca măcar acest muzeu al clopotelor și respectiv fabrica l-am vizitat și eu și am văzut și alte clopote destinate unor biserici din România. Am scris despre acest muzeu și am Atașat și un filmuleț in care este prezentat acest clopot care se găsește acum la aceasta catedrala.

Ce mi-a mai plăcut in ceea ce privește realizarea clopotelor este modul in care este marcat momentul și respectul acordat. Așadar cu atât mai mult indiferent de părerile existente, trebuie sa ii acordam și noi respectul cuvenit acestui loc și sa ne gândim numai la bine.

Felicitări, votat cu mare drag.

adrianbogdan
[27.11.18 20:16:59]
»

Buna seara! mare curaj mama Michi, imi place ca a-ti fost pragmatica, a-ti luat hotararea cea mai buna.

Foarte frumos, felicitari!

liviu49
[27.11.18 20:27:03]
»

@Michi: Felicitari pentru aceasta scurta pledoarie pentru a face si ceva durabil, care sa ne reprezinte peste zeci si sute de ani. Multi vor considera ca ne putem inchina in bisericile care sunt in prezent. Poate au dreptate. Alti vor considera ca avem nevoie de scoli, spitale, crese si gradinite pentru copii. Poate au si acestia dreptate. E mare nevoie de cele mentionate mai sus. Dar nu cred ca e corect sa punem in balanta construirea unei catedrale simbol pentru o tara, pentru un neam cu celelalte constructii necesare vietii de zi cu zi. E nevoie de toate. Important este sa reusim sa construim, pana mai avem pentru cine, toate cele necesare vietii, chiar daca eforturile nu vor fi mici.

Sper ca in anul 101 sa le vina mintea la cap celor care trebuie sa decida pentru noi, iar nemultumirile sa se imputineze.

Numai bine si calatorii placute!

PS. Va laudati ca ati fumat 50 de ani. Eu mai am nitel si fac 50 de ani de cand am renuntat la fumat.

La multi ani pentru saptamana viitoare!

krisstinna
[27.11.18 20:59:44]
»

Mama Miky, vă doresc sănătate și mult noroc, îndeplinirea tuturor dorintelor

Eu nu înțeleg de ce trebuia gravat numele unui om obișnuit pe acel clopotIn fine, poate nu mă pricep eu.

Eram curioasă cine va scrie primul articol despre acest controversat loc. Mă bucur sincer ca sunteți dvs!

Felicitări!

Vă pupă o săgetătoare!

MichiAUTOR REVIEW
[27.11.18 21:21:30]
»

@krisstinna: Adevărată Săgetătoare!

roth
[27.11.18 21:26:29]
»

@Michi: Toata admiratia mes, desi nu cred ca e cazul sa o mai reamintesc. Eu nu ma incumet nici cu gandul sa gandesc ca voi ajunge curand sa vad/admir din interior Catedrala, despre altar ce sa mai spun???

Numai bine!

webmaster
[27.11.18 21:48:08]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[27.11.18 21:58:11]
»

Eu voi fi puțin Gică-contra aici. Vă spun și de ce: sârbii au reușit să facă în Belgrad o biserică de dimensiuni relativ comparabile cu asta. Chestia că ei au reușit asta fără niciun bănuț din bugetul de stat, doar din fondurile bisericii și donații particulare.

De aia se spune la noi că din banii publici cheltuiți (oare sub a cui supraveghere?) pe acest mastodont se puteau face alte chestii mult mai utile neamului, nu „neamurilor”.

Și ca să nu credeți că sunt doar cârcotaș, vin și cu ceva glume găsite pe net apropo de:

===

Patriarhul Daniel promite că va face un spital din banii rămași de la Catedrală: “Vă ajung 300 de euro? ”;

Ion Ţiriac n-a participat la sfințirea Catedralei, că n-a avut suficient aur de atârnat pe el şi s-ar fi făcut de râs;

Pentru că e ditamai clădirea, Patriarhul a renunțat la tradiționalul trafalet și-a sfințit Catedrala cu drona;

La construcție s-au folosit tehnologii ultra-moderne: avem prima catedrală din lume care poate fi lansată în spaţiu, dacă vreodată se termină banii pe Terra;

Paza a fost asigurată de jandarmi dotați cu grenade cu tămâie şi lumânări din alea mari, de botez;

Patriarhul a stabilit și un cod vestimentar pentru cei care vor să intre în Catedrală: minim 100 de euro în buzunar.

crismis
[27.11.18 22:21:45]
»

@Michi: Îmi trebuie timp să apreciez acest proiect megaloman, îmi cer scuze dacă jignesc unele opinii, dar eu tot cred că banii bugetului de stat trebuia să fie îndreptați mai degrabă către spitale, școli și autostrăzi decât spre o catedrală a mântuirii neamului.

Nu pot să nu-mi amintesc piesa trupei Taxi, "Despre smerenie", pentru că într-adevăr despre asta e vorba aici, despre a da fiecărui lucru dimensiunea cuvenită. Eu l-am găsit pe Dumnezeu în pictura naivă a bisericuțelor de lemn maramureșene, în biserica îngropată din Ostrov, în Mitocul nostru gălățean, acum vreo 15 ani, când ne-a oferit adăpost împotriva furtunii, mie și copilei mele...

Mama Michi, vă apreciez efortul și-l înțeleg. Despre mine... sper ca într-o zi să-l găsesc pe Dumnezeu și în Catedrala Măntuirii Neamului Românesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][11 voturi]
webmaster
[27.11.18 22:22:31]
»

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

MichiAUTOR REVIEW
[27.11.18 22:37:54]
»

Dragos& Crismis: Reviewul de mai sus s-a vrut descriptiv, nu laudativ.Am dorit să văd Catedrala pentru că 3-4 ani până la terminarea ei mi se par prea mulţi. Nu am reuşit să intru dar am văzut oamenii României profunde, mii de credincioşi care stăteau în frig la coadă. Nu am intrat în subsolul afacerii pentru că oricum n-ar crede. Cât despre spitale- şcoli- autostrăzi, oricâţi bani s-ar da, tot se fură. Catedrala asta rămâne.

MichiAUTOR REVIEW
[27.11.18 22:46:26]
»

@webmaster: Da WEB, acolo e.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nickro
[28.11.18 00:14:52]
»

@Dragos:

Referitor la catedrala Sfanta Sava

Donatiile particulare provin si de pe meleaguri cu certe interese in zona: de exemplu, mozaicul cupolei a fost finantat de Gazprom, cu cca 4 milioane de euro, realizat sub conducerea unui mester rus, iar la inaugurarea cupolei, in februarie 2018, a venit ministrul rus de externe, Seghei Lavrov. Au participat, desigur, patriarhul si presedintele Serbiei, care au adus prietenesti osanale ursului rasaritean. N-ar fi nimic rau, nu ne priveste, dar ganditi-va ce ar fi fost la noi daca banii proveneau din Rusia!

Nu mai vorbim ca biserica a fost inceputa in 1939, reluata prin 2001 si nici azi nu e terminata!

Mama Michi felicitari pentru tentativa! Poate totusi reusiti s-o vedeti pana joi (am inteles ca este deschisa si noaptea!). Eu sunt pro-catedrala , desi nu sunt un credincios orotodox practicant, si mi se par exagerate criticile si ofensiva mediatica anti BOR.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicu
[28.11.18 00:28:24]
»

@crismis: ”Lui Dumnezeu îi place lemnul/ Și spațiile mici”, așa grăit-au cei din TAXI. Spiritual, sufletesc, sentimental, DA.

nickro
[28.11.18 00:34:39]
»

@mihaelavoicu:

Dar de unde stie rockeru' pitigaiat ce-i place lui Dumnezeu?

mihaelavoicu
[28.11.18 00:42:06]
»

M-am distrat pe seama demarajului luat, dis-de-dimineață, probabil și după o cafea!

Felicitări pentru intenția de a ne prezenta acest ”moment istoric” ce reflectă modul de cheltuire a banului public.

N-o fi fost momentul nici atunci, dar nici acum, după umila mea părere, nu era.

Am văzut Catedrala din Mioveni. Bănet, nu glumă! Un kitch.

Cu drag, pentru d-vs.

mihaelavoicu
[28.11.18 00:52:33]
»

@nickro: Din subconștient. Din viața de zi cu zi, a celor mulți.

valentinag
[28.11.18 15:39:45]
»

Un turnator la securitate, nu are ce sa caute in fruntea Bisericii Ortodoxe, cu atat mai putin pe clopotele unei catedrale!

80 milioane de euro, de la bugetul de stat pentru acest lacas, este absolut nelalocul lui, ca sa nu spun altceva!

Sunt in tara asta zeci, sute de biserici care nu au bani de restaurari, care stau sa cada, atata timp cat nu aduc bani grei arhiepiscopiei de care apartin, nu primesc nimic. Si nu vorbesc din auzite, vorbesc din stiute!

O vad pe geam, vad cum se lucreaza zi si noapte, mi-as dori ca asa sa se lucreze si la spitalul de oncologie pentru copii, spital pe care il facem noi, oamenii de rand, nu primim bani de la primarie!

resita2009
[28.11.18 16:36:18]
»

Intervin si eu in discutie cum se baga chilotul in...

Da, intradevar Catedrala va ramane peste zeci de ani dar ce e mai greu este ca ea s-a construit pe spatele romanilor. La mine la tara preotul se plangea ca are de dat o anumita cota pt. constructia bisericii cand in parohia lui mai sunt atatea de facut, adica vb. lui nu fac pachete anul asta de paste pt. familiile nevoiase din sat ca trebuie sa trimit banii la Bucuresti. La fel si anumite primarii din tara care donau pt. catedrala... pe astia chiar nu-i inteleg (adica inteleg, ordin politic) e pacat deoarece banii unei comunitati trebuie investiti in viitor.

Referitor la bugetul central... pana acum n-am avut catedrala dar nici scoli / spitale etc, ar trebuie sa ne intrebam daca pana acum n-am avut cu ce e vinovata biserica ca s-a construit catedrala.

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[28.11.18 16:38:04]
»

@nickro:

ganditi-va ce ar fi fost la noi daca banii proveneau din Rusia!

Aș spune că... ar fi fost chiar culmea! Dacă nu de altceva, măcar pentru că atât biserica ortodoxă sârbă cât și cea rusă sunt „de rit vechi”. Ca să nu mai vorbim despre cât de bine e văzută BOR de către ruși după ce ai noștri au „reactivat” patriarhia Basarabiei...

De altfel, finanțarea mozaicului din Catedrala Sfântul (nu SfântA!) Sava provine direct de la statul rus: pravmir.ru/rossiya-profin ... sobore-sv-savvy.

valentinag
[29.11.18 09:10:56]
»

@Dragos: De fapt Biserica ortodoxa Romana e o strutocamila! Serbam Pastele pe rit vechi si Craciunul pe rit nou!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[30.11.18 18:29:56]
»

Io am calculat ochiometric că banii dați de la buget sînt cam 0,02% din cheltuielile bugetului. Avînd în vedere că în România biserica este de interes public, lucru evident la orice manifestare religioasă, de la nunți și liturghiile din fiecare duminică la marile hramuri și pelerinaje, și că proiectul acesta e amînat de la războiul de independență încoace, de cînd Biserica a devenit patriarhie, n-aș zice că acest mărunțiș a fost cheltuit degeaba. Nu din cauza asta nu avem străzi, spitale etc. Să amintesc că sînt niște zeci de miliarde UE la dispoziția noastră, și nici un minister nu e în stare să se finanțeze? Vezi de pildă recentul „scandal” al spitalului Cluj. Asta e de fapt beleaua, țara e atît de jalnic administrată, încît o să se destrame de facto. Județele și orașele deja caută modalități prin care să poată decide cît mai multe la nivel local.

Mi-e teamă că șantierul ăsta al Catedralei (care e departe de a fi gata) e singura ispravă în anul centenar.

Sper ca, pentru celelalte clădiri, să poate accesa niște fonduri europene. Din cîte știu, vor să facă un spital, un hotel și alte spații de întruniri, toate fiind finanțabile extern, în anumite condiții, evident. Printre care, transparența cheltuielilor. Oricum, altfel, dacă stau numai după donații și bugetele administrației, o să mai fie șantier multe decenii acolo, și o să secătuiască și parohiile, care sînt obligate să trimită fonduri periodic.

Mi-a plăcut diplomația patriarhului, care în plin „scandal” inter-ortodox, a anunțat că va invita la viitoarele slujbe de sfințire și pe Patriarhul rus, după cei deja invitați. Sîntem factor de echilibru

Testosu'
[30.11.18 21:22:49]
»

1. Arhitectural, mie mi se pare extrem de urata. (Parere personala, nefiind vreo somitate in materie.)

2. Contrastul cu cladirea si spatiul din Academiei Romane de vis-a-vis este mult, mult mai puternic. (cu spatiul viran plin de buruieni si cladire nefinalizata nici dupa 30 de ani.)

3. Cheltuielile aferente acestei constructii nicidecum nu ne scoteau la lumina daca nu s-ar fi construit.

Lozincile cum ca s-ar fi construit nu stiu cate spitale si scoli, suna ca un disc de vinil zgariat.

Acesti 80-100 mil € rezolvau problemele acestei natii?

S-au deturnat miliarde de euro si nu s-a facut atata caz.

4. Cred ca ar fi trebuit sa incep prin a spune ca nu sunt sustinator infocat al bisericii, iubitor de pelerinaje pe la tot felul de moaste (promovat agresiv de BOR), si prea putin turist iubitor de biserici si manastiri, acestea nefiind o prioritate de vizitare in vacantele noastre.

Restul e cancan!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.12.18 22:58:36]
»

@Testosu : Punctul 1 și eu îl văd cam la fel. Asta e din păcate maladia ultimelor decenii la noi, lipsa unei educații estetice, evidentă la scară națională. Orașele, casele noi, mobilierul urban, arată urît. În general. Satele la fel, în unele zone mai abitir ca altele, tot ce e casă nouă e de o grosolănie rușinoasă. Și beleaua e că efectele se vor vedea zeci de ani de acum înainte. Ca un exemplu din altă sferă, dar tot investiție publică: în București, pe un bulevard mărginit aproape numai de arhitectură interbelică valoroasă, s-a construit acum vreo 10 - 15 ani clădirea nouă a secției 1 Poliție, o construcție pe lîngă încă care mă strepezesc de cîte ori trec.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, crismis, liviu49, Michi, mihaelavoicu, mishu, nickro, roth, Testosu', valentinag
Alte impresii din această RUBRICĂCatedrala Mântuirii Neamului:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.42328214645386 sec
    ecranul dvs: 1 x 1