Câmpulung Muscel. Pe urmele lui Tata123.

TIPĂREȘTE

Am lăsat pentru o clipă RTV cu scenele oribile din Piața Victoriei și am consultat la repezeală reviewul despre Câmpulung Muscel, unde urma să plec a doua zi dimineață cu o firmă privată într-o mică ”excursiune” de una zi. Așa, pe nepregătite și pe ”nepusă masă”!

Și pentru că vremea a fost frumoasă și sâmbătă fiind, circulația mult ușurată, am ajuns în timp util, în orașul cu case frumoase, cu arhitectură demnă de sec. al XIX-lea, început de sec al XX-lea, orașul cu 134 case declarate monumente istorice, orașul cunoscut drept reședință domnească și cel mai vechi din Țara Românească.

Pe urmele lui Tata123.

Prima oprire am făcut-o la Biserica Catolică Sf. Iacob-Bărăția.

Privesc în jur, respir un aer retro, remarc aranjamentele florale și curățenia orașului. Dar mai ales frumoasele case vechi, cu stilul lor elegant, puțin Art Nouveau. Remarc balcoanele dantelate, frontoanele și ornamentele ferestrelor.

Biserica Sf: Iacob aflată în unghiul ascuțit ce-l formează două străzi importante, din care una str. Negru Vodă, ni se înfățișează cu turnul său construit în 1730, ce a înlocuit un altul, mult mai vechi, din lemn.

Are plan pătrat, cu intrarea pe sub o boltă largă, peste care se ridică alte două niveluri. Ca aspect general, acest turn cuprinde trei registre: două dreptunghiulare, iar cel de sus, adăugat mai târziu, ca un acoperiș ascuțit, are montat un orologiu. Întreg ansamblul format din acest turn, numit al Bărăției, împreună cu Biserica Sf. Iacob și Casa Parohială, a fost refăcut prin sec al XVIII-lea. Dar ce vedem acum, a fost restaurat prin anii 60, când practic toate clădirile aflate în jur, au fost înlăturate.

Intrăm în interiorul Bisericii.

Lăcaşul actual este de fapt, fostul altar al unei biserici a cărei navă a fost dărâmată. Afară se văd resturile de zid ale acesteia. Ceea ce a rămas și vizităm, datează din secolul al XV-lea, are plan pentagonal, cu contraforturi la colțuri și o sacristie pe latura de nord. S-au păstrat urme ale bolților și ale ferestrelor în arc frânt. În interior se află și resturi ale altarului ce a aparținut edificiului anterior.

Preotul, cu multă amabilitate ne vorbește despre întreg ansamblul și ne poftește, să vedem lespedea tombală a Comitelui Laurențiu de Longo Campo, lespede ce se păstrează în spatele mesei de slujbă (nu știu denumirea acesteia, la catolici) și acoperită cu un frumos ștergar. Dă ștergarul la o parte și vedem frumoasa lespede cu inscripţia în limba latină, ca fiind prima menţiune scrisă a numelui oraşului: “Hic sepultus est comes Laurencius de Longocampo, pie memoriae, Anno Domini M. C. C. C. ”. (“Aici este înmormântat comitele Laurenţiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300”).

Cine a fost Comitele? Ultimul conducător al comunității săsești de meseriași și negustori stabiliți pe aceste meleaguri, încă de la începutul sec. al XIII-lea.

Inscripţia constituie cel mai vechi document epigrafic în limba latină din Ţara Românească. Și ca să nu greșesc, am căutat ce este Epigrafia. Este știința auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul (descifrarea și interpretarea) inscripțiilor pe materiale dure, în speță, piatra. Lespedea Comitelui Laurențiu, este din piatră.

Astfel s-a consumat ”primul fel al meniului cultural” oferit de orașul Câmpulung Muscel și în felul ăsta, vrând-nevrând, subscriu la rubrica ”Unde mâncăm în Câmpulung”.

Da, aici, în Câmpulung, la terasa ”Turnul Bărăției”, am servit primul document în limba latină ce atestă existența și denumirea orașului. Longo Campo, 1300.

Mulțumesc și vă invit să gustați!

---

VIZUALIZĂRI: 1210 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI