Arcul de Triumf din București

TIPĂREȘTE

În perioada iunie – octombrie din 2023, Arcul de Triumf din București a putut fi vizitat (la interior) în intervalul orar 14:00 – 21:00, doar sâmbătă și duminică. Eu am aflat târziu, cum am eu obiceiul. Venea toamna și mă tot porneam, fără succes, să văd Arcul de Triumf la interior precum și terasa cu priveliște panoramică spre București. Nu mă urneam, ba de una, ba de alta, ba era prea cald și zăceam că Bucureștii îs arși chiar și în final de octombrie, ba zăceam de capul meu, total aiurea. Într-una din zile, chiar, am fost la Muzeul Satului, la plecare am trecut în pas de plimbare pe lângă sensul giratoriu ce cuprinde Arcul de Triumf, am văzut oameni adunați la picioarele edificiului, știam de ce stau acolo, era sâmbătă după-amiază, cam pe la ora 17:00 deci în timpul programului de vizitare dar eram obosită deja după programul zilei și nu am avut putere să merg și la arc deci am mers direct acasă însă, după o vreme, am alocat o după-amiază special pentru acest obiectiv. Era cald și soare, cum a tot fost toamna asta și, parcă, era prin jurul datei de 14 octombrie (sau 7?) 2023. Am ajuns bine-mersi, era trecut de orele 16:00. De la trotuar există un sistem de treceri pietonale semaforizate până la picioarele Arcului de Triumf. Am așteptat, am traversat, am ajuns, am așteptat din nou.

Vizitarea Arcului de Triumf era coordonată de către o echipă de la Primăria Capitalei, așa cum am aflat mai târziu pentru că edificiul se află în administrarea primăriei. Ei stabileau fluxul de intrare al persoanelor în cele două picioare ale clădirii, câte unul sau câte doi, prin ușile de acces către scările interioare ale celor doi piloni de susținere. Nu am așteptat mult afară. Se intra prin ambele uși. Înainte de intrare, o persoană din gazde făcea o mică și protocolară conversație cu vizitatorul. Eram sub bolta Arcului de Triumf și priveam în sus ca curca-n lemne. Edificiul este în stare bună, renovat în 2016 și oferit, apoi, spre vizitare. De sub boltă vedeam basoreliefurile și casetele în relief pe care erau scrise numele localităților pe care s-au dus lupte crâncene în primul război mondial: Mărășești, Mărăști, Oituz, Cerna, Olt Jiu și multe altele.

Înainte de vizită m-am documentat dar la fața locului am uitat tot ce-am citit. Îmi aminteam doar că unul din sculptorii ce au realizat basoreliefurile se numea Jalea dar au fost mai mulți.

Arcul de Triumf a fost realizat pentru cinstirea eroilor din primul război mondial. Construcția acestuia a începul imediat după război, după modelul Arcului de Triumf de la Paris. Inaugurarea s-a făcut după mulți ani, în 1936, în prezența regelui Carol al II-lea și a reginei Maria.

În fine, mi-a venit vremea să intru, m-au invitat. Am trecut pe lângă soldați înarmați și echipați cu uniforme din primul război mondial, am trecut de ușa și am intrat în beznă. Bănuiam că este scară și bâjbâiam după balustradă. După câteva trepte, scara schimba direcția și, pe mica platformă, aștepta un soldat din primul război care mi-a spus, din scurt, că el nu există. M-a năucit. Singura întrezărire de lumină venea de la felinarul ce-l avea la brâu. Măcar am fost inspirată să-l întreb dacă pot filma. El, deși nu exista, a dat ușor din cap în semn de încuviințare. Dacă nu aveam filmarea, îmi puteam imagina că ce-am văzut acolo a fost o halucinație.

Soldatul mi-a ținut o prelegere despre fricile mele interioare după care „mi-a dat drumul” la deal. Am pornit.

Scara din piciorul Arcului de Triumf este formată din mici tronsoane cu scări care tot schimbă direcția și se rotesc în jurul unui spațiu gol interior, aproximativ pătrat în plan. Acest spațiu gol ora umplut cu fâșii lungi, verticale, albicioase, textile ce dădeau impresii ireale. Nu prea se înțelegea ce se întâmplă. Din loc în loc, se regăseau mici ferestre, înguste și înalte, ce răzbeau spre exterior și prin sticla prăfuită (sau ce-o fi fost) răzbea ceva lumină. Toată atmosfera părea (sau vroia să fie) sinistră.

Tot urcând aceste trepte (196 la număr, după cum mi-a spus soldatul de la intrare) găseam, din loc în loc, mici nișe. Acum, pentru vizitare, aceste nișe erau populate de program artistic. La prima nișă m-a așteptat profesorul de istorie. Înainte de nișă am găsit mormântul soldatului necunoscut. Cred că asta era deși nu mi-a spus nimeni și nu scria nicăieri. Tocmai, că nu scria, de aia am zis că e necunoscut. Era amenajat fix un mormânt, cu cruce simplă din lemn de brad pe care nu scria nimic, într-un spațiu fix cât un mormânt de mare unde era o movilă de pământ afânat. Imediat după colț aștepta profesorul de istorie și, interactiv, ne-a ținut o prelegere.

Pe lângă mormânt urca scara spre următorul tronson. Mai sus zăcea în agonie un soldat, într-o hrubă joasă. Agoniza și vorbea despre bărci care se scufundă și despre mii de alte bărci care vor veni și că vom mânca înghețată în stația de tramvai și vom cumpăra reviste.

Partea de sus a celor doi piloni este comună și oferă acces spre terasă. Arcul de Triumf are o înălțime de 27 de metri și oferă o priveliște impresionantă asupra împrejurimilor: Parcul Herăstrău, Piața Presei Libere, TVR și celelalte zone adiacente. În cele 4 colțuri ale terasei se aflau binocluri mari cu care puteam scruta orizonturile. Pe jos am găsit flori presărate pentru eroi.

Coborârea am făcut-o pe cealaltă coloană. Traseul se putea face și invers. Când am decis să cobor am intrat într-un labirint întunecat ce m-a năucit. Erau pânze negre puse așa încât să te învârți pe platforma interioară de sus. Era o singură direcție ce nu se intersecta cu altele deci nu te puteai roti la infinit dar până să ieși de acolo cam începeai să-ți pui întrebări.

De data asta ne aștepta un grup de fete cu vioară și contrabas ce scârțâiau lugubru, cam în tonalități cazone. Mai jos, spre parter, aștepta o măicuță ce frământa pită. Ne-a dat și nouă. I-am spus Borda proste. Era mâhnită. Încă puțin și am ieșit la lumină, dând nas în nas cu același soldat de la intrare. Cum am scris, eram năucită. Se lăsa seara. Deja, doritori, vizitatori, nu prea mai erau. La ieșire am mai găsit doar personalul evenimentului. Imediat m-au luat în primire. M-au întrebat cum a fost și mi-au pus la dispoziție un mare sul de hârtie ca să scriu impresii. Atunci mi-au spus că ei sunt de la primărie iar soldații sunt actori deși soldații insistau că ei nu există. Totodată, mi-au spus că, deși Arcul de Triumf a putut fi vizitat toată vara, ei bine, această punere în scenă avea loc pentru prima dată și era dispinibilă doar 3 săptămâni, respectiv în octombrie, ultimele săptămâni vizitabile din 2023. Abia atunci am înțeles de ce anterior nu am reușit să ajung să vizitez deși am intenționat. Eram uimită.

Arcul de Triumf continuă să impresioneze nordul capitalei prin alura sa zveltă și sugestivă, încărcată de istorie. Rondul în care se află este, uzual, intens traficat și zgomotos, chiar și la sfârșit de săptămână.

Pe sub arcul de triumf nu se trece! Decât o dată pe an, la ziua României, când parada militară prezintă onorul.

Pentru mine, a fost o vizită impresionantă.

---

VIZUALIZĂRI: 682 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI