ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.04.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
APR-2018
DURATA: 1 zile
team-building
8 AD. + 2 COPII -- v: 6; 7

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Viața omul preistoric – Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic (Târgoviște)

TIPĂREȘTE

Primăvara a sosit, galopant chiar, vremea deosebit de caldă îndemnând în mod sistematic pe oameni să iasă la plimbare. Ne-am conformat și noi trendului și am efectuat o incursiune în județul Dâmbovița combinând ieșirea în natură cu vizitarea unui obiectiv muzeistic inedit. După ce am petrecut două ore la Rezervația „Zimbrăria Neagra” din Bucșani (vezi impresii) ne-am îndreptat către orașul Târgoviște admirând florile de primăvară care împânzeau satele de pe traseu. În ultimii ani am văzut câteva imagini pe Internet din interiorul muzeului, le-am considerat interesante și astfel l-am trecut pe lista obiectivelor pe care doresc să le vizitez. Este vorba despre Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic – primul de acest gen din România și din Europa Centrală și de Sud-Est.

Localizare. Adresa oficială este Strada Stelea nr. 4, exact lângă Mănăstirea Stelea. Există locuri de parcare în zonă, chiar vis-a-vis de muzeu.

Informații acces. Accesul este facil și se poate efectua din Calea Domnească; până la Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă ori Muzeul Poliției sunt circa 250 m, iar până la Curtea Domnească se parcurg per pedes 400 m. Programul de vizitare este de marți până duminică între orele 09.00 – 17.00 (pe perioada sezonului cald). Tarifele sunt următoarele: 8 lei/adult, 15 lei/taxă foto (amatori/per oră), 40 lei/taxă video (amatori/per oră).

Timp de vizitare. Cele patru săli/compartimente ale muzeului au fost parcurse în circa 30 de minute, în condițiile în care am beneficiat de explicații de bază din partea muzeografului de serviciu. Cei pasionați de istorie pot petrece ceva mai mult timp în instituția muzeală.

Clădirea muzeului. Încă de la poartă suntem plăcut impresionați de clădirea în care este găzduit acest muzeu, un fel de îmbinare între o vilă neoromânească, o vilă romană cu peristil și curte interioară, dar și un spațiu sacru, un fel de capelă cu turlă ca de biserică. Pe o stâncă amplasată în spațiul verde este dăltuită titulatura muzeului. Construcția a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XX-lea la insistențele cetățenilor și presei vremii special pentru a găzdui un muzeu orășenesc. Între 1937-1938 au loc lucrările de construcție pe terenul care a fost donat de Mănăstirea Stelea autorităților locale, planul fiind conceput de arhitectul Nicolae Ghika-Budești. Muzeul se deschide abia în 1944 în prezența istoricului Nicolae Iorga, având o tematică istorică bogată și găzduind inclusiv biblioteca publică a urbei. Se reorganizează prin anii '70 când devine Muzeu de Istorie și Arheologie, iar după anul 1986 se transformă în galerie de expoziții temporare, cunoscută mai ales sub numele de „Galeriile Stelea”.

Sub coloanele porticului se află un Lapidarium, o mai veche colecție de fragmente decorate provenind de la monumente istorice din oraș, pietre funerare și bucăți de coloane.

Săli muzeu. Dar să începem călătoria noastră în lumea omului preistoric. Prima sală, absida semicirculară luminată de ferestrele din turla reprezintă de fapt un fel de hol de legătură și conține o schemă de mari dimensiuni care ne introduce în lumea paleoliticului. Descoperim pe vertical și orizontal etapele dezvoltării umane și evoluția tehnologică a primilor oameni, primele manifestări „culturale” și religioase (de la Australophitecus, trecând prin fazele Homo habilis, Homo erectus, apoi Neanderthalensis și, în final, Homo Sapiens – probabil că am intrat deja în epoca Homo digitalis!). A doua sală, cea din dreapta, găzduiește o bogată colecție de material litic (lame, așchii, nuclee), fragmente osoase de la diferite specii de animale (unele dispărute azi), precum și reproduceri grafice care ne ajută să ne închipuim viața vânătorilor din paleoliticul superior (activități într-o tabără de vânători, vânarea unui mamut). A treia încăpere a muzeului, pornind în stânga, expune într-o serie de vitrine amplasate pe ambele părți ale spațiului expozițional numeroase piese litice și fragmente osoase de animale descoperite în timpul săpăturilor arheologice de la Piatra Neamț – Poiana Cireșului (Neamț) și Peștera Cioarei Boroșteni (Gorj). Tablete situate deasupra vitrinelor afișează detalii despre exponate, panouri grafice de mari dimensiuni tratează diverse aspecte ale vieții omului din paleolitic (tehnici de cioplire, simbolistică cultică etc.), iar câteva lcd-uri rulează un film despre cioplirea uneltelor din piatră – sunetul continuu al pietrei lovită de altă piatră creează o atmosferă auditivă spectaculoasă. Ultima sală conține o reproducere a unui cort din piei de animale care a aparținut unei familii de vânători din epoca paleolitică, un vânător pregătit de atac (echipat în blănuri de sus până jos) și un zimbru împăiat (transferat probabil din expoziția de la Bucșani).

Puncte/exponate interesante. Muzeul concentrează ¾ din toate obiectele de artă și podoabă descoperite în România, având o vechime mai mare de 10.000 de ani. Desigur că punctul care captează atenția vizitatorilor este peștera artificială care recreează habitatul oamenilor de Neanderthal și chiar ne prezintă două asemenea specimene umane, realizate respectându-se exact morfologia acestora: unul cioplește unelte din piatră, celălalt – un vânător – prepară un colorant din ocru. Într-o vitrină din „peșteră” sunt expuse recipiente pentru prepararea ocrului; în celelalte săli ni se dezvăluie exponate unicat: un colier din cochilii de melci vechi de 29.000 de ani, un fluier – cel mai vechi instrument de suflat de pe meleagurile românești, pandantive din os sau piatră. Se remarcă fildeșul de mamut descoperit în albia râului Ialomiței, la Doicești (stirileprotv.ro/stiri/act ... estimabila.html), precum și măsele aparținând aceleiași specii de animal gigant.

Echipa de arheologi condusă de profesorul Marin Cârciumaru a descoperit obiecte unicat în situl arheologic din județul Neamț (ca de exemplu o statuetă stilizată cu rol ritualic probabil – Venus preistorică), aceste descoperiri fiind mai cunoscute și apreciate în mediul științific extern decât în România. Pentru alte informații privind prezența Omul de Neanderthal în România vă recomand materialul de aici: soundofscience.info/in-ca ... in-transilvania.

Recomandări. Acest muzeu unicat în această parte a Europei ne prezintă un om primitiv, dar nu neapărat brutal, un om care își îndrepta atenția și către realizarea de podoabe, picturi rupestre, confecționarea de obiecte ritualice. Vă recomand o vizită în acest muzeu, veți descoperi obiecte inedite, reproduceri reușite și chiar o... peșteră.

Articole relaționate: Vă propun și alte unități muzeale ori obiective aflate în fosta capitală a Țării Românești, Târgoviște: Catedrala Mitropolitană (vezi impresii), Casa-atelier „Gheorghe Petrașcu” (vezi impresii), Muzeul Național al Poliției Române (vezi impresii), Muzeul de Artă (vezi impresii). La câțiva kilometri depărtare de oraș găsiți Curtea brâncovenească de la Doicești (vezi impresii).

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 24.04.18 09:30:07
Validat / Publicat: 24.04.18 11:09:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÂRGOVIȘTE [DB].

VIZUALIZĂRI: 1445 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 La lumina slabă a unui foc Omul de Neanderthal cioplește o unealtă din piatră.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36650 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Lucien
[24.04.18 12:52:15]
»

Mai mult decât interesant acest muzeu de istorie, prin tematica sa îndepărată de zilele noastre și restrânsă la (doar) câteva mii de ani . Felicitări și pentru setea de cultură care îi face pe unii turiști să-și ia inima în fildeși (de mamut) și să îndrăznească să treacă pragul unui astfel de muzeu.

mihaelavoicu
[24.04.18 20:32:09]
»

Felicitări pentru impresiile adăugate.

Acest muzeu mi-l amintește pe cel din Bârlad, Muzeul de Istorie Vasile Pârvan. Dar nu-mi amintesc să fi văzut acolo, un asemenea cort.

Foarte interesant! Mulțumesc!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[02.05.18 09:05:57]
»

@Lucien: Mulțumesc pentru aprecieri. Muzeul dedicat epocii paleolitice din Târgoviște este un obiectiv unicat în care au fost concentrate exponate reprezentative pentru acea epocă istorică. În astfel de locuri, axate pe un singur domeniu/temă, e mai ușor să te integrezi în valurile cunoștințelor/informațiilor legate de respectivul subiect. În muzeul târgoviștean e mai ușor să îți imaginezi aspecte din viața omului trăitor în Paleolitic și să înțelegi aspecte din dezvoltarea tehnologică la care s-a ajuns în acea eră.

@mihaelavoicu: Reproducerea aspectelor de viață cotidiană reprezintă un mod ideal de a aduce în fața vizitatorilor informațiile despre epoca istorică respectivă. Exponatele unicat din acest muzeu sunt deosebite. Mulțumesc pentru lectură.

webmaster
[16.03.20 10:18:36]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica « (Alte) Muzee târgoviștene» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: Complexul Național Muzeal ''Curtea Domnească'']

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Lucien, mihaelavoicu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂ (Alte) Muzee târgoviștene:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070202112197876 sec
    ecranul dvs: 1 x 1