Armenii în București – Muzeul și Biserica Armenească

TIPĂREȘTE

Știați că orașul în care trăiți ascunde o mulțime de clădiri interesante, muzee inedite, biserici zvelte, piețe și parcuri frumoase, iar de cele mai multe ori în spatele lor se ascund fapte și întâmplări adevărate, povești și legende. Bucureștiul a fost un creuzet care a adunat oameni din toate colțurile țării, felurite meserii și profesiuni liberale, diverse religii și credințe. Printre aceștia și armenii.

Știați că Ana Aslan, Grigore Trancu-Iași, Manuc-Bei, Kricor Zambaccian, David Ohanesian, Garabet Ibrăileanu, Virgil Madgearu, Spiru Haret, Theodor Aman, Mihail Jora, Dumitru Bagdasar și mulți alții sunt personalități de origine armeană sau cu ascendență armenească? Acești oameni de neam armenesc s-au integrat și au „lucrat” pentru aspirațiile și năzuințele poporului român. Un document de mare valoare pentru armenii din România îl constituie hrisovul lui Alexandru cel Bun de la 1401 prin care se acordă dreptul întemeierii unei episcopii armenești în Moldova. Comunitățile armenești refugiate în Țările Române după căderea orașului Ani în anul 1045 sub ocupație bizantină erau constituite din meșteșugari, negustori și comercianți, oameni cu stare în general.

Știați că Armenia este primul stat din lume care a adoptat în anul 301 d. Hr. creștinismul drept religie de stat, Sfântul Grigorie Luminătorul fiind misionarul care îl convertește pe regele armean Tiridates cel Mare? Știați că armenii au un alfabet propriu, creat la începutul secolului al V-lea d. Hr. ? Teologul și lingvistul Mesrop Mashtots, declarat sfânt ulterior, este inventatorul alfabetului armean și primul traducător al Bibliei în acest nou limbaj.

Multe din aceste informații le aflăm dacă mergem în apropierea centrului Capitalei unde vom descoperi cel mai important locaș de cult armenesc din București, dar și un interesant muzeu. Am profitat de tururile ghidate organizate cu ocazia desfășurării celei de-a cincea ediția a Festivalului Strada Armenească pentru a vizita cele două obiective. Ele se pot vizita oricând, gratuit, dar afli mult mai multe lucruri de la o persoană avizată.

Descoperim cultura și religia armenească pe bulevardul Carol I, complexul arhitectural armenesc fiind cuprins între acest bulevard și strada Armenească, strada Arcului și strada Armand Călinescu. Un punct de reper este hidosul bloc din sticlă și oțel, ars și părăsit, situat în coasta clădirilor armenești.

Biserica Armenească

Armenii sunt creștini, biserica lor apostolică fiind recunoscută în România drept biserică istorică prin Legea cultelor din 1928. Din punct de vedere dogmatic, al ritualurilor religioase și al practicilor bisericești diferențele între ortodocși și armeni sunt minore. Slujbele religioase se desfășoară în limba armeană literară veche, comunitățile cele mai numeroase fiind concentrate în București și Constanța.

Pe locul bisericii de azi exista un locaș de cult armean construit în veacul al XVIII-lea, prăpădit însă într-un puternic incendiu. Între 1911-1912 se construiește actuala biserică, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu (cel care a proiectat și Palatul Patriarhiei și Cercul Militar Național) și sub supravegherea arhitectului constructor Grigore Cerkez. Cele câteva picturi interioare au fost realizate de Petre Troteanu și Mișu Rădulescu în 1915, anul sfințirii. Catedrala are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și repetă modelul catedralei din Ecimiadzin (ro.wikipedia.org/wiki/Cat ... rala_Ecimiadzin) și a celei din fost capitală Ani.

Am admirat biserica din exterior, dimensiunile acesteia fiind destul de mari (30 m x 15 m). Fațadele sunt simple, elegante, singurele decorațiuni fiind brâurile de sub streașină și din jurul ferestrelor. Turla centrală de pe naos „ascunde” o boltă frumos pictată, la exterior, sub turlă se află un fronton având sculptat o frumoasă cruce și un basorelief cu o scenă religioasă.

Pătrundem în pridvorul deschis deasupra căruia se află turnul-clopotniță cu trei nivele. Din această clopotniță s-au auzit pentru prima oară clopotele care vesteau Revoluția Română în zorii zilei de 22 decembrie 1989. Icoana de hram străjuiește ușa de acces, pășim în interior și suntem frapați de asemănarea cu o biserică catolică: bănci de lemn și altarul deschis.

Biserica armeană s-a desprins de cea bizantină în secolele al V-lea – al VI-lea și a păstrat o serie de arhaisme: serbarea Nașterii Domnului pe 6 ianuarie, odată cu Boboteaza, configurația altarului, lipsa iconostasului și delimitarea spațiului dintre preoți și credincioși printr-o balustradă de lemn.

Admirăm rândurile de băncuțe din lemn, câte cinci locuri, frumos ornamentate, la fel și balustrada de lemn care desparte locul sacru de mireni, dotată cu o portiță. Preotul ghid ne vorbește pe scurt despre istoria armenilor în general și istoria bisericii în special. Ramele icoanelor din altar provin din vechea biserică de secol al XVIII-lea, central avem icoana reprezentând „Maica Domnului cu Pruncul în brațe”, în stânga „Sf. Grigorie Luminătorul”, iar în dreapta „Creștinarea regelui Dîrtad de către Sf. Grigorie Luminătorul”. Cea mai veche icoană din biserică este „Maica Domnului și Iisus Hristos între Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Ghevont” și datează din 1782.

Muzeul Eparhiei Armene

În fața bisericii se află o clădire dreptunghiulară cu etaj care poartă numele de Casa Culturală Armeană „Hovsep și Victoria Dudian” care adăpostește biblioteca și muzeul comunității armene. Construcția a fost edificată în anii 1942-1944 pe locul vechii școli armenești (construită pe cheltuiala lui Manuc Bei) prin strădaniile profesorului Hagop Dj. Siruni, cunoscut orientalist și istoric armean (ro.wikipedia.org/wiki/H.Dj._Siruni). Costurile construcției au fost suportate de negustorul de textile Hovsep Dudian. Fațada bogată ornamentată cu motive caucaziene și orientale ne atrage privirile, două medalioane cu personaje învăluite în viță de vie și doi vulturi străjuiesc lateralele clădirii. Felinare din fier forjat cu suporturi reprezentând doi cocoși veghează intrarea.

Intrăm în hol unde primim o broșură despre biblioteca armenească și vedem bustul ctitorului Dudian, operă a lui Oscar Han. În stânga este sala bibliotecii, pereții sunt îmbrăcați cu dulapuri conținând sute de volume vechi, tablouri cu ctitori și peisaje atârnă pe pereți, un fișier vechi și o pendulă, un pian și mai multe mese întregesc mobilierul încăperii.

Încă din 1927 se înființase o bibliotecă a comunității armenești, savantul H. Dj. Siruni contribuind activ la această acțiune. Marele istoric Nicolae Iorga sprijină întemeierea bibliotecii și ajută la cercetarea istoriei armenilor.

Colecția de carte veche armeană cuprinde peste 1000 de volume, din care 400 sunt apărute înainte de anul 1800, iar restul între anii 1801-1850. Privim cotoarele scorojite de vreme, titlurile cu litere armenești încârligate se înșiră una după alta, volume de mari dimensiuni stau așezate pe rafturi. Manuscrisele și cărțile vechi conțin gravuri, xilogravuri, viniete, litere caligrafiate. Câteva manuscrise le vom vedea în muzeul de la etaj.

O scară melc pe pereții căreia se află tablouri și reproduceri după documente vechi ne conduce către sala muzeului. În micuțul hol de la etaj vedem o frumoasă hartă a „Bisericii Armene” realizată după informațiile profesorului Siruni reprezentând răspândirea lăcașurilor de cult și a comunităților armenești din România.

Sala muzeului e destul de mare, dar insuficientă pentru miile de obiecte adunate în aproape un secol. Bineînțeles că piesele de rezistență sunt obiectele de cult utilizate de comunitatea armeană. Am privit cu atenție „perdelele” care au rolul de a despărți altarul de credincioși, exemplare vechi aduse în muzeu de la diverse biserici armenești din țară - scene religioase sunt reprezentate pe aceste pânze. Icoane vechi sunt expuse pe pereți, vitrinele sunt înțesate de obiecte liturgice, argintărie, cărți religioase. Potire de argint, cruci de masă, piese de îmbrăcăminte ale prelaților armeni, mitre, cârje și alte piese cu rol cultic îți atrag privirea. O colecție de covoare stă strânsă într-un colț, nu e spațiu suficient. O parte a sălii conține schițe genealogice ale marilor familii armenești (de ex. Goilav, Buicliu etc.), fotografii de epocă, documente, obiecte personale.

Se impune reorganizarea acestui spațiu muzeal, plin de valori artistice, istorice și religioase. Cred că este necesară identificarea unui nou loc pentru muzeu, cu mai multe camere. Acum, așa cum spunea preotul ghid: „un mileniu de istorie se află într-o singură încăpere”.

Alte obiective din complexul armenesc

În curtea bisericii armenești se află și clădirea școlii Misakian-Chessimian construită în 1926. Adăpostește școala cu predare în limba armeană, birouri ale editurii și tipografiei Ararat, sediu al Uniunii armenilor din România, dar și sediu parohial.

Monumentul Genocidului este amplasat în spațiul verde de lângă biserică – o cruce dantelată în piatră vulcanică (khacikar). Lucrătura în tuful roșiatic e superbă. Crucea a fost așeazată în 2005 cu ocazia comemorării a 90 de ani de la masacrul armenilor din Imperiul Otoman din 1915.

Alt monument este statuia generalului Andranik Ozanian, datând din 1936. Generalul este considerat erou național având în vedere lupta sa pentru independența Armeniei la începutul secolului al XX-lea. (ro.wikipedia.org/wiki/Andranik_Ozanian)

Închei cu un mic monument, situat tot pe latura sudică a bisericii, lângă spațiul verde: cișmeaua lui Șahim datând din 1893.

Am încheiat vizita în complexul arhitectural armenesc din București cu o trecere în revistă pe la standurile organizate cu ocazia desfășurării Festivalului Strada Armenească. Am băut un pahar de bragă rece, într-un colț se vindea cafea la nisip, prăjituri, preparate cu iz armenesc. Celor care doresc să cunoască o mică parte din istoria milenară a comunității armene din România vă recomand să vizitați Biserica Armenească și Muzeul Eparhial din București.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 2980 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI