Casele memoriale Liviu Rebreanu și Ion Minulescu – popasuri pe „Harta senzorială” a Bucureștiului

TIPĂREȘTE

Început neobișnuit de călduros de martie 2017; un comunicat de presă îmi atrage atenția pe un sait – citesc, intru pe saitul dedicat și mă înscriu. Era vorba de un tur ghidat gratuit la ceas de seară prin viața privată a Bucureștiului de altădată, un tur care îmbină cognitivul cu senzitivul, un tur reușit (aveam să trag concluzia la final). Obiectivele vizitate în timpul acestui tur se pot accesa și individual, cu excepția ultimului punct.

Organizat de o asociație culturală, ca parte constitutivă a dosarului de candidatură a Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 (loc câștigat de orașul Timișoara), turul ghidat performativ s-a desfășurat și în toamna lui 2016, dar în jurul altor obiective. Performerul Paul Dunca (revistaarta.ro/ro/author/paul) a fost cel care a ghidat grupul de vizitatori în serile de început de Martie – un adevărat om-spectacol care a reușit să omogenizeze grupul de oameni diferiți și să îi facă să se simtă deosebit. Proiectul continuă și săptămâna viitoare, amănunte găsiți la adresa web hartasenzoriala.com/tururi.

Locul de întâlnire este stabilit în fața Grădinii Botanice, în frumosul cartier Cotroceni. Ghidul apare ca un Zorro modern, o umbră veselă și neliniștită, care ne ștampilează la propriu și ne oferă, la alegere, cuișoare sau cardamon – un prim pas pentru introducerea în senzorialul declarat al turului. Seara a pus stăpânire pe Dealul Cotrocenilor, iar la ora 19.00 grupul de 15 persoane deja era adunat și se înfiripaseră primele conversații. Uniți în jurul portavocii ghidului ghiduș pornim la pas către primul obiectiv situat doar la vreo 200 m distanță.

Casa memorială Liviu Rebreanu-Fanny Rebreanu. Aproape vis-a-vis de poarta impozantă a Palatului Cotroceni, pe b-dul Prof. Dr. Gheorghe Marinescu nr. 19 se află așa-numitul „bloc al profesorilor”, un imobil de raport cu patru etaje construit în 1933. La etajul 2, urcând o scară în spirală (sau cu liftul), în apartamentul nr. 11 se află casa memorială a scriitorului Liviu Rebreanu. Suntem întâmpinați de charismaticul muzeograf Adrian David, custode al colecțiilor, care ne invită în apartament. Pătrundem într-o lume aparte, printre lucrurile personale ale unei familii de intelectuali, înconjurați de un parfum deosebit – suntem îndemnați să mirosim câteva eșarfe impregnate cu mirosul unor parfumuri preferate de Puia-Florica Rebreanu, fiica scriitorului. Holul micuț e tapetat cu lucrări de grafică, după care urmează un living spațios în care admirăm portretele familiei (cele ale mamei și fiicei sunt realizate de Camil Ressu). O vitrină de sticlă ne oferă privirii obiecte care au aparținut lui Puia Rebreanu: păpuși, obiecte de podoabă, diverse vase decorative. Tablouri și alte obiecte de mobilier și decor încarcă toată camera (printre multe altele mi-a plăcut radioul Siemens). Biroul lui Liviu Rebreanu este tapetat cu rafturi cu cărți, tablouri pictate de autori cunoscuți, o canapea și fotolii comode. Biroul propriu-zis e încărcat de obiecte care au fot utilizate de Rebreanu: călimări de sticlă, un prespapier, un ceas micuț de birou, pipe, cuțit pentru scrisori, o interesantă veioză sub formă de bufniță etc. Custodele ne vorbește despre viața lui Rebreanu, despre ipotezele vehiculate în cazul morții (a murit din cauza unei boli incurabile de plămâni – era fumător), despre povestea romanului „Pădurea spânzuraților” (vezi aici: jurnalul.ro/timp-liber/ar ... int-542763.html). Sufrageria ne impresionează prin mobilierul în stil Biedermeier și mulțimea de icoane prezente pe pereți (chiar și icoane pictate pe oglindă). Suntem atenționați asupra pendulei de podea și a unui dulăpior unde se țineau cărțile de joc și caiețelele cu punctaje. Apartamentul și toate obiectele din el au fost donate la începutul anilor '90 Muzeului Național al Literaturii Române de către fiica lui Rebreanu, expoziția memorială deschizându-se în 1995.

Casa memorială Ion Minulescu-Claudia Millian. Alături de locuința lui Rebreanu, se află apartamentul cu nr. 12 – spațiu ocupat de poetul Minulescu. Vizitarea celui de-al doilea spațiu a constituit o surpriză, nu era trecut în programul turului ghidat. Interiorul este cumva mai modern, apartamentul are mai multe camere. Ne adunăm în sufragerie, în jurul unei mese mari unde suntem invitați să gustăm un lichior de cireșe – poetul Ion Minulescu obișnuia să își „prepare” singur băuturile (există expusă o etichetă a unei astfel de băuturi: De vorbă cu cine-mi place. Poem Lichid. Distilat de Ion Minulescu). Casa este un adevărat tezaur de opere de artă: picturi, sculpturi, schițe, desene, cărți și manuscrise, obiecte plastice. Balconul apartamentului dădea către un cămin de fete – era locul preferat de poet pentru a savura cafeaua și țigara de dimineață. Muzeograful ne oferă câteva povești picante din căsătoria deschisă/libertină pe care a avut-o poetul cu soția sa Claudia, artist plastic. Deosebită este partea de apartament unde locuia Minulescu (cei doi soți nu dormeau împreună) care era formată din mici încăperi: birou, dormitor și o mică baie. Drăguțe sunt rafturile cu cărți legate în culori vii dar și obiectele de mobilier bogat decorate. Casa a fost transformată în expoziție memorială încă din anul 1948, ghid fiind chiar fiica lui Minulescu.

Turul trebuie să meargă mai departe, timpul e scurt; vom răspunde invitației muzeografului și vom mai veni și altădată în vizită pentru a ne bucura pe îndelete de informațiile și poveștile oferite. Programul de vizitare este de marți până duminică între orele 10.00-17.00 (vara); tarifele sunt modice, există taxă foto-video.

Palatul Universul. Un autocar modern ne așteaptă în fața imobilului, în difuzoare ascultăm fragmente din știrile prezentate de Puia Rebreanu (a fost crainică la Radio), dar și muzică interbelică. Pe drum aflăm amănunte despre zonele pe care le străbatem; coborâm în fața la Sala Palatului și mergem prin Cișmigiu spre „episodul” din istoria presei românești. Palatul Universul este situat pe str. Ion Brezoianu nr. 23 și reprezintă o clădire realizată de arhitectul Paul Smărăndescu, inaugurată în 1930. Era sediul modern mult visat de directorul celui mai mare ziar din epocă, Universul – Stelian Popescu (enciclopediaromaniei.ro/w ... Stelian_Popescu). Tipografia a cunoscut culmile gloriei în epoca interbelică, apoi a fost naționalizată acolo tipărindu-se Informația Bucureștiului, iar după evenimentele din 1989 ziarul Libertatea și alte asemenea tabloide, în final după o perioadă când s-au scos numai cărți – locul a fost închis definitiv și dezafectat (povești drăguțe găsiți în articolul: edituramateescu.ro/2012/0 ... -epoca-de-plumb). Astăzi, după lucrări de renovare, în Palatul Universul și-au găsit sediul Teatrul Apollo111, o sală de yoga, un bar într-un decor industrial inedit, etc. Deși suntem într-o zi din mijlocul săptămânii pe geamurile luminate observăm mulțimea de oameni care populează spațiile fostei tipografii.

Ghidul ne introduce în holul principal al Palatului Universul, un spațiu îmbrăcat în marmură cu o scară monumentală ce urcă spre etaj. Aici suntem invitați să pătrundem în lumea rotativelor de ziare prin intermediul sunetului care „umple” efectiv spațiul timp de câteva minute (o mostră asemănătoare puteți asculta aici: youtube). Sunetul reverberează și te face să îți închipui uriașa sală în care ziarele ies din tipar; audiția se încheie cu anunțul apariției nr. 2 din „Universul senzorial”, un ziar micuț, dar cald (la propriu) din care primim câte un exemplar.

Ne întoarcem la autocar unde avem parte de altă surpriză. Observasem că în autovehicul erau doar vreo 15 locuri pe scaune fără să fiu atent la lungimea acestuia. Am fost invitați în cea de-a doua jumătate a autocarului unde se află de fapt o sală de ședințe cu banchete comode, masă centrală și geamuri panoramice. Gustăm câte o boabă de cacao și privim centrul Bucureștiului din mersul autocarului.

Casa Racoviță-Cesianu-Miclescu-Florescu. Ajungem în cartierul armenesc, pe str. Popa Rusu, unde vom afla povestea acestei case chiar din partea moștenitorului. Ușa de la intrare în această clădire de început de secol al XX-lea este împodobită cu un vitraliu contemporan care reunește însemnele heraldice ale celor patru familii care au stăpânit imobilul. Fațada din cărămidă, holul spațios, camerele cu tavan înalt, stucaturile refăcute de sub tavan încă emană parfumul de epocă prezent și la alte case/vile/reședințe din zona aceea. Am cunoscut bogata istorie a familiei proprietarului, am privit fotografii vechi de decenii, am admirat servicii de ceai (unul primit chiar de la Vasile Alecsandri), documente și jurnale, un taxiphot (prin care vedeai imagini 3D), invitații de nuntă (printre care și cea la nunta lui Ion L. Caragiale din 1889). În demisolul clădirii își are sediul Teatrul 7.

Concluzii. Bucureștiul ascunde atât de multe lucruri frumoase, povești și legende, întâmplări adevărate, clădiri monument, opere de artă – elemente de viață în definitiv. Sub deviza Privește. Ascultă. Gustă. Miroase. Atinge. Trecutul vorbește neîntrebat am avut parte de un tur ghidat minunat. În proporție de 85% traseul acesta se poate reface și în mod independent, alocând mult mai mult timp fiecărui obiectiv vizitat.

Vă invit să descoperiți Bucureștiul!

---

VIZUALIZĂRI: 1792 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI