Muzeul Holocaustului din Sinagoga Mare

TIPĂREȘTE

Am ajuns la acest muzeu, dintr-o pura intamplare. Fiind in zona Pietei Unirii, am intlanit in drumul meu Templul Unirea Sfanta, care acum adaposteste Muzeul de Istorie a Evreilor din Romania si vizitand acest muzeu, am aflat ca la doar cateva sute de metri, exista si Muzeul Holocaustului. Daca tot trecusera atatia ani si nu il vizitasem niciodata, am zis ca este momentul.

Muzeul isi desfasoara activitatea intr-o sinagoga, Sinagoga Mare, in zona Pietei Sf. Vineri pe str. Vasile Adamache nr. 11.

Intrarea in muzeu nu se face prin poarta din fata intrarii, ci pe una mai mica, aflata in spate si imbracata in iedera. Odata cu mine, au ajuns acolo si doi turisti din Israel, un domn si o doamna. Din schimbul de amabilitati cu care am fost intampinati de dl. muzeograf, am aflat ca mama acelui domn, a fost una din victimele acelor ani de trista amintire, iar el venise sa viziteze locurile natale ale mamei sale.

Muzeograful este un domn in varsta, simpatic si blajin care m-a introdus in atmosfera, incepandu-si povestea cu cateva cuvinte despre lacasul respectiv.

Sinagoga Mare a fost construita intre anii 1845 – 1846 de comunitatea evreilor veniti din Polonia, (evreii askenazi). Pe strada unde a fost construita, au existat alte trei sau patru mici lacase ale cultului mozaic. Se stie ca si casa a unui rabin, poate fi loc de rugaciune si de intalnire a credinciosilor evrei. De cand a fost ridicata si pana in prezent, cladirea a avut parte de multe renovari si reamenajari in functie de nevoi; a fost refacut altarul in 1910, a fost introdusa instalatia electrica in 1915, a fost reparata dupa cutremurul din 1940 si dupa distrugerile provocate de legionari si a fost consolidata in anii '80, intr-o perioada in care multe cladiri au fost demolate pentru a da o noua infatisare centrului Bucurestiului. Din acea perioada sunt si blocurile care o inconjoara. Ca o ironie a sortii, numele arhitectului care a realizat altarul aceastei sinagogi in 1910 este Petre Antonescu; acelasi care a proiectat si Primaria Capitalei, cazinourile din Constanta si din Sinaia, Arcul de Tiumf din Bucuresti si multe alte palate si institutii importante.

In 1992, sinagoga a fost transformata in muzeu, la propunerea dl. Moses Rosen sef rabin, acelasi care s-a ocupat si de deschiderea Muzeului de Istorie a Evreilor din Romania.

Ca aspect, acum are un aer neo clasic, nu este nici prea simpla, dar nici excesiv de decorata. Desigur atat la exterior cat si inauntru, exista elementele de baza ale unei sinagogi; hexagrama – steaua lui David si tabletele ce contin legiile lui Moise. Academia Romana a declarat sinagoga, monument al arhitecturii romane. In cei peste 160 de de viata, sinagoga a vazut multe; a vazut evrei fericiti, a fost martora la multe casatorii si evenimente placute din viata comunitatii, dar a si plans alaturi de cei napastuiti in pogrom si in holocaust.

Desi a fost transformata si in muzeu, sinagoga isi pastraza in continuare si rolul de lacas de cult.

La interior am fost placut impresionata de decoratiunile bogate. Cel mai mult mi-a placut tavanul boltit si frumos decorat. De jur imprejur exista un balcon la care nu am urcat dar de unde sunt convinsa ca interiorul se vede si mai bine. Balconul este din loc in loc luminat cu candelabre mici dar elegante. In centrul tavanului atarna un superb candelabru rotund, o adevarata opera de arta, care imprastie o lumina calda, linistitoare. In centru, sunt doua randuri de banci pentru credinciosi. De obicei pe aceste banci stau barbatii, iar femeile participa la slujbe stand la etaj. Dar cand sunt putine femei prezente, pe randul din stanga stau barbatii si pe randul din dreapta, stau femeile, ascunse vederii barbatilor, de perdele.

Dupa ce m-am familiarizat cu interiorul, ghidul m-a condus spre exponatele muzeului.

Pe peretii laterali, sunt expuse in panouri documente care vorbesc despre progrom si holocaust. Pentru ca impactul sa fie si mai puternic, totul este inlantuit simbolic de un sir de sarma ghimpata.

Lungul sir al exponatelor, incepe cu cele referitoare la participarea evreilor la razboaiele Romaniei (Razboiul de Independenta si Primul Razboi Mondial). Sunt expuse copii ale brevetelor de merit primite ca recunostinta.

Domnul muzeograf, mi-a facut un tur complet al sinagogii, ba mai mult am urcat impreuna cu el, sus, la altar, acolo de unde rabinul tine slujbele. Pentruca pe panouri, copiile documentelor sunt mai mult decat explicite, el mi-a povestit si altceva, decat ce as fi putut citi singura. Au fost povesti triste, care mi-au mers la suflet si care ma faceau sa oftez mereu. Si tinea mereu sa imi spuna ca desi ce vad eu acolo sunt copii, ... sunt copii ale documentelor oficiale; sa nu cred nici o clipa ca sunt simple scrisori, intre evrei, care ar putea sa denigreze fara motiv oficalitatile romane din perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial.

Sunt multe documente – scrise sau fotografii – care explica ce si cum s-a dsfasurat pogromul.

Pentru cine nu stie, pogrom inseamna totalitatea masurilor rauvoitoare, de hartuire, de defaimare, de umilire fizica si psihica, de distugere sau confiscare a bunurilor si de maltratare a oamenilor ce fac parte dintr-o minoritate. Toate aceste masuri se pot incheia in cazuri nefericite si cu moartea membrilor acelei comunitati minoritare.

Holocaust este cuvantul sinonim pentru genocid sau mascacru, cu mentiunea ca se refera doar la exterminarea evreilor in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, ca masura a regimului national-socialist condus de Adolf Hitler, cunoscut ca "solutia finala a problemei evereiesti ".

Pana la jumatatea sec. XX, evreii nu aveau o tara; fizic nu exista un pamant care sa poarte numele de Israel. Acest lucru s-a realizat abia in 1948. Pana atunci, ei erau raspanditi in toata lumea, in comunitati, care de cele mai multe ori convietuiau pasnic in cadrul popoarelor care le erau gazda. La noi, datorita Proclamaţiei de la Islaz (1848) care stipula emanciparea evreilor şi drepturi politice pentru "compatrioţii de orice credinţă" si datorita firii prietenoase si tolerante a romanilor, pana in 1940 evreii au fost bine integrati in sociatatea romaneasca. Doar ca a venit un moment in care regulile scrise sau nescrise ale bunei convietuiri, nu au mai fost respectate si a inceput masacrul.

Cum cele mai mari si mai multe comunitati evereiesti erau in Moldova si in Bucuresti, acolo s-au si intamplat cele mai multe nenorociri.

Scopul acestui site (si al rw-ului meu) nu este o analiza politica sau istorica a intamplarilor. Nu este nici locul si nici eu nu sunt omul pregatit in acest domeniu, ca sa analizez ce motive au avut conducatorii nostri pentru a lua acele masuri inumane. Dar nici nu poate fi negata existenta lor. Sunt acolo, in muzeu, dovezi ca lacasurile de cult le-au fost distruse, (fotografii cu Sinagoga Mare vandalizata si cu Templul Spaniol distrus) dovezi ca ratiile lor de alimente, erau mai mici decat ale romanilor, (primeau doar 100g. de zahar fata de 500 g. cat primeau romanii crestini de ex.) ca li se interziceau multe lucruri in timp ce crestinilor nu.

La fel de adevarat este ca alaturi de evrei, au avut parte de aceleasi suferinte comunistii si tigani... dar nu lor le este dedicat acest muzeu.

Conform documenteleor vazute de mine in muzeu, primul pogrom a fost cel de la Dorohoi din anul 1940. Ca a fost facut de buna voie de "ai nostrii ", sau ca li s-a impus acest lucru intr-un moment al istoriei cand nazismul tulbura linistea Europei... asta nu stiu si nu e traba mea sa judec. Dar am aflat vizitand acest muzeu ca 150 de evrei au fost omorati intr-o singura noapte acolo (oficialitatile au admis doar 50 de morti).

Motive se gaseau sau se inventau. Fiecare "calau " avea motivul sau; sa fure o pereche de cercei de la o femei si apoi sa o ucida, sa jefuiasca o pravalie, sau mai stiu eu ce...

In anul urmator, a fost randul Bucurestiului sa indolieze comunitatea evereiasca. Motive militare sau politice, au stanit valul de jafuri si crime. Evreii au fost maltarati, umiliti si persecutati si in afara de cei ucisi, ceilati s-au vazut nevoiti de frica, sa isi cedeze casele, afacerile si bunurile personale pentru a scapa cu viata. Dovezi ale acestor situatii jalnice se pot vedea in muzeul despre care va vorbesc. Primele care au fost jefuite au fost sinagogile; in afara de jefuirea celor gasiti inauntru, si a bunurilor de valoare din lacasele de cult, una din marile griji ale legionarilor, era sa arda orice hartie, orice document, sa se steraga urmele si datele oficiale ale comunitatii evreiesti. In sinagoga din str. Atena nu au fost doar jefutii; locu s-a transformat in centru de tortura pentru cateva zile.

In Bucuresti, in perioada 1942 – 1944 au fost confiscate nu doar averile personale ci si imobile comunitare; case de rugaciuni, temple, scoli, aziluri de batrani, spitale si dispensare si cimitire. Evreilor le-a fost interzis sa isi ingroape mortii. Cateva din institutiile ce au apartinut evreilor functioneaza si astazi, unele cu alt nume; Spitalul Caritas, Hotelul Continental, sediul Ambasadei SUA, Hotelul Bulevard si multe altele.

Dupa jumatate de an, a fost randul Iasi-ului sa fie scaldat in sangele evereilor, cand maresalul Antonescu a dat ordin armatei romane sa curete Iasiul de jidani. Cei care nu au fost omorati in primele zile, au fost incarcati in vagoane de marfa si "plimbati"cateva zile cu usile incuiate, fara apa si fara hrana pana mai mult de jumatate din ei au murit, iar restul si-au pierdut mintile ori s-au imbolnavit grav.

Pogrom a fost la Dorohoi, (in Moldova), la Iasi, Galati si la Bucuresti. In Nordul Transilvaniei, "problema " a fost altfel abordata; evreii au fost trimisi in lagare naziste.

Nu va puteti imagina cata durere pot transmite niste documente, niste fotografii. De la un panou la altul, cate un nod mic mi se punea in gat... si nod dupa nod, tristetea punea stapanire pe mine. La un moment dat, muzeograful m-a intrebat ceva si in prima secunda nu am putut raspunde. Abia dupa ce am inghitit in sec, si mi-am dres glasul, am fost politicoasa si am raspuns. M-a privit o ochii blajini si m-a intrabat daca imi pot imagina cum se simte el, intre aceste dovezi, cand si el a trait in acele vremuri si cand familia lui a avut de suferit in acei ani? Cu siguranta ce imi imaginez eu, este departe de realitate.

Printre exponatele muzeului am vazut copii dupa acte legislative antisemite din vremea maresalului Antonescu, legi care noua astazi, ne vine greu sa credem ca au existat vreodata.

Iata cateva lucruri interzise evreilor; ocuparea de functii publice, dobandirea de proprietati, cariera militara, de avocat si de notar, sa fie negustori, sa fie gazetari sau editori de carti si ziare, sa detina aparate de radio, actorii sa joace in teatrele romanesti, sa fie arondati la o farmacie etc. De asemenea le era interzis sa dobandeasca nume romanesti.

Legat de interdicia actorilor de a mai juca in teatrele romanesti si de a mai juca in propria lor limba pe o scana romaneasca prin contibutia dl. Baraseum a luat fiinta in acei ani de cosmar, Teatrul Evreiesc de Stat, in Bucuresti. Atunci, in cladirea construita de el, cladire ce initial ar fi trebuit sa fie o clinica medicala, s-au facut modificarile necesare si cladirea a devenit teatru. Interesant este ca a fost singurul teatru evreiesc ce a functionat in toata perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial. Pretul acestei "libertati artistice " a fost mare, dar cu siguranta comunitatea evreiasca a considerat ca merita sa il plateasca, dim moment ce au facut-o. Pana in 1948 cand teatrul a fost nationalizat, a purtat numele proprietarului sau.

Prin aceste acte legislative, statul urmarea excluderea populatiei evereiesti, din marea masa a populatiei romane, introducand o distinctie clara intre "romanii de sange " si " cetatenii romani ".

In conceptia legislatiei lui Antonescu, botezul, trecerea la crestinism, nu putea schimba " destinul sangelui mozaic "; cu alte cuvinte, crestinarea nu ii salva pe evrei de la pogrom.

Aceste legi avea ca scop, purificarea si roamanizarea " societatii noastre pe de o parte, si pe de alta, alinierea la legislatia nazista...

Primele care au fost "curatate de evrei "prin interzicerea prin lege ca acestia sa detina terenuri arabile, fanete, livezi, vii sau orce alt teren au fost satele.

A urmat apoi confiscarea bunurilor comerciale si industriale care au trecut in proprietatea statului. Au existat si legi in domeniul sanitar, care interziceau medicilor crestini sa ingrijeasca bolnavi evrei si medicilor evrei li se ingradeau atat de mult drepturile profesionale, incat nu mai puteau profesa decat in cadrul comunitatii evreiesti.

A urmat apoi romanizarea tuturor angajatilor, indiferent de domeniul de activitate. Asta insemna ca evreii nu mai puteau fi angajati.

La finalul acestor proceduri legislative puse in aplicare, urma ca practic evreii sa nu aiba nici cea mai mica sansa le existenta; lipsa unui loc de munca le elimina si cele mai mici sanse de castigare a unor sume oricat de mici de bani cu care sa supravietuiasca. Aceste nedreptati le dovedesc evreii cu documente si de cate ori au avut prilejul, au cerut daune in numele celor oropsiti sau omorati in acei ani.

In muzeu, urma apoi zona dedicata Transnistriei si ororilor de acolo, intamplate odata cu deportarea evreilor. Dar prea multa durere adunasem in suflet din cate vazusem si ascultasem pana atunci, incat am trecut mai repede peste acea perioada.

Vizita la muzeu nu este o mare incantare; nu exista exponate frumoase, opere de arta sau macar obiecte care sa te duca cu gandul la activitati placute, cu exceptia unei vioari salvata de cineva, care a supravietuit in Transnistria si a unei pianine donata mult mai recent de un alt evreu.

Este un muzeu al tristelor amintiri, important pentru toti evrei, dar deschis publicului larg, de orice confesiune, pentru a putea afla oricine, ca aceste lucruri s-au intamplat cu adevarat.

Concluzia mea este ca din pacate istoria se repeta de parca nu am puteaa invata nimic din greselile altora.

Primii au fost egiptenii care au dus in sclavie evreii; au urmat romanii, care i-au cucerit si inca odata i-au facut scavi si cel mai recent, nazistii... care cu alte nume si sub alte pretexte au facut cam acelasi lucru... sau mai rau.

Ma gandesc ca daca fiecare om, ar vedea in viata lui macar un film documentar sau ar citi macar o carte cu acest subiect... si daca fiecare om s-ar pune macar o data in viata, pret de cateva minute in locul acelor napastuiti... daca si-ar inchipui ca printre ei ar fi putut fi o ruda sau un prieten drag... atunci nimeni nu ar mai avea cruzimea sa repete aceste lucruri.

Cand al Doilea Razboi Mondial s-a terminat, cand lucrurile au reintarat in acea liniste si in a acea normalitate a zilelor de pace, dupa ce evreii s-au asezat in tara lor, cei care au scapat cu viata si urmasii celor ucisi, au cerut ca cei care i-au persecutat sa isi ceara scuze in mod public international. Si multi au facut-o.

Ce nu am stiut pana la acesta vizita, este ca negarea Holocaustului este ilegală în 17 tari: Austria, Belgia, Canada, Cehia, Franta, Elvetia, Germania, Israel, Lituania, Liechenstein, Luxemburg, Polonia, Olanda, Romania si Slovacia.

Guvernul Romaniei a decis ca data de 9 octombrie (cand in 1941, a inceput deportarea evreilor din Bucovina in Transnistria) sa fie desemnata "Ziua Nationala a Holocaustului".

Muzeul are intrarea libera de marti pana sambata, intre orele 9-13.

---

VIZUALIZĂRI: 5430 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI