Monumente istorice și spirituale - Top 5 biserici bucureștene

@tata123:

Interesant / inedit clasament.

Ai atasat informatii pretioase ca de obieci si niste poze de exceptie. Multumesc ca mi-ai (re) deschis ochii si pentru Bucuresti.

Felicitari pentru articol, am nevoie uneori sa ma traga cineva de maneca sa imi arata pe unde calc in fiecare zi.

DA!

Nu m-am gândit niciodată la un astfel de clasament.

Felicitări!

Excelente impresii și minunate fotografii. Și când te gândești câte comori stau ascunse, îngrămădite între blocuri...

Ce să mai adăugăm la lista asta atît de atent întocmită, în care ai luat în seamă atîtea criterii, de la istorie și arhitectură la valoarea picturii... Puțini au asemenea cunoștințe complexe despre bisericile din București, încît să le poată integra într-o evaluare de acest gen. Ce putem însă bănui cu grad mare de certitudine este că Stavropoleos, Bucur sau Krețulescu se găsesc în topurile personale ale tuturor.

Eu nu cunosc așa bine bisericile prin prisma valorii lor culturale. Acum vreo 20 de ani, cînd am început să bat orașul cît de des puteam, în căutare de locuri noi, care să mă surprindă, am ajuns repede la concluzia că cea mai bună cheie de descifrat orașul era găsirea bisericilor sale. Ele erau singurul reper omniprezent, coerent, de organizare a teritoriului, într-un oraș care deja își cam pierduse personalitatea, și își pervertise identitatea „locală”, a cartierelor (vechile mahalale fuseseră uniformizate, nu li se mai cunoșteau granițele, în schimb exista noua identitate a mega-cartierelor de beton, cîntată și de trupele de rap - Sălăjan, Pantelimon, dar evident existentă deja în conștiința locuitorilor).

În 97, chiar la apariție, am citit „București, un oraș între orient și occident” de Dana Harhoiu, o arhitectă care încerca să demonstreze că Bucureștiul nu a fost un sat devenit oraș, ci a fost conceput de la început ca oraș, dar nu după regulile occidentului, nici ale orientului, ci unele proprii Țării Românești. (Din păcate Dana Harhoiu abia a început studiul, și a plecat dintre noi, iar care e soarta ideii ei astăzi nu știu; ar fi urmat o serie de studii mai aprofundate pe care nu știu dacă le-a mai abordat cineva). Așa am descoperit ideea bisericilor (parohiilor) ca centre de mahalale, noduri ale unei rețele după care se dezvolta orașul, și pentru mine asta a rămas partea interesantă a bisericilor din București pînă în ziua de azi. Adică nu le văd prin prisma valorii lor culturale, ci mai degrabă prin cea a importanței comunitar - urbanistice, iar elementele care mă atrag la ele sînt amplasarea și arhitectura. Am probabil privirea deformată în sensul ăsta. Așa că primul aspect care mă atrage la o biserică bucureșteană este amplasarea. De la ea plec cu gîndul apoi la viața de odinioară a mahalalei respective, îmi imaginez evenimentele banale ale ulițelor, eroii locali, înmormîntați în curte și tot așa.

Prin urmare m-au atras mereu bisericile - surpriză, pe care le descoperi unde nu te aștepți, sau bisericile care încă păstrează o atmosferă rurală, avînd în jurul lor o curte și fiind înconjurate de case (iar cu cît sînt mai în centru, cu atît mai interesante), sau bisericile - reper, clădite voit într-o epocă modernă ca să puncteze peisajul, sau bisericuțele mici, de cartier mărginaș, sau cele cu elemente interesante de arhitectură.

Așa că pot înșira și eu niște preferințe personale, rînduite mai ales după amplasare.

Din categoria surprizelor cred că cea mai notorie ar fi Sf. Gheorghe Vechi (întîmplător chiar centrul orașului, după teoria Danei Harhoiu, care amplasează geometric marile mănăstiri și alte repere ale orașului în jurul ei, iar apoi demonstrează cum mutarea centrului la Sf. Gh. Nou a dislocat toată schema). Tot pe acolo era pitită, pînă de curînd, bisericuța Răzvan (azi vizibilă bine). Sau biserica bulgarilor. Astea fiind exemple „originale”, căci în ultimele decenii mutarea unora, sau mascarea lor cu blocuri, a mărit numărul bisericilor ascunse.

Din categoria celor cu curți mari în jur, sau măcar cu un ambient pitoresc bine conservat, aș pomeni biserica Silvestru, a cărei clopotniță mă mir că a fost tolerată pînă în zilele noastre (cîndva se putea circula pe sub ea), dar agresată azi de un (util) centru de îngrijire a bătrînilor, care i-a umplut spațiul verde, Ceauș Radu, Lucaci, Popa Nan (de fapt toată zona Călărașilor - Matei Basarab - Popa Nan - Traian furnizează surprize destule), Precupeții Noi (care îți răsare în față aproape în mijlocul străzii, la doi pași de Piața Romană), Pitar Moș, Broșteni (pe Cuza Vodă), Icoanei, Mavrogheni, Popa Tatu etc. Unele din aceste cartiere încă mai au un farmec liniștit, patriarhal.

La biserici - reper am în vedere Sf. Elefterie Nou, Domenii (Cașin), Sf. Nicolae Vlădica (din dosul Patriarhiei), cea de la Piața Muncii, îmi imaginez că așa era și Spirea Nouă, biserici construite deja după noile reguli urbanistice, ca simboluri arhitectonice ale capitalei, care să puncteze anumite intersecții sau piețe.

Mai ziceam și de marginile orașului. Aici avem și biserici mari (ca în Bazilescu sau Chitilei), dar mai ales mici lăcașuri de importanță locală, cum ar fi cele din Ferentari, probabil cel mai rural cartier (încă) al orașului.

În afară de astea, mă atrag mici detalii, cum ar fi porticul de pe fațada bisericii Sf. Ecaterina (de lîngă Facultatea de Teologie), și de fapt cam toată silueta acelei biserici îmi place, ca și amplasarea ei, jumătate în drum. Pe multe biserici de altfel nu le percep ca întreg, ci doar de la nivelul străzii, din singurul unghi posibil. Sau Sf. Spiridon Vechi (reconstruită), pentru amplasarea sub nivelul străzii și pisania în limba arabă. Sau Slobozia, pentru crucea ridicată de Leon Vodă peste un mormînt comun, în urma unor bătălii duse pe acolo cînd zona era o pădurice în afara orașului.

Evident am o mențiune specială pentru Sf. Ilie Gorgani, probabil cel mai pitoresc amplasament, la concurență cu Bucur (din păcate nu la fel de vizibilă ca Bucur), pe o mică colină, înconjurată de case, cu un șir de trepte ce urcă pînă la biserică.

Alta o am pentru cele cîteva încinte de mănăstiri păstrate în miezul orașului, Radu Vodă, Antim, chiar și Patriarhia (deși cu intervenții făcute chiar de capii bisericii - vezi noua intrare în palat, întreaga colină încă respiră destul de liber).

Iar altă mențiune o acord bisericii catolice pe pe Bălcescu (italiană), care mă fascinează încă de la vîrste preșcolare, cînd îmi aduc aminte cum o priveam din troleibuz ca pe un OZN aterizat de prin altă țară între blocuri, în centrul orașului.

Lucrul de care îmi pare rău este că nu am fotografiat toate aceste colțuri de oraș atunci, la finele anilor 90, cînd le descopeream pe rînd, și cînd încă își conservau ambientul.

Rămîne să ne luăm cu toții, cînd sîntem în pană de idei, ca ținte de plimbare aceste mici repere reprezentative ale orașului nostru.

@abancor: Mulțumesc pentru aprecieri și pentru ecoul acesta atât de bine scris care, cu puține adăugiri, ar putea constitui un articol în sine. Ipoteza lansată de arhitecta Dana Harhoiu cred că are un sâmbure de adevăr (vezi și articolul de aici: ziarullumina.ro/o-ipoteza ... acru-13617.html), ideea înființării vechilor mahalale fiind susținută și de istorici cunoscuți, ca de ex. Constantin C. Giurescu: primele mahalale se constituie în jurul unor biserici înălţate în vecinătatea Curţii domneşti: Sf. Gheorghe Vechi şi Nou, Stelea, Sfântul Ioan cel Mare, Sfinţii Apostoli, Enei ş. a. (ziarullumina.ro/oameni-si ... esti-19053.html). De altfel, biserica (unde se școleau și copii din împrejurimi) și prăvălia/cârciuma au constituit adevărați poli de dezvoltare a comunității care s-a așezat/închegat în jurul lor.

Aș mai aminti, în legătură cu zone vechi ale urbei de pe Dâmbovița, biserica Sf. Voievozi – Grivița ori biserica Buna Vestire și Sf. Nicolae – Cărămidarii de Sus (lângă CET Grozăvești; își păstrează încă aerul rural). Aș menționa și impunătoarea biserica Sf. Nicolae - Amzei, recent restaurată. Sunt atât de multe lăcașuri de cult încât clasamentul s-ar extinde la cel puțin 25 de monumente religioase.

Pe la biserica Silvestru am trecut tot prin ianuarie-februarie și pot să îți confirm că este deschis accesul pe sub turnul-clopotniță care dă în str. Olari. „Turnul cu ceas” din 1879 a reușit să reziste timpului și vremurilor.

@Dan&Ema: „Comori” de tot felul stau ascunse în locuri unde nici nu gândești că ar putea exista ceva valoros. Timp suficient și bună dispoziție - elemente care trebuie să fie prezente pentru a porni la drum și a descoperi lucruri frumoase. Mulțumesc pentru aprecieri.

@dalumian: Clasamentul e subiectiv și constat că poate fi îmbunătățit continuu, lista ajungând la circa 20-30 de edificii religioase valoroase din multe puncte de vedere. Mulțumesc pentru ecou.

@Lucien: Am umblat câteva ore în acele zile în care zăpada acoperea Capitala pentru a surprinde imagini frumoase. Doar prin lectură, documentare și plimbări pe teren putem descoperi zone și obiective inedite. Mulțumesc pentru aprecieri.

@tata123: Da, ar merge niște reviewuri despre locuri inedite de plimbare. Iar dacă mergi prin zonele alea duminca, poți să prinzi atmosfera liniștită de care zic.

Știu că se trece pe sub clopotnița de la Silvestru, dar pînă acu vreo 15 ani se putea trece și cu mașina.

Știu Cărămidarii de la Grozăvești, într-adevăr un colțișor de mahala rămas într-un peisaj industrial. Uite alta frumos așezată într-o curticică surprinzătoare, în centru: Sapienței. Și Batiștei are o amplasare frumoasă, și Visarion Vechi, o biserică cu o soartă stranie, demolată pe jumătate, avînd astfel o apariție ciudată, se „termină” prea repede, și care dormitează într-o curte pe Căderea Bastiliei.

În fine, să pomenim și de biserica Buna Vestire de la Curtea Veche, care din cîte știu este cea mai veche din București. Și probabil la un moment dat a fost și cea mai importantă (uite că și ăsta ar fi un criteriu de clasificare, dar deja am scris prea mult).

Articolul ăla e singurul de pe net despre Dana Harhoiu, din cîte am căutat și eu. În carte chiar are niște schițe în care suprapune diverse scheme de orașe ideale peste harta Bucureștiului, își expune coerent ideile (atît cît pot eu să judec, care nu sînt nici istoric, nici arhitect).

Nu știu dacă ai Atlasul-ghid apărut pe la finele anilor 90 „Istoria și arhitectura lăcașurilor de cult din București”, în 3 volume, o lucrare impresionantă, alcătuită de mai mulți arhitecți, cu date cuprinzătoare despre absolut toate bisericile, capelele și orice altă formă de lăcaș de cult (sinagogi, case de rugăciune, inclusiv temple masonice) care există sau au existat în București, cu ilustrații, planuri, scurt istoric, descriere arhitecturală etc. Volumul 1 are vreo 200 de pagini de hărți, tabele și considerații generale, volumul 2 are vreo 500 de pagini și se ocupă de toate bisericile și capelele ortodoxe, iar volumul 3 are vreo 350 pagini despre celelalte culte. Îți zic asta ca să știi ce conține fiecare, în caz că vrei să ți le iei de la vreun anticariat (dacă nu le ai). E un efort uimitor, un volum mare de date strînse și de vizite la fața locului.

Eu eram în perioada căutărilor, și eram deja exasperat că epuizasem toate sursele de informații, așa că începusem să indexez eu toate bisericile de care știam într-un caiet, ca să am toate informațiile la un loc, încercînd să copiez și amplasarea pe hartă în diferite epoci (aveam niște hărți vechi), cam cum face Radu Oltean în albumele publicate cu poze vechi, cînd arată, atunci și acum, unghiul pozei și ce se vede. Atunci am dat la librăria de la Dalles (acolo găseai pe vremea aia tot ce era interesant) de Atlasul ăsta, volumul 1, nou apărut, ca un răspuns la căutările mele. Evident, am abandonat și munca de indexare în caiet, mai bine decît ce făcuseră autorii atlasului nu aveam ce să fac. Abia după cîțiva ani au apărut și celelalte volume.

Așa că recomand oricui interesat atlasul respectiv, este cea mai completă sursă tipărită de informații.

@abancor: Lăudabilă inițiativa ta (indexarea) și interesul pentru istoria Bucureștiului. Cunosc existența Atlasului menționat, nu l-am achiziționat. Îmi doresc să cumpăr multe cărți despre Capitală (și nu numai), la anticariate descoperi o mulțime de lucrări interesante. Din păcate spațiul insuficient și existența Internetului mi-au mai „barat” această dorință (însă nu renunț la a simți fizic paginile unei cărți și mirosul cernelii tipografice).