Bucur Ciobanul – întemeiator al așezării omenești și ctitor al bisericii?

TIPĂREȘTE

Motto: Acolo e leagănul cetății – Nicolae Iorga

Legendele care se țes în jurul unui loc cu rezonanțe istorice sau privind construcția unui monument sunt mai mereu încărcate de un farmec aparte. Memoria populară a transmis legenda uneori pe parcursul a mai multor secole, sâmburele de adevăr fiind învelit în numeroase felii descriptive și împodobit cu adăugiri specifice epocilor străbătute de legendă. Este rolul cercetătorilor din diferite domenii să încerce să „descoase” aceste învelișuri, să iscodească vechile documente scrise ori să dezvelească mărturii arheologice.

Redau mai jos varianta cea mai cunoscută a legendei lui Bucur Ciobanul, asimilat în popor drept întemeiator al orașului București de azi, dar și al bisericuței de pe malul râului Dâmbovița. Ea a fost publicată în 1898 într-o Carte de citire pentru școlile primare rurale, manual elaborat de Alexandru Odobescu și V. Gr. Borgovan: A fost odată un cioban pe care îl chema Bucur. El trăia numai cu nevasta, cu copiii, cu câinii și cu turma sa de oi, într-un loc pustiu. Alți oameni pe acolo nu se aflau. Pe acel loc erau dumbrăvi cu umbră deasă, livezi cu pomi roditori și iarbă multă și moale. Pe acolo curgea și o gârlă, cu apă bună de băut. Bucur Ciobanul și nevasta și copiii lor găseau acolo, tot ce le trebuiau. Oile aveau unde să pască și de unde să se adape. Pentru sine și pentru ai săi, Bucur și-a clădit într-o livadă o colibă încăpătoare... Oameni din locuri depărtate au aflat cât de bine trăia Bucur Ciobanul în moșioara sa. Ei au venit la dânsul și cu voia lui s-au adăpostit pe lângă el. Au venit de pretutindeni tot mai mulți și mai mulți și s-au așezat acolo. Și-au făcut și ei bordee și căscioare, împrejurul colibei lui Bucur. Unii au fost ciobani; alții s-au apucat de pescărit; alții de vânătoare și alții de plugărie... Astfel, împrejurul bordeiului lui Bucur, încet cu încet, s-a făcut un sat, satul lui Bucur Ciobanul. Într-o zi, Bucur Ciobanul așa a grăittovarășilor săi: - Aide, fraților, să ne clădim aici și o sfântă biserică. Toți l-au ascultat cu mare bucurie și îndată au ridicat pe un delușor, tocmai la margine gârlei, o bisericuță... Satul lui Bucur, zi cu zi s-a tot mărit, până când mai pe urmă a ajuns să fie un târg, căruia i-a zis Bucuresci. Astfel se spune că s-a întemeiat Bucuresci-ul nostru de astăzi.

De ce nu ar exista o urmă de adevăr în această istorisire? Există destule exemple de personaje care au pus bazele unor așezări umane, în locuri geografice favorabile, sate care de cele mai multe ori au preluat numele întemeiatorului. Din secolul al XIX-lea au existat preocupări pentru deslușirea enigmei ce stă în spatele legendei lui Bucur Ciobanul. Mulți sunt cei care au analizat și au emis ipoteze felurite: B. P. Hașdeu, Domenico Caselli, Grigore Tocilescu, C. I. Ionnescu-Gion, Dimitrie Papazoglu, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga.

Așezare. Bisericuța care străjuiește azi malurile betonate ale râului Dâmbovița este „prinsă” între două blocuri de beton și sticlă, o oază de spiritualitate și verdeață situată deasupra zgomotului citadin, la înălțimea oferită de cele 33 de trepte de acces. Cei care frecventează Mănăstirea Radu Vodă cunosc și mica bijuterie religioasă numită Biserica Bucur Ciobanul așezată la nr. 33, pe strada Radu Vodă. Cu mijloacele de transport în comun se ajunge de pe Bulevardul Mărășești, coborând din tramvaiele liniei 23/27 ori autobuzul liniei 312 la stația Pasaj Mărășești. Deplasarea cu autoturismul oferă două căi de acces: dinspre Splaiul Independenței ori Bulevardul Mărășești (str. Radu Vodă este cu sens unic dinspre Pasajul Mărășești spre Piața Unirii).

Scurt istoric. Revenind la cele scrise mai sus, legenda și ipotezele cercetătorilor, în ultimii ani au mai fost adăugate câteva piese la marele puzzle al istoriei bisericuței lui Bucur Ciobanul. Vlad Țepeș este cel de la care avem primul document scris care menționează „cetatea București” în 1459. Urmașul său, domnitorul Radu cel Frumos, stabilește sediul scaunului domnesc în această cetate ridicată nu e mult timp pe malurile mlăștinoase ale râului Dâmbovița (de unde și numele inițial de Cetatea Dâmboviței). Este posibil ca acest „castru” să fi fost ridicat lângă așezarea umană întemeiată de Bucur Ciobanul, care trebuie să fi avut și un loc de închinare dedicat divinității – acea bisericuță de lemn existentă în tradiția populară. Descoperirile arheologice din anii 2007 conduc către ipoteza existenței unei biserici de zid construită în secolul al XV-lea, ulterioară celei de lemn. Arheologii au scos la lumină, cu câțiva metri mai jos decât nivelul actual, o boltă din cărămizi de epocă, fragmenete de zid și chiar câteva trepte formate din pietre de moară – posibile urme ale bisericii de la 1416. Am avut inspirația de a trece cu mulți ani în urmă pe la biserica Bucur Ciobanul când încă aceste trepte (pietre de moară) erau vizibile și am făcut câteva fotografii. Azi lespezile de piatră au fost acoperite pentru conservare, ele fiind situate chiar în „vârful” treptelor actuale de beton.

Actualul lăcaș de cult a fost construit în prima jumătate a secolulul al XVII-lea, între 1632-1645 fiind utilizat ca paraclis al Mănăstirii Radu Vodă, apoi bisericuță-bolniță a ansamblului monastic. Refăcută în secolul al XVIII-lea, bisericuța a adunat în jurul ei mormintele călugărilor de la Radu-Vodă (în urma cercetărilor arheologice s-au descoperit cărămizi inscripționate din secolul al XVIII-lea). Restaurată de mai multe ori, despărțită de ansamblul monastic din cauza lucrărilor edilitare, biserica Bucur Ciobanul capătă înfățișarea de azi în urma lucrărilor de prefacere din perioada 2007-2009.

Descriere. Poziționarea pe colina de circa 7 m înălțime față de trotuar face din acest mic lăcaș de cult o imagine imposibil de șters din fața ochilor, chiar dacă e încorsetată de înaltele construcții din stânga și dreapta. Ziduri de piatră și cărămidă frumos rânduită delimitează curtea bisericii de viața zbuciumată a orașului-capitală. În partea stângă ne atrage privirea arcada în ochiul căreia este amplasat clopotul care trebuie să facă față glasului suratelor sale mai mari din mănăstirea alăturată. Biserica cu hramul Sfinților Atanasie și Chiril ai Alexandriei (prăznuit la jumătatea lunii ianuarie) se remarcă prin simplitatea ei, prin silueta zveltă și culoarea albă a pereților. O scară centrală ne conduce către pridvorul bisericii, dar putem alege și cele două bretele laterale care ajung pe platforma pavată cu piatră din fața lăcașului de cult. Spațiile verzi cuprinse între aceste scări și alei sunt pigmentate vara de culorile trandafirilor, iar iarna de albul imaculat al păturii de omăt. Câțiva arbori, unii mai bătrâni, alții mai tineri, umbresc platforma din vârful colinei, câteva bănci de lemn te îndeamnă la contemplare, un spațiu de aprins lumânări construit în ton cu zidul împrejmuitor este amplasat în stânga curții.

Înconjurăm lăcașul alb, admirăm ancadramentele de piatră ale ferestrelor înguste și decorațiile simple ale pereților (stâlpi și acolade în relief). Pe acoperișul de șindrilă al bisericuței se înalță o singură turlă luminată de patru ferestre și un drăguț acoperiș rotund. Pridvorul imită modelul vechilor case de negustori din mahalalele bucureștene: stâlpi de lemn susțin arcade sub formă de acolade. O frumoasă ușă sculptată de stejar facilitează accesul în biserică, ușă înconjurată de un ancadrament de piatră decorat cu motive vegetale și vegheată de icoana de hram.

Compartimentarea interioară este realizată prin aceiași stâlpi simpli de lemn și arcade-acoladă; mă frapează lumina interioară, pereții albi acoperiți ici-colo cu icoane de lemn oferă un aspect luminos spațiului eclezial interior. Iconostasul de la 1705, restaurat, se ițește ca o pată de culoare pe fondul pereților albi. Observăm că pe lângă ușile împărătești există doar o singură ușă diaconească în partea stângă a catapetesmei (ca la biserica Mănăstirii Sf. Nicolae din Predeal – vezi impresii). O grindă de lemn este amplasată deasupra altarului, culoarea închisă a lemnului sugerând vechimea în timp a edificiului de cult. Interesante sunt și stranele: solide bucăți de lemn verticale de care sunt atașate băncuțe mobile. Am întrerupt clipele de liniște schimbând câteva cuvinte cu femeia care stătea în spatele unui birou-pangar; am achiziționat câteva vederi și am ieșit din micuțul lăcaș de cult.

Dacă pașii vă poartă vreodată prin zona Mărășești ori la mănăstirea Radu Vodă, nu ezitați să urcați cele 33 trepte până la biserica Bucur Ciobanul. O liniște neașteptată și o lumină nebănuită vă vor întâmpina pe colina unde bisericuța cu aer rural veghează de câteva sute de ani.

Iat-o dar acoperită cu de brad șindrilă nouă,

Va suna chemând la rugă al bisericuței clopot – poetul Vasile Militaru.

---

VIZUALIZĂRI: 1835 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI