Schitul Darvari – spiritual și cultural în mijlocul orașului

TIPĂREȘTE

În mijlocul Bucureștiului, într-un cartier de case, se află un micuț așezământ religios, necunoscut chiar și multor bucureșteni. Este o zonă istorică în care găsim: Parcul Grădina Icoanei (deschis în 1873), Școala Centrală (apărută la 1851 sub denumirea „Pensionul domnesc de fete”; clădirea actuală datează din 1890, arhitect fiind Ion Mincu), Biserica Icoanei (atestată în secolul al XVII-lea), Muzeul de artă „Vasile Grigore - pictor și colecționar”.

Acces. Ansamblul religios Schitul Darvari este situat pe strada cu același nume, la nr. 3. Se ajunge ușor din b-dul Nicolae Bălcescu urmând str. C. A. Rosetti, apoi Maria Rosetti. Mai greu cu locurile de parcare, străzile și trotuarele fiind destul de înguste.

Scurt istoric. În 1834 boiernașul Mihail Darvari cumpără o parcelă de teren în spatele Bisericii Icoanei și construiesc o biserică de lemn având trei hramuri: Învierea Sfântului Lazăr, Sf. Împărați Constantin și Elena (soția căminarului avea prenumele Elena), Sf. Arhangheli Mihail și Gavril (patroni ai boierului). Pentru a completa zestrea bisericii ctitorii ridică și câteva chilii și un zid împrejmuitor. La scurt timp aici se înfiripează o obște de călugărițe care rezistă doar până în 1865, după Legea secularizării averilor mănăstirești.

Nu trec mulți ani și ctitorii oferă clădirile schitului drept adăpost și loc de popas în București pentru călugării atoniți de la Schitul Podromu. Schitul cunoaște o perioadă de înflorire religioasă și culturală, aici înființându-se chiar o mică editură.

Între anii 1933-1934 biserica schitului capătă înfățișarea actuală, o îmbinare reușită a stilurilor arhitecturale oltenesc și muntenesc, în urma susținerii financiare a generalului Mihail Darvari, nepotul ctitorului. În epoca comunistă lăcașul de cult a fost închis, biserica devine parohială; viața religioasă de mănăstire se reia în 1996. În ultimii 25 de ani au avut loc lucrări de restaurare și refacere care au condus la imaginea de azi a ansamblului monahal.

Vizita la mănăstire. Venim dinspre parcul Grădina Icoanei, admirăm frumoasa fațadă a Școlii Centrale, cotim dreapta pe strada Schitului Darvari și ne oprim în fața unei porți care izolează viața mănăstirii de tumultul lumesc al laicilor. Biserica schitului ocupă aproape tot spațiul central al curții, alei și mici spații verzi înconjurând lăcașul de cult. Corpul alb este „spart” ici-acolo de ancadramentele frumos lucrate ale ferestrelor și ușilor, iar în registrul superior sunt pictate o serie de icoane în ocnițe, flancate de două brâuri zimți de fierăstrău. În curte o cruce de piatră încrustată cu litere slavone stă mărturie peste timpuri. În fața intrării vestice se află și un foișor de vară, deasupra căruia se zărește turla Bisericii Icoanei. În interior ești învăluit de cromatica caldă a picturilor și de auriul iconostasului; portretele ctitorilor, alături de cei doi copii, sunt înfățișate în biserică în straiele secolului al XIX-lea; o raclă aurită împodobită cu personaje religioasă poartă fragmentele a 40 de sfinți. Pe timpul verii pridvoarele chiliilor sunt pline de flori curgătoare, o veche cișmea se află printre tufe de trandafiri. În stânga intrării se află pangarul și librăria mănăstirii care continuă tradiția culturală a așezământului religios.

Recomand o vizită la acest mic ansamblu mănăstiresc urban dacă pașii vă poartă pe străzile cu iz interbelic și sufletul vă îndeamnă spre o rugăciune. O insulă spirituală, ascunsă în spatele zidurilor albe, îi așteaptă pe cei care caută o clipă de liniște.

Dar schitul, - și aici este minunea – păstrează adăpostit de zidul ei alb un crâmpei din viața de altădată, de pe vremea când pe aici nu era decât pădure. Nu-ți vine să crezi că numai cinci minute după ce ai coborât dintr-un „palace” în care oamenii mișună ca într-un furnicar, poți totuși să intri pe poarta care duce numai spre credință – scrie „Ilustrațiunea Română” din 1933.

---

VIZUALIZĂRI: 4408 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI