Biserica Domneasca, cea mai veche biserica din Bucuresti

TIPĂREȘTE

locatia; Curtea Veche

Pentru ca in centrul Bucurestiului sunt o multime de biserici vechi, monumente istorice, m-am intrebat intr-o buna zi care este cea mai batrana dintre ele si raspunsul a fost Biserica Domneasca de la Curtea Veche. Ii mai trecusem pragul cu cativa ani in urma, dar acum m-am dus sa o vad din nou; sa o privesc cu alti ochii, sa ii patrund mai bine tainele si misterul, asa cum faci cu o carte buna pe care o recitesti dupa ani, cand devii mai intelept.

In una din zilele libere, m-am urcat si masina si dupa ce am ajuns in zona, m-am invartit mult si bine pana am gasit un loc de parcare.

Curtea Domneasca a Tarii Romanesi, a Bucurestiului sec. XIV, cea ridicata pe vremea lui Mircea cel Batran, era compusa dintr-un palat - Palatul Voievodal, o biserica - Biserica Buna Vestire, cunoscuta acum sub numele de Biserica Domnesca, din cladirile cu cancelariile domnesti, din saloanele de primire si de servit masa, din odaile de odihna, camarile, pivnitele, casele servitorilor si grajdurile. Dupa mai bine de trei sute de ani, cand totul a fost mistuit de flacarile nemiloase ale unui incendiu, a fost construita din cenusa celei vechi, o Noua Curte Domneasca. Din toata maretia de altadata, acum mai poate fi vazuta biserica si Palatul Voievodal ce acum se prezinta ca Muzeul in aer liber Curtea Veche. Mandria acestor constructii din care cele mai multe sunt doar ruine este biserica. Se vede treba ce ceva sfant se gaseste in ea, daca de cate ori a fost distrusa de cutremure, de incendii sau pur si simplu de batranete... de tot atatea ori a fost reparata si restaurata. Cu siguranta ca "acolo sus... cineva" vrea cu toata taria ca aceasta biserica sa mai dainuiasca multa vreme.

Biserica Domneasca de la Curtea Veche este usor de gasit, in centrul Bucurestiului, in spatele hanului lui Manuc. In curtea ei amenajata ca un micut parc, cu flori si cu banci, am vazut cateva pietre funerare de pe la 1835.

Asa cum este firesc, am stat cateva minute bune si am admirat-o de jur imprejur. Este deosebita; nu seamana cu alte biserici vechi, mici si relativ simple. Se vede ca a fost altfel; ca statutul de biserica de curte domneasca a impus sa fie mult mai mare si mai frumoasa. Poate nu a fost asa in primii ani cand a fost paracliser domnesc, dar incet incet a capatat o maretie care a facut-o unica in peisajul bucurestean. Primele lucruri care o scot in evidenta sunt marimea si tencuiala exterioara.

Mesterii care au lucrat la ea s-au inspirat din maretia bisericilor bizantine, dar nu au lasat-o doar cu piatra sau caramida la vedere, ci au alternat randuri de caramida cu randuri tencuite, incat acum chiar si inzilele inorata asa cum era cea in care am trecut eu pe acolo, pare mangaiata de Soare. Cumva, aspectul ei ma duce cu gandul la Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Arges. La cornisa, cateva randuri de caramida, delimiteaza zidaria de acoperis si ies putin in relief, iar efectul obtinut, este unul reusit. Acoperisul bombat at bisericii se continua lin, firesc, cu turla aflata deasupra naosului, ca si cum nici o alta forma sau dimensiune nu ar fi mai potrivita decat cea pe care mesteri necunoscuti noua, au ales-o. Totul este intr-o placuta armonie, int-run joc de linii si culoare ce m-au dus cu gandul la o haina veche boiereasca, de catifea buna, pretioasa, fara a avea nevoie de podoabe, valoroasa doar prin material si croiala.

Aproiindu-ma mai bine de zidurile ei, o clipa am vrut sa o ating; sa simt ceva din viata ei lunga si de cele mai multe ori zbuciumata; sa imi transmita ceva din taria oamenilor care i-au trecut pragul si in zile de sarbatoare dar si cand necazurile ii apasau si cand aveau nevoie de reculegere inaintea unei decizii de viata si de moarte pentru ei si pentru tarisoara pe care o conduceau.

Caci e mare lucru sa realizezi ca pe cativa metrii patrati, voievozi, domnitori si domnite, oamenii de care a depins nu o data viata acestui popor, au lasat mandriile personale la usa si au ingenunchiat cu smerenie, toti cu ochii catre icoane si catre Dumnezeu, cerandu-le sa le dea intelepciunea de a trece cu bine peste toate incercarile vietii.

Aici in acesta biserica, au fost unsi domnitorii Tarii Romanesti; aici jurau ca vor face tot ce le sta in putinta sa isi conduca bine tarisoara si poporul. Aici boieri mari si mici jurau (unii drept altii stramb) credinta domnitorului. Aici se legau casatorii si tot aici fii si fiice de domn si de boier primeau sfantul botez. Aici in zilele de duminica multumeau cerului pentru bucatele de pe masa si se rugau pentru iertarea pacatelor. Aici, in aceasta biserica erau primiti reprezentantii ortodoxiei din Europa si aici asistau la slujbe soli altor popoare veniti cu ganduri bune la noi.

Toate aceste lucruri importante din viata unui om, toata credinta si speranta pe care si-o puneau in cele sfinte nu s-au petrecut doar odata, nu doar intr-o viata de om. Peste 440 de ani a fost la fel; multe generatii au urmat acelasi ritual. Incepand cu domnitorul Mircea Ciobanul care in anul 1559 a ridicat biserica impreuna cu Doamna Chiajna, continuand cu fiul lor, Petru cel Tanar care a pictat si infrumusetat biserica abia ridicata si care a sprijint clerul prin legi si ajutoare banesti. Petru cel Tanar l-a ajutat pe Diaconul Coresi sa tiparesca si sa respandeasca in toata Tara Romanesca primele carti tiparite in limba romana. Tot el a stabilit in 1560 ca hramul bisericii sa fie "Buna vestire" la 25 martie.

Dupa ei au urmat zeci de domnitori, care cu voia boerilor, cu voia turcilor, cu ajutorul domnitorilor moldoveni sau cu alte ajutoare au urcat pe tronul tarii, au trait in aceiasi curte domnesca, au avut familii si copii si toti, buni sau rai, o data sau de mai multe ori in viata au jurat credinta in fata lui Dumnezeu in acesta biserica.

Cum sa nu ma impresioneze un loc atat de incarcat de istorie? Caci pana la urma, la doi pasi de zidurile ei, era curtea domneasca in care se legau si de dezlegau destinele Tarii Romanesti? Cum sa nu ma imporesioneza aceasta biserica, cand stiu ca inaintea mea, Mihai Viteazul, Gheorghe Ghica (primul dintr-un lung sir de oameni de seama care au marcat viata noastra) Serban Cantacuzino, Matei Basarab, Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti sau Constantin Brancoveanu au trecut pe acolo?

Dupa atatea ganduri de respect si admiratie, am trecut pragul bisericii, nu inainte de a afla ce scrie pe pisania aflata deasupra intrarii; si anume ca pe la 1715 Stefan Cantacuzino a schimbat usa de la intrare cu una mai mare, ca a facut frumosul portal de la intrare si a a inzestrat biserica cu multe obiecte de valoare; carti icoane si alte odoare. Multe obiecte daruite de el exista si acum in patrimoniul bisericii. Tot el a fost cel care a zugravit biserica la exterior asa cum este ea acum.

Am stat de vorba cu preotul bisericii si de la el am aflat o multime de lucruri. El mi-a spus cand si cine a pictat biserica; prima pictura a fost facuta la porunca lui Petru cel Tanar, fiul intemeietorului, a doua in vremea lui Stefan Cantacuzino si a treia de un profesor de desen de la liceul "Sf. Sava".

Am vazut caci au fost restaurate, potretele ctitorilor, Mircea Ciobanul si Doamna Chiajna, aflate undeva in stanga intrarii, si ale lui Stefan Cantacuzino si a doamnei Pauna care au fost primii ce au facut o restaurare ampla a bisericii.

Alaturi de mine, era un japonez, probabil turist, sau student la noi, care asculta cu interes (nu imi este clar daca intelegea ceva sau doar din respect asculta, caci nu a scos nici un cuvant) povestea preotului si din cand in cand nu uita sa fotografieze tot; cm cu cm.

Din toate povestile auzite, despre cine, ce si cand a mai donat ceva bisericii, despre cum si cine a distrus-o (incendii, invadatori, cutremure) si despre cine si cum a lucrat la restaurarea ei am retinut cateva lucruri. Dupa marele incendiu din anul 1847 care a parjolit Bucurestiul si care pe langa multe case, acareturi, hanuri si pravalii a transformat in scrum si Biserica Sf. Anton aflata in apropiere, Biserica Domneasca, a preluat si hramul si numele celei arse. Multi credinciosi folosesc acest al doilea nume primit, cand vorbesc de Biserica Domneasca. Dupa incendiu, ce a mai putut fi salvat din biserica arsa a fost mutat in cea nedistrusa de flacari si in plus a mai fost inzestrata cu odoare scumpe aduse din Rusia.

Un lucru ce scapa multor oameni este ca dupa marele cutremur din 1977, care a zdruncinat si Biserica Domneasca, ea a fost imediat reparata si consolidata (lucrarile au durat cinci ani). Tot de la preot am aflat ca din cele peste 260 de biserici care erau in Bucuresti inainte de '89, au fost daramate 16, cele care au stat in calea construirii bulevardeleor largi si a blocurilor noi. Si tot de la el am aflat ca cel putin in ultimii 400 de ani, si alte biserici au disparut din Bucuresti distruse de incendii, invadatori cutremure si de noii proprietari ai mosiilor care doreau sa "curete" terenul, pentru alte constructii, sau pur si simplu nu mai vroiau sa cheltuiasca banii pentru renovarea unora prea vechi sau subrezite.

La interior, acum trecerea din pronaos in naos se face direct, totul parand o singura incapere mare, dar a fost o vreme cand cele doua erau separate de un zid iar trecerea se facea printr-un gol, ca cel prevazut pentru o usa.

Cele mai valoroase (prin vechime) obiecte de cult, nu sunt la vedere, dar picturi si icoane noi, stau alaturi de cele batrane de sute de ani, intr-o frumoasa legatura a prezentului cu trecutul. Zidurile vechi contrasteaza cu covoarele si candelabrele noi; sistemul de iluminat electric da speranta de viata lunga icoanelor si frescelor care nu se vor mai afuma din cauza lumanarilor si cartile vechi cu file chinuite de vreme, lasa in zilele de slujba locul celor noi.

Este unul din locurile de rugaciune, in care chiar simti un fior ca iti strabate corpul; este acea sfintenie a locului dovedita in timp.

Curtea domneasca este acum un loc civilizat, placut oricarui om care este in trecere prin zona sau pentru orice turist curios sa vada o particica mica din istoria noastra. Eu exceptia unui caine care m-a cam speriat cu latratul lui, nimic nu tulbura locul acum. Nimic din forfota specifica unei curti domnesti, nimic din poruncile date de boieri si din zumzetul treburilor facute de slugi, nu se mai aude. Doar liniste si pace...

---

VIZUALIZĂRI: 3631 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI