Biserica Kretulescu

TIPĂREȘTE

Tot romanul care a trecut prin centru Bucurestiului a vazut macar o data in viata, Sala Palatului si Palatul Regal, actualul Muzeu National de Arta. La fel mi s-a intamplat si mie. Dar niciodata, timpul s-au curiozitatea nu m-au facut sa ii trec pragul micutei biserici aflata in apropiere, pana... pana intr-o zi.

Este vorba despre Biserica Kretulescu. Este o bijuterie extrem de veche a arhitecturii brancovenesti si o farama de istorie a neamului nostru, in forma ei cea mai curata, asa cum arata ea cand oamenii ctitoresc ceva durabil in dorinta de a se apropia de Dumnezeu prin fapte si prin ganduri...

De nenumarate ori am trecut pe langa aceasta biserica, stiam ceva, dar parca nu suficient despre trecutul ei, despre ctitorul ei si despre oamenii celebri si importanti care si-au legat intr-un fel sau altul o parte din viata lor, de aceasta biserica.

In drum spre ea, cand eram hotarata sa aflu cat mai multe lucruri interesante, ma intrebam daca voi gasi pe cineva care sa stie si sa fie si dornic sa impartaseasca cu mine, o farama din istoria Bucurestiului si a bisericii. Ma gandeam ca cel mai potrivit at fi chiar preotul bisericii; dar oare voi gasi pe cineva acolo? Si am avut noroc. De fapt nu a fost vorba de noroc, caci in fiecare zi, preotul parorh, profesor Dr. Vasile Raduca poate fi gasit la biserica. Biserica este nu doar un lacas bisericesc ci poate fi considerat un fel de muzeu in miniatura, dedicat crestinismului din sec. XVIII.

Dupa ce am studiat-o si fotografiat-o de jur imprejur, am intrat si cu rabdare si interes, i-am ascultat povestea.

In 1714 Constantin Brancoveanu a fost arestat impreuna cu toata familia de turci, dus la Constantinopol (Istanbul) si executat alaturii de cei patru fii ai sai. Ceilalti membrii ai familiei sale si ma refer in primul rand la fiica sa Safta si sotul ei logofatul Iordache Kretulescu au fost tinuti in surghiun in Istanbul, timp de patru ani.

In prima jumatate a sec. XVIII, in timpul celei de a doua domnii (din cele sase cate a avut in total) a lui Constantin Mavrocordat, logofatul sau vornicul cum i se mai spunea, Iordache Kretulescu, s-a intors acasa impreuna cu familia si ca semn de multumire catre Dumnezeu ca au scapat cu bine din acea grea incercare a vietii lor, au hotarat ca in curtea mosiei sa ridice o biserica trainica din caramida. A ridicat aceasta biserica cu hramul Sfintilor Mihail si Gavril si al Adormirii Maicii Domnului intre anii 1720-1722.

Tara Romaneasca si Moldova, au avut intre 1711 – 1821 domnitori nu alesi de boierii romani, ci numiti de Inalta Poarta a Imperiul Otoman care era cu ochii pe noi cu cu mainile intinse sa incaseze biruri. Si ca sa fie siguri ca nu le vom face prea mari probleme si ca vom avea domnitori credinciosi turcilor, acestia timp de o suta de ani, au trimis si numit domnitori fanarioti. Fanari era un cartier al Istanbului, unde intr-o scola speciala erau pregatiti din randul mari aristocratii grecesti stabilita la Constantinopol (Istanbulul de azi) viitori dregatori de rang inalt. Acolo, in acea vestita scoala, tinerii aristocrati, invatau arta diplomatiei, invatatu sa fie viitori ambasadori ai imperiului si nu in ultimul rand, domnitoti supusi si devotati Sultanului. De acolo si in aceste conditii, a venit sa conduca Tara Romaneasca Constantin Mavrocordat.

Scapat din mainile turcilor, dar si "reeducat "de acestia Iordache Kretulescu devine logofatul lui Mavrocordat. Mosia lui se afla la margine de Bucuresti, in locul ce se numea "Putul cu zale " in vecinatatea Podului Mogosoaiei (actuala Calea Victoriei), in jurul biserii despre care vorbeam.

In sec. XVIII, se obisnuia ca langa biserici sa fie ridicate si hanuri. Acolo inflorea negotul, acolo era loc de intalnire a mai marilor tarii sau a negustorilor veniti de departe, acolo se legau sau se rupeau prietenii si afaceri profitabile... cu voia si cu apararea lui Dumnezeu. Asa au facut si Kretulestii; au ridicat un han.

Dupa moartea logafatului, sotia sa s-a ocupat in continuare de afacerile familiei si la moartea ei, le-a lasat mostenire copiilor toata averea, avand grija sa specifice ca acestia sa aiba grija si de biserica, si sa o inzestreze mereu cu cele de trebuinta.

Daca in timpul vietii celor doi ctitori, in biserica au fost cununati, botezati, unii chiar inmormantati, multi membrii ai familiei, in schimb logofatul Iordache Kretulescu si sotia sa Doamna Safta au fost ingropati in Catedrala Mitropolitana – actuala Catedrala Patriarhala.

In jurul bisericii, alaturi de han, mai erau liveazi si case, care au fost desfiintate si demolate in 1812 cand a fost construita casa stolnicului Dinicu Golescu, casa care avea sa devina Curtea Domneasca si ulterior resedinta lui Carol I.

Desi a avut pe langa zilele bune si multe zile negre, biserica, restaurata, consolidata si renovata de nenumarata ori, are acum exact aceeasi forma si marime ca in primii sai ani de viata. Un singur lucru difera; daca dupa construire, biserica era tencuita si la exterior, acum este placata cu caramida aparenta care mie personal imi place... ii da un aer de "foarte vechi ". Biserica are o turla care se ridica deasupra naosului si o clopotnita care este deasupra pronaosului. Ambele sunt octogonale si ferestrelel lor inguste si inalte, ii dau un aspect suplu, si inalt. Pe langa intrarea principala, mai exista o intrare laterala, pe unde diaconul poate ajunge direct la locul sau in biserica.

Pentru ca a fost destul de avariata de cutremurele din 1815 si 1838 care au zdruncinat Bucurestiul, familia Kretulescu a incredintat in 1859 lucrarile de renovare unui arhitect austriac, care... s-a gandit el (si a primit acordul familiei) ca bisericii i-ar sa mult mai bine pictata in ulei, intr-un stil modern – occidental, care nu avea nici o legatura cu stilul brancovenesc original. Din acelasi motiv, atunci au inchis pridvorul.

Intre anii '34 - '39 biserica a fost restaurata si adusa la forma initiala, singura diferenta fiind ca nu a mai fost tencuita la exterior.

Apoi a urmat o perioada grea; in anii comunismului a fost de doua ori trecuta pe lista bisericilor ce ar fi trebuit demolate, dar cu sprijinul nu stiu cui, a reusit sa ramana intreaga, in picioare. Din 1986 si pana in 1990 a fost inchisa.

Dupa redeschidere prin grija si staruinta preotul parorh, profesor Dr. Vasile Raduca a mai avut parte de o consolidare si de o renovare. Chiar cand am fost eu, se instala o noua centrala termica si se schimba sistemul de incalzire.

Biserica Kretulescu, mi-a placut; este ca o bijuterie veche, valoroasa, pe care daca o ai, iti vine mai mult sa o tii in palma si sa o admiri, decat sa o porti.

Pridvorul bisericii este unul deschis, sustinut de zece coloane simple si se mandreste cu pictura originala, scoasa la lumina dupa ultima renovare. Remarcabil lucru daca ne gandim ca au trecut peste ea aproape trei sute de ani. Cum biserica este construita in cel mai pur si autentic stil brancovenesc, dovedeste si braul lat de la exterior. Deasupra lui, o multime de micute si inguste arce aparente, creaza o iluzie optica, de mare inaltime.

Cat am stat in biserica de vorba cu preotul, am privit indelung picturile murale. Multe din ele sunt cele realizate de pictorul Gheorghe Tatatrescu pe la 1860 si au avut parte de reconditionari usoare, mai exact a fost curatat fumul facut de miile de lumanari aprinse in atata amar de vreme. De acest lucru s-a ocupat cu multa pricepere si rabdare Dl. Romeo Andronic si echipa sa.

Pe pereti, de jos si pana pe cupole si tavan, sunt infatisate mute scene si pilde biblice. De asemenea in biserica exista cateva icoane, mari din argint. Pe peretele din dreapta dupa ce se intra, este fresca ce infatiseaza intrega familie a logofatului Iordache Kretulescu, ctitorul bisericii.

Daca aveti drum pe acolo, puteti sa ii treceti pragul si daca nu este ora de slujba. Veti vedea o bijuterie brancoveneasca care arata cat se poate de bine si este primitoare. Este inconjurata de un parc cu alei, banci si cativa copaci, care sunt o pata de natura in centrul Bucurestiului.

---

VIZUALIZĂRI: 1892 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI