GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
TIPĂREȘTEDespre Mănăstirea Chiajna și trista ei poveste auzisem de mult. Văzusem chiar și un documentar la televizor care m-a impresionat profund. Se spunea acolo că pentru a ajunge la biserica ruinată a fostei mănăstiri trebuie să escaladezi mormane de gunoaie și de putreziciuni, să-ți croiești drum printre bălăriile înalte cât omul și să faci față haitelor de maidanezi pripășiți acolo, apropape de groapa de gunoi. Toate acestea la un loc m-au făcut să am o reținere în a merge acolo. În plus, alte și alte priorități îmi modificau necontenit lista de opțiuni turistice.
În iarnă, am făcut turul Bucureștiului pe Centura de fortificații vizitând câteva forturi. Când am plecat de la Fortul Chitila, apropiindu-ne de Chiajna, ghidul a amintit că și aici mai este un fort. Fortul 18. De asemenea, a pomenit în treacât și de Mănăstirea Chiajna, lăcașul ruinat, de atâta vreme părăsit, căruia îi aflasem istoria de la televizor.
Zilele trecute, povestind despre bisericile ruinate pe care le-am văzut în ultima vreme, o prietenă m-a întrebat: "Dar, la Chiajna ai fost? Este atât de aproape de București și tu cauți ruine prin alte părți? Avem și noi ruinele noastre. Lucrurile s-au mai schimbat în ultima vreme la Chiajna, așa încât poate faci un drum până acolo!" Și, … am făcut!
Cum am ajuns la Mănăstirea Chiajna
Ruinele bisericii fostei mănăstiri se află la marginea cartierului Giulești-Sârbi, într-o pustietate, aproape de calea ferată București-Craiova. Din capitală, pe Calea Giulești, mergând mult și cu ocolișuri, se poate ajunge la Cimitirul Giulești-Sârbi, dincolo de care mănăstirea - situată pe o mică înălțime - aproape că se vede. Pentru a scurta drumul ocolit, urmând indicațiile GPS-ului, noi am continuat pe Drumul Săbăreni, pentru ca în cele din urmă să ajungem din nou în Calea Giulești, la una din porțile cimitirului. Aici, mașini parcate și… drum înfundat. Întrebat, un localnic ne-a îndrumat mai bine decât un GPS: "Înapoi și de trei ori stânga până la betonieră. O s-o vedeți!"
În apropiere de stația de betoane, singura construcție mai răsărită din zonă, totodată un bun punct de reper, din șoseaua asfaltată se desprinde către stânga un drumeag șerpuit, pietruit și nu tocmai bun. Există și o modestă săgeată indicatoare care te trimite pe acel drum, la Mănăstirea Chiajna, dar trebuie să fii foarte atent ca s-o poți observa.
Mănăstirea Chiajna - scurt istoric
De ce se numește Mănăstirea Chiajna? Nu știu! E treaba istoricilor să dezlege misterul. Eu pot să spun doar că legendele locale atribuie numele mănăstirii localității lângă care se află, iar localitatea se numește Chiajna după numele Doamnei Chiajna - soția domnului Țării Românești Mircea Ciobanul, fiică a lui Petru Rareș și nepoată a lui Ștefan cel Mare. Cum se face că trăind în sec. XVI, Doamna Chiajna (vezi Wikipedia) a dat numele unei așezări înființate după aproape două secole, iarăși nu știu.
Mai credibilă îmi pare versiunea conform căreia denumirea satului ar putea veni de la o altă doamnă Chiajna, soția vornicului Cernica Știrbei, proprietarul moșiei pe care s-a întemeiat așezarea în sec. XVIII (prima atestare documentară a satului Chiajna datând din 1787). Tradiția populară spune că biserica părăsită de lângă cartierul Giulești-Sârbi ar fi fost începută de doamna Chiajna. Dar, care doamna Chiajna?
Construcția bisericii Mănăstirii Chiajna - lăcaș de mari dimensiuni pentru acea vreme (43 m lungime, 18 m înălțime și 1-2 m grosime ziduri) - a început în vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) și a fost finalizată în timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni (1786-1790). Meşterul sas Johannes Rathner este cel care a proiectat edificiul religios de la Chiajna. Se știe că în 1792 biserica era funcțională, dar în timpul epidemiei de ciumă a fost părăsită. Legenda spune că însuși Mitropolitul Cozma al Țării Românești și-ar fi găsit sfârșitul bolnav de ciumă, chiar în această mănăstire.
S-a crezut atunci că biserica este blestemată. Clopotul cel mare a fost aruncat în apele revărsate ale Dâmboviței ceea ce a atras și mai mult mânia atotputerniciei. Legenda, pierdută în adâncimile vremii, spune că preoții nu au slujit niciodată acolo. Înainte de a fi sfințită, pentru că între zidurile sale puternice s-au refugiat localnicii îngroziți de teama năvălirilor otomane, crezând că biserica este o fortăreață, turcii au bombardat-o. I-au provocat mari stricăciuni, dar nu au reușit să o distrugă total. Sfântul lăcaș a rămas în picioare până în 1977, când marele cutremur de la 4 martie i-a doborât turla și o parte din ziduri.
De-a lungul timpului se pare că au fost mai multe încercări de a se restaura monumentul ruinat de la Mănăstirea Chiajna, dar biserica a rămas în continuare o ruină. O ruină frumoasă și impozantă.
Ce am văzut la Mănăstirea Chiajna
Am trecut de poarta modestă a mănăstirii străjuită de chipurile sfinților ocrotitori, apoi am parcat în spațiul larg din stânga bisericii ruinate. Parcarea era liberă la ora sosirii noastre acolo.
Din vechiul ansamblu monahal de la Chiajna se mai păstrează numai o parte din biserica mare, ale cărei ziduri crăpate încă mai dăinuie sub apăsarea vremurilor cu ierni grele și a trepidațiilor la trecerea fiecărui tren pe șina din apropiere.
Anul 2004 a adus ruinelor bisericii Mănăstirii Chiajna un binemeritat loc pe lista monumentelor istorice ale municipiului București. Astăzi ruinele sfinte nu mai zac în gunoaie și nu mai sunt expuse vandalizării. Un gard de sârmă ocrotește monumentul ținându-l la distanță de alpiniștii care își exersau talentul pe zidurile ruinate, înalte, de grupurile de tineri care aprindeau focuri în incintă și-i mâzgăleau pereții, precum și de scormonitorii în gunoaie care-și aflau adăpost temporar aici. Atât pentru protejarea monumentului care a fost curățat, cât și pentru protejarea celor care - eventual - ar dori să exploreze ruinele mai de aproape, în prezent accesul în interior este interzis. Lăcașul ruinat, vechi de mai bine de 200 de ani, poate fi văzut și fotografiat doar de la distanță.
Am fotografiat și eu și am privit rănile deschise ale vechii biserici. În zi de vară, cei câțiva trandafiri înfloriți de lângă zidurile coșcovite sunt ca un balsam de frumusețe și de mireasmă. Din turnul năruit la cutremurul din 4 martie 1977 se mai păstrează doar baza. Acoperișul este surpat, iar la înălțime, pe ziduri, crește și înflorește iarba. Găurile din pereții care abia dacă mai păstrează urme de tencuială vorbesc de robustețea construcției cu ziduri groase de 1-2 metri. Forma și aspectul exterior al edificiului permit refacerea cu ochii minții a ceea ce ar fi trebuit să fie biserica vechii Mănăstiri Chiajna.
Trebuie să amintesc și faptul că - ignorând orice pericol de surpare - un căluț și câteva capre pășteau în pace pe zona verde din jurul bisericii ruinate, înconjurată de gard.
Înainte de vizita noastră la Chiajna, aflasem că în aprilie 2011 biserica ruinată, abandonată vreme îndelungată, a fost luată în grija Bisericii Ortodoxe Române. Nu știu ce se preconizează în legătură cu vechiul monument, dar în stânga ruinelor, în plan secund, viața monahală a reînviat. O nouă clopotniță și o frumoasă biserică de lemn, în stil maramureșean, precum și câteva construcții administrative au apărut acolo de curând.
În biserică am găsit doi călugări care se osteneau la curățenie. Scoteau covoarele, schimbau apa în vasele cu flori… Ne-au permis să intrăm și chiar să fotografiem. Noul lăcaș din lemn este foarte frumos. Aproape că ești surprins de amploarea, de luminozitatea spațiului interior, precum și de frumusețea picturii care acoperă fiecare colțișor. Catapeteasma aurie sporește impresia de lumină. Cine nu a fost acolo, cu greu își poate imagina că în locul pustiu, din apropierea gropii de gunoi Rudari, lângă construcţia monumentală care stă să cadă, a apărut un lăcaș frumos care cheamă credincioşii la rugăciune.
Noul lăcaș de la Mănăstirea Chiajna cinstește hramurile "Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul" - zis și Hozevitul şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni".
Concluzii
Mănăstirea Chiajna este un punct de interes și frumusețe. Dacă vă aflați în preajmă, vizitați sfântul lăcaș care vă va primi cu aceeași bucurie indiferent dacă este sau nu program de slujbe. Prin grija vrednicilor monahi de acolo totul este frumos, împodobit cu multe flori. Pomii tineri, la început de rod, deocamdată fac puțină umbră, dar simpaticele animale care pasc în îngrăditura bisericii ruinate vor fi o desfătare pentru copii. Și eu m-am bucurat când toate au venit la gard vrând parcă să mă salute. Le-am fotografiat și vi le arăt și vouă.
Singurul aspect mai puțin plăcut este drumul pietruit, cu denivelări.
Trimis de iulianic in 05.08.18 15:07:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitări că ai făcut drumul până acolo! A meritat.
Așa ruină, cum e, se vede că a fost o biserică splendidă la vremea ei. O fi fost și pictată pe afară! Niciun colțișor de frescă, nimic?
Mă uitam la poze, este așa de contrastant aspectul de ziduri groase, solide dar părăginite și deteriorate cu picturile în culori vesele și vii, ale ”nepoatei” de alături, mică, subțire, fragilă, abia în creștere.
Mulțumesc! Acum una ”plânge”, alta ”râde”.
Rog așteptați...
@mihaelavoicu: Nu știu dacă vechea biserică a fost pictată pe dinafară. Nu am găsit nici o informație în acest sens. Nici n-am stat prea mult de vorbă cu cei doi călugări care erau într-o continuă deplasare cu treburi. În interior, atât cât am putut vedea, nu există nici o urmă de frescă. De altfel, nici tencuială nu mai este. Peste tot se văd doar cărămizi, goluri ale ușilor și ferestrelor și ierburi care cresc pe ziduri.
Într-adevăr, este o mare diferență între cele două biserici. Cea nouă, foarte nouă, uimește prin luminozitate și prin coloritul viu al frescelor. Se vede că e terminată de curând. Nu știu ce se intenționează cu vechea biserică. Deocamdată au curățat-o, au îngrădit-o și o păstrează așa. Oare se vor găsi vreodată bani pentru a se reconstrui și a se reabilita acest colos?
@iulianic: Spre deosebire de @mihaelavoicu, eu cred că se va realiza ceva cu vechiul lăcaș de cult, nu știu ce anume, dar ceva se are în vedere cu el, altfel nu văd de ce B. O. R. -ul ar fi ridicat aici, în câmp deschis o biserică nouă, chiar dacă este de tip maramureșan! .
N-am ajuns să văd ruinele mânăstirii, chiar dacă sunt în apropierea cimitirului unde, în 1986, au fost aduse osemintele părinților mei din fostul cimitir Crângași, în vederea construirii „Lacului Morii” de azi.
Nu știu dacă voi ajunge acolo, mi-aș dori să fac asta și -cine- știe (!?) poate că se va întâmpla și lucrul ăsta!
Mulțumesc de informație, am votat cu drag!
@iulianic: O monumentală biserică aflată în ruină, învăluită în legende, cu o istorie nu pe deplin elucidată. Aceasta este biserica Mănăstirii Giulești, așa cum e cunoscut lăcașul de cult în documentele și hărțile din secolul al XVIII-lea - al XIX-lea. De-a lungul timpului s-au efectuat vreo două campanii de săpături arheologice, s-a distrus o parte din incintă prin lucrările la calea ferată, au fost efectuate câteva fotografii prin 1900 pentru Comisiunea Monumentelor Istorice, s-au ridicat relevee prin anii 50.
Au trecut aproape 10 ani de când am vizitat ruinele (vezi impresii), pe atunci am ajuns cu greu pe o potecă printre ciulini și mormane de gunoi. Biserica nu era îngrădită, am pătruns în interior; câteva persoane făceau escaladă pe fațade.
Nu am observat urme de pictură, iar cercetările arheologice din anii 70 au identificat numai urme de tencuială (în compoziția căreia se aflau câlți și fire de păr) - probabil nu a fost pictată niciodată. La începutul peliculei Craii de Curtea Veche, filmată în 1995, apar imagini filmate în biserica ruinată și se observă urme de frescă, dar cred că e butaforie/trucaje (găsiți filmul pe Youtube).
Specialiștii compară biserica Mănăstirii Giulești - Chiajna cu biserica „Sf. Nicolae” de la Mănăstirea Cernica - asemănarea e izbitoare. Se pare că biserica se afla în centrul unei incinte de dimensiuni apreciabile (circa 123 x 150 m), străjuită de chilii cu pridvor și, posibil, turn de poartă. De altfel, turcii au bombardat așezământul asimilându-l cu o posibilă fortificație.
Nu știu care va fi soarta acestei biserici, aștept cu interes soluțiile.
Mulțumim pentru prezentare.
@doinafil:
”… eu cred că se va realiza ceva cu vechiul lăcaș de cult, … altfel nu văd de ce B. O. R. -ul ar fi ridicat aici, în câmp deschis o biserică nouă, chiar dacă este de tip maramureșan!
Chiar păcătuind, iată ce gândesc eu: BOR care este "un stat în stat" este interesat să acapereze orice bucățică, din orice domeniu. Deși aș putea, nu dau exemple. Se cam știu. Ridică o biserică ieftină, din lemn și ia fața lumii cu stilul inedit, maramureșean. Noua biserică de la Chiajna este un caz fericit comparativ cu alte lăcașuri unde sunt izolați 1-2 călugări care încearcă - luptând cu mari lipsuri și greutăți - să ducă mai departe tradiția religioasă în acele locuri. Vechimea lăcașului ruinat de la Chiajna și povestea lui sunt atuuri importante pentru "reactivarea" vieții monahale măcar că istoria nu ne prea vorbește despre existența unei vieți monahale la Chiajna. Ne spune doar că lăcașul nici nu a apucat să fie sfințit. Ba chiar că a fost părăsit în timpul epidemiei de ciumă, iar clopotul aruncat socotindu-se a fi blestemat.
În altă ordine de idei, iată că am cunoscut pe cineva – pe tine – care a trăit drama strămutării mormintelor părintești la construirea Lacului Morii. Am fost și acolo, iar în vreme ce ne plimbam pe dig ne-am reamintit legendele locului, închipuirile, dar și stările reale ale celor strămutați care mai trebuiau să strămute și osemintele înaintașilor.
@tata123: Mulțumesc și eu pentru ecou și pentru completare!
Cu toții suntem în așteptarea hotărârilor BOR în legătură cu ruinele monumentului de la Mănăstirea Chiajna. Până atunci admirăm ruinele care sunt încă frumoase și – eventual – facem o vizită la biserica nouă, de lemn.
Am urmărit Craii de Curtea Veche și am remarcat acele urme de pictură de pe zidurile interioare ale bisericii, dar - fiind vorba de un film - nu putem avea certitudinea că ele sunt cele originale. Mai degrabă nu. Le-am mai fi văzut pe diverse poze mai vechi.
@iulianic: Da, Iulia, am trăit drama strămutării osemintelor părinților mei! (atunci a început să-mi albească părul). Parcă era apocalipsa! erau deshumați oameni care fuseseră înmormântați de câteva săptămâni, mirosea groaznic a formol, tot pământul era albit cu un praf alb, dezinfectant. Nu-ți mai spun de durerea exprimată vocal de cei care aveau morți de curând plecați dintre noi!
Pe de altă parte, terenul fostului cimitir din Crângași era impropriu pentru a fi „cimitir”, pânza freatică era la mică adâncime. Noi am avut o groapă betonată, etajată - tata jos, mama sus - și, după 7 ani, tatăl meu nu putrezise, coșciugul era în apă, apa pătrunsese prin beton!
Ce-a fost, a fost!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Incursiuni periurbane (III): „Delta” Chiajna și Parcul Dinamic — scris în 27.06.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Grădina Zoologică de la „țară” – Zoo Chiajna (și alte obiective locale) — scris în 11.04.17 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Zoo Chiajna — scris în 07.08.13 de gentleman30 din BUCURESTI - nu recomandă
- Mar.2009 Renașterea Chiajnei — scris în 10.11.14 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată