Biserici de lemn din Dâmbovița

TIPĂREȘTE

Un ghid turistic - Dâmbovița aflat de mult în posesia mea, dotat cu o hartă pe care sunt însemnate cele mai importante obiective, mi-a relevat în vestul județului existența mai multor vechi biserici de lemn declarate patrimoniu cultural național. Ideea de a le vedea - dacă nu pe toate măcar pe cât mai multe dintre ele - își făcuse loc în mintea mea încă de anul trecut, dar timpul nu m-a ajutat. Recent, în prima duminică din aprilie, cu hartă, cu noțițe și cu extrase de trasee de pe internet, am plecat la drum.

De la bun început ar trebui să spun că nu consider traseul stabilit de noi ca fiind cel mai bun sau cel mai eficient, dar că scopul nostru - adică atingerea tuturor celor 11 puncte de pe hartă care indică prezența bisericilor de lemn căutate - impunea această variantă. Mai trebuie să spun că traseul mi s-a părut lung și greu nu atât din cauza distanțelor, cât din cauza căutărilor. Oricâte hărți, notițe sau GPS-uri ai avea, prin sau printre satele Dâmboviței tot te poticnești. Cum spuneam și cu altă ocazie, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg sau - în traducere - schemele de pe internet nu se potrivesc întotdeauna cu realitatea de la locul faptei. Pe unde am umblat noi, indicatoarele de localități sunt o raritate sau chiar lipsesc cu desăvârșire. De multe ori eram nevoiți să întrebăm: "Ăsta este satul X?" și abia după ce primeam răspunsul afirmativ, treceam la ceea ce ne preocupa: "Unde este biserica de lemn?" Având numele localității înscris deasupra intrării principale, o școală sau o primărie erau adesea salvarea noastră. Fiind duminică - o zi frumoasă, încălzită de un soare blând, de aprilie - sătenii erau la taifas pe la porți și pe la cârciumi. Cum toate acestea sunt la drum, mulți ne priveau lung, întrebându-se probabil ce căutăm - rătăciți - pe plaiurile lor.

Dar, să încep cu începutul. Pentru a profita de un trafic ceva mai rarefiat, am plecat din București pe la ora 10. Ieșind din capitală, am continuat pe A1 până la ieșirea spre Ghimpați-Găești pentru că primul nostru obiectiv era Comuna Vișina.

Biserica de lemn Vișina

În curtea bisericii actuale, înălțată prin anii ’60, încă mai stă în picioare vechea biserică de lemn. Monumentul istoric despre care localnicii vorbesc în șoaptă, cu adânc respect, este o dărăpănătură. Starea deplorabilă în care am găsit-o mă îndreptățește să cred că oricâte fonduri s-ar aloca pentru reabilitarea ei, biserica nu mai poate fi nici pe departe ceea ce a fost cândva. Poate doar reconstruită după același model. Personal cred că de la ea nu se mai așteaptă decât să se năruie singură pentru a înlesni curățarea terenului. Biserica de lemn din Vișina încă mai figurează pe lista monumentelor istorice de importanță națională, are hramul "Nașterea Maicii Domnului" și este datată 1622. Alături de biserica nouă, ruina deșelată a monumentului istoric este ca o rană vie, dureroasă.

Prin Petrești, traversând autostrada și râul Dâmbovița, apoi orașul Găești, în căutarea următorului obiectiv de pe listă, ne-am îndreptat spre Gura Foii. Aici, o localnică ne-a explicat că abia după 5 km, trecând printr-o pădurice, în satul Bumbuia, vom găsi biserica de lemn.

Biserica de lemn Bumbuia

Pe coasta unui deal, dincolo de intrarea îngustă de la nr. 87, se profilează acoperișul de șindrilă al sfântului lăcaș. Deși încă semeață, biserica a fost abandonată, pentru slujbe existând o alta - de zid - în central satului. Nu se știe când au fost făcute ultimele reparații. Acoperișul și pereții arată destul de bine. Partea dinspre vest, cea în care ar fi fost pridvorul și pronaosul, este susținută cu grinzi și stâlpi, iar în interior este depozitat material lemnos în așteptarea - probabil - a unei întăriri viitoare. Cât se are în vedere reabilitarea și punerea în valoare a acestui obiectiv patrimonial… nu știu. Știu doar că - în pofida faptului că nu există nici cea mai succintă informare pentru vizitatorul străin de aceste locuri - un reflector este instalat în apropiere și cred că noaptea Biserica de lemn din Bumbuia este iluminată asemenea oricărui monument de valoare din România.

Biserica de lemn Crângurile

Din Gura Foii până în comuna Crângurile nu sunt decât vreo 5 km. Dar pentru că harta noastră ne semnala o biserică de lemn în Crângurile nespecificând dacă este vorba de Crângurile de Sus sau de Crângurile de Jos, de asemenea pentru că cei întrebați n-au reușit să ne scoată din impas, am rătăcit pe drumuri proaste și puțin circulate preț de vreo oră. GPS-ul nu ne era de nici un folos, iar însemnările mele - nespus de minuțios alcătuite - nici măcar atât. Din teama de a nu izbuti să ajungem și la celelalte obiective din listă (și erau încă destule), am decis să renunțăm la a mai căuta Biserica de lemn din Crângurile. Dacă cineva a ajuns acolo, dacă acele locuri îi sunt cunoscute, este rugat să ne dea mai multe detalii.

Obosisem, mi se făcuse foame, dar deznădejdea ratării era mai presus de orice. Întoarcerea la Gura Foii și DJ 702E spre comuna Cobia avea să fie un nesperat noroc. Comuna Cobia cunoscută și pentru Mănăstirea Cobia ctitorită în sec. XVI, reparată și transformată de nenumărate ori, este punctul religios central al zonei, dar nu pentru Mănăstirea Cobia am ajuns noi aici. Știam că pe raza comunei sunt trei interesante biserici de lemn: Biserica de lemn Frasin Deal, Biserica de lemn Frasin Vale și Biserica de lemn Mislea. La Frasin Deal localnicii ne-au semnalat existența a două biserici de lemn - la Copăcei și la Serbești. Despre toate, mai ales pentru că am și fotografii ilustrative, aș vrea să povestesc în viitor.

Biserica de lemn Dragomirești

În comuna Dragomirești am avut o nouă dezamăgire. Din nou căutări, din nou întrebări… Dragomirești Deal sau Dragomirești Vale? Asta n-ar mai fi fost o problemă pentru localnici. Cu toate că am întrebat pe mai mulți - mai tineri sau mai în vârstă - cu toate că întinseserăm harta cât era de mare pe mașină, toți cei adunați în jurul nostru au declarat că nu există o biserică de lemn în Dragomirești. Abia în comuna Mănești, în satul Drăgăiești-Pământeni, din mersul mașinii am zărit în mijlocul cimitirului o biserică de lemn. Era ceea ce figura pe harta turistică a județului ca Biserica de lemn Mănești. Din nou fac apel la cei care cunosc mai bine zona să ne dea mai multe detalii privind Biserica de lemn Dragomirești. Dacă o exista!

Biserica de lemn Cândești

Prin Mănești, Căprioru, Dragodănești, pe DJ 702B, după un parcurs de 18 km, ajungem în comuna Cândești. Și aici tot localnicii au fost cei care ne-au lămurit. Biserica de lemn nu se află în Cândești, ci în satul Vârtop.

Hotărâți să ajungem acolo, am luat-o la deal pe un drum prost, de pământ (bine că nu era înnoroiat). În vârful dealului, în mijlocul unui mic și vechi cimitir, am zărit biserica. Am oprit în poarta pe care am descoperit-o bine ascunsă de vegetația abundentă, apoi am urcat câțiva pași. Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva" din Vârtop este un mic giuvaer datând din 1713. Bineînțeles că ușa era încuiată, dar exteriorul a fost surprinzător pentru noi. Fațada vestică încă mai este pictată, iar ușa cu ancadrament de lemn sculptat păstrează și astăzi urmele unor vechi gravuri. Scara de piatră este acoperită cu mușchi, iar în pridvor, o scară din bârne de lemn stă sprijinită de parcă ar aștepta clopotarul să urce în turn.

Biserica de lemn Oncești

Din Cândești, spre Gemenea-Oncești (comuna Voinești), tot pe DJ 702B, nu sunt decât vreo 3 km.

Biserica din Oncești a fost pentru noi surprinzătoare din mai multe puncte de vedere. Mai întâi pentru că este recent restaurată și arată foarte bine, apoi pentru că este situată chiar la drumul principal, nesolicitând vreun efort suplimentar pentru a fi găsită. Prin cimitir, aleea care se oprește în fața intrării în biserică este pavată cu lemn într-o migăloasă îmbinare de trunchiuri tăiate transversal. Pentru cei care cunosc literele chirilice, pisania pictată deasupra intrării spune totul: "Aceast sfăntă și Dumnezeiască biserică ce să prăznuește hramu Duminica Tutuloror Sfinților i S Nicolae, S Ioan Botezătorul sau făcut din temelie de lemn la anul 1814, de robi lui Dumnezeu Bodia Cojoacă, Stan Parniia, Ianco Vărzaru și cu ajutorul de la mai mulți, iar acum la liat 1857 ajungăndu în prostă stare sau îndemnat d Niță sin Ene Ciocodercă de au prefăt cu toate podoabele dupre cum să vede, ajutor priotul Sandu, Marin Parniia, Dumitru Parniia, Nicolae Rudianu, Nicolae... anu, Grigore Rănja, făcăndusă în zilele d d Nifon mitropolit, caimacan Alexandru Ghica."

Desigur, de-a lungul timpului biserica a beneficiat de mai multe reparații și adăugiri, cea mai importantă intervenție părându-mi-se acoperirea cu tencuială a pereților de lemn. Pentru că în prezent biserica este zugrăvită atât în interior, cât și în exterior.

În timp ce eu dădeam ocol sfântului lăcaș fotografiind de zor fațadele pictate, soțul meu a observat la intrare un lacăt neîncuiat. Am deschis ușa și am intrat. Biserica din Oncești a fost singura din lanțul de biserici aflate pe lista noastră în care am pătruns și în interior. Am făcut-o pentru că am avut de ce. Pronaosul, naosul și altarul sunt pictate și chiar prevăzute cu strane, sfeșnice și tot ceea ce mai este necesar într-un lăcaș de cult. N-am întâlnit pe nimeni așa încât nu știu dacă acolo se mai oficiază slujbe. Presupun doar că - aflată în cimitir - biserică servește pentru înmormântări.

Biserica de lemn Mesteacăn

Din Oncești până în Mesteacăn (comuna Văleni), prin Malu cu Flori, pe DN 72A, sunt 11,5 km. Drumul este bun, asfaltat, cu excepția unei porțiuni de vreo 400 m acoperită cu pietriș.

Vechea biserică de lemn este retrasă pe un deal. De la șosea, pe un drum nepracticabil pentru mașini, se coboară câteva sute de metri, apoi se urcă panta până la cimitir. Biserica este înconjurată de cruci foarte vechi, iar prin deschiderea în care ar fi trebuit să fie o ușă se poate vedea în interior o singură încăpere pătratică având rol de pronaos și de naos, apoi încă una, mai îngustă, pentru altar.

Interesantă este pisania scrijelită în lemn, în dreapta intrării, în care însă n-am putut desluși mare lucru. Este treaba istoricilor să afle și să ne comunice când a fost ridicată, când a fost sfințită și ce vremuri a trăit Biserica de lemn din Mesteacăn.

Am mulțumit femeii care - plictisită de taclalele de la poartă - se oferise să ne conducă până în deal, la biserica veche. Când am terminat, ceasul arăta ora 19, iar eu eram bucuroasă că am reușit - cu toate rateurile de pe parcurs - să ajungem la destinația finală pe lumină suficient de bună pentru a fotografia.

Nu știu dacă să recomand cuiva să facă ceea ce am făcut noi. Poate doar numai acelora care sunt cu adevărat dornici să vadă obiective de acest gen. Dat fiind că există și alte biserici de lemn despre care Ghidul turistic - Dâmbovița nu amintește nimic, cred că n-ar trebui propusă vizitarea tuturor acestora într-o singură zi. Deși acasă planificaserăm și o oprire pentru masa de prânz undeva, la Târgoviște, trebuie să vă spun că acest prânz nu a mai existat. Când am ajuns la Târgoviște se înnoptase, iar până la București mai aveam cale lungă. Am ajuns acasă după 12 ore de căutări pe drumuri necunoscute, obosiți, flămânzi, dar mulțumiți de cele văzute.

Concluzie

Județul Dâmbovița excelează prin diversitatea monumentelor istorice de valoare artistică și arhitecturală. Bisericile de lemn, foarte apropiate ca formă și dimensiuni de casele țărănești, sunt modeste față de edificiile religioase moderne. Ele sunt amplasate în zone retrase, majoritatea în vechi cimitire și sunt parte a patrimoniului cultural național.

---

VIZUALIZĂRI: 4542 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI