ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.03.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DURATA: 2 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTA MEDIE REZULTATĂ
95.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Târguri şi expoziţii turistice

NOTĂ RUBRICĂ OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC TEMPORAR ori RESTRÂNS [Târguri şi expoziţii turistice]
Articolul poate fi votat cu voturi simbolice (+/-1PMA)

TTR ediţia de primăvară 2013 - un real succes!

TIPĂREȘTE

S-a scurs deja o săptămână de la închiderea celui mai mare regal turistic din România, aşa cum îmi place mie să spun, Târgul de turism al României, ediţia de primăvară 2013, organizat de către principalele asociaţii şi patronate din turismul românesc şi Romexpo, dar inaugurat în taină de către ministrul Grapini căci aşa se poartă la ministerul dumneaei, Târgul a reuşit să reunească cele mai mari nume de pe piaţa turismului românesc, dar şi operatori internaţionali din ţările preferate de către turiștii români pentru sezonul estival, aici mă refer la Grecia, Bulgaria, Croaţia, Cipru şi Turcia.

Dacă la precedenta ediţie a TTR au participat puţin peste 200 de expozanţi, anul acesta numărul lor a crescut vizibil, înregistrându-se peste 275 de firme, dintre care 180 din România, conform statisticilor oferite de către Romexpo.

Pe lângă tour-operatori, agenţii de turism, hoteluri şi pensiuni, organizaţii patronale şi standuri media, au fost prezente şi instituţii de promovare a regiunilor turistice din România, dar şi participări oficiale din străinătate, cea mai importantă fiind de departe Autoritatea de turism din Grecia.

Este cea mai mare manifestare turistică la care am participat, aglomeraţia, cozile prezente la multe agenţii prezente cu oferte interesante, au transformat Târgul într-o maximă reuşită, cu foarte multe vacanţe achiziţionate prin diferite programe early booking, practic s-au vândut pachete turistice în valoare de aproape 12 milioane de euro, în creştere cu aproape 20 % faţă de anul trecut. Ar fi fost interesant să vedem o statistică pe agenţii de turism, după unele păreri media vânzărilor ar fi fost de 300-400.000 euro, însă eu cred că cifra este mult mai mare.

Dacă joi şi vineri au fost preponderent zile dedicate pentru încheierea de contracte între agenţii şi tour-operatori, practic pentru profesionişti, sâmbătă şi duminică rolurile s-au inversat, cei mai mulţi vizitatori ai standurilor fiind clienţi în căutarea unor vacanţe achiziţionate la un preţ foarte bun. Personal, doar sâmbătă şi duminică am fost prezent, din acest motiv relatările mele se bazează pe impresiile celor două zile de târg.

Am regretat faptul că n-am putut fi prezent la deschiderea Târgului, pe 14 martie atunci când Radu Mazăre – primarul oraşului Constanţa şi Corina Martin- încă preşedintele ANAT, întruchipaţi în Ulise şi Medusa, au făcut un show inegalabil promovând astfel litoralul românesc în cadrul unuia dintre cele mai animate standuri de la Târg – cel al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării. Zilele următoare standul a fost animat cu dacii şi romanii de la Terra Dacica Aeterna din Cluj, în avanpremiera Festivalurilor antice de pe litoral.

Litoralul românesc promite lucruri foarte plăcute pentru sezonul estival 2013 începând cu minivacanţa de 1 mai când practic se deschide sezonul, aici amintesc despre Fashion Tv Summer Festival, Festivalul internaţional al cluburilor, Carnavalul Mamaia şi defilarea carelor alegorice, care vor defila la fiecare sfârşit de săptămână în Mamaia, începând cu 1 iulie, Festivalul antic Tomis şi Callatis, Ziua Marinei şi multe alte surprize care încă n-au fost dezvăluite.

De altfel, foarte mulţi profesionişti în turism au apreciat vânzările în creştere pentru litoralul românesc, s-a observat o revigorare şi pentru sudul litoralului, poate nu atât de mediatizat ca Mamaia, dar apreciat pentru preţurile destul de mici prezente în ofertele early booking, multe dintre ele cu reduceri de până la 30-40%.

Nu ştiu cum staţi voi cu orientarea, însă în prima zi mi-a fost foarte greu să caut anumite standuri, sau dacă le descopeream le pierdeam ulterior, aglomeraţia şi spaţiul destul de îngust dintre unele standuri, mă împiedicau să localizez anumite repere. E drept, mi-a fost şi lene să descarc aplicaţia cu harta standurilor pe pavilioane.

N-am să nominalizez nici un stand al vreunei agenţii, din raţiuni comerciale, însă am descoperit agenţii unde se forma coadă şi unde se aşteptau minute bune pentru a se oferi un loc pentru o consiliere cu agentul de turism şi ulterior pentru a se achiziţiona o vacanţă, dar şi agenţii mai mici, care nu se bucurau de aceeaşi atenţie din partea vizitatorilor.

Am văzut oferte de 1 euro, oferte de reduceri cu până la 90 % pentru destinaţiile externe, s-au vândut vacanţe în Turcia obţinându-se astfel o vacanţă gratuită în Grecia, s-au vândut vacanţe unde taxele de aeroport erau 0, dar am remarcat şi foarte multe vacanţe la care se aplică reduceri importante preţului total.

N-am foarte mare încredere în aşa numitele oferte „Crazy shake” de la o anumită agenţie de turism, însă au prins excelent la public, marea lor majoritate epuizându-se încă de sâmbătă. Abia aştept să citesc pe AmFostAcolo impresii de pe urma acestor vacanţe.

Dacă standurile agenţiilor de turism erau pe cât de animate pe atât de bogate în oferte, cele care promovau o anumită regiune prin fonduri europene (Regio) mi s-au părut de-a dreptul plictisitoare, aici le pot nominaliza pe cele care promovau de exemplu lacul Iezerul sau Siriu, unde n-am observat pe nimeni care să fie interesat. Mai mult, în ultima zi, adică duminică dimineaţa, pe la aceste standuri nu mai era nimeni. Să nu fiu înţeles greşit, nu sunt împotriva promovării unor asemenea destinaţii, însă modul în care se realizează acest lucru este total neprofesionist şi îmi dă senzaţia unei afaceri din care doar o parte are de câştigat. Iertare dacă mă înşel. Pe de altă parte, aşa cum Constanţa prin Asociaţia Litoral Delta Dunării, sau Iaşi, Bucovina sau Maramureş, au implementat o prezentare de efect cu multe spectacole, tradiţii populare şi multă muzică, tot aşa aceste regiuni ar fi avut mai mult de câştigat dacă puneau accentul pe anumite particularităţi interesante care există acolo, pentru că sunt convins, fiecare regiune din România are câte ceva de oferit.

Am reuşit să vorbesc cu bloggeri de succes, pe mulţi îi cunoşteam de pe facebook, pe alţii i-am cunoscut acolo, toţi s-au arătat entuziasmaţi de direcţia bună în care merge turismul, şi mai ales cel naţional. Litoralul românesc a avut un deosebit succes, asta şi datorită ofertelor EB generoase, foarte multe agenţii fiind asaltate de cereri pentru sudul litoralului românesc, ceva mai ieftine, dar la hoteluri care au fost renovate în toamna anului trecut.

Bulgaria a avut mai multe standuri, ofertele prezentate fiind destul de interesante judecând după numărul mare de turişti prezenţi acolo. O surpriză plăcută pentru mine, a fost standul Portugaliei, unde mereu am observat pe cineva la discuţii cu reprezentanţii de acolo.

Pe lângă ofertele de vacanţă pentru sezonul estival, au fost prezentate şi oferte pentru turismul balnear din diferite regiuni ale ţării, foarte mulţi vizitatori fiind direct interesaţi de aceste pachete turistice, achiziţionate şi ele la preţuri cu discount. În ultimii ani, turismul balnear s-a revigorat foarte mult, staţiuni precum Vatra Dornei, Govora, Techirghiol sau Tuşnad, fiind foarte apreciate şi peste hotare.

Pentru sâmbătă, se stabilise ca membrii comunităţii AmFostAcolo să se întâlnească într-un anumit loc pentru a primi stickere, insigne, tastaturi personalizate sau magneţi, oferiţi personal şi cu mult drag de către părintele AmFostAcolo, Cornel. Le mulţumesc tuturor celor care au venit, a fost o plăcere să vă cunosc, sperăm să ne revedem într-un cadru mai restrâns, cu mult mai mulţi călători AmFostAcolo.

Ar fi foarte multe de povestit, personal consider ediţia de primăvară a TTR, un deosebit succes, pe lângă oferte foarte atractive, am asistat şi la showul unor Asociaţii şi hoteluri, dar poate cel mai important lucru este creșterea numărului de vizitatori şi al vacanţelor achiziţionate. Pentru mine personal, încrederea arătată de turiştii care au achiziţionat pachete pe litoralul românesc, obligă hotelierii la mai mult profesionalism şi servicii de calitate, mai multă implicare şi pasiune pentru ceea ce fac.

Vă doresc vacanţe cât mai frumoase oriunde veţi alege să le petreceţi! …Dar să povestiţi apoi şi pe AmFostAcolo.ro despre ele!


---
Trimis de pepsi70ro in 24.03.13 17:28:54
Validat / Publicat: 24.03.13 18:42:51
VIZUALIZĂRI: 1691
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Un mic conflict cu Medusa, nimeni alta decat doamna Corina Martin
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35750 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

Marian Preda [24.03.13 19:35:38] »

pepsi70ro;

Din cate am citit, cifra de afaceri a ajuns undeva la 12 milioane de euro!...

Este un adevarat record, avand in vedere situatia actuala de pe intreg mapamondul, ceea ce ma duce cu gandul ca, singura activitate care aduce profit, este turismul!

A fost o adevarata placere sa te revad si-ti multumesc pentru toate conexiunile facute!

Referitor la P10, imi amintesc insistenta lui Dezbracatu' cum si-a dorit sa se imortalizeze alaturi de noi!

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
iulianic [24.03.13 19:47:06] »

@pepsi70ro:

…Dar să povestiţi apoi şi pe AmFostAcolo.ro despre ele!

Mulţumim pentru că ne-ai povestit şi nouă, celor care nu am fost la Târgul de Turism, cum a fost acolo.

Aştept în continuare cu interes relatările celor care au beneficiat de aşa numitele oferte "Crazy shake". Desigur, ele au prins la public, aşa este întotdeauna când "se dă" ceva gratis sau aproape gratis, dar m-ar interesa impresiile la final.

Cât despre o întâlnire cu membrii comunităţii AmFostAcolo... Aflasem ceva mai de mult, dar nimic concret în preajma evenimentului. Aş fi vrut să vin, nu pentru tastaturi, insigne şi altele, ci pentru a cunoaşte şi alţi colegi AFA.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [24.03.13 19:48:31] »

Da, 12 milioane de euro în 4 zile este o sumă, nu ştiu dacă este record sau nu, dar este o sumă importantă care dictează o direcţie în turism.

Marian, şi mie îmi pare bine că te-am revăzut, sper să ne revedem cât de curând, pentru mai mult timp.

LE . @iuluanic, mi-ar fi plăcut să ne cunoaştem, n-a fost să fie, însă o păsărică îmi şopteşte că vor mai exista ocazii...multe. Timp şi bani să fie!

no_oxigen [25.03.13 21:40:54] »

frumos, pacat ca nu am reusit sa ajung. Tare treaba aia cu ofertele la un euro sau cu reducerile alea colosale, nu stiu ce se ascunde in spatele lor... poate reclama ca in mod sigur oricum ar fi nu au cum sa fie profitabile sau poate sunt in perioade moasrte cand oricum autocarul merge acolo si cand nu se umple niciodata full. Eram curios de detalile astea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [26.03.13 14:48:03] »

@no_oxigen: mai mult ca sigur că acele oferte sunt la hoteluri care nu se bucură de aşa mare căutare, sunt fără transport, fără masă, fără ghid şi mai ales într-o perioadă în care turiştii nu prea există, de regulă primăvara sau toamna.

Alex_Macedo [27.03.13 15:54:17] »

Bravos, Ovi!

Imi pare rau ca nu am fost si eu acolo... poate beam o bere impreuna, dopo festival!!

pepsi70ro CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [27.03.13 16:54:44] »

@Alex_Macedo: Tare mi-ar fi plăcut! Data viitoare

teona [28.03.13 14:05:16] »

Imi pare rau ca nu am stiut ca o sa fie si reprezentanti AFA la targ (cu toate ca m-am uitat pe site in saptamana precedenta targului) mai ales ca de data asta am reusit sa fiu si eu acolo sambata, chiar mi-ar fi placut sa cunosc pe unii dintre voi.

Este a doua oara cand merg la targul de turism organizat la Romexpo si mi s-a parut foarte animat, cu multe noutati, dar in privinta organizarii inca lasa de dorit pentru ca la anumite firme era foarte mare inghesuiala si cred ca trebuia sa-ti faci programare peste o ora ca sa poti sa vorbesti cu un consilier.

Inca am intalnit consilieri nepregatiti si aroganti, dar poate am avut eu ghinion sa-i nimeresc tocmai pe aceia ca sa am senzatia ca unele lucruri nu o sa schimbe niciodata.

Interesant, personaje de tot felul care dau o nota de culoare, dar poate un pic cam multa agitatie si daca nu ai studiat bine inainte ofertele de acasa, la fata locului te ia valul si nu mai esti sigur ce sa alegi.

Asa ca m-am ales doar cu produse traditionale f. gustoase si o plimbare prin "lumea buna "a turismului.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
webmaster [28.03.13 14:44:16] »

@teona:

Imi pare rau ca nu am stiut ca o sa fie si reprezentanti AFA la targ (cu toate ca m-am uitat pe site in saptamana precedenta targului) mai ales ca de data asta am reusit sa fiu si eu acolo sambata, chiar mi-ar fi placut sa cunosc pe unii dintre voi.

anunțul a fost postat PE BLOG (este încă și acum primul afișat); blogul este folosit deseori pentru anunțuri importante, ține un ochi și pe acolo (câteva dintre cele mai recente postări de pe blog sunt afișate în prima pagină a saitului, pe coloana din mijloc).

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, iulianic, Marian Preda, teona
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.106132984161 sec
ecranul dvs: 1 x 1