Parcul Plumbuita și cele mai importante obiective ale sale 

TIPĂREȘTE

Probleme de ordin strict personal impunându-mi prezența acasă în cea mai mare parte a lunii mai, călătoriile mele turistice au fost programate ca atare. În schimb, încurajate de soarele generos și de dorul meu de plimbare, ieșirile în natură, în București, aproape de domiciliu sau lesne de ajuns cu mijloace de transport în comun au fost mai multe.

În ultimul timp, am scris preponderent despre parcuri bucureștene încercând să reliefez ceea ce are semnificativ fiecare dintre ele. Pentru că știu că astfel de subiecte nu prezintă cine știe ce interes pentru cititorii AFA, nu voi abuza și voi încheia capitolul. Nu înainte însă de a scrie câteva cuvinte și despre Parcul Plumbuita cu cele mai importante obiective pe care acesta le găzduiește.

Vizitasem Mănăstirea Plumbuita, mă plimbasem prin parcul cu cele două mari sectoare ale sale - Plumbuita I și Plumbuita II - iar la retragerea către casă, ocolind peninsula, privirile mi-au fost atrase de roata mare din Parcul Tei, precum și de siluetele a două construcții deosebite - Palatul Ghika Tei și Biserica Teiul Doamnei Ghika. Pentru că cele două obiective istorice menționate aici sunt considerate ca făcând parte din Parcul Plumbuita, în treacăt, voi face câteva referiri și la ele.

Dar, mai întâi, puțin despre Parcul și Lacul Plumbuita.

Parcul Plumbuita este despărțit în două mari sectoare - Plumbuita I și Plumbuita II - de strada care poartă același nume și duce la mănăstire. Monumentul Eroilor jertfiți în Primul Război Mondial, un obelisc de piatră realizat de arh. Dumitrescu în 1939, este poziționat acolo unde începe zona de case, zonă care ocupă o bună parte din peninsulă, până aproape de Mănăstirea Plumbuita.

Parcul Plumbuita este amplasat pe malul Lacului Plumbuita, unul din cele 15 lacuri care alcătuiesc salba de lacuri antropice a râului Colentina.

Amenajat ca zonă de agrement în anul 1977, parcul avea, la momentul înființării, o suprafață de 80 ha. Au fost trasate alei, s-au construit locuri de joacă pentru copii, spații cu mese și scaune, precum și un curs artificial de apă, îngust, traversat de câteva podețe. În timp au apărut terenuri de sport, zone speciale pentru câini, o zonă pentru picnic și grătare, alte locuri de joacă pentru cei mici, mai atractive și multe, multe bănci pentru odihnă în spații umbroase.

Pe lac a fost construită o fântână arteziană modernă. Din păcate, anul acesta, atunci când am trecut eu pe acolo, fântâna nu funcționa, așa încât nu mi-a fost dat să-i surprind în fotografie spectaculoasele jeturi de apă aruncate spre înalturi. Poate, altădată, mai spre vară!

Parcul - atât în zona mai apropiată de oraș, cât și în cea de la malul lacului - este înțesat de diverse specii de arbori: stejar, tei, arțar, castan, plop, platan, salcâm, dud, frasin, fag, mesteacăn, conifere și salcie, în special la malul apei acolo unde veți putea admira rațe sălbatice, pescăruși, lișițe și alte păsări din fauna lacustră.

Pe malul drept al Lacului Plumbuita se află Mănăstirea Plumbuita - ctitorie din sec. XVI a lui Petru cel Tânăr, în incinta căreia se află și o Casă domnească înălțată de Matei Basarab în 1647 atunci când a făcut întăriri și alte îmbunătățiri lăcașului. Despre Mănăstirea Plumbuita nu voi spune mai multe pentru că am scris recent un articol dedicat.

Pe celălalt mal al lacului se află alte două importante obiective arhitecturale istorice ale Bucureștiului - Palatul Ghika Tei și Biserica Teiul Doamnei Ghika.

Palatul Ghika Tei se află pe latura sudică a lacului. Este o construcție realizată în stilul neoclasic al arhitecturii italiene, ridicată de domnitorul Grigore Dimitrie Ghika în anul 1822, după planurile arhitectului român de origine catalană Xavier Villacrosse, pe locul vechii case părintești a banului Dumitrache Ghika.

Nu pot spune prea multe despre palatul construit pe două niveluri, cu intrarea principală străjuită de lei sculptați, pentru că nu l-am vizitat. Palatul Ghika Tei nu poate fi vizitat. Nici măcar în curte nu se poate intra, câteva plăcuțe cu texte identice, montate pe poartă, atenționând că ne aflăm pe o proprietate privată. Întregul perimetru este împrejmuit, pe lângă gard, cu un material verde, de camuflaj, care nu permite nici privirilor să treacă dincolo. Printr-un orificiu făcut de curioșii care au fost acolo înaintea mea, am reușit să fur o fotografie a fațadei, dar fără a putea surprinde și decorurile exterioare, ascunse după frunzișul abundent al falnicilor arbori.

Am înțeles că prin 1978 s-au făcut niște lucrări de restaurare, clădirea servind ulterior Prefecturii județului Ilfov și Ministerului Sănătății, iar la un moment dat acolo a funcționat un restaurant. Din documentări, am aflat că Palatul Ghika Tei a fost preluat, în iulie 2003, de Ralleti Simone Helene, care a dovedit în instanță că este descendenta familiei primului domnitor român de după fanarioți, Grigore Ghika. Nu știu ce destinație are în zilele noastre Palatul Ghika Tei, dar plăcuțele fixate pe poartă înștiințează că: "Accesul pe Domeniul Palatului Ghika se face exclusiv pe baza Cardului de Membru". Ce card? Ce membru? Ce activități se desfășoară acum acolo? Nu știu.

Dar, dacă n-am putut vizita palatul, să mergem la biserică! Alături de Palatul Ghika Tei se află Biserica Teiul Doamnei Ghika.

După înălțarea palatului, reședință domnească de vară, domnitorul Grigore Ghika a dispus construirea unei biserici pe locul vechiului lăcaş ctitorit de vistierul Barbu Văcărescu şi soţia sa Ruxandra (Rosetti). Terminată în 1833, biserica a fost gândită iniţial ca paraclis al reședinței domnești de alături. Mai târziu, Biserica Teiul Doamnei Ghika a fost pusă la dispoziţia credincioşilor din zonă, care nu aveau biserică proprie.

Tot în 1833, pe latura de est a incintei, spre cursul râului Colentina, a fost înălțat și Turnul-clopotniță, o construcţie masivă, pătratică, cu două niveluri.

Biserica Teiul Doamnei Ghika, una dintre cele mai frumoase din oraș, cu plan elipsoidal, a fost construită de meşterul Iosef Weltz, după planurile aceluiași arhitect care a proiectat și palatul - Xavier Villacrosse.

Pictura interioară, în ulei, în stil neobizantin de factură occidentală, cu panouri în chenare baroce, a fost executată de pictorul italian Alberto Giacometti, același care a pictat şi interiorul Palatului Ghika de alături. Pe peretele sudic observăm scena Naşterii Domnului, iar pe cel nordic scena Învierii Domnului, ambele susţinute de îngeri în zbor. În stânga intrării se află portretul ctitorului Grigore Ghika, iar în dreapta, fiul său şi primii ctitori - Barbu Vacărescu cu soţia sa Ruxandra și fiica lor, Maria.

Biserica deţine 8 candele mari, de argint, o candelă mică și un candelabru impresionant, toate donate de domnitorul Grigore Ghika în 1833, la sfințirea lăcașului. De asemenea, în biserică se păstrează, într-o raclă din argint, moaştele sfinţilor mucenici dobrogeni Epictet şi Astion dăruite de Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la 8 septembrie 2005, cu prilejul sfințirii capelei.

Am aflat că în biserică, în spatele jilţului arhieresc din dreapta, se păstrează, într-o vitrină înaltă, tuiurile calului domnesc și firmanele Porții Otomane de întărire în domnie a domnitorilor Ţărilor Române. Pentru că atunci când am fost eu acolo, în biserică era slujbă, pentru a nu deranja, nu m-am apropiat și deci nu le-am văzut. Și acest aspect rămâne de rezolvat în viitor. În schimb, am reușit să văd pe îndelete monumentele funerare, adevărate opere de artă, existente la exterior, în jurul bisericii.

Aici sunt înmormântați mai mulți membri ai familiei Ghika: Domnitorul Grigore Ghika, principesa Maria Ghika, Sultana - soţia principelui Barbu Constantin Grigore Ghika, prinţul Constantin Grigore Ghika - fiul domnitorului Grigore Dimitrie Ghika (monument executat de Karl Stork), Generalul Alexandru I. Solomon, Grigore II Ghika - domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei, Alexandru Ghika - domn al Ţării Româneşti și mulți descendenți ai acestora. În curtea bisericii se mai află şi plăci funerare executate din marmură sau piatră, transferate în anul 1985 în urma demolării lăcașului de cult din incinta Spitalului "Sfântul Pantelimon" (construit de domnitorul Grigore al II-lea Ghika-strănepotul lui Gheorghe Ghika, în 1735, când a izbucnit epidemia de ciumă).

Despre ctitorul Bisericii Teiul Doamnei Ghika - domnitorul Grigore Dimitrie al IV-lea Ghika, membru al unei familii care a dat Ţărilor Române nouă domnitori în decurs de două secole (între 1659 şi 1854), primul domn pământean după înlăturarea regimului fanariot în Ţara Românească (1822) puteți afla mai multe accesând internetul. Despre el ca ctitor al lăcașului din Parcul Plumbuita, lăcaș pe care tocmai l-am vizitat, am spus cred, mai mult decât suficient pentru articolul de față.

Referitor la Parcul Plumbuita mai trebuie spus că în 2003, la marginea parcului, la intersecția Șoseaua Colentina - Strada Doamna Ghica, pe un loc mai înalt, a început a se construi Biserica Parc Plumbuita (cu hramurile Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Împărați Constantin și Elena), al cărei ctitor principal este Elena Budișteanu, soția arhitectului Ion (Nelu) Budișteanu cel care a participat la efectuarea unor importante restaurări istorice în București - Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Ateneul Român, aripa Universității bombardată în cel de-al Doilea Război Mondial...

După 1989, în urma unor îndelungi procese, Elenei Budișteanu i s-a retrocedat o proprietate naționalizată, pe care ulterior a vândut-o. Cu sumele obținute, a demarat construcția unui nou așezământ religios în Parcul Plumbuita. Nu am avut ocazia să văd în interior acest lăcaș, dar, din stradă și din parc, l-am admitat îndelung. Este un edificiu măreț, cu două turle (așezate pe naos și pe pronaos). Zidurile exterioare, albe, sunt decorate doar cu un șir de nișe oarbe care înconjoară biserica.

Indiferent dacă doriți sau nu doriți să vedeți și edificiile istorice din parc și de lângă parc, o plimbare pe malul Lacului Plumbuita și o clipă de relaxare pe o bancă, la umbră deasă, cred că este binevenită pentru oricine. Așadar, vă invit în Parcul Plumbuita!

---

VIZUALIZĂRI: 675 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI