ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.05.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Arcul de Triumf - un simbol national

TIPĂREȘTE

Exista in tara noastra cateva monumente - Mausoleul de la Marasesti, Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman, Mormantul Eroului Necunoscut din Parcul Carol I si Arcul de Triumf din Bucuresti, Catedrala Incoronarii din Alba Iulia - in fata carora iti pleci fruntea cu piosenie, toate comemorand participarea Romaniei la Primul Razboi Mondial la sfarsitul caruia aproape toate teritoriile locuite de romani - pentru prima oara - au fost reunite.

Despre Arcul de Triumf

Arcul de Triumf, monument situat in partea de nord a capitalei, la intersectia unor mari artere de circulatie purtand numele unor ilustre personalitati militare - General Pavel Kiseleff, Maresal Constantin Prezan, Maresal Alexandru Averescu si General Alexandru Constantinescu - nu este primul monument de acest gen inaltat in Bucuresti, romanii simtind nevoia sa-si omagieze eroii si victoria Romaniei in razboiul de independenta (1878), sa marcheze jubileul celor 40 de ani de domnie ai regelui Carol I (1906) sau sa sarbatoreasca intoarcerea familiei regale din exilul de la Iasi (1918).

Toate au avut o viata efemera. In 1922, in vederea organizarii paradei in cinstea Marii Uniri, pentru ca Arcul de Triumf inaltat in 1918 fusese deteriorat de intemperii, primarul de atunci a propus construirea din lemn (pana cand se vor gasi fonduri pentru unul mai durabil) a unui nou Arc de Triumf.

Arhitectul Petre Antonescu a fost cel desemnat sa se ocupe de ridicarea unui nou si impunator Arc de Triumf in zona nordica a capitalei. Timpul scurt nu a permis decat turnarea in beton armat, decorarea constructiei facandu-se la reprezeala, in ipsos, ceea ce a dus la o degradare rapida. Abia dupa 10 ani, data fiind situatia deplorabila in care ajunsese acest monument-simbol, s-a hotarat inlocuirea basoreliefurilor din stuc cu altele, din piatra sau din marmura de Ruschita. Acelasi arhitect - Petre Antonescu - ajutat de o serie de artisti cunoscuti in perioada interbelica (Constantin Baraschi, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Alexandru Calinescu, Mac Constantinescu, Dimitrie Onofrei, Costin Petrescu) au realizat o noua decoratiune a monumentului, lucrarile celei vechi, realizate in 1922 de sculptorul Dumitru Mataoanu, nemaifiind pastrate.

Prin subscriptiile lansate de Ministerul Apararii Nationale s-au adunat fondurile necesare, anul 1936 marcand finalizarea construirii monumentului din granit de Deva, in stil clasic, dupa modelul Arcului de Triumf din Paris. Inaugurarea a avut loc la 1 decembrie 1936, la implinirea a 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu Romania, la ceremonie participand regele Carol II si mama sa - regina Maria, printul mostenitor Mihai, membri ai guvernului, precum si numerosi invitati de onoare din tara si din strainatate.

In perioada comunista Arcul de Triumf, acest monument simbol al Romaniei, a fost mutilat scotandu-i-se de pe partile laterale cele doua texte ale proclamatiilor regelui Ferdinand catre tara (cu ocazia intrarii Romaniei in razboiul de intregire a neamului si cu prilejul incoronării de la Alba Iulia, din 1922). De pe frontispiciul fatadei sudice au fost scoase efigiile regelui Ferdinand Intregitorul si reginei Maria, acestea fiind inlocuite de doua flori de piatra. La ultima renovare, 2014 - 2016, florile de piatra au fost date jos, iar in locul lor au fost montate doua medalioane din bronz, cu chipurile regelui Ferdinand I si al reginei Maria. Tot atunci, pe partile laterale ale monumentului, au fost refacute cele doua texte ale proclamatiilor regelui Ferdinand catre tara, cu ocazia intrarii Romaniei in razboiul de intregire a neamului si cu prilejul incoronarii de la Alba Iulia, din 1922. Pentru cei care inca nu le-au vazut, redau in continuare inscriptia centrala de pe frontonul fatadei de sud care aminteste de victoria in Primul Razboi Mondial: "Dupa secole de suferinte crestineste indurate si lupte grele pentru pastrarea fiintei nationale, dupa apararea plina de sacrificii a civilizatiei umane, se implini dreptatea si pentru poporul roman, prin sabia regelui Ferdinand, cu ajutorul intregii natiuni si gandul reginei Maria".

Inscriptia centrala de pe frontonul fatadei de nord care aminteste de incoronarea regelui Ferdinand si reginei Maria la Alba Iulia este: "Liberator de neam si intregitor de hotare prin virtutea ostasilor sai vrednici urmasi ai eroilor crestinatatii, Ferdinand I domn si rege al romanilor si-a facut intrarea la 16 octombrie 1922 in cetatea sa de scaun a Bucurestilor dupa incoronarea la Alba Iulia".

In vizita la Arcul de Triumf

Stiam toate acestea din cele citite anterior, vazusem si admirasem Arcul de Triumf de atatea ori in plimbarile mele sau cu prilejul paradelor militare televizate, dar evenimentul "Noaptea Muzeelor" mi-a dat posibilitatea de a vizita pentru prima oara micul muzeu din interior si de a admira imprejurimilte de pe platforma superioara. Deschis publicului larg doar cu anumite ocazii, asteptam momentul potrivit.

Recent am aflat ca Arcul de Triumf din București va fi deschis pentru vizitare in fiecare sambata si duminica pana la sfarsitul lui octombrie, accesul fiind gratuit, iar programul de vizita 12.00-20.00.

Cand am ajuns acolo, era deja amiaza. Soarele ardea cu putere si m-am bucurat ca nu am gasit coada la intrare. Desi erau multi oameni in zona, se pare ca din cauza caldurii acestia preferau o plimbare pe aleile parcului, la umbra de arbori falnici.

In fata usii masive de la baza unuia dintre cei doi piloni ai monumentului, o doamna supraveghetor invita in interior. Am inceput urcusul avand de infruntat 145 de trepte pe o scara ingusta, intortocheata, pana sus, pe terasa. Pe una dintre parti se urca, iar pe cealalta se cobora, asa incat afluxul de vizitatori nu avea sincope.

Mica expozitie este amenajata pe scara interioara si la nivelul superior al constructiei, in spatiul ceva mai larg care precede iesirea pe terasa. Vizitatorii pot vedea reproduceri dupa fotografii vechi, ilustrand momente din Primul Razboi Mondial - razboiul de intregire a neamului, de la Marea Unire din 1918, efigii din bronz si fotografii cu mari familii boieresti, vechi fotografii si machete ale Arcului de Triumf, drapele, documente, o harta a Romaniei Mari, precum si - asezate intr-o vitrina - reproduceri dupa coroana si sceptrul regal. Exista acolo si un ecran pe care in conditii normale ar fi trebuit sa ruleze un film documentar. Probabil pentru evitarea aglomerarii prin stationarea vizitatorilor acolo, in spatiul ingust, atunci cand am trecut eu, ecranul era in relache.

Expuse vizibil, sunt vechile efigii ale regelui Ferdinand si reginei Maria, precum si cele doua proclamatii catre tara ale regelui Ferdinand - cea de la Bucuresti, din 14/27 august 1916 si cea de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922.

Langa iesirea pe terasa, pe un panou mare, se pot citi cateva informatii privind alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, in ianuarie 1859, ca domn al Moldovei si Tarii Romanesti - primul pas catre definitivarea Unirii Principatelor Romane.

Pe terasa, sus, la peste 27 metri inaltime, in aer liber, vizitatorii se fotografiaza si admira bulevardele aglomerate care se intalnesc in Piata Arcului de Triumf. Casa Presei Libere, Biserica Manastirii Casin, Parcul Mihai I (noua denumire a Parcului Herastrau), vazute de sus, toate iti incanta privirea. Cred ca seara, cand luminile capitalei se aprind, privelistea de pe terasa poate fi si mai interesanta.

Cobor pe scara din celalalt pilon al monumentului, dar nu ma indepartez. Este un moment inedit si acela de a trece pe sub Arcul de Triumf. Chiar acolo, in zona arcuita, putem citi o lunga lista a localitatilor in care s-au purtat crancene batalii in Primul Razboi Mondial: Cerna, Jiu Olt, Dragoslave, Neajlov, Oituz, Marasti, Marasesti, Razoare, Vrancea, Muncelu, Cosna, Budapesta.

Pe fatada de est, in partea superioara, se poate citi o inscriptie dedicata oamenilor politici si de cultura care au facut posibila Unirea Principatelor: "Glorie celor ce prin lumina mintei si puterea sufletului au pregatit unitatea nationala! " Dedesubt, pe o intinsa zona, este reprodusa proclamatia catre tara a regelui Ferdinand, rostita la Bucuresti, la 14/27 august 1916. Fatada de vest, prin inscriptia superioara, aminteste de eroii de razboi care au luptat pentru Unire: "Glorie celor ce prin vitejia si prin jertfa lor de sange au infaptuit unitatea nationala". Inscriptia inferioara, mai mare, este o reproducere a proclamatiei de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922.

Cred ca aceste cateva randuri (poate prea impanate cu date istorice exacte), vor suscita interesul celor care inca nu au vizitat Arcul de Triumf in interior. Daca pana acum acest lucru era posibil doar cu anumite ocazii, iata ca - incepand cu evenimentul "Noaptea Muzeelor" - monumentul care comemoreaza victoria Romaniei in Primul Razboi Mondial poate si vizitat in fiecare weekend pana la 30 octombrie. Ce va fi in viitor? Vom vedea!


[fb]
---
Trimis de iulianic in 17.05.22 18:58:30
Validat / Publicat: 17.05.22 21:07:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Bucuresti - Arcul de Triumf. Fatada sudica si cea estica.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[17.05.22 21:06:52]
»

Mutat în rubrica "Arcul de Triumf, BUCUREȘTI" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂArcul de Triumf:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068732023239136 sec
    ecranul dvs: 1 x 1