La Ciorogârla, la Mănăstirea Sămurcășești

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Sămurcășești este încă o sfântă ctitorie situată aproape de București. 20 de kilometri o despart de centrul capitalei. Pentru a ajunge la Mănăstirea Sămurcășești, ieșim din oraș pe "vechiul drum al Piteștilor și Craiovei", adică A1, autostrada București - Pitești. Părăsim autostrada la indicator și continuăm spre Ciorogârla, pe DJ601, apoi - din sat (există indicator) - continuăm pe DJ602 (spre Dârvari) încă vreo câteva sute de metri. Mănăstirea se află pe partea stângă, iar în fața intrării există și o parcare. Nu știu dacă este suficient de încăpătoare în zilele cu mari sărbători, atunci când vin mulți credincioși la slujbă. Evitând aceste momente, la toate sfintele lăcașuri vizitate, noi am găsit întotdeauna parcările libere. A fost și cazul Mănăstirii Sămurcășești pe care - fiind atât de aproape de București - noi am vizitat-o de câteva ori.

Legenda Mănăstirii Sămurcășești

Privitor la întemeierea sfântului lăcaș de la Sămurcășești, tradiția a păstrat o frumoasă legendă pe care aș vrea să o redau în rezumat. Se spune că un cioban care își păștea turma prin aceste locuri a visat într-o noapte că, stând sprijinit în toiag, a văzut în mijlocul imașului o oaie albă, cu trei coarne. Speriat de vedenie, ciobanul și-a povestit visul boierului Constantin Sămurcaș, stăpânul locului. Impresionat de cele auzite, boierul Sămurcaș se adresează duhovnicului său - arhimandritul Timotei, starețul Mănăstirii Cernica în acea vreme - cerându-i să tălmăcească visul. Starețul vede în acest vis porunca lui Dumnezeu de a se ridica o biserică în câmpul pe care ciobanul își păștea oile. Pentru că oaia din vis avea trei coarne, starețul sugerează ca noua biserică să aibă trei altare și să fie închinată Sfintei Treimi.

Câteva date istorice

Mănăstirea Sămurcășești este ctitoria vornicului Constantin Sămurcaș și a soției sale. Documentele vremii atestă faptul că pregătirile pentru zidirea lăcașului din Ciorogârla - ulterior Mănăstirea Sămurcășești - au început în vara anului 1806 când vornicul Constantin Sămurcaș a încheiat un contract cu dulgherii Stoian Ghenciu și Anastasie Gheorghe. Contractul semnat la 16 august 1806, avea să fie urmat de un altul - la 12 mai 1807 - când boierul Sămurcaș face o înțelegere și cu dulgherii Stoian Sudițu și Stoian Iamachi.

Nu se știe dacă pe locul în care s-a ctitorit biserica din 1808 a existat vreun așezământ mai vechi. Ceea ce se cunoaște este faptul că unui loc aflat pe malul stâng al râului Ciorogârla, nu departe de actuala mănăstire, localnicii îi spuneau "la pustnicul".

Biserica a fost construită în anii 1808 și 1809, a fost zugrăvită și apoi sfințită la 8 septembrie 1809, la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. În paralel cu lucrările de construcție a lăcașului mănăstiresc, Constantin Sămurcaș a zidit și un conac boieresc, o reședință de vară situată foarte aproape de ctitorie.

Noul așezământ a fost pus de la început sub îndrumarea duhovnicească a arhimandritului Timotei, starețul Mănăstirii Cernica, cel care tălmăcise visul legendar al ciobanului. La stăruința lui Timotei, vornicul Constantin Sămurcaș renunță la ideea de a instala la mănăstire o obște de călugări. Noua obște - de maici - includea două surori și două nepoate ale starețului Timotei, plecate de la Mănăstirea Ţigănești.

La scurtă vreme de la zidirea așezământului, vornicul Constantin Sămurcaș se stinge din viață. Timp de două decenii mănăstirea a fost întreținută din munca maicilor și din donațiile credincioșilor. Abia în 1847 clucerul Alexandru Sămurcaș, nepot de frate și fiu adoptiv al ctitorului, întocmește un act prin care întărește mănăstirii vatra și terenul din jur, impunând totodată și anumite reguli administrative.

Secularizarea lui Alexandru Ioan Cuza din 1863 găsește așezământul monahal în stare de ruină, iar Decretul din 30 noiembrie 1864 obligă maicile să părăsească mănăstirea.

Fevronia Vlădoianu, stareță în perioada 1866-1894, cu sprijinul câtorva familii de credincioși, demarează lucrările de restaurare a bisericii și chiliilor. Face cereri către Ministerul Cultelor (rămase fără rezultat) și adresează apoi un memoriu regelui Carol I în urma căruia primește 30.000 lei cu care face reparația bisericii, fără pictură.

Pentru executarea picturii este contactat Nicolae Grigorescu care întocmește un plan pentru pictură și solicită 1000 de galbeni pentru executarea ei. Cerându-se ajutor bănesc de la Ministerul Cultelor, răspunsul a fost "nu sunt fonduri afectate în buget pentru asemenea lucrare". Plătit cu bani strânși din donații, Gheorghe Tăttărescu execută pictura pe care o finalizează la 13 decembrie 1870 când biserica a fost sfințită. Deasupra ușii de la intrare s-a scris pisania: "Această sfântă biserică cu patronul Sf. Treime s-a fondat la anul 1808 de răposatul Constantin Sămurcaș și a fost restaurată în anul 1870 în domnia lui Carol I și mitropolitul Nifon în zilele cuv. Fevronia Vlădoianu superioara mănăstirii".

În 1914, un incendiu a produs importante daune așezământului. Tot în același an trupele germane jefuiesc clopotele și iau animalele, precum și alte obiecte de valoare. Cutremurul din 1940 desăvârșește ruina. În anul următor, cu aprobarea Comisiei Monumentelor Istorice, biserica mănăstirii este demolată și se începe reconstrucția ei.

Ceea ce vedem astăzi se datorează arhitectului Ion Cernescu ale cărui planuri au fost total diferite față de cel al vechii biserici. S-au păstrat doar cele trei sfinte altare.

Vizita la Mănăstirea Sămurcășești

Aleea pavată cu piatră, ducând spre intrare, este mărginită de flori și de două garduri vii, tunse cu mare meticulozitate. Dacă vii aici în anotimpul frumos, vei fi impresionat de mulțimea de trandafiri înfloriți și de frumusețea arborilor umbroși. Primăvara devreme, doar pomii înfloriți decorează curtea, muscatele abia scoase de la iernat sunt firave, fără frunze și fără flori. Abia după câteva săptămâni explozia de culoare a florilor lor va împodobi curtea și chiliile.

În curte, privirile sunt atrase în primul rând de biserica impunătoare, o construcție cu o singură turlă așezată pe naos, poligonală, cu ferestre prelungi și decorații în arcade.

Pridvorul deschis se sprijină pe opt coloane masive din cărămidă așezată în formă de torsadă, unite în arcade. De altfel, tot exteriorul este o îmbinare armonioasă de piatră și cărămidă aparentă. În partea superioară, un șir de ocnițe în care sunt pictate chipuri de sfinți înconjoară biserica. Pridvorul este pictat în întregime cu scene religioase, iar ușa are un frumos ancadrament sculptat în piatră.

La construcția ei, biserica actuală a fost înzestrată cu mobilier nou, sculptat în lemn de stejar, din biserica veche, ruinată, păstrându-se catapeteasma lucrată în stil brâncovenesc, ornamentată cu motive vegetale și împodobită în partea superioară cu două rânduri de icoane pictate, iar în partea inferioară cu un rând de icoane argintate. Din pictura lui Gheorghe Tăttărescu realizată în 1870 s-au păstrat doar două icoane, incluse astăzi în colecția de obiecte religioase a mănăstirii. Pictura interioară pe care o vedem astăzi a fost executată în stil neobizantin de pictorul Gheorghe Popescu în perioada 1951-1953.

După finalizarea lucrărilor de renovare executate prin purtarea de grijă a Patriarhului Justinian Marina, în interiorul bisericii, deasupra ușii, a fost înscrisă pisania: "Această Sfântă Biserică cu trei altare a Mănăstirii de călugărițe Ciorogârla - Sămurcășești, având hramurile Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului și Cuvioasa Parascheva, s-a zidit în anii 1941-1943, cu cheltuiala Statului prin silința bunului creștin generalul Teodor Ciurea, pe temelia vechii biserici, ridicată în 1808 de vistierul Constantin Sămurcaș și dărâmată de marele cutremur din 1940. S-a împodobit cum se vede cu zugraveală bogată în frescă și ceramică în anii 1951 -1953 prin stăruința neobosită și iubirea adâncă de locașurile Domnului a Preafericitului Nostru Părinte Sufletesc Patriarhul Justinian al României, restaurând chiliile și zidind în aceeași vreme clopotnița cea nouă și atelierele mănăstirii cu cheltuiala Arhiepiscopiei Bucureștilor. Biserica s-a făcut după planurile arhitectului D. Ionescu Berechet de către arhitectul Ion Cernescu și s-a zugrăvit de către pictorul Gh. Popescu cu ucenicii lui, sfințindu-se în anul mântuirii 1953, noiembrie 8".

Cei mai credincioși trebuie să știe că în biserica Mănăstirii Sămurcășești se află o raclă din argint care păstrează fragmente din moaștele unor sfinții: Sf. Apostol Andrei, Sf. Arhidiacon Ștefan, Sf. Ierarh loan Gură de Aur, Sf. Ierarh Silvestru, Sf. Mucenic Teodor Tiron, Sf. Mucenic Teodor Stratilat, Sf. Mucenic Ermin și Sf. Mucenic Dimitrie Izvorătorul de Mir. De asemenea, tot aici se află racla cu Veșmântul Cuvioasei Parascheva. Se știe că în timpul războiului, Mănăstirea Sămurcășești a adăpostit moaștele Cuvioasei Parascheva de la Iași.

Corpurile de clădiri care se pot observa în curte includ chiliile, stăreția, casa preotului slujitor și muzeul.

În curte sunt și două troițe, precum și o fântână. Lângă biserică se află mormintele ctitorilor și ale membrilor familiilor lor, iar în spatele bisericii cenotaful căpitanului Valter Mărăcineanu căzut la Grivița în timpul războiului de independență, mormântul ziaristului progresist Alexandru Beldiman (fondatorul ziarului "Avevărul") și mormântul actriței Frosa Sarandy. Tot la Mănăstirea Sămurcășești este înmormântată și Sofia Heliade, fiica lui Ion Heliade-Rădulescu, fostă învățătoare la școala primară înființată aici pentru copiii din sat și pentru orfanii de război aflați în îngrijire la mănăstire.

---

VIZUALIZĂRI: 1488 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI