Vulcani noroiosi? La Berca, da!, la Monor, ba!

TIPĂREȘTE

La 12 km de Berca, in judetul Buzau, in localitatea Paclele, se afla un spectacol al naturii ce nu trebuie ratat! Mai ales ca el vine de departe, adica din adancuri, de la peste 3 km adancime, loc unde invelisul solid al pamantului, format din siliciu si magneziu, incepe sa se atinga cu invelisul magmatic, fierbinte, al samburelui acestui calator prin necunoscut, acolo de unde nu mai poti inainta decat cu gandul sau cu imaginatia, caci pana si sondele de foraj de wolfram sau de titan se topesc, acolo unde este numai “foc si para”, si acolo unde… nu de mult, o firma de la granita franco-germana a ajuns cu tubulatura dubla a unor sonde de foraj ce arata ca teava unei pusti de vanat iepuri. Ce cauta acea firma pe-acolo? Pe-o teava, se pompeaza apa rece si pe cealalta se recupereaza apa fierbinte. Iata energia e viitorului! …energia geo-termala, ce va inlocui combustibilii fosili (gaz, carbune, petrol) de la care ne vom lua adio in 50-60 de ani. Cu aceasta apa fierbinete ne vom incalzi locuintele. Iar la New York sau Sydeny nu vom mai zbura cu Boeing-ul ci din nou cu zeppelinul sau cu balonul cu aer cald al fratilor Montgolflier...

In "Paclele" buzoiene, la suprafata pamantului, apar doar niste gaze, ceva apa si argile si marne noroioase, ce se strecoara prin fisurile rocilor dure. Fenomenul e continuu, aici apar fara incetare bule mai mari sau mai mici de gaz in baltile conurilor de noroi ai mini-vulcanilor rezervatiei si daca ai noroc, poti surprinde chiar si o bula gigantica si daca norocul tau continua, poti scapa neimproscat cu noroi dupa ce bula s-a spart. Acesti vulcani bolborosesc intr-una, parca ar vrea sa ne spuna povestea vietii lor, sa ne descrie toate minunatiile pe care le-au vazut in drumul lor spre suprafata. Dar cine sta sa-i asculte?

Odata intrat in rezervatie, te simti pe un alt taram sau mai bine zis pe alta planeta. Dar pe-o planeta vie, care misca si care mai scoate cateodata si cate un oftat sau un pleoscait ce te face sa tresalti si sa fugi cu aparatul foto intr-acolo. Devii fara sa vrei un “vanator de bule” ca un copil care se bucura de fiecare balon de sapun care se sparge... Pentru a compara acest ciudat, misterios si inedit peisaj, multi folosesc termenul de “peisaj selenar”, dar, vai! …Selena noastra, in afara de niste cratere de impact, e formata doar din nisip fara de viata, nisip vesnic tacut si "nebolborositor", Selena e mai moarta decat moartea, nu are in inima ei nici macar focul viu ce-a dat nastere vulcanilor nostri de langa Buzau. Poate mai potrivit ar fi un fost termenul de "fost peisaj martian”, caci “planeta rosie” a fost odata la fel ca Terra, a fost “sora ei mai mica” sau “peisaj venusian”, caci “planeta-cuptor”sau “planeta rotisor” care are si ea vulcani, arunca la suprafata nu numai bule de noroi ci si torente de lava fierbinte ce-i incalzesc atmosfera pana la 350 de grade Celsius, temperatura tocmai buna pentru a rotisa un pui. Cred ca prima afacere pe care-o va incepe omul dupa ce va “avenusiza”, va fi o gigantica rotiserie pentru curcani pentru “Tanks Giving day” sau una pentru carnaciori, pentru “Oktober Fest”.

Dar sa revenim la Berca si Paclele Mari. Cum ajungeti acolo? Pornind din Buzau, pe DN 10, la Vernesti, facesti "stanga" pana la Berca, apoi veti gasi o tablita indicatoare “Spre vulcanii noroiosi”, iar de-acolo, nu mai e mult …

"Taramul uitat de timp" a lui Branburry, pe care veti calca, nu e deloc selenar pentru ca vulcanii nostri buzoieni sunt activi, sunt vii, ei "n-au stare", ei au glas si se agita-ntr-una, rezervatia de la “Pacle” te teleporteaza, e drept, intr-o alta lume... dar tot de pe pamant. Te vei intoarce cu masina timpului lui Wells intr-un trecut foarte indepartat si coborand din ea, vei observa cum a fost pe-aici in urma cu multe milioane de ani... dar si cum... ar putea arata minunata noastra planeta albastra, in doar cateva zeci de ani, daca n-avem grije de ea. Vulcanii buzoieni m-au bucurat…aici totul e bine pus la punct pentru ca turistul sa fie multumit. Exista in primul rand o delimitare precisa a arealului rezervatiei, ai apoi o "intrare" si o “casa e bilete”, gasesti si cateva ilustrate si pliante de bun venit si de acomodare, ai si un mare panou explicativ cu istoricul rezevatie, omul de la intrare e amabil si pasionat de ceea ce face, te intampina c-un zambet, e "pus pe vorba si pe saga", facandu-ti "in doua cuvinte", in timp ce platesti biletele, un scurt istoric al acestei minuni a naturii, minune repetabila doar in cateva locuri din lume, precum parcul Yellowstone din USA sau Islanda.

Vulcani noroiosi nu gasesti la orice colt de strada (spre deosebire de noroi, pe care-l gasesti aproape pe fiecare strada) deoarece combinatia absolut necesara de gaz+apa+ marne si argile, e rara.

Dupa ce-ai terminat vizita, in apropiere gasesti o terasa binevenita, unde poti sa-ti refaci fortele cu niste carnati de Plescoi, localitate care se afla doar “ici-colea” la cativa kilometri, apoi mai ai pe-acolo si-un recipient cu apa unde poti sa-si cureti incaltarile pline de noroi, daca nu esti cumva vreun mare sentimental, care vrei sa duci acasa, cu tine in masina si cateva suveniruri din rezervatie, pe talpile pantofilor.

In tara noastra, vulcanii noroiosi de langa Berca, au fost observati pentru prima data in anul 1867 de catre francezul H. Cognard cu ocazia unor prospectiuni petroliere. Zona Ploiestiului si a Campinei erau vestite pentru rezervele lor de titei, lichid care aparea in acele vremuri, chiar la suprafata pamantului in gropi sapate “ad-hoc” si apoi transportat “cu galeata”, asadar, prospectiunile de acest gen, s-au extins, pe-un areal mai mare. O documentare si un studiu mai detalilat asupra acestor fenomene ale naturii avea sa fie efectuat doar in anul 1883 de catre Grigore Cobalcescu. In 1890, Grigore Stefanescu iar mai apoi in anul 1965, Mircea Peahu, completeaza aceste studii cu noi lucrari, la care se adauga si studii asupra florei rezervatiei. In rezervatie se gaseste si o planta de stepa rara, e vorba de “gardurarita”, planta ce mai creste doar in stepele Asiei centrale.

Vulcanii noroiosi din Muntenia, i-am vizitat in toamna anului trecut iar in acest ultim wek-end, dupa un voiaj “la polul frigului” romanesc, am ajuns spre seara si la unii vulcani noroiosi din Transilvania, adica ”la gloduri”, nume dat de sateni vulcanilor de la Monor, din judetul Bistrita. “La gloduri” este o alta rezervatie naturala trecuta sub ocrotirea Ministerului Mediului. Cum puteti ajunge acolo? Simplu! De pe DN 15, adica de pe soseaua Toplita-Reghin, in Valenii de Mures, se deschide un drum spre Vatava si Monor, (pe care, chiar daca toti amicii mei m-au sfatuit sa nu merg, eu tot am facut-o). Mai puteti ajunge la Monor, din Bistrita pe DN 17, dupa 10 km se ajunge la intersectia cu DN 154, drum asfaltat, drum ce va va duce pana la Monor, vulcanii se afla la iesirea din Monor spre Batos.

Dar sa ne continuam calatoria... de la Valenii de Mures si pana la Vatava, soseaua e acceptabila dar intre Vatava si Monor, nu exista asfalt deloc ci doar 7 km drum de pamant, cu toate ca pe harta apare “drum asfaltat”. Am mers cu inima stransa, avertismentele prietenilor imi rasunau in urechi ca nisite tamburine iar sabia lui Damocles imi statea deasupra capului, caci din pamantul drumului mai ieseau si niscaiva colti agresivi de bolovani ascutiti iar pe cei 7 kilometri de drum prost n-am intalnit nici tipenie de masina, de om sau de animal. Drumul coboara la un moment dat printr-o rapa, in jurul meu s-a facut dintr-o data intuneric, soarele nu se mai vedea deloc chiar daca nu era decat ora 4 dupa masa. Am vazut totusi si ceva frumos pe acesti 7 km de cosmar, mai ales dupa cea am iesit din rapa (de fapt pe-acolo exista si un sat numit "Rapa de Jos", am vazut iarasi cerul, norii si soarele ce pogora sa se culce, incet-incet, dupa culmea unui deal. Am oprit masina ca sa ne mai tragem sufletul si sa fotografiez singurul loc frumos de pe acel drum, cerul.

Ajungem in fine la Monor, sat vestit pentru “laptele”, “branza”, “iaurtul” sau “sana de Monor”, sat in care se afla o moderna intreprindere de procesare a laptelui, loc ce cotrasteaza puternic cu restul satului…dar care poate constitui si germenele scoaterii lui din inertie. Laptele e cules in cisterne mari de la numeroasele gospodarii din zona. In sat intalnim o placuta verde pe care scrie “Spre vulcanii noroiosi”. “Ura! Am ajuns, imi zic eu, si mai avem inca lumina destula si pentru fotografii! ” Intrebam cativa trecatori, unii ne raspund ”Nu stiu, eu nu sunt de-aici”, alti ne indica insa directia buna si ne incurajeaza spunandu-ne ca “la gloduri” se ajunge “ prin curtea morarului satului care de cele mai multe ori are…cainele legat. La intreprinderea de procesare a laptelui oamenii ne arata un deal in departare, dupa niste grajduri. “Acolo e fierbatoarea cu noroi, dar nu puteti ajunge cu masina si e cam greu sa va explicam cum s-ajungeti…treceti peste un pod cu doua dale lipsa, ajungeti pe o ulita…apoi sau treceti prin vad, ca apa-i mica sau peste un pod nou construit…speram sa tina! ” Reusim, din om in om si poarta-n poarta (dar sunt putini oameni prin Monor), sa dam de cele doua poduri, parcam masina pe ulita si ajungem in curtea unui om care ne zice amabil ”Puteti trece linistit si oricand prin curtea mea, iata, acolo unde pasc vacile alea, e rezervatia, vulcanii sunt printre vaci…sunteti de la oras? ... nu stiti vreun investitor care sa foloseasca namolul de-acolo? E bun! Noi vara ne ungem cu el, ajuta la sanatate! Numai la Techirghiol mai e namol ca asta! Alta placuta verde consfinteste faptul ca suntem in plina rezervatie dar vulcanii se disting cu greu, n-au individualitate, n-au namol, nu boloborosesc, sunt mai mult niste denivelari ale pajistii, mai bine zis niste bose sau niste uriase “cucuie” ale ai.

Diferenta fata de rezervatia din Buzau e insa mare! Aici, la Monor, lipseste un drum de acces, lipseste un istoric al sitului, lipseste o delimitare a lui, cele 2 hectare de “gloduri” sunt folosite ca “pajiste comunala”, iar daca simpaticul vacar Ifrim nu ne-ar fi servit de ghid, ramaneam doar cu ceea ce e scris pe Internet... cateva fraze. Pe langa movilele acoperite cu iarba sau chiar pe ele, vedeai urme de roti de tractor, urme de copite de vaci, vedeai ciurda lui nea Ifrim si fara doar si poate, peste tot, vedeai indiferenta si ignoranta satenilor vis-a-vis de aceasta “bogatie turistica” a satului lor. Dar, nea Ifrim ne spune cateva lucruri interesante…vara, dupa ploaie, aceste dune verzi, emana din varf un noroi de culoare gri-albicioasa iar unele bolborosesc…acum, toamna, doar cateva mai emana noroi si nu bolboroseste niciuna…”Din 20 de vulcani, doar vreo 5 sau 6 mai stau la taifas cu noi, zice el…pe cei mai mici, vacile le-au facut “una cu pamantul”, n-a mai ramas mare lucru din ei, decat un noroi gri-albicios amestecat cu iarba si pamant negru”. Nea Ifrim se suie pe o “punga de noroi” si salta pe pajistea verde ca pe o saltea elastica plina cu apa. Intreaga pajiste de sub el tresalta, se misca valuri-valuri. Sunt acolo, “la gloduri” cateva “pungi subterane” pline cu noroi. N-ai de unde sa le vezi ci doar le simti cand incepe pajistea sa se miste pe sub talpile tale…Apoi nea Ifrim sare pe alta. “Noi, vara, facem o gaura in pungile cu namol, ne legam cu-o sfoara, ca sa nu ne ducem la fund si intram in glodul cald pana la gat. Multi batrani din sat vin aici la bai de namol si pe multi i-a vindecat noroiul aista... Odata o vaca a calcat pe-o punga cu noroi si a inceput sa se scufunde…noroc ca cineva cu o macara a scos-o, c-altfel murea sarmana, innecata. Au venit odata si niste studenti de la Cluj cu niste aparate si-au facut masuratori ca sa vada daca nu e gaz pe-aici, dar au plecat si nu s-au mai intors…am incercat si eu odata sa dau foc la bolboroseli cu chibritul si bolboroselile …s-au aprins! ”

Fac cateva fotografii iute, caci soarele incepe sa se-ascunda dupa deal. Ii multumim lui nea Ifrim, apoi morarului c-a legat bine cainele si…plecam acasa c-un gust amar…vulcanii de la Monor, precum si numerosii vulcani noroiosi din Transilvania (Filias, Cobatesti, Morareni, Darjiu, Corund, Homorod, Porumbeni, Atid, Forteni, Sanger, Candu, etc), sunt ignorati de autoritati, de iubitorii naturii, de sateni, de primari, de ecologisti sau de agentiile turistice. Cred ca nu prea s-a auzit in tara inca mare lucru despre ei…poate nici nu stie ca ei exista…

Asadar, in domeniul vulcanilor noroiosi, scorul Muntenia -Transilvania, este deocamdata, 1-0!

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 5357 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI